a se min�i pe sine �nsu�i

Vidul când trece din mine în lucrurile ce au nevoie de statornicia mea

nu a rămas nimeni care să spună că tăcerea e o armă cu două tăişuri
nu a lăsat nimeni acest gol să se retragă liber din noi
să tacă
prin adevăruri răsturnate
în timp ce nespusele din absenţe scriu istorii plauzibile
nu mai există erori
doar transparenţa eroilor când se retrag în deşert

nu de aici vor pleca cei ce trăiesc prin iluzii şi
nu aici vor reveni iluminaţii atunci când se adâncesc în sine ca nişte puţuri
înainte ca petrolul să ţâşnească
mai viu
decât sângele când leagă mamele de prunci şi seminţiile de statui

nu prin noi se va propaga viaţa
mai probabilă decât moartea
piciorul cârtiţei scobind tranşee
şi nu din noi va izvorî sămânţa nemuritorului
bocancul rupt
mai extatic decât fiinţa slăbănoagă scâncind în coaja ei

[...] Citeşte tot

poezie de Angela Furtună (31 ianuarie 2012)
Adăugat de Angela Furtună
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eclipsă

Mi-am privit, singur, sfera-gazdă-n zbor murindă,
Mascând portocaliu, cu umbra-i gigantescă.
Dar vai ce mică-i... O priveam, proiecţie terestră
'n suspans straniu, disperând o Lună... să reaprindă.

O şansă-i că-s ş-alţi mii de sori, ce scânteiază
Să-i ţină pedepsitei, satelitei, becu-aprins
Spre neîngheţ năprasnic; neagră, în noapte trează...
O rocă prăfuită-n pierderea de dor nestăvilit, nestins.

Mă-ntreb pe neaşteptate-n gând, sinistru;
De s-ar opri mişcarea brusc, doar o secundă,
Sau mai puţin, un fir de timp... pierdut registru
De glob, uitând de sine... Am fi Icari zburând în umbră!

M-agăţ cu jind de-un fes gălbui pe-o bulă brună
Şi nu-mi revin, că bula-s eu, încontopit pe-o rocă
Şi sunt şi-aici, în noaptea începândă şi sus-pus pe Lună
Ce priveam; pe cratere-i grisate, cu gropiţe-n cocă.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pelerinaj, pelerinaj

Mă plimb pe plutele de nori de vată,
În azurul bleu, m-afund de moale voal
Şi-am pânze de păianjen, fine întinse,
Să mă lipesc acolo sus, vreodată;
Sunt solul meu, în cercetare de astral,
Când voi fi tot la fel, de alb... particulele-mi ninse.

Şi ochi mă dor de atâta clar, orbit de soare,
M-adie vânt şi-s ca un fulg, un puf de pană,
Ce-am luat de-un cântec, ce mi-e drag s-ascult;
Că n-am eu glas, deşi-s tot fiinţă călătoare,
Dar în larinx, de-atât strigat, am tot o rană,
Ce-ncerc s-o vindec şi n-am leac... că-i de demult.

Mi-e frică să nu plouă şi să pic în picuri,
Sau fulger să nu fiu, că-s tot o flamă...
Şi-i prea târziu să-mi mai doresc senin;
Cum un infanterist, ce-am fost şi lipeam plicuri
Pe mii de timbruri, din corala mea... Oh, mamă
De ce nu m-ai lăsat în vânt, să zbor... străin?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morminte de hetaire

Ele-s întinse-n părul lor cel lung,
cu feţe brune, trase-adânc în sine.
Cu ochii-nchişi ca de prea multă zare.
Hârci, guri şi flori. Şi dinţii netezi,
– piese-ntr-un joc de şah în miniatură,
din fildeş, rânduite în şirag.
Şi flori, galbene perle, oase zvelte,
mâini şi cămăşi şi pânză veştejită
pe prăbuşita inimă. Dar jos,
acolo sub inele, talismane
pietre-azurii (în dar de la drăguţi)
încă stă sexul – criptă liniştită,
până sub boltă plină de petale.
Şi iarăşi perle, galben risipite –
cupe de-argilă arsă care-au fost
cu chipul lor ornate, cioburi verzi
de şipuri de pomezi cu iz de flori,
şi zei micuţi: domestice altare,
cer de hetaire cu extatici zei.
Şi brâie rupte, scarabei turtiţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avanpremieră pentru vechiul păcat

[jam-session cu Dorin Cozan]

S.
Tu ştii că iubirea de azi funcţionează
ca o strategie de marketing. Acum, cînd umblu fără grijă
prin lume, vinde-mi o dobitoacă urîtă cu bube
şi arată-mi cît poate fi de frumoasă.

D.
Ea lunecă prin oraş cu inima neagră în braţe,
ca un asteroid trecând linia Paradisului.
I-am privit mâinile, neiubite.
I-am privit gâtul, nemuşcat.
Picioarele, pe care cădeau meteori altădată.
Când s-a oprit troleibuzul, a ridicat ochii din telefon
şi atunci am văzut: era înviată din morţi, precum Lazăr, şi hăituită.
Era scuipată şi lovită cu vorbe, ucisă şi înviată din nou.

[...] Citeşte tot

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ce se hrăneşte omul cel nou

(După câteva gânduri de T.C. Upham)

Să nu aştepţi să vezi putere sfântă în viaţa-n care "eu" şi "mine" mai trăiesc,
Unde-i iubire numai pentru sine, dar ca să sufere sau ca să moară se feresc.
Aşa după cum nu aştepţi să vezi rodire de la un grâu ce nu l-ai semănat,
Să nu aştepţi nici roadă vieţii de sfinţire, unde viaţa veche nu ai îngropat.

