+fata +cu +ie

O scrisoare de la Muselim-Selo

Măicuţă dragă, cartea mea
Găsească-mi-te-n pace!
Pe-aici e vânt şi vreme grea,
Şi-Anton al Anei zace
De patru luni, şi-i slab şi tras,
Să-l vezi, că-ţi vine plânsul,
Că numai oasele-au rămas
Şi sufletul dintr-însul.

Apoi, să ştii c-a fost război
Şi moarte-aici, nu şagă:
Cădeau pe dealuri, dintre noi,
Ca frunza, mamă dragă.
Şi-acolo-n deal, cum fulgera,
Un plumb simţii că vine
Şi n-avu loc, cât larg era,
Decât în piept la mine.

Mi-e bine-acum, şi-aşa socot
Că nu va trece luna

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză verde de albastru

Şi-am zis verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
şi-am zis pară de un măr,
minciună de adevăr,
şi-am zis pasăre de peşte,
descleştare de ce creşte,
şi secundă-am zis de oră,
curcubeu de auroră,
am zis os de un schelet,
am zis hoţ de om întreg,
şi privire-am zis de ochi
şi că-i boală ce-i deochi.
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
că am zis doar un cuvânt
despre întregul pământ,
şi de bine-am zis de morţi
şi de şase-am zis la sorţi,
şi am zis unu de doi
şi zăpadă de noroi,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legenda rândunelei

Din zori, de cum s-aprind,
Tot cântă rândunica
Sub streşini ciripind
Era şi fată mare
Şi mândră de-a cătare
Şi-apoi, pe lângă toate,
Şi fată de-mpărat.
Uşor se duce nume
De-un lucru bun în lume,
Dar mai uşor de-un lucru
Frumos cu-adevărat.
Şi-n toată lumea vestea
I-a mers, cum merg de-acestea
Când trec din gură-n gură
Grăbit din sat în sat.

Dă roate şoimu-n zbor
Şi ţipă rândunica
Şi n-află ajutor.
Cum vin în şir cocorii,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zobail

La miez de noapte morţii-n cor
Îşi cântă jalnic imnul lor,
Iar albele giulgiuri bătute de vânturi
Dau tact tânguioaselor cânturi.

Ei sunt războinicii oşteni
Ai regilor asirieni —
Zobail la moarte i-a dus ca pe-o turmă,
Cu biciul bătându-i din urmă.

Ce fericit e cine-i viu!
Noi putrezim într-un sicriu!
Ni-e dragă şi nouă viaţa şi-averea,
Dar regii ne-o iau cu puterea.

Frumos e, sfânt e să trăieşti
Când pentru ai tăi tu suflet eşti;
Dar noi am trăit ca să dăm ajutorul
La regi care omoară poporul!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Camelia

A ieşit în zori o fată, având rochia brodată
şi încinsă la mijloc cu un fluture de in
când pe frunze mai era lacul cerului senin.
Cum din fire-i râzătoare,
se opri să stea de vorbă
în grădină cu o floare:
unele în cuib de rouă, alte nalte cât un munte.
Însă una-i prea cochetă: are guler de satin,
împlinit cu fagur roşu.
Mai văzu aşa minune altădată la bunici
când pe gard cânta cocosu' -
ea făcea căsuţe-n şir printre ierburi la furnici.
Dar cum mâna mică îi scapă,
se-nţepă pe negândite într-un mugure de spin...
Vai, ce chin!
- îşi zise-n sine.
Poate vrea un strop de apă,
de mă-mpunse aşa tare firul greu de mărăcine.

Pe o frunză de cleştar un gândac abia-şi ridică

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Radu Muşat din Planeta poveştilor, Ed. Universitară, Bucureşti - 2021, Antologie de literatură pentru copii (19 ianuarie 2018)
Adăugat de Camelia Sava - Mărgean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghetsimani

Ghetsimani! Cuvânt de slavă!
Floare din etern mănunchi!
Bătălie-nfiorată
câştigată în genunchi!...
Ceas de rugă fără seamăn
şi de zbatere-ncordată.
Freamăt ce umplea de spaimă
toată bolta înstelată.

