pumn

Plouă cu miere

Plouă din Teiul lui Eminescu,
Plouă cu miere din faguri de stele,
Cerul lăcrimează de Luceferi,
Marea se întoarce în valurile grele.

Tu, fragilă ca o căprioară
Păşeşti pe-albastra zare a uitării,
Resemnată că zeii vin din Eminescu
În colbul plin de aur din largurile ţării.

Acum, eu, cerşetorul mai caut o fărâmă
Amintirii amuşind a floare
Şi-ţi şoptesc sub Tei de Eminescu
Că-n tine cântă muza lui veşnică de soare.

Stau ca un copac, vântul să îmi zbicească
Lacrima vărsată pe un pumn de stele,
Ne-adună curcubeul între munţi şi mare,
Murim plouaţi de mierea visurilor mele!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Et in Arcadia ego

fierul a străpuns carnea, fierul a deschis pământul,
a aruncat lopeţi de lumină sub piatră.

nicio minune de acum, dragostea mea.

cu toată puterea iluziei, cea de pe urmă,
cineva a spălat mortul pe furiş,
l-a şters de rugină şi i-a murmurat
un cântec vechi de vânătoare şi spaimă,
de mânie şi foame, apoi a aşezat fiecare os în locul lui,
precum cuţitul în teacă.

în urmă, dragostea rămâne – după chipul şi asemănarea noastră –
o mână de cenuşă, un pumn de nisip, o grămăjoară
de oase subţiri, cu urme de suliţi.
fără mânie, vei împinge piatra şi vei privi
acest mort strălucitor
care se ridică şi umblă.

poezie de Claudia Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcind ca doi nebuni

întorceai din drumul tău ocara
şi-nlăuntrul cerului sădeai taceri
să coboare-n flori salcâmii
ce-au urcat parfum de ieri.

şi striveai in pumn atatea ganduri
imbatat de noi cand ne pierdeam
ratacind ca doi nebuni pe nu stiu care drumuri
ratacind in ochii in care ne iubeam.

şi acum miroase parc-a primavara
a-nceputul altei vieti in ram
dar privim departe cerul, i-o povara
liniştea in care ne-ascundeam.

tot mai greu e albul ce coboară,
mai bătrâni ni-s umerii de nopţi
sus în cer salcâmii se însoară
cu iubirea ce-au urcat-o-n rânduri toţi.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebun de şah

Într-o lume-n nebunie,
Făr' o ordine deplină,
În dezmăţ şi-n extazìe,
Nimeni n-are nicio vină.

Un nebun de şah, departe,
Sparge ce e de prisos.
El în larga-i libertate
I-a slujit lui Dionysos.

Cel nebun de şah, călare
Merge numai înainte,
Inversând cu tura care
Ţinea linia cuminte.

De la cal ia săritura
În buiestru când aleargă,
Nebunul se dă de-a dura
Face-orice, jocul să spargă.

[...] Citeşte tot

poezie de Mara Emerraldi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi voi fi...

Am fost zămislită... dintr-o mână de clipe,
Să pot semna condica Lui Dumnezeu,
Până mă voi transforma într-un pumn de ţărână, în materie pură,
Spre a germina sămânţa unui nou început...
Şi mă voi hrăni cu abundenţa scurgerii timpului,
Până dincolo de aşteptările firii,
Atârnând la mâini şi picioare amulete cu aripi de înger...
Şi voi alunga temerile scrijelite pe scoarţa prezentului,
Cu rădăcinile minţii, ţintind spre orizontul intangibil al cunoaşterii.
Numai atunci ochiul fiinţei îmi va forma curcubeie în culori calde,
Punţi de iubire adevărată, spre noi dimensiuni, până la nucleu!
Sunt energie divină, cu dispersie în univers!

poezie de Lăcrămioara Vasuian Apostu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea mea şi a lor

Mă-ntreb:
Cel care-am fost cândva
Tot eu sunt şi-azi?...
Sau sunt altcineva?...
Confraţii mei - e drept - nu bănuiesc
Că sunt şi morţi rebeli care trăiesc!
Dovadă eu -
Eu, care-am fost ucis
De către cei care, citind ce-am scris,
M-au ponegrit
Şi m-au scuipat,
Apoi cu toţi m-au pastişat...
Iar când n-au mai avut ce-mi face,
Mi-au presărat în pat un pumn de ace -
Convinşi c-am să mă-nţep în ele
Şi-am să mor!...
Dar eu le-am dat cu tifla tuturor...
Şi azi - deşi înmormântat de ei
De viu -
Continuu să trăiesc, ba chiar să scriu...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă străinului pribeag

Pribeag străin şi călător,
Adesea neîncrezător,
Dormind în gări, pe bănci de lemn,
Doar mângâiere vă mai cer.
Când bat la poartă pe-nserat,
Vreau pâinea care s-a uscat
Şi-un pumn de apă... Traiul greu
Îl ştiu pesemne numai eu.

Pribeag străin şi călător,
Prin lume nu este uşor,
Furtuni şi ploi te-or înveli,
Nu are cine te iubi.
Al nimănui vei fi mereu –
Un vagabond, un derbedeu
Hulit, nedreptăţit... De ce
Nu ai un strop de dragoste?!

Sărman şi neîncrezător,
Al nimănui şi-al tuturor,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa sufletului

Voi face iar o casă nouă
Cea veche s-a crăpat
Un uragan a rupt-o-n două
Un zid din ea s-a dărîmat

Nu mai incep din temelie
Căci timp eu nu mai am
Acoperişul pun din veselie
Pereţii din iubirea ce o am

Şi piatră peste piatră pun
Zidesc iubirea in granit
Iar timpul il măsor in pumn
Nu risipesc ceasul grăbit

Alerg cu gândul prin livadă
Privesc la pomii ce-nfloresc
Doi oameni pe o verandă
Privesc la cer si se iubesc

[...] Citeşte tot

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călugărul bătrân îmi şopteşte din prag

Tinere care mergi prin iarba schitului meu,
mai este mult pân-apune soarele?

Vreau să-mi dau sufletul
deodată cu şerpii striviţi în zori
de ciomegele ciobanilor.
Nu m-am zvârcolit şi eu în pulbere ca ei?
Nu m-am sfredelit şi eu în soare ca ei?

Viaţa mea a fost tot ce vrei,
câteodată fiară,
câteodată floare,
câteodată clopot - ce se certa cu cerul.

Azi tac aici, şi golul mormântului
îmi sună în urechi ca o talangă de lut.
Aştept în prag răcoarea sfârşitului.
Mai este mult? Vino, tinere,
ia ţărnă un pumn
şi mi-o presară pe cap în loc de apă şi vin.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1922)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

aveam mâinile ruginite de timp
respiram prin porii luminii
în casă ploua
afară picurau stropi de gânduri
pe masă un flacon gol de medicamente
uneori dormeam în subsolul materiei
pe cearceaf a rămas un pumn de vise
şi un sărut neînceput
ţipau întrebările în oglinda spartă
în absenţa zgomotului, mă trezeam căutându'l
l'am găsit după un paravan
răsturnat între draperiile sufletului
spitalul era închis
doar un nebun păşea hotărât prin ploaie
căuta intrarea
normal, nu a găsit-o, era nebun, nu...
era prea viu între timpuri cenuşii
pe degete se aşternea cenuşa trupului
atunci ecoul a ţipat şi am fugit înăuntru
nu am putut, poarta era închisă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!