fiul risipitor

În Betleem colo jos

În Betleem colo jos
Cerul arde luminos
Preacurata naşte astăzi
Pe Hristos

Naşte-n ieslea boilor
Pe-mpăratul tuturor,
Preacurata stă şi plânge
Încetişor.

N-are scutec de-nfăşat
Nici hăinuţe de-mbrăcat
Preacurata pentru pruncul
De-mpărat

Nu mai plânge Doamna mea
Pruncul mic l-am înfăşa,
Pentru fiul tău Hristos,
Mesia cel luminos.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se luară măicuţa

Se luară măicuţa [bis]
Tăt pă râu, pă râu în jos
Şi şi-o pus fiuţu' jos

Să să spele pă obraz.
Până maica s-o spălat
Fiul la cer s-o-nălţat

Tăt în cer printre îngeri
Tăt în surle şi-n cântări

Îngerii lui Dumnezău
N-aţi văzut fiuţul meu

Noi poate că l-am văzut
Bine nu l-am cunoscut

Mititel înfăşăţel
În scutec de bumbăcel
Strălucea haina pe el

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea condorului

Atât de falnic condorul îşi unduieşte zborul pe creste
Iar vântul îl duce adesea spre alte zări de mult căutate,
Uitând ca acasă înseamnă acolo unde perechea lui este
Iar frumuseţea din alte zări înseamnă pericol de moarte.

Scrutând zarea albastră mai trece uşor peste un munte
Şi-o sete cumplită-l cuprinde zărind luciul apei chemându-l.
Avântul în jos e o joacă peste crestele atâta de ciunte
Dar nu toate, mai rămase doar una pe pieptul lui falnic tăindu-l.

Din rana-n durere cădeau stropi de sânge în ploaie
Condorul zbura în neştire viaţa lui ducând-o-nspre moarte,
In cuib perechea lui priveşte cum o pană aiurea se-ndoaie
E semn că ceva se întâmplă cu condorul ei plecat prea departe.

Cu ochii spre cer ea-ndurare pentru condor domnului cere
Mai lasă-l în viaţă doamne să-şi vadă fiul la primul lui zbor,
Ia-mi mie viaţa şi las-o pe-a lui, să aibă atâta putere
Câtă mai este nevoie pentru a-şi conduce fiul prin viaţă uşor.

[...] Citeşte tot

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (aprilie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vestea minunată

Vestea minunată
Ce prin îngeri a fost dată
Răsună mereu;
Azi, o spun şi eu.

Darul preţios,
E când a venit Hristos;
A trebuit ca să Se nască
Să ne mântuiască.

Dragostea nepieritoare,
Inima cea simţitoare,
El ridică suferinţa,
Doar El vine cu speranţa,

Cu liniştea zilei de mâine
Când El spune: "Va fi bine!"
El se ţine de cuvânt,
Pentru numele-I cel Sfânt.

[...] Citeşte tot

poezie de A. Ion-Lucian din Cugetări
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecce tempus

Numai în arbori inelele anilor
mereu se lărgesc.
În trupul meu timpul sporeşte subţire
de la o zi mai firav - la alta, subt crugul ceresc.

Tinere sînt încă, tinere toate popoarele -
eu, fiul lor, cît de bătrîn!
Munţii mai cresc, cu umbrele lor, din adîncuri.
Nici frunte, nici inimă n-am să-i îgîn.

Fosforul şi apa, cărbunele, galbenul sulf
de subt scoarţă în lamură dau.
Stihiile, ele mai cred în obşteasca poruncă.
Eu trepte în sus - nu reiau.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crocodilul albastru

creşte în mine cu viteza
luminii îi trebuie nopţi
să ajungă la el strecurând
fluxul prin pietrele puse-n cale
de neprevăzut se umple
cu whisky turnat din ceaşca
îmbrăcată în tablă inoxidabilă
m-am jucat cu el de mic
am crescut mare-n carne
şi oase şi piele
el a rămas mic şi periculos
şi albastru
de material plastic rezistent
făcut de fiul unui barman
care şterge masa de oţel inox
îi dau marijuana să fumeze
îl ajută să crească fără durerile
întinderii de spini şi solzi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lauri, laude, onoruri (către fiul meu)

Ia aminte şi reţine ce-ţi spun eu, copile,
Laurii de pe-a mea frunte nu-s primiţi pe pile,
Nici n-am obţinut onoruri ca urmare a averii,
Sau, cum fac atâţia alţii, prin protecţia muierii.
Laude eu niciodată n-am primit nemeritate,
Nici n-am linguşit pe alţii, ci avut-am demnitate.
Meritul să fie-acela care ţie să-ţi aducă
Lauri, laude onoruri, el să te conducă!

poezie de George Budoi din Poezii (23 octombrie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pelerini

Pelerini suntem spre Plaiul unde-i, veşnic, primăvară
Nicicicând nu ne afectează vorba plină de ocară
Simţuri sfinte, constructive inima o penetrează
Tot parcursul spre Cetate Raza sfântă-l luminează.

Ţinta noastră este clară, nu e nicio îndoială
Ne-am desprins şi de tradiţii şi de humă şi de fală
Nu mai vrem filozofie care naşte-n noi păreri
Cum că roade nu produc stări venite din dureri.

Labirinturi sunt destule, dar avem un Ghid vestit
Doar pe El Îl ascultăm, doar în El am investit
Ştim precis ce ne aşteaptă pe-nsoritele meleaguri:
Stări mai dulci şi mai gustoase decât picurii din faguri.

Străbătut-am pân-aici calea-ngustă şi pietroasă
Şi cu Fiul am cântat şi am stat, cu drag, la masă
Tot aşa suntem decişi să urcăm spre zări albastre,
Să-I turnăm şi-n viitor mirul ce-i în alabastre.

[...] Citeşte tot

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (22 martie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul vorbind maicei sale

Maică, jale, măicuţă,
regina a nopţilor melc,
de ce pier tinereţile, clare cântăreţele,
când, în cezarice valuri cernită,
de frunte-mi senină te-apropii?
Simt răcoarea mutei, a măicuţei, a gropii!
Părăsitu-m-au visul, voioşia, pădurile,
uitatu-m-au ceruri şi ape sihastre
şi tremuratele prietene astre.
Ah, maică, sicriu pregăteşte,
aşterne de moarte măsurile,
făclieri şi steaguri şi alaiuri tocmeşte.
Ah, totu-i tăcere,
şi zidul uitării tot creşte şi creşte.
Nu-i nimeni în jur, nu e nime,
nici undă nu bate, nici undele ştime.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul vorbind maicei sale

Maică, jale, măicuţă,
regina a nopţilor mele,
de ce pier tinereţile, clare cântăreţele,
când, în cezarice valuri cernită,
de frunte-mi senină te-apropii?
Simt răcoarea mutei, a măicuţei, a gropii!
Părăsitu-m-au visul, voioşia, pădurile,
uitatu-m-au ceruri şi ape sihastre
şi tremuratele prietene astre.
Ah, maică, sicriu pregăteşte,
aşterne de moarte măsurile,
făclieri şi steaguri şi alaiuri tocmeşte.
Ah, totu-i tăcere,
şi zidul uitării tot creşte şi creşte.
Nu-i nimeni în jur, nu e nime,
nici undă nu bate, nici undele ştime.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!