divina

Suspine negrăite

Am fost cândva ecoul pe care astăzi îl auzi
Pe file de poveste am şters o grea povară,
Era acolo rătăcit ceva al nimănui...
Şi m-a rugat să-i arăt calea nu ştiu a câta oară,
Dar calea lui era în ceaţă şi gustul amărui.

Nu ştie nimeni ce se-ascunde în omul ce renunţă,
La el şi a lui fericire... întru nălţare din păcat;
Din prea multă iubire mută, dorinţa sa mocnită
Cu puls năvalnic şi angelic cu totul şi-a predat
Altuia sau alteia... să fie fericită...

Dragostea corectă te-nvaţă cum să dăruieşti
Luând din tine câte-o parte când cad acide ploi,
Lăsându-te pe tine toată şi dăruind în tot
Ca şi o parte închegată unde sunteţi doi,
Şi să iubeşti şi-atunci când pierzi pe drum al sorţii vot.

Suspine negrăite, ştiu... nu le-nţelege orişicine;
Totul în viaţa ta - praf de întuneric până să ajung,

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul mesaj

Se scurg zilele din viaţa ce-am iubit-o cu drag,
Mă voi duce de acum spre ultimul şi îndepărtatul meleag,
Voi locui şi eu, ca şi alţii ce s-au dus, printre milioane de stele,
Doar eu, cu frumoasele şi dragele, visele mele.

Voi fi mereu de acuma departe de tine;
Îţi vei mai aminti oare peste timp de mine,
Cum doream mereu să te văd şi în braţe să te strâng?
Am să fiu mereu singur şi iubirea am să-mi plâng.

Ai fost în viaţa mea o apariţie divină,
Frumoasa mea blândă şi cuminte copilă.
Plec totuşi fericit, c-am putut să te iubesc,
Cu acest curat şi cald simţământ omenesc.

Voi rămâne o mică stea în Universul acesta "infinit"
Şi voi afla, în fine, dacă acesta, care are început, are şi un sfârşit.
Te vei uita prin telescoape, ca să mă vezi,
Care te vor face să înţelegi şi să mă crezi.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte rece de lumină

Au rămas câteva zile
De azi până la Crăciun
Peste-a nopţii color file
În ochi ce ni se depun

Geme noaptea prin oraş
De mulţimea de culori
Zugrăvită din lămpaş
Cu-o mulţime de fiori

Cu-o mulţime de lumini
Aşa — diversificate
Sufletu să ţi-l alini
Din puhoiu de bucate

Cu atâtea prăjituri
Să fii dar întâmpinat
Însuţi tu ca să te bucuri
Menţinând duhul curat

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (22 decembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii oameni se înşală socotind că se pricep să înţeleagă toate treburile omeneşti şi nu mai au nevoie să cugete şi să chibzuiască asupra lor. Mie însă mi se pare că zeii le-au dat oamenilor posibilitatea să gospodărească totul şi să hotărască în toate pe temeiul cunoaşterii. De aceea trebuie să avem grijă ca mintea omenească să fie condusă mereu spre o asemenea cunoaştere, încât să desluşească folosul de pagubă şi cinstea de necinste. Dar înainte de toate, omul trebuie să se cunoască pe sine. După aceea abia îşi va da seama dacă e capabil de cutare ori cutare muncă, de împlinirea unei misiuni ce i-a fost încredinţată, sau a oricărei alte activităţi ce urmează să-i fie încredinţată. Introspecţia e la fel de necesară ca privitul în jurul tău. În el însuşi trebuie să asculte omul cu atenţie, ca să audă acea voce lăuntrică, prin intermediul căreia se face auzită puterea divină care avertizează în faţa unei primejdii în care, altfel, s-ar arunca orbeşte. La mine, acea voce nu constituie o superioritate a mea, un dar al meu. Superioritatea mea constă numai în faptul că am urechea ascuţită şi mă pricep să ascult...

citat celebru din Socrate
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capacitatea de a-l iubi pe cel de lângă tine reprezintă valoarea ta intelectă, valoare însuşită prin procesul de a înţelege lucrurile mărunte care te înconjoară, de a înţelege natura divină şi a lăuda Numele Său pentru tot ce ne-a dat. Nimeni nu vine la El decât prin lumină, rugăciune şi smerenie, căci Lumină este El şi loc sub soare este pentru viaţă. Constrângerea omului de către om schimbă binele în rău şi adânceşte sărăcia în sânul celui asuprit.

Bunătatea lui Dumnezeu este înţelepciune şi totodată este şansa omului de a recunoaşte în Cuvântul Lui viaţa ca un miracol divin.

Cel bogat cu banul este săracul moral şi se întâmplă să fie la fel de muritor ca şi cel nevoiaş. Numai că nevoiaşul are sufletul puternic, păstrându-şi echilibrul şi valoarea morală prin credinţă şi virtuţii, încercat fiind foarte în relaţiile cu cel ce duce o viaţă autodistructivă dată de dimensiunea banului; regula banului dă roade trecătoare, răpind în acelaşi timp liniştea individului, slăbindu-i sufletul. Dumnezeul lui este construit din seminţele Infernului, seminţe ce i-au înăbuşit condiţia de om, atrăgând mânia dreptei Judecăţi.