Zoreşte deci şi dă-o-n grabă morţii, prin pironirea eului pe cruce
Şi vei găsi comori nebănuite, numai atunci când tu le-ai socotit pierdute.
Căci viaţa-n care eul şi firea lui cea veche n-au fost înjunghiate şi puse în mormânt,
Sămânţa învierii nu va avea de unde să încolţească, dacă nu-i mortul în pământ.

Să ştii: orice durere şi-amaruri înghiţite nu sunt decât putoarea fiinţei tale vechi,
E mortu-mbălsămat ce-l strângi cu drag la piept, în loc să-l laşi acolo, în groapa lui de veci.
Căci firea ta cea veche şi eul tău cel vechi sunt cuiul lui Pepelea, pe care vechiul şarpe,
Când ţi-e mai dragă lumea, atunci el îşi atârnă produsul lui ce-mparte miros şi iz de moarte.

Şi vrei să ştii concret ce-i "eu" şi "fire veche"? E timpul tău cel liber pe care-i cheltuieşti
Cu lucruri nelegate de cer şi de Isus; sunt banii tăi ce-i dai pentru plăceri lumeşti.
Şi este de asemeni şi ceea ce nu faci pentru nevoia celor din juru-ţi şi din lume,

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

... Sinucigaşă diplomaţie

De viţă grizonată, lai jinduind monarhic
O masca-n sânge vânăt, un iluzionistic;
Opinca prin pervers ajunsă un autarhic
Cu simţ de colectură, e călău cu simţ artistic!

Producător de snoave, regizorul de farse
E-un scenarist ocult, surnoaul machiavelic,
Parşiv, cu zâmbetu-n maşinării nefaste
Se îmbuibând, hulpav... Satanic chip angelic!

Un hoţ ce murdăreşte plin de tupeu, de oprobiu;
Un plângăreţ mârşav torsionându-şi scenic
O naţie nătângă... Tratând-o-n sanatoriu;
Pe unde-s mulţi se pare, adoptativi-mucenic!...

... C-un cleaning zi de zi, contorsionând adevăr
Îşi face bocet morţii-nşelând-o mişeleşte
În sinucigaş spectacol; nici nu-şi clinteşte păr,
Nici fir mânjit cu ketchup. Sfidându-ne priveşte!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vlacav (Închinare lui Vlacav Havel, dramaturg martir şi fost preşedinte al Cehoslovaciei, cu ocazia zilei înmormântării)

Îmi duc culpabil crucea cu semn de ortodox
Oriental, de patimi cu nesătui de sânge
Ce-i am, plini de păcate, negrii precum un cox
Pe lanţul plin de gene de un popor ce plânge.

Şi ultimii-s mai răi, că le-s ostatic, îs vii,
Îmi scrijelesc perverşi pielea, mi-o iau cu gheare
Şi morţii mi-i reneagă, mă mint, te mint, să ştii
Că sunt benefici, sfinţi, călcându-ne-n picioare.

Sunt curve mişeleşti ce-au lins în scurs de bale
Tiranul prost şi mândru de-un neam îngenunchind
Şi-apoi s-au şters la gură şi-au făcut semn de zale
De lanţ, spunând c-au fost ei pedepsiţi... Rânjind.

Aşa-mi răneşte suflet Ion, zâmbet de crime
În haită cu Adrian, un Gelu mă sfidează
Cu ochi de asasin, Petre-i rai de ruine
Şi toţi îşi joacă rol, iar Sergiu-i dirijează.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Phantasma de luxe

La început puţin, apoi din ce în ce mai mult, se-aşază praful
pe noi. La început se-aseamănă cu puful fin de pe aripile
fluturilor. Apoi e ca noaptea desenată de un copil din amestec
de alb şi negru. Şi din ce în ce mai puţin alb şi tot mai mică luna.

Odată cu praful, se-aşterne liniştea. La început puţină, chiar
mai mică decît pauzele dintre cuvinte, apoi se-adună
ca în momentele în care discul s-a terminat şi nu-ţi dai seama.
La un moment dat liniştea devine violentă şi-ajunge
să ne curgă sînge din urechi.

Pe rînd mamele, taţii, prietenii, copiii ne spală de praf şi de linişte.
Mai întîi mai des, după aceea din ce în ce mai rar, pînă praful
devine gros şi liniştea o atmosferă în care ne abţinem să respirăm.
Ca să n-o tulburăm.

La început praful e uşor, dar într-un tîrziu e povara de sub care
nu ne mai ridicăm. Iar liniştea noastră se uneşte cu liniştea altora
şi formează un fel de cîntec. Îl aud doar cei legaţi prin jurămîntul
tăcerii.

[...] Citeşte tot

poezie de Leonard Ancuţa (septembrie 2010)
Adăugat de Leonard Ancuţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem ne leagă şi minuni (glosă)

Purtăm în noi şi iad şi rai,
Blestem ne leagă şi minuni,
Ne-ngroapă-al cărnii putregai
Cu adevăruri şi minciuni.
E greu să nu i te supui —
Al vieţii gust este divin.
Cu cât suntem mai nesătui,
Cu-atât suntem mai plini de chin.

Ne rătăcim şi revenim,
Murim şi înviem, din nou...
Biet suflet, îl nesocotim,
Dar este singurul erou,
Care ne sare-n ajutor,
Când sorţii-i devenim cobai
Şi împietririi viitor.
Purtăm în noi şi iad şi rai.

E grea povara de-a fi om,
Căci crucii ce o-ngreunăm,

[...] Citeşte tot

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!