Serioase/triste despre viata e grea, pagina 12
Pe scara omenirii...
pe scara omenirii urcat-am din genune
la naștere și-n viață cobor câte un pic
și vremilor las vorba s-aud ce au a spune
iar de se-mparte moartea vreau singur s-o despic
călare pe o rază m-ascund de umbra minții
servindu-mi din cuvinte tăcerea cea mai grea
ca noaptea ce abundă în raiul fără sfinții
ce-au refuzat să-ntindă stăpânului o stea
mi-e infinitul treaptă și balustradă clipa
când pașii ce în tremur fac saltul decrepit
spre colțul nebuniei și-au adormit în pripa
seducției fatale... nu-s eu cel toropit
în pântecul hapsânei vom colinda ca racii
și peste noi de-a pururi vor înfrunzi copacii
sonet de Ionuț Popa (10 august 2008)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Audioteca Citatepedia
Recită: Ionuț Popa
Cele șapte bătălii de pe Golgota
Să cânte strunele-ncordate!
Fanfarele să sune greu!
Din piepturile-nflăcărate
a fiilor lui Dumnezeu.
Să crească imnuri ne-ntrerupte,
o slavă fără de hotar
a celor șapte grele lupte
ce-au frânt Infernul pe Clavar!
I. Lanțurile
Era o zi scăldată-n soare.
Pe deal, prin pietre și butuci,
între ostași cu coif și zale,
treceau trei oameni sub trei cruci.
Trei osândiți, spre trei morminte.
Dar fiecare c-un destin.
Și sângele curgea fierbinte,
[...] Citește tot
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lenore
Din somn Lenore-n zori de zi
Tresare tulburată:
O, Wilhelm, m-ai uitat? Ești mort?
Veni-vei tu odată?
Iubitul ei lupta sub steag
În văile boeme
Și nu-i scrisese nici un șir
De-atât amar de vreme.
Țarina și viteazul crai,
Sătui de jaf și pară,
Au pus războiului sfârșit
Și pace încheiară.
Și cling! și clang! oști după oști,
Cu flori împodobite,
În zvon de tobe se-ntorceau
La vetrele iubite.
Era un glas și-un forfot viu
Din plaiuri până-n vale
[...] Citește tot
poezie celebră de Gottfried August Burger, traducere de Șt.O. Iosif
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
E atât de dureros și înspăimântător să fii singur în această viață, unde toate ieșirile din ea sunt închise. Și încă nu știu care dintre soluții conține mai multă demnitate și libertate: să pleci tu însuți când dorești, sau să accepți supus, fără împotrivire, mâna grea a călăului?
Leonid Andreev în Jurnalul Satanei (2004)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
E ger cumplit
E ger cumplit, e vreme rea.
De trei zile viscolește.
Avem în țară iarnă grea,
Nu e semn că se oprește.
Viața la țară e aspră.
Îndură multe săteanul.
Zăpada-i până-n fereastră,
Peste sat e uraganul.
Copacii ramuri apleacă.
Nicio pasăre nu zboară.
Pe stradă nu-i om să treacă.
Vântul zăpada-învâltoară.
Dorm în grajduri animale,
Câinii s-au ascuns în șură,
A-înghețat râul în vale,
Sunt troiene-n bătătură.
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Delcă (18 ianuarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Piatra nisipului
Am învățat aici să cred în lumină,
Să pun la-ndoială și umbra și norul,
S-adun în clepsidre și viața și dorul
Să fug îngrozit de tăceri și rutină.
Am învățat aici să trec peste margini,
Să rup din zăplazuri un bob de răcoare,
Să pun în izvoare un dor de izvoare
Să stâmpăr durerea cu flori și cu pagini.
Am învățat aici să-ngheț în cuptoare
Și-n norduri să-mi caut căldura cea grea,
În orice-nserare se naște o stea
Și-n orice lumină-i o stea trecătoare.
Am învățat aici să cred în tăcere
Și-n stropul de piatră trecut în nisipuri,
Căci toate în viață se fac din nimicuri
Și apa în stâncă își află putere.
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noiembrie
Noiembrie și-a pus amprenta
Pe oameni, câmpuri și copaci...
Aș îndrăzni să-ntreb, iubito,
Cu glas de brumă: "ce mai faci?"
Privești pe geam copaci scheletici,
Sau sub povara toamnei taci?
Ori, înfrângând răceala brumei,
Prin parc, pe frunze moarte calci?
Eu? Stau privind strada pustie
Albită de-al brumei argint...
Și primăvară-aș vrea să fie
Și-ncerc mireasma să i-o simt.
Dar vântul rece-mi dă de veste
- Cu sârg, să-mi spulbere visări
Că nori, cu mohorâte creste,
Mi-aduce dinspre alte zări.
[...] Citește tot
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Înainte oamenii comiteau greșeli de viață grea, acum le comit de viață bună. Nu se pot mulțumi cu ce au.
Dorian Furtună
Adăugat de Dorian Furtună
Comentează! | Votează! | Copiază!
Încheie fiecare zi cu iertare și un gând bun. Nu contează cât de grea este viața ta, mâine este o nouă ocazie să o faci mai bună. Fii bun și lucruri bune ți se vor întâmpla. Nu lăsa conflictul interior să te macine. Fii puternic!
citat din Hrisostom Filipescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când vioarele tăcură
Vioarele tăcură. O, nota cea din urmă
Ce plânge răslețită pe strunele-nvechite,
Și-n noaptea solitară, o, cântul ce se curmă
Pe visurile stinse din suflete-ostenite.
Arcușurile albe în noaptea solitară
Stătură: triste paseri cu aripile întinse,
Păreau c-așteaptă semne, și strunele vibrară,
Ah, strunele, ce tremur de viață le cuprinse!
Și degetele fine, în umbră sclipitoare
Păreau ca niște clape de fildeș, ridicate
Pe flaute de aur în seri de evocare
A imnurilor triste din templele uitate.
Murise însă cântul de veche voluptate,
Și triste și stinghere vioarele părură
În noaptea-ntunecată de grea singurătate
Fecioare-mpovărate de-a viselor tortură.
poezie clasică de Ștefan Petică
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!