+l�sa�i +copiii +s� +g�ndeasc�

Revedeam

Revedeam aceeaşi emoţie
Cu care adormisem
În mădularele&matricele cuiva
Ştiam că nu face parte din mine
Şi ca aş putea pleca
Să-mi revăd familia
Dar aveam o alta
Fiecare pădure de oameni
Ce creştea pe spatele meu
Nu vedea decât lumina lunii noastre
Doar seara
Şi apoi era smulsa
Fiindcă nu era estetic sa ai o familie
Fiindcă undeva, copiii tăi mor,
Zilnic
Stelele ce se prăbuşesc, cu nicio dorinţă,
Sunt copiii tăi
Ce cerşesc în genele ei
Hai să lăsăm perdeaua
Să-şi lase pantofii pe marginea patului

[...] Citeşte tot

poezie de Nicoleta Florescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un moş şi o babă. Ei erau săraci de n-aveau după ce bea apa. Când mălai aveau, n-aveau sare; când aveau sare şi mălai, n-aveau legumă. Trăiau şi ei de azi pe mâine. Ei aveau trei copii, trenţăroşi şi nespălaţi, ca vai de ei. Cel mai mic se vedea a fi mai isteţ decât cei doi mai mari, dară era olog de amândouă picioarele. El se numea Ţugulea. Ei se învecinau cu Zmeoaica pământului. Această zmeoaică era aşa de rea, încât nimeni din vecinii ei n-avea pace de dânsa. Ea le călca moşiile şi le făcea fel de fel de neajunsuri. La naşterea lui Ţugulea, când a venit ursitoarele, s-a întâmplat să fie p-acolo şi Zmeoaica pământului. Ea auzise cum îl ursise şi, de pizmă, mai în urmă, îi luă vinele şi d-aia era el olog. Din acestă pricină, şi fiind şi săraci, unchiaşul cu mătuşa şi copiii lor ajunseră de râsul tuturor megiaşilor din sat. De bietul Ţugulea însă râdea şi chiar fraţii lui.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evoluţie

Cât sunt copiii noştri mici,
Pentru ei, suntem TĂTICI.
Ce gingaş e, şi sună bine:
– Tăticule, mi-e dor de tine...

Dar anii trec. Şi deodată,
Nu mai eşti tătic, ci TATĂ.
Dar şi aşa, tot sună bine:
– Pa, tată! S-auzim de bine...​

Când cresc, şi nu le eşti pe plac,
Din tată, tu devii BABAC.
Şi vorba sună trist şi gol:
– Babacule, mai dă-mi un pol...​

Dar viaţa e un foc de paie,
Şi, vrei nu vrei, ajungi TATAIE.
Iar vorba ta, în râs e luată:
– Tataie, ia mai las-o baltă...​

[...] Citeşte tot

poezie de Traian Calancia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul de boier puse de tăie mielul şi-l dete la bucătărie să-l gătească. Gaşperiţa se duse îndată în bucătărie şi puse la cale ce să se facă cu mielul, ca să nu mai rămâie nimic din el. Trimise maţele la pârâu, cu o credincioasă d-ale ei, ca să le spele, după ce numără până şi cel mai mic măţişor, şi-i spuse că va plăti cu capul ei de va pierde vreun crâmpei din ele. Credincioasa bahniţei, spălându-le la pârâu, nu ştiu cum făcu şi rupse un căpătâi. De frică, îl dete pe gârlă. După aceea se întoarse acasă, aduse toate maţele şi le dete iarăşi la număr. A doua zi ducându-se fosta soţie a boierului la pârâu cu cofa să aducă apă, se uită la vale pe râu şi văzu acolo pe un dâmb doi copilaşi, jucându-se cu două mere de aur, de lucea pământul, şi rămase acolo până seara uitându-se cu jind la dânşii, căci ei îi da în gând că poate să fie copiii dânsei. Întorcându-se acasă, o luă spurcata de cioroaică la bătăi.

citat celebru din povestea Înşir-te mărgăritari de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tare ca fierul

Floarea lui Cazacu
Făcuse copilului o cămaşă.
A luat foarfecele, că sunt de fier,
Şi le-a trecut de trei ori prin cămaşă,
Dar neîncheotorată, până a-mbrăca-o el.
Asta, ca să fie tare ca fierul.
"Să fie tare ca fierul cine te poartă,
Să nu se lege boalele de el,
Ca de fier rugina".

