Toate rezultatele despre cartier, pagina 12
Timpul eroic
Fugeam amândoi pe poduri de fier,
cu pieptul rotit către soare,
loveam cu piatra-n metalul fierbinte,
ascultându-l ca pe-o scoică de mare.
Fugeam amândoi pe poduri de fier,
înspre câmpuri și bălți și nisipuri,
sub noi, trenuri, domol, lunecau pe catran,
purtam măști de copii strâns pe chipuri.
Ne iubeam undeva la sfârșit de oraș,
într-un nord cu mult praf și triaje,
printre șine și pompe, scări smolite, de lemn,
în cartier proletar, cu etaje.
Și cumva se făcea că în larg, după pod,
începea o câmpie săracă ‒
un pustiu de nisip și, în zare, porumb,
și deasupra, cocori care pleacă...
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între două sirene imposibile
ca un anunț că se mai și moare din când în când
asfaltul miroase a ploaie de vară
traversez pe verde pragul dintre zile
golesc buzunarele într-un birt de cartier
cu patimă cu păcat
desfac gândurile în baloane de săpun
zâmbesc amar unei închipuiri
adorm cu ochii în tavanul sterp
parcă din ce în ce mai aproape de podea
mă răsfăț cu un vis de zefirelli
înainte de întoarcerea prin furcile caudine
ale unei noi zile
doar asfaltul își vede de praful lui
lacrimile nu se combină cu bitumul
par mult mai mari și negre
ca mai toate bubele
trec pe lângă o dugheană cu flori altoite
miroase ca la înmormântări
a crini a veșnicie sau poate a eliberare
florile de câmp îmi amintesc de mama mea
[...] Citește tot
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adio, liniște!
Adio liniște, adio
Vecinii mei fac un bairam
Mai sunt trei ceasuri pân' la ziuă
Și-mi vine să m-arunc pe geam:
Mă plimb prin casă de vreun ceas
Vibrează lampa și tavanul
Ascultător să fi rămas
Și nemișcat, măcar divanul
Stau încordat precum un arc
Dar n-am ce face, mă supun
Mai bine ies s-alerg prin parc
Să creadă lumea că-s nebun
Văzusem eu cum ieri, devreme
"Prințesele" din cartier
Veneau, că n-aveau a se teme
Și defilau pe palier,
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Creanța (Dupa Chitanța de Ion Pribeagu)
Domnișoara noastră Tanța,
Locatară la parter,
Iese doar cu pălărie,
Răspândind suav mister.
E frumoasă ca o cadră,-
Coapse lungi, piciorul mic.
Încălțată e-n sandale
Și ciorapi de borangic.
Mic cu mare se adună
Când apare ea pe stradă.
Are maniere fine,-
Lumea poate să le vadă.
Părul revărsat în valuri,
Ochii mari, vioi, adânci...
Prizonier rămân cu gândul
Și îmi dă inima brânci.
Mă interesez în stânga,
Cu urechea trag și-n dreapta:
Ce hram poartă domnișoara,
Cum i-e vorba, cum i-e fapta...
[...] Citește tot
poezie de Mihaela Banu din Din volumul Pași peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Comănești...
Nici n-ai cum să nu-l iubești
Când cu fală îl pășești
Și-n splendoare îl privești
De la primul cartier,
De la pământ pan' la cer,
Te îndrăgostești lejer
De orasul muntelui,
Verdelui, Trotusului.
În bătaia timpului...