Camelia Opriţa în Banii şi lăcomia sunt seminţele răului
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vârtej prea metaforic

Ne-am pierdut identitatea într-un val al nepăsării,
Unde zâmbetele triste cuceresc obrajii lumii,
Undeva, la o treime, piramidele uitării
Încă ne arată timpul când ne inventau străbunii

Evidenţa stă ascunsă sub un lacăt al tăcerii,
Fără copii după cheia ce deschide universul,
Au rămas prin constelaţii sub privirea omenirii,
Dar cum să ajungi la ele doar cu gândul sau cu mersul

Încă sunt oşteni ai vorbei, însă prea puţini se pare,
Ce îndreaptă câte-un deget către sursa de lumină,
Înspre ceruri ei arată că există o cărare
Către infinitul sacru şi culoarea lui divină

Dar în cruda realitate, drumul existenţei noastre,
Şovăie sub îndoiala unor lecţii prefăcute,
Care ne îndepărtează de esenţele albastre
Şi preschimbă adevărul în expresii surdo-mute

[...] Citeşte tot

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărăţia noastră

Nicicând nu va apune a noastră-mpărăţie
Stă neclintită pe temelie de granit
E-un fapt ce muritorii ar trebui să-l ştie
Să-şi schimbe-nchipuirea în trai neprihănit.

Au dispărut imperii bazate pe decepţii
Şi amintirea lor e, azi, avertisment
Pentru guvernele ce-şi întreţin adepţii
Cu pâinea înşelării pe post de fundament.

Cum cad copaci uscaţi s-au prăbuşit regate
Şi nu au fost în stare să se ridice iar
Căci şi-au zidit structura nu pe integritate
Ci doar pe rămăşiţe din zgură şi coşmar.

Dar turma ce-i hrănită cu idealuri sfinte
Trăieşte fără teama că vor veni surpări
Şi nu se sprijineşte pe zone cu morminte
Ci doar pe entitatea ce dă stabilizări.

[...] Citeşte tot

poezie de George Cornici din La umbra harului (25 februarie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venim de la iesle...

Venim de la iesle cu-n gând mai profund
Să spunem la mulţi ce-nseamnă-ntrupare
Să ştie că cei ce în El se ascund
Putea-vor să-nvingă necazul cel mare.

Plecat-am spre-acolo cu suflet deschis
Dorind să primim priviri penetrante
Şi iar ne-am convins că tot ce e scris
Ne leagă de Fiul, de stări importante.

O încăpere modestă, o iesle la fel
Toţi pot să intre: nu-s interdicţii
Să poată afla că încrederea-n El
Înlătură gânduri ce nasc contradicţii.

Cuprinşi fiind de atmosfera divină
Ce-a Lui prezenţă o poate crea
Ne-a copleşit înfăţişarea-I senină
Ce poate lumini cereşti să ne dea.

[...] Citeşte tot

poezie de George Cornici din Nuanţe stelare (2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul Te iubesc

Primul Te iubesc,
L-am primit când eram in braţele mamei.
Sânul lăsând urme de lapte
Mă mângâia în tăcerea din noapte.
Apoi l-am simţit în pasul dintâi
Şi în dulce sărut.
Îmi era căpătâi...
Am crescut, am găsit alinare
În mângâierea bunicii şi în raza de soare.
M-am privit în tăcere-n oglindă
Şi la şapte ani am văzut
O altă iubire şi un alt început.
Abecedarul mi-a zâmbit
Cu litere de miere şi note de-argint.
Mai târziu tu mi-ai spus Te iubesc
Când mi-ai dat întâiul sărut
Şi trandafirul ce l-am pus într-o carte.
Amintiri îngropate...
Acum vă iubesc, dragii mei prunci!
Vă văd alergând pe alee cu nuci...

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altruism divin

Am luat o orhidee în mână,
ce minune, ce frumuseţe divină,
Doamne, iartă-mă că te întreb,
ce zori te-au inspirat înainte de toate,
de unde ai luat tiparele florale,
atât de delicate?
Cât de mult iubeşti acest pământ
şi oamenii lui peste toate?
din ce paletă sfântă florilor le-ai dat culoare?
Iar gingăşia lor neîntrecută,
mângâiată de vânt
cum ai plămădit-o sub soare?
cu ce baghetă fermecată ţi-ai parfumat comorile,
ca să le întregeşti perfecţiunea sublimă.
Ştii doamne, câtă lume ai bucurat?
când, va înţelege omenirea
scopul altruismului tău adevărat?
pe lângă multe alte.
Florile sunt poeziile pământului,
Păsările sunt poeziile cerului,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (28 martie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!