+o +mana +de +ajutor

Moartea este un abis în care, deşi ştim că trebuie să pătrundem cu toţii, de câte ori intră acolo cineva drag şi apropiat de noi, cei rămaşi pe marginea prăpastiei, se sfâşie sufletul de teamă, de jale, de disperare. Toate raţionamentele se sfârşesc la acest mal şi-ţi vine doar să strigi după ajutor care nu poate veni de nicăieri. Singura salvare, singura mângâiere, ar fi credinţa, dar cine nu are nici această lumânare în mână, ar putea să înnebunească la gândul nopţii veşnice! Cât de profund nefericit este omul al cărui suflet şi-a pierdut simplitatea!

Georgeta Nedelcu în Exmatriculat din viaţă (10 octombrie 2008)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeciuială din "in şi chimen"

(Maleahi 23:23)

Mai deunăzi-ntr-o seară, bunul meu amic Costel
Mă-anunţă cu vâlvă mare că sunt invitat la el.
"Căci - îmi spuse el cu tonul grav şi apăsat în glas -
Tot ce am pe lumea asta numai mama mi-a rămas.
Şi cum mâine-i ziua dânsei, vreau să fac chermeză mare,
Ca iubirea-mi pentru mama s-o cunoască fiecare."

Invitaţia aceasta nu era de refuzat.
Şi-astfel iată-mă la locul şi la timpul anunţat.
Un salon gătit cu grijă şi cu gusturi rafinate
Impunea audienţei izul de solemnitate.
Din cupola smălţuită, candelabre strălucite
Revărsau cu dărnicie roi de raze aurite.
Din pereţi, de prin tablouri, te întâmpina duios
Un surâs blajin de mamă, cald, candid şi maiestuos.
Iar pe feţele de masă, brodate cu măiestrie,
De pe-o placă marmoree, în faţa la farfurie,
Te priveau doi ochi de mamă dintr-o poză-aşa firească

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta vieţii

Adevarata fericire se afla in lucrurile marunte si simple din viata noastra. Nu trece-ti pe langa ele fara sa le observati. Fericirea se afla in noi si langa noi. Pentru mulţi dintre noi fericirea este o chestiune de atitudine. Iar atitudinea pe care o alegem faţă de viaţă influentează în mod direct efectul pe care îl au lucrurile asupra noastră. Credem că nu putem schimba această stare care ne cuprinde fără voia noastră, însă adesea acest lucru se întamplă numai pentru că nu am încercat nicioadata să o schimbam. De ce? Pentru că uitam ce ne face cu adevaraţi fericiţi. Timpuri noi, oameni noi. În aceste timpuri pe care le trăim am impresia că toate principiile şi valorile după care ne ghidăm s-au schimbat complet. Mândria, orgoliul, invidia şi banii sunt primordiale. Puţini sunt cei care caută să întindă o mână de ajutor, să trăiască în armonie, iubire şi fericire. Nu ştiu dacă pot vorbi despre fericire, pentru că este un termen al cărui sens nu cred că îl voi înţelege, pe deplin, niciodată. De ce afirm acest lucru? Poate pentru simplul fapt că în viaţa mea, de câte ori am avut impresia că "am prins fericirea ", aceasta mi-a scăpat printre degete. Şi... totuşi... sunt convins că în orice fiinţă, există, acolo undeva, în cel mai ascuns colţişor al minţii şi inimii sale, dorinţa, necesitatea de a fi fericită. Sunt conştient că fericirea deplină este foarte greu de obţinut. Dar dacă vrei cu adevărat ceva în viaţă, atunci cu siguranţă vei reuşi. Fericirea este legată incontestabil de iubire.

Adăugat de Marius Călin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea care depinde de noi...

.. iată două lumi finale, raiul şi iadul...! Cu toţii, spre ele ne îndreptăm trecând vieţii
vadul, trăind, cei mai mulţi neştiind de ce s-au născut, pentru ce, şi, cum de sunt vii, ei
neânţelegând sensul omului în armonii bine puse la punct, din faceri noi fiind singurii
observatori conştienţi ai Marii Creaţii lăsaţi s-o influienţăm să existe cu gândul minţii
gândind atâta cât existăm, chiar şi speriaţi de viaţa în care ne-aflăm... multele atâtea,
pe toţi bulversându-ne, că de ce e aşa şi nu altfel, fiecare poveste de om în istorii, aşa
încheindu-se, oricât de mult cineva ar iubi divinitatea şi l-ar iubi Dumnezeu cinstindu-l
şi-nvrednicindu-l cu slava şi sănătatea... în taina ultimă, finală, se concretizează acest
mare adevăr în care unii se 'nalţă urcând cer după cer dar şi destui din acei care abea
îl zăresc pe-acesta ce-l ştim căzuţi în abisele de-ntuneric pierduţi în declin... ca să vezi
lumea de sus din înalturi însemnând un privilegiu de fericire nespus, primit pentru un
pomelnic de fapte făcute-nmiit... ca un răspuns, dat, de cortegiul energiilor universale,
de care nici un om nu scapă neiscodit, minunatul Cuvânt rostit nouă descoperindu-ne
căile prin adevărul vieţii trăite unde taina rămâne taină doar pentru cei nepregătiţi să
întâmpine fericiri venite din transformări, firesc rostuite, căci, dacă li s-ar cere să stea
să-i mănânce viermii de vii aici pe pământ câţi oare n-ar huli blestemând ştiind numai
pe mort ros de viermi, îngropat în ţărână, mulţi tociţi, uzaţi şi chinuiţi, mâncaţi ca de-o
văpaie nebună, în care, cerşeşti urma de apă, de pe-un vârf de deget al semenului tău,
când noi, fiecare-n parte ni-s convinşi, că, şi bogatul, ca şi săracul, pleacă de aici unul
după altul, în veşnicie rostogoliţi... pe aripi de înger, sau de tâlc păcăliţi în iad prăvăliţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am multe regrete la viaţa mea, dar e bine să rămână doar ale mele, nu de alta dar te pomeneşti că s-ar găsi unii care să dorească să-mi dea o mână de ajutor, ori eu mă simt bine în haina îndoielii, a incertitudinii şi a regretelor suportabile.

citat din Mihai Mălaimare
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi fatidică!

Început de-aprilie trist şi eu sunt la fel de tristă,
Fiindcă telefonul sună, într-o noapte egoistă.
Ca să aflu cu durere, că, astăzi ne părăseşti;
Nici în somn n-am fost vestită, de cetele îngereşti.

Au rămas de tine, Vali, încă multe cărţi nescrise
Şi foarte multe secrete, încă nedezvăluite.
Soţia ta către Domnul, rugăciuni astăzi trimite,
Pentru tot ce-ai scris cumnate, copii te-or ţine minte!

Au rămas de tine atâtea: cărţile, cafea, ţigări.
Repede ne-ai părăsit. Poate de-ai fi mers la medic,
Surioara mea cea scumpă, n-ar trăi în supărări,
Însă n-ai putut scăpa de groaznicul ceas fatidic.

Romane neterminate ai lăsat pe masa ta,
Pentru noi sunt nestemate, dar ne plânge inima.
Iau câte-o carte în mână, dar ochii mă dor de plâns;
Mi-e dor de tine cumnate! Iată, moartea te-a învins!

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (10 aprilie 2009)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Medicului meu îi mulţumersc fiindcă mi-a dat o mână de ajutor; păcat că era un cauciuc de proastă calitate.

Gheorghe Gurău (noiembrie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi te vrem

Ai-ne Doamne-n vedere
Si ne ajuta sa traim
Azi viata in veghere
Da-ne dar acum putere
Evanghelia s-o implinim
Toti copiii Tai sa fim

Tata drag din cerul sfant
In carul de biruinta
Ia-ne Tu si prin Cuvant
Da-ne Duhul pe pamant
Si ne-mbraca in credinta
Pana vom fi-n nefiinta

Vremuri grele azi traim
Fii-ne in ajutor
Caci ne vrem ai Tai sa fim
Inima sa-ti daruim
Noi te vrem Ocrotitor
Pana-n vecii vecilor

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri de stele

Pe colţul alb al fluturelui-stea
Zăresc stindardul tău, iubita mea...
Întâiul tău sărut, sărut cast
Ce-n gânduri şi în suflet mi-a rămas

Aş vrea să-mi crească aripi ca să zbor...
Zadarnic cer la tine ajutor...
În lumea ta de vise străluceşti...
Mă chemi în somn... dar oare mă iubeşti?

Mă doare pleoapa nopţilor de sticlă...
Din ochiul meu durerea se ridică
Şi lacrimi împletite-n raze ning
Cuvinte care sufletul 'ţi-ating.

Tu străluceşti mai tare-atunci şi plângi
În leagănu-ţi de lacrimi când te culci.
Sub pleoapa grea de plâns te doare geana
Şi nimeni nu-i să-ţi oblojască rana.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negustorul de visuri

Pe malul timpului mă surpă-ncet gândul...
Visul mi se-opreşte pe minutar, răstignit...
S-ajung la capăt de drum, să-mi vină rândul,
Îmi las calul să pască, de-un ciot priponit.
Rândul... c-un ban să-mi cumpăr speranţă...
Treaptă cu treaptă urc, s-ajung pare greu...
Nu mai am nici putere, nici măcar cutezanţă,
Un zid se înaltă-n cale-mi, oprindu-mă mereu.
Nimeni să-mi vină-n ajutor, de mâna să mă tragă...
Se-nghesuie, se-mping alţii, cu vlăguite chipuri.
Negustorul cotrobăieşte, să-mi dea din desagă,
Însă mi-i trupu-nţepenit, pe mal între timpuri.
Totul se-mprăstie-n jur, ca o fugace viziune...
Se schimbă decorul, ceaţa-n ochi mi se aşterne...
Degeab-aştept, în ultim ceas poate-o minune,
Mai mult neputinţa m-opreşte, dezolarea mă cerne.
Mă-nghite-aşteptarea şi strunele tăcerii
Îmi cânta sonata timpului-n zadar pierdut...
Uscate visuri pe brazdele-adânci ale uitării,
Scaieţi devin, duşi de vânt... câmpului tribut.

[...] Citeşte tot

poezie de Anna-Nora Rotaru
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!