biserica neagra

Înjurământ

Ce ştiţi voi muritorilor perverşi
Pe cine pierdeţi azi definitiv
Când aţi avut sinceritate ca-n poveşti
Într-un gigant ce rejetaţi fără motiv.

Uitaţi-vă-ndobitociţi măcar
La