o stana iarna

Nu ştii ce-ţi aduce clipa, ceasul... Îţi poate cădea o cărămidă în cap, dar poate bine poţi sfârşi morfolit de roţile unui tramvai; dacă nu te ucide bangul unui supersonic ce decolează, te curăţă rapid lunecuşul pe gheaţă, iarna, sau o noapte fericită de dragoste, după care inima, prea solicitată de nebunii, îţi plesneşte ca o pungă pocnită în palmă.

citat clasic din Mircea Horia Simionescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi "amici"

În grădină printre frunze
Toate galbene, ursuze,
O reptilă stă la sfat
Cu-n arici cam bosumflat.

Vine iarna peste noi...
Într-un glas spun amandoi.
Hipoterm, şarpele zise:
-Frigul nu îmi e propice.
Aş vrea înapoi în Rai
Poţi idee să îmi dai?

Stă ariciul se gandeşte,
Ce naiv... ceru-i poveste.
În subsol la mine-acasă
Îmi va fi ospăţ la masă...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerere de aducere-aminte

Creangă potriveşte vorba
ninge molcom la Moldova
vertical sau dintr-o parte
ninge viaţa peste moarte

Totu-i alb ca o hârtie
cerul iată parcă scrie
iarna rupe lumea-n două
să facă alta mai nouă

Fir-ar timpului să-ţi fie
ninge ca-n copilărie
oamenii-s de multe feluri
hai cu sania în ceruri

Să ne dăm frumos la vale
iubire printre ţâţele tale

sonet de Costel Zăgan din Cezeisme II (2017)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul omătului

Încă sleit, timpul s-aşarnă
Să frigă mâini, obraji să ardă,
Să umple sol, alb să nu piardă
O pururi, pură, castă iarnă.

Se plimbă-n nori stafii grizate
Suflând cu rece picuri-sticlă,
Făcând drum patinoar-replică...
Presărând, fără ales, din moarte.

E ca supliciu exersat
Vrând să testeze îndurare,
Luând zi să facă noapte mare;
Un preaviz d-"end" îngheţat...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul

Anotimpurile diferă-ntre ele
După ecou.
Strigă la mine!
Dacă ţi-o răspunde colţul ierbii,
Înseamnă că e primăvară;
Dacă ţi-o răspunde nisipul fierbinte,
Înseamnă că e vară;
Dacă ţi-o răspunde frunza-n vânt,
Înseamnă că e toamnă;
Dacă ţi-o răspunde albul,
Înseamnă că e iarnă...
Eu nu ţi-oi răspunde,
C-oi vrea să mai strigi.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (19 septembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furnicuţele harnice

De cu zori şi până-n seară,
Furnicuţa boabe cară
Pentru al său muşuroi...
E mai harnică ca noi!

Cară boabe numeroase
Pentru zilele geroase...
Tricotează zi de zi,
Haine pentru-ai săi copii.

Are cămăruţa plină
Şi munceşte zi-lumină,
Ca sa aibă-ndestulare,
Iarna, cât o fi de mare.

Căci de-o fi nepregătită,
Puii cum şi-i mai alintă?!
Ea-i învaţă să muncească,
Viaţa-n sârg să şi-o trăiască.

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Panteism

Dumnezeu din cer ne vede,
Dumnezeu din din noi ne-aude,
Dumnezeu este oriunde,
Fie şes, fie la munte,
În oraşe sau la ţară,
Fie iarnă, fie vară,
Dumnezeu e peste tot,
Fie casă, fie bloc,
Fie-ntr-un castel baroc...
Sau în colţ de iarmaroc...
Dumnezeu este în toate,
Credeţi-mă, am dreptate!
Dumnezeu n-are odihnă,
Şi ne judecă în tihnă!

poezie de Viorel Truşcă din Gânduri tipărite
Adăugat de Dorina Golea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine Toamna

Vine Toamna!

Încet se trece vara şi verdele se moare
Grădina înflorită îşi pierde din culoare.

Mireasma florii piere,.... un abur în amurg
Cocorii albi în cârduri, încet, încet se scurg.

Un cuib pustiu, sub grindă, în curte la bunici,
Îi duce deja dorul, voioasei rândunici.

Iar sus pe hornul casei o barză agitată
Priveşte melancolic, în jur, ultima dată.

Din stână, de la munte, spre sat coboară-uşor
Ţurcane albe, negre,... păstori cuprinşi de dor.

Hărpăreţele omizi fac ravagii prin livadă
Ordonate şi "cuminţi" au pornit a lor cruciadă.

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte - Poezii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hiems

E iarnă, urlă crivăţ; în vatră-i foc sărac;
şi ninge, ninge, ninge; ca-ntr-un sfârşit de veac,
natura-şi dă solemnă agonicul răsuflet,
şi-atâta somn şi moarte şi-atâta alb e-n suflet,
de parcă ninge-ntr-însul necontenit de-un veac.

De frig te-nghemi, şi-o raclă îţi pare-odaia toată;
de prin hogeaguri fumul se-ncercuieşte roată
şi ciori ca de funingeni aşteapt-un hoit trântit;
şi gândurile pleacă în stol funinginit,
ca ciorile ce, negre, dau peste-ntinderi roată.

poezie clasică de Benjamin Fondane
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De plictiseală...

E-un fel de lene ori de oboseală,
Un fel urât de-a nu mai fi frumos.
E un butoi plin ochi cu plictiseală,
În care stau lejer cu faţa-n jos.
E-un fel de am să plec şi să revin,
Un fel de nu ştiu ce şi nu ştiu unde.
Neverde, ne-ntristare, nesuspin,
Nedrepte, nepătrate, nerotunde.
E-un fel sfârşit aproape ne-nceput
În care mă tot aflu neuimită,
Neacră, neamară, ne-ndulcită...
În care m-am dorit dar nu m-am vrut.
Ca în final de iarnă, plictisită
Şi neavând ce face... m-am născut.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!