Veşnicia omenirii
pusă toată pe-un cântar.
Pe un taler, condamnarea,
iar pe celalt, un pahar!...

Un pahar stătea în faţă.
Şi Isus privea-ngrozit.
Tot veninul omenirii
trebuia acum sorbit.

Tot noianul de osândă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul

De fete mari e lunca plină,
Iar vântul, răsfăţat copil,
S-apropie tiptil-tiptil
De pe sub fagi, de pe colină.
Şi fetele cu drag suspină:
O, Doamne, Doamne, adă-ni-l!

Pe umeri blondele lui plete
Tresar şi sar încetinel.
El e frumos şi tinerel,
Dar e sfios când e cu fete.
Iar ele râd şi râd şirete
Şi pe furiş privesc la el.

El umblă ca la el acasă
Şi-ascultă fetele ce zic;
Mai rupe-n palme câte-un spic
Şi răsfăţat apoi îşi lasă
Pe spate capul şi nu-i pasă
De fete şi de câmp nimic.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Cea Mai Mare

Ne-am dus, eu şi sufletul meu, să ne-mbăiem în mare cea mare,
Ajungând la ţărm am început să căutam un locşor pustiu şi liniştit.
Cum mergeam, am văzut un om stând pe o stâncă cenuşie;
Lua dintr-un sac praf de sare şi-l arunca în mare.

"Acesta este un pesimist," a spus sufletul meu,
"Să părăsim acest loc. Nu putem face baie aici."

Am mers până când am dat de-un golfuleţ.
Acolo am văzut un om stând pe o stâncă albă;
Ţinea-n braţe o cutie pentru bijuterii,
Din care lua zahăr şi-l arunca în mare.

"Iar acesta este un optimist," a spus sufletul meu,
"Nici acesta nu trebuie să ne vadă trupurile goale."

Am plecat mai departe.
Pe o plajă am văzut un om ridicând un peşte mort
Şi, cu infinită grijă, depunându-l iarăşi în apa mării.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce noi, noi toţi, nu ne purtăm unii cu alţii cum s-ar purta fraţii între ei? Oare de ce până şi omul cel mai bun are parcă întotdeauna ceva de ascuns faţă de celălalt şi tăinuieşte ceva, păstrând tăceri? De ce să nu spui dintr-o dată deschis, fără ocolişuri, tot ce ai pe suflet, dacă eşti sigur că vorbele tale nu sunt aruncate în vânt şi nu sunt spuse zadarnic? Dacă priveşti în jur, poftim! Fiecare pare mai aspru decât îi este adevărata lui fire, ca şi când i-ar fi teamă să nu-şi jignească sentimentele dacă şi le-ar destăinui aşa cum sunt ele cu adevărat...

Dostoievski în Nopţi albe, A treia noapte (1848)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsăruică

Hai, păsăruici, veniţi din streaşini multe...
A fost o lună cine să v-asculte
Cînd ne cereaţi firimituri, la geam.
În ploi şi frig, făptura v-o plîngeam,
Strigindu-vă: - Piţuici!- -Copii!- şi -Fete!-
Veneaţi la noi cu bucurie, cete.
Ne-nţelegeaţi şi graiul, fată,
Din ţara noastră depărtată.
Ne despărţim de voi cu îndoială...
De mîine prispa va rămîne goală
A intristatului balcon de sus
Şi n-o să ştiţi măcar că noi ne-am dus.
Plecăm de lîngă voi cu un oftat...
De-abia v-aţi învăţat
Cu prieteni de pe alte tapşane şi păşuni,
Poate mai inimoşi, poate mai buni...
Rămîneţi în singurătate...
O s-aşteptaţi flămînde, fată mică,
Văzînd perdeaua trasă că nu se mai ridică.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!