drum de viata alb

Mai mult decât viaţă decentă

Eu am trăit întreaga viaţă
cu pasul lent, sau mai grăbit.
Eram mânat de o speranţă
că pot trăi mai fericit.

Mai mult decât viaţă decentă,
oricât am vrut, n-am reuşit.
Prin muncă mi-am creat o rentă
şi-acum îs tare mulţumit.

Lumea din jur mă respectă.
Mă acceptă-aşa cum sunt.
Deşi viaţa nu-i perfectă,
călcăm toţi acest pământ.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un colţ de Univers

Stau sub salcia pletoasă
Pe-un covor de viorele,
Şi-n magie ne-nteleasa,
Visător privesc spre stele.
În culori de începuturi
Universul azi mi-apare,
Şi din nesfârşite gânduri
Viaţa pare o splendoare.
Am rămas privind la stele
Într-un colţ de Univers,
Prins de vraja dintre ele
Aşez gândul meu în vers.
Văd nestinsa strălucire
Din a cerului minune
Şi din sfântă rânduire
Se va naşte altă lume.
Într-un drum fără oprire
Rătăcesc prin Univers,
Nu am timpul de-ostoire,
Insă visul nu s-a şters.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicuţă Ioan Lungu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casino

frumoşi am mai fost azi
după noi se ţineau nuntaşii
cu flori ieşite din piept
noi cu mâini pline de pescăruşi
până pe fruntea lui ovidiu
zborul e alb ca mireasa din fotografie
surprinsă în spatele meu
la braţ cu speranţa ei de fericire
pe care contabilul de faţă soarele
ar fi putut să o socotească
după formula destinului
marea dansa cancan în fusta ei de spumă
bărcile înaintau suav pe linia răsăritului
plimbând suflete ieşite la viaţă

mâinile noastre erau împreună
pescăruşii continuau să zboare din ele
desfăşurau scara lui iacob
spre cerul de murano
ne prindeam de aripile lor suiam

[...] Citeşte tot

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

mă reîntorc în tăcere
suflet încrustat într-un timp oarecare
chem dimineţile în zile senine
nimeni nu vine, nici nu avea cine, nici nu avea de ce
eram personajul obscur într-un joc inocent
timpul, pas rătăcit între ani
veghez lipsa
aici nimic nu se petrece
doar vremea mai trece
privesc îngândurat gânduri îngrămădite
pe un ciot, oglinzi sparte şi umbre deşirate
m-am aşezat demult în braţele tristeţii
mă prăbuşesc în imperceptibile tăceri
timpul a murit în tăcere
în poartă un dric mai aşteaptă
să poarte speranţa pe ultimul drum
ce viaţă, ce soartă
să bat străin din poartă în poartă
căutând a mea soartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumuri lungi

La marginea unor cărări
Pe fiecare interfaţă în parte
Se întrevăd drumuri derivate
Unde se suprapun vânturi
Acolo văzduhul abia începe
În prima parte enigmatic
Pe urmă tot mai neclar
În paranteză fie spus
Nu există drumuri lungi
Cel mult proporţionale
Cu viaţa pământeanului
O plutire infimă în timp
Un traseu deviat pe turnantă
Astea numai lungi nu pot fi
Doar la periferia universului
Se pot întrezări drumuri lungi
Care se întrepătrund haotic
Dar cine ajunge pe acolo
Poate doar cititorii în stele
În raport cu propria sinceritate

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (20 septembrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

probabil
în carnea violoncelului
se ascund spaţii fragile de teamă,
dar ce muzicâ îşi arcuieşte coapsa,
se întinde felin
printre firesc şi adânc.

nocturnă în alb,
trupul lui o primeşte,
a lene cu lapte miroase pielea ei.
prin cămările sunetului,
această femeie,
undă de lună,
ninge
pentru acest bărbat
linişte.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut...

M-am născut în simfonia florilor pictate-n ceară
Şi-n balsamuri rafinate din al raiului de vară,
Când plesneau în cupe crinii de un alb imaculat
Şi-mi râdea-n fereastră cerul din azuru-i fermecat.