Când făceau femeile câte un flanel,
Vreun mintean ceva mai lung,
Ziceau:"Lasă să fie mai lung,
Să zică curul bogdaproste".
Floarea ştia bine obiceiurile vechi,
Descântece, tot, şi le ţinea,
Că zicea că să aibă şi copiii ei noroc.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâni şi copii

Aceşti bătrâni, aceşti copii
Ar fi, dar parcă nu ar fi,
Sunt unii nord şi alţii sud
Şi lacrima nu şi-o aud.

Ca-ntr-un complot diavolesc,
Părinţii dintre ei lipsesc,
Îşi zic bunici, îşi zic nepoţi,
Străinătatea strigă-n toţi.

Aceşti copii, aceşti bătrâni
Sunt zilierii tristei pâini,
Fiorul dintre ei s-a dus
Şi rudele, cu ei nici nu-s.

Nişte copii în ţarc vulgar,
Nişte bătrâni în bestiar,
Furtună i-a adus aici,
Nu-şi sunt nepoţi, nu-şi sunt bunici.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respectarea obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti este un ajutor, nu un obstacol. Sunt rădăcini care leagă copiii de strămoşii lor. Sunt ca dulceaţa fructelor coapte, ca pâinea şi sarea în bucate oferite oaspeţilor de la nord la est, de la sud la vest. A fost o vreme când omul de la sat lua din rodul Pământului ceea ce era necesar şi nimic mai mult, acolo fiecare avea locul şi scopul său. Obiceiurile şi lucrurile făcute de părinţii, bunicii şi străbunicii săi au fost transmise din generaţie în generaţie, iar onoarea şi demnitatea caracteristice cu care s-a născut omul satului românesc au fost păstrate până la sfârşitul vieţii sale, lăsându-le moştenire pentru generaţiile următoare. Pe lângă admiraţia personală a acestui univers, mi s-a părut important să ne amintim de frumuseţile cu care a fost înzestrat cel mai frumos sat din România; Al tău.
Pentru că cel mai frumos sat din România este în primul rând Satul tău.

Camelia Opriţa în Odă satului românesc (septembrie 2016)
Adăugat de Ioan Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

E patetic să îmbătrâneşti. E plin de îngrădiri şi umilinţe. Ştiu, ni se întâmplă tuturor; dar cred că e posibil să nu trebuiască să fie aşa. Cred că li se întâmplă acelora dintre noi care o doresc. Şi în starea noastră mentală actuală, în plictiseala noastră colectivă, se află ceea ce noi am decis să facem. Dar într-o zi se va naşte un copil mutant care va refuza să îmbătrânească, care va refuza să recunoască limitările acestor trupuri ale noastre, care va trăi sănătos până se va sătura de viaţă, nu până când trupul nu-l mai sprijină. Va trăi sute de ani, ca Noe. Ca Moise. Genele acestui copil vor trece la copiii săi şi vor urma mai mulţi care îi vor semăna. Şi structura lor genetică va înlocui genele acelora dintre noi care trebuie să îmbătrânească şi să ajungă decrepiţi înainte să moară. Cred că va veni vremea în care toate acestea se vor întâmpla; dar o asemenea lume este mult mai departe decât poate merge mintea mea.

Garth Stein în Enzo sau arta de a pilota pe ploaie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericiţi cei îl au pe Bunul Dumnezeu şi Iisus Hristos în sufletele lor.
Fericiţi cei iubesc natura.
Fericiţi cei ce iubesc lumina.
Fericiţi cei ce te îndruma spre înţelepciune.
Fericiţi cei ce te fac sa conştientizezi adevărul.

Fericiţi cei ce iubesc florile.
Fericiţi cei ce iubesc animalele.
Fericiţi cei ce iubesc cerul.
Fericiţi cei ce iubesc iarba.
Fericiţi cei ce iubesc soarele.
Fericiţi cei ce îşi iubesc familia.
Fericiţi cei ce îşi iubesc copiii.
Fericiţi cei ce iubesc muzica.
Fericiţi cei ce iubesc arta.
Fericiţi cei ce iubesc literatura.
Fericiţi cei ce iubesc înţelepciunea.
Fericiţi cei ce iubesc viaţa.
Fericiţi ce ce iubesc universul.
Fericiţi cei ce iubesc planetele şi stelele.

[...] Citeşte tot

Cînepă Ştefan în Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, II
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii, simt, aidoma câinilor, greşelile făcute de cei care îi cresc; ei îşi dau seama extraordinar de bine dacă sunt iubiţi sau numai toleraţi.

citat celebru din Balzac
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!