În bătaia lui de soare,
Pe-a petalelor covoare
Ce te umple te candoare;
Comănești e-orașul care
Are-izvoade seculare,
Cât-îi el din zare-n zare;
Avem sânge de pagani,
De la carpi, de la cumani,
De moșneni, nu de sărmani;
E-un oraș ca oricare-altu'
Ce și-a primenit bazaltu'
[...] Citește tot
poezie de Vasile Zamolxeanu (21 mai 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dinspre est
aceiași columbi populează piațetele din Milano iar pe trotuare și străduțe trec fericiri cu tocuri subțiri bărbați ce seamănă cu Romeo care se așază tacticos la terase și țin în mâini viețile lor trupeșe
privesc vitrinele cu manechine inexpresive ce etalează luxul
miroase a parfum scump dar cerșetorii cu câini se hrănesc imaginar
nimeni nu are eleganța femeilor estice nici ambiția cu care traversează viața
pe culoare înguste
îmi amintesc de niște amfore goale ce se umplu treptat cu speranțe
așa cum își târăsc ele badantele timpul strangulat
până la terasa din colț unde un chelner român
rasat vorbește în italiană
ferindu-se de conaționalii săi
are o viață normală într-un oraș anormal de frumos
liniștea în Milano e ca un carusel care noaptea se odihnește
oameni pestriți împing cărucioare cu prunci mănâncă la terase și râd zgomotos
în lumea mea ca un vârtej din România liniștea se dă de-a rostogolul
și orice ai îmbrăca ești cea mai frumoasă femeie din cartier
dar orele tale atârnă simple de obrajii lunii
nu stau la balcon ca niște falii cenușii rupte de univers
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbre pe dale de burg
Îmi întortocheasem pașii peste dalele din burg
Încercând să intru-n ritmul inimilor deșirate
Când la dreapta, spre răscrucea cu iubiri abandonate,
Când la stânga, spre nimicul unde pașii toți se scurg.
Prin tic-tacul lor frenetic, pașii mei, mânați de dor,
Își descătușau dorințe în zdrobirea de sub tocuri
Vechi de când creșteau ca iarba ce se transforma în blocuri
Dintre care se ridică praful zilelor ce mor.
Se-adânceau pe dale umbre din apusul răstignit
Pe o mare de sentințe în alegeri disperate
Să se-nghesuie-n pustiul de adâncuri neumblate
Nici cu pasul, nici cu inimi care bat încetinit.
Și, din toate câte urcă spre amestecul din cer,
Doar o singură dorință pare că se răzgândește,
Ca un vis ce, dintre toate, se răzbună și-l trezește
Pe acela ce-l croise într-un bloc de cartier.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tinerețe revoluționară
aș fi putut să merg pe apă fumând marijuana
culeasă din pădurile cubaneze pline de eliberatori
totuși m-am scăldat în râuri repezi de munte
înotând în amonte cu păstrăvi roșii revoluționari
mi-am amestecat sângele cu haimanalele din cartier
la bloc beam rachiu în bucătăriile strâmte comuniste
ascultam muzică tematică împurpurată de glorie
căci Avram Iancu suntem toți/ Avram Iancu suntem toți
în chiloți și maiou tetra împungem zările din La Mancha
e atât de greu să urci șase etaje când liftul e defect
administratorul cu părul creț un țigan spion sovietic
curge mult opiu prin instalația sanitară comună
cât de ciudat e că avem toți același tip de WC-u
un număr pe ușa, o lista de întreținere și-un bătător
o matricolă, un costum albastru și-o tunsoare
evadările de la casa de nebuni sunt absolut interzise
prin lege limpede dată de însuși Măria sa Marele Dibaci
în mine e un alt apartament cu trei camere
într-un colț luat în chirie
fug eu, subversiv, reacționar, neadaptat
[...] Citește tot
poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Post-campionat de fotbal (South Africa 2010)
După atâtea meciuri grele,
Cu faze, goluri berechet,
Acel ecou de vuvuzele
Mi-a pus în suflet un regret ;
Pe vremea când eram copil,
Lovind bășica pe maidane,
Ai mei părinți, driblând subtil,
Câd mă vedeau făceau baloane,
Plin de talente, fițe, fente,
De-atunci i-aveam la deștu' mic
Pe Torres, Klose, pe Llorente,
Ronaldo... era mizilic,
Dar tata, sictirit de moarte,
Cînd eu aveam un viitor (!)
Dorea să pun mâna pe carte
Decât o minge la picior,
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Virgula și apostroful
Grațioasă pe picioare,
O pisică din vecini
Mă privește visătoare
Dintr-o tufă de ciulini.
E zăduf. Vacanța mare.
Iau o carte și mă duc
În livadă, la răcoare,
Pe o pătură sub nuc.
Filele se-ntorc domoale
Iar cuvintele perechi
Se aștern pe iarba moale,
Pe retină, pe urechi.
Dar ce litere viteze!...
De căldură s-au pitit
Între două paranteze
Loc cu umbră și-au găsit.
Apostroful, mândru tare,
Cu frac negru, e un boss,
[...] Citește tot
poezie pentru copii de Gabriela Gențiana Groza din Lampioanele vii (2009)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!