M-am născut în dimineaţa zorilor spălate-n rouă,
La sfârşit de cireşar când natura-n floare plouă,
Când albina-n faguri toarce dulcea miere parfumată
Şi splendoarea ne-o desfată marea-n valuri dantelată.

M-am născut când ciocârlia glăsuia duios în triluri,
Iar pădurile foşneau dănţuind în mici deliruri,
Ape repezi vânturau stâncile-mpietrite-n cale
Căutându-şi loc să curgă repede spre-ngusta vale.

M-am născut cu dor de viaţă pe arpegii de chitară,
Legănată lin de cântec pe solfegii de vioară,
Când caleaşca albă-a lunii voal de stele revărsa
Peste-ntinsa blândă zare spre-a o dulce lumina.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Clipe şi îngeri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O palmă doar

iubi,
uneori îmi vine să-ţi dau o palmă
măcar una în astă viaţă
să simt că mă pot răzbuna
nu pe tine
ci tocmai pe viaţă...
pe viaţa asta labirintică în care te-am iubit
întotdeauna, oriunde şi oricum

ţie,
sfârşitul şi începutul meu infinit,
ţi-aş da o palmă
una măcar
să răzbun fiecare piatră de după viaţa asta
care ne-ar apăsa mormântul de doi

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu râde citind înainte

[voiculesciană]

Îţi vizitează ochii tristeţi de ploi mărunte,
Pe aurul zâmbirii argintul lor îşi lasă...
Ce diavol, Doamne,-i clipa ce pacea ne apasă,
Sisifică-i secunda suind-o iar în munte...
Dar când se va preface şi azi în amintire
Şi mâine-a fi de păsări în viaţă singur cânt
În vieţuire noaptea s-o soarbă din potire
Vei şti atunci în sânge un drum ce-i timp înfrânt.
În imnul nefiinţei de Sus enigme-n tot
Luci-vor pe-a ta carne cu zborul în ruine
Aeriform cuvinte din taniţe le scot
Şi iată! Veşnicia în moartea noastră vine...
În rest aceleaşi umbre, fântâni ce-s de lumină
Când lor te-alegi pe cale, înmiresmată-n vină...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Twilight
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovaţii fără vină

Suntem bieţi spectatori ai marasmului cotidian, omul o expresie palpabilă a nimicului cotidian, înconvoiaţi de legi, fărădelegi, păşim inconştienţi, cu grijă, cu sfială, mereu înapoi, în groapa istoriei, expresie sublimă a lucrului bine făcut.
Privesc cu ce mai pot deprecierea morală a omului nou, biete conserve expirate înainte de a fi create, cioplite din nimicuri şi surcele.
ce poţi acum să faci cu ele...
Puteam să zburăm, am ales să mergem în cârje.
Nu, nu citim, cărţile zac aruncate prin ghenele istoriei moderne, de prost gust, nu scriem, doar mâncâm şi dormim, în linişte, nu...
Da, este bine pentru sănătatea noastră.
Da, ne distrăm, ce bine ne distrăm...
Aici nu-i nimeni, capete goale, creiere aruncate în coş, de gunoi poleit, cu noroi.
Aici totul tace, tace şi tace, ce bine tace..
Nimeni nu plange, doar geme şi suspină.
Aici este linişte ca într-un cimitir, este o lume fără lacrimi
in jur doar suspine, e o lume pierdută în propria neputinţă.
Vinovaţi fără vină, avem dreptul universal de a nu spune nimic.
Aşa, încet-încet am ajuns uneletele diavolului şi totul este bine, nu-i aşa...
Nu, nu auzim, nu mai simţim nici lacrima unui copil, aici, am uitat de mult să trăim,
Construim, construim pe hârtie castele, castele de hârtie.
Credeam, demult, odată că lumea asta era vie, azi am aflat că viaţa asta e târzie, aici nimic nu mai învie.
Eram un copil rătăcit, departe de drum, furtuna vieţii mă aruncase pe aici, pe undeva, aproape de nori, atât de departe de voi.
Strig în pustiu, un strigăt zadarnic şi trist, păşesc pe drum, dar drumul ăsta mai este un drum.
Cuvântul meu e strigăt inutil acum şi totuşi strig

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!