discursuri de sfarsit de liceu

Regăsire

Plouă urgia lumii cenuşii
Blestemându-şi pe-ai ei copii
Se cutremură pământul rănit,
Doar el ştie cât te-am iubit.

Universuri cad şi mor ţipând
Prăbuşind în trupul meu plângând
Întuneric viu şi tremurător,
Simt acum clipa când mor.

Viaţa e dulce şi mişcătoare
Moartea-i amară şi stătătoare,
De mine nu mai vreau să vorbesc,
Ci aştept clipa când am să te întâlnesc.

Te-am pierdut odată demult
La sfârşit de lume cu-al ei tumult
Dimineaţa însă vine strălucind
Izgonind noaptea, cu lumină nimicind.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iuda la relanti

Astfel
veni-va

Apocalipsa

Nu
c-un
înger

Ci

C-un
sărut

Fără
sfârşit

poezie de Costel Zăgan din Interludiu (septembrie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ahoe fără... Ahoe

A trăi făr' a trăi
Şi a crede făr' a crede,
Prevăzând făr' a prevede,
A grăi făr' a grăi...

A iubi făr' a iubi
Şi a plânge făr' a plânge,
Sângerând fără de sânge,
A muri făr' a muri.

Demiurg făr' demiurg,
Luminând fără lumină,
Şi amurg fără de-amurg,
În pământ fără de... tină!

Parfum rar fără parfum
Sfârşit fără de sfârşit,
Spăşit fără ispăşit
Şi fum des fără de fum.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfaturi de la tatăl meu

Mi-amintesc cu dor şi stimă,
Mi-amintesc cu drag mereu,
De imboldul plin de rimă,
Ce-mi zicea tăticul meu;

Ca să poţi avea simbrie,
Nu e lucrul cel mai greu;
Să ştii bine meserie
Şi algebra de liceu...

Ia mistria, bolobocul,
Saltă ziduri temerare...
Nu căta pe drum norocul,
Că nu creşte-n strada mare...

Nu călca poteci străine,
Limpezimi de zile calme...
Dumnezeu când fu la tine,
Ţi-a lăsat norocu-n palme...

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ion Păun din Calvarul năzuinţelor (2009)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fecioară

Din tija de sevă se înalţă sfioasă
'n mirosul de crud, cu obrajii de roză,
Cu dulcele buze ce sparg fildeş-tenul...
Mlădie, ţinută în ghiveciul din casă,
E-n rochia de bal, la liceu, pentru poză
Şi auz ce-l rosteşte în şoapte, îi dezvăluie genul.

Se învăluie în cald, într-un umed fuior
Ce-i mângâie braţe cu degete fine
Şi paşii-i plutesc pe sub rochia de zână...
E toată un colibri, ce vrea numai zbor
Să-şi ia înspre etern, din nectarul din vine
Să umple pământ, cu visări stând de mână...

E cum zi se naşte de-a fi prima oară,
Din noaptea de-un ieri, doar o dată... Fecioară.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inutil

vorbim atât de mult despre clipe strânse cu grijă
în minţile noastre copilăroase şcolăreşti disciplinate
niciun sens, fără răspunsuri, un spălat pe faţă
pe fundul sitei nu rămâne măcar un pumn de stele
când lumea fără început şi fără sfârşit
a început şi s-a sfârşit de atâtea ori
cu noi sau fără noi, cine ştie
spunem atât de multe în tăcerile noastre pietrificate
în cruci pe mormintele veseliei frenetice inutilizabile
de ce să mai vorbim când putem să tăcem atât de bine
cu impresia certitudinii că am înţeles totul şi nimic
trecerea între zumzet năucitor şi linişte cosmică
un val pe ţărmul existenţei lăsând o spumă fantomatică
ne retragem în inima oceanului să ne mai naştem o dată

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit grabnic

Sfârşit grabnic
Alin Ojog

Când arme vor urla la uşa noastră
Oferindu-ne bilete către rai
V-om uita culoarea florilor din glastră
V-om blestema frumosul nostru grai.

Lumina lunii ne va conduce în noapte
Spre crucea marelui stăpân
Ne v-or privi cei morţi prin geamurile sparte
Sau de dupa umbra căpiţelor de fân.

Pământul va urla în ploaia de gloanţe
Rănit fiind de nemilosul foc
Iar păsările noptii cânta-vor iar romanţe
De parc-ar fi să vină, un mare proooroc.

Sub pumnul ca de fier al liniei duşmane
V-om sta captivi decenii, sfârşindu-ne

[...] Citeşte tot

poezie de Alin Ojog (18 februarie 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

A-nceput un nou război

După groaznice dureri, în sfârşit, a spart buboiul
Şi din truda omenirii torent se scurge puroiul
Tancuri, tunuri, avioane, muniţii, arme mari şi mici
Mijloace de transportare, aliaţi şi inamici,
Se rostogolesc de-a valma, antrenând totul cu sine,
Ruinând, zdrobind, mânjind, strivind tot ce e frumos şi bine.
Într-un cuvânt spus direct, gata, a-nceput războiul
Eveniment ce pe dată, declanşă tot tărăboiul.
Proclamaţii, imnuri, marşuri, dansuri, jocuri populare,
Discursuri înflăcărate, trezesc visuri seculare,
Iar oameni crezuţi integri, pacifişti prin excelenţă,
Insinuează subtil, instigă la violenţă.
Toţi s-acuză reciproc, să nu fie acuzaţi
Istoria, tocmai pe ei să nu-i facă vinovaţi.

În fond ce vror provocatorii? Ce-ar putea să le lipsească?
Nu au ajuns la mărire? Nu au cu ce să trăiască?
Ca nişte mari norocoşi, au mai mult decât sperau
Şansa i-a favorizat, mai mult decât meritau.
Sunt îndrăgiţi de prieteni şi sunt temuţi de duşmani,

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătoarea tristeţii

E duminică

Şi
zău
dacă
mai
ştiu

Câte zile
a
avut

Această
săptămână

Fără
de
sfârşit

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (20 decembrie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea începe de la sfârşit

povestea, de data asta, începe de la sfârşit:
la venirea noastră, aici, după primele adulmecări,
fiinţele se adunară pe aceeaşi punte – ochi, inimă şi marginea lor
(aceeaşi faleză, aceleaşi chei);
urcând treptele, paşii îşi puteau atinge chiar umbrele
şi cuvintele mele nu păreau mai nimic, din singurul lor semn;
sus, apoi, ajungând, am privit prin sticla ocheanului,
aşa cum se priveşte, cred, orice poveste,
răsturnând - la început distanţa, apoi apropierea - şi-acestea, dintre noi;
negre sau gri ca dintr-o scoică
se pictau aceleaşi vânturi, aceleaşi valuri,
acelaşi vas pe care poposisem şi-atunci întâmplător,
fără ca tu să înrobeşti! ca şi cum se-aliniară aceleaşi planete –
"phileo", "eros", "agape"! în ciuda firii lor - şi pe pământ;
neştiute, astfel, dar rostite de tine, ţi-au fost cuvintele,
amintindu-ne mie, singura lor povestitoare;
şi-astfel, într-adevăr, povestea începe de la sfârşit
şi mai mult e doar liniştea! ce-ai aşezat-o peste toate
şi pe care încet o aduni în geometrie perfectă,
dimensiuni redefinite unui punct ce suntem "noi"!

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!