poezii de nina cassian

Plimbare de seară

Intru adânc în noapte
Iar vântul fuge cu mine:
Şi fermecat de raze în şoapte
Simţi ce se luptă cu tine!

O voce moartă, iubită, sunetul
Vorbeşte: săracă-i a inimii tăcere
Uită, uită ce-ţi tulbură sufletul
Viitorul fie-ţi durere!

Comentarii

Textele adunate de Trakl în 1909 conţin un număr extrem de mare de poezii, cu două strofe de câte patru versuri fiecare. Din moment ce Trakl nu intenţionase ca aceste texte să fie publicate, iar forma lor nu mai apare în lucrările ulterioare, acestea pot fi clasificate drept opere mai puţin semnificative ale tânărului poet. Cu toate acestea, "Plimbare de seară" este considerată ca fiind un exemplu succint al poeziilor sale.
Printre altele, textul se distinge prin faptul că aici găsim un indiciu important cu privire la modul în care poate fi înţeles liricul "Tu" la Trakl. Ambele strofe ale poemului de faţă arată o juxtapunere caracteristică: "Eu" şi "Tu".
De ambele dăţi "tu" este vorbitorul însuşi, adresat de o a treia persoană, în prima strofă "vânt", în a doua strofă "o voce moartă". Acest lucru devine explicit prin introducerea celor două puncte anunţând vorbirea directă.
"Cum totul pare a fi atât de bolnav", este versul pe care-l citim în poemul lui Trakl "Primăvară veselă". Aici, în "Plimbare de seară", este vocea unei iubite moarte care îi evocă vorbitorului ("sunetul... care... vorbeşte") un mesaj analogic. Legătura dintre "fie-ţi" şi "durere" găseşte în prima strofă un complement conceptual cu salutul vântului către ego: "Săracă-i a inimii tăcere". Aceasta evocă imaginile ocultismului, în special teosofia bine-cunoscută de Trakl, doctrina "vălului iluziei" existenţei lumeşti (în hinduismul "Maya") şi conceptul creştin de "a deveni", ca un proces dureros de dezvoltare.
Poetul expresionist August Stramm a publicat un poem în 1914 intitulat de asemeni "Plimbare de seară". O referinţă la textul lui Trakl nu se poate recunoaşte.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbii

Peste ungherul negru se grăbesc
Cu ţipete la prânz corbii în zbor.
Umbra lor trece peste-o ciută-n zor.
Ursuzi din când în când se odihnesc.

Ce mult ei liniştea maro perturbă
În care-o glie se extaziază,
Ca o femeie ce presimte ce urmează
Şi câteodată îi auzi cum se conturbă

Când un miros de hoit simt se agită,
Spre nord se-ndreaptă cârdul deodată
În zbor, ca un cortegiu, toţi o gloată
Şi tremurând de poftă se incită.

Comentarii

Din reputaţia pe care o au corbii în literatură pare să se inspire şi această poezie. Păsările negre ale vrăjitoarelor deranjează aici: "liniştea maro perturbă ".
În poezia lui Trakl, maro este culoarea unei emoţii armonioase, în a doua strofă ea fiind legată de imaginea gliei fertile.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru univers

Cânt universal mă cheamă
Să cutreier alte lumi,
Să-mi trec pieptul prin furtună,
Prin dureri şi prin genuni.
Reverii, pierdute umbre,
În palate de gheţari...
Dorm vulcani de pietre scumpe
Şi slugarnici oameni mari.

Cânt universal mă cheamă,
Altei lumi să aparţin...
Suflet – munte de aramă,
Viaţă – suflet de creştin.
Unduielnică chemare,
Clopot lent zbătându-se,
Căutăm eliberare,
Fremătând de dragoste.

Să cutreier alte lumi,
Sufletul olog, aşteaptă.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelinişti vechi

Pentru amanţi,
ploaia e boala ce li se lasă pe piept;
o camaşă de cărbuni ce-i îmbracă
în obscenitatea cerului searbăd şi plat
a cărui muzică se aude doar în balţile
risipite printre tălpi, maşini, lacrimi şi trepte.
Pe ei îi amorţeşte sub felinare înguste,
cu obrajii reci împreunaţi, unul într-altul.
Paradele lor androgine se întind peste străzi
cu dansuri inocente de buze plouate,
adăpostite de streşinile caselor în care nu mai face nimeni dragoste.

Pentru ploaie,
boemii sunt vulturii ce i se hrănesc cu leşul
picurând, ce nu se răceşte niciodată
încălzit de pelerine groase sau umeri goi şi ascuţiţi.
Picioarele lor încurcate aleargă mereu la întâmplare
înghit lacomi apa îngerească, îşi uită umbrelele
în cafenele îngrăşate de fum şi polemici
băieţi speriaţi şi fete romantice o privesc pe fereastră

[...] Citeşte tot

poezie de Diana Dancu (13 septembrie 2009)
Adăugat de Diana Dancu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadatul / Poezii legionare

Adeseori noaptea, cand linistea-i grea,
Eu tai cerceveaua cu secera lunii,
Cobor pe o sfoara subtire de stea
Si sar peste ziduri si fug ca nebunii.

Pe campuri pustii, prin parloage amare,
Pe unde tipenie de-om nu apare,
Prin trestia ploii, prin smarcul cel greu
Strabat departarile dorului meu.

Tresar speriat d'un hatis ce m'apuca,
De-un damb ce ranjeste, cu sange pe bot.
De stranii coclauri ma sterg - o naluca,
Si rauri umflate ma'nghit si ma scot.

Ma'mpiedic, ma prind ragalii de picioare
Si ramuri cu gheare m'apuca si ele.
Padurile astea sfarsi-se-vor oare?
Amarnic ma smulg din prinsorile grele

[...] Citeşte tot

poezie clasică de A.C. Dragodan
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i libertatea despre care ne vorbeai

Dacă mi-este dat să joc în acest teatru de groază,
(neinspirat l-aş porecli "Moartea" – doar atât)
unde viaţa-i Jadeitul maladiv care mă pândeşte,
petalele negre de trandafir care plutesc în vid,
ochi fără curcubeie, voci miloage de muzici, adormite tâmple,
fiare frumoase furându-şi firea prin taverne
şi alte personaje secundare care îndrugă întruna:
"Viaţa e o carte, deci nu-mi puneţi vreun semn stângaci,
nu mă judecaţi după copertă, nu-s cioplită din lemn,
fiţi ceva dibaci!",
aleg să pictez Anemone în rime
din nebunii ce neîncetat vor străluci
pesemne când voi fi altundeva unde nu vă spun,
ori nicicând, nicicum, nicăieri.
Replicile să-mi devină doar şoapte
poposite pe buzele pustiite,
iar vinul roşu rubin, senzual scurs pe spadă,
mângâierea bărbăţiei trufaşă – uneori o copilă,
alteori necrezut de matură,
sfidându-l arar până şi pe Cronos.

[...] Citeşte tot

poezie de Roberto Kuzmanovic (2017)
Adăugat de Roberto Kuzmanovic
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce femeie nu mai eşti femeie?!

De ce nu mai laşi emoţia să te pătrundă?!
La fiecare lacrimă de-a mea, tu să te simţi iubită.
Nu purta pantaloni, ci fustă, exprimă-ţi feminitatea!
Lasă frumuseţea corpului să mă izbească frontal!
Să mă pătrundă cu sensibilitatea gesturilor şi a vocii de femeie!
Acum, tu vrei să le faci pe toate
Vrei să demonstrezi că şi copii -i faci tot singură!?
Păcat că ai uitat să fii femeie!
Tu nu poţi face multe lucrur fără un bărbat!
Fără bărbatul ce te iubeşte...
Ai început să-ţi pierzi gândirea!
Te lupţi cu morile de vânt şi chiar cu tineînsăţi.
Vrei doar să-ţi demonstrezi că poţi înlocui bărbatul ideal.
Nu poţi! Ţi-ai luat un rol banal...
Joci rolul meu ş-ai început săţ pierzi din frumusete...
Zâmbetul tău ce ani în urmă topeau şi un gheţar...
Acum îl uzezi şi-ţi faci doar drumul către muncă.
Dar ce zic eu?! Topea tot Polul Nord zâmbetul tău.
Şi soarele pe cer se minuna de-a ta putere,
Iar marea devenea învolburată

[...] Citeşte tot

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conversaţie pură c-o literă chinezească

I

Încerc să caligrafiez o stare de uimire,
O dulce dilatare şi legănare a spiritului,
Care nu încap decât în forma ta,
Căci, se ştie,
Tradusă în literele noastre
O frază chineză poate deveni înşiruirea
Aceleiaşi conjuncţii.
De exemplu: "Şi şi. Şi şi şi. Şi şi şi şi"
Este transcrierea fidelă a frumoasei poezii
Despre
"Legănarea văii fluviului Yangzi, o dată cu
Fluviul Yangzi".

II

Vai, câte minuni, câte chinezării mi-au scăpat
De-a lungul timpului,
Prea chircit în inima Europei,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e felul acela de a te numi supravieţuitor

revii de undeva de unde lumea te-a întors pe dos
bezmetic umbli cu ochii închişi găseşti drumul spre casă
fără copaci fără triluri lovindu-te de umerii necunoscuţilor
fără zâmbet fără chef ascultând propriile bătăi din trup de pe trotuar
schiţând grimase de oboseală ori indiferenţă gesticulând acea dezaprobare
pentru toate câte cad peste oraş peste locuitorii lui începând cu strada
nu te dezminţi de aversiunea pentru mirosuri ieşite să-ţi taie calea
mai ceva decât pisica neagră fiindcă nici ea nu mai suportă altceva decât acoperişurile
zbenguiala în pajişte după fluturi şi bondari
ori printre flori săltând în loc să toarcă firul vieţii

te întorci din lumea largă într-un autobuz hodorogit care mai mult clămpăne decât rulează
nimeni nu priveşte în ochi pe nimeni niciun bărbat nu mai oferă locul vreunei femei
s-au terminat toţi mulţumeştii la intrarea în lume
ne ţinem de bare ne ţinem de coduri fără maniere
coborâm şi urcăm aceste mecanisme care ne poartă vremelnic
ticăie timpul în timpane se prefac a nu auzi nimic din ce doare
zebrele sunt pentru oameni preferă să nu facă altceva decât să se mişte independent
rotocoalele celor care trag pe nări ne afectează pasiv mă întreb dacă
mai există oameni sănătoşi am numărat cum se numără oile când n-ai somn

[...] Citeşte tot

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e felul acela de a te numi supravieţuitor

revii de undeva de unde lumea te-a întors pe dos
bezmetic umbli cu ochii închişi găseşti drumul spre casă
fără copaci fără triluri lovindu-te de umerii necunoscuţilor
fără zâmbet fără chef ascultând propriile bătăi din trup de pe trotuar
schiţând grimase de oboseală ori indiferenţă gesticulând acea dezaprobare
pentru toate câte cad peste oraş peste locuitorii lui începând cu strada
nu te dezminţi de aversiunea pentru mirosuri ieşite să-ţi taie calea
mai ceva decât pisica neagră fiindcă nici ea nu mai suportă altceva decât acoperişurile
zbenguiala în pajişte după fluturi şi bondari
ori printre flori săltând în loc să toarcă firul vieţii

te întorci din lumea largă într-un autobuz hodorogit care mai mult clămpăne decât rulează
nimeni nu priveşte în ochi pe nimeni niciun bărbat nu mai oferă locul vreunei femei
s-au terminat toţi mulţumeştii la intrarea în lume
ne ţinem de bare ne ţinem de coduri fără maniere
coborâm şi urcăm aceste mecanisme care ne poartă vremelnic
ticăie timpul în timpane se prefac a nu auzi nimic din ce doare
zebrele sunt pentru oameni preferă să nu facă altceva decât să se mişte independent
rotocoalele celor care trag pe nări ne afectează pasiv mă întreb dacă
mai există oameni sănătoşi am numărat cum se numără oile când n-ai somn

[...] Citeşte tot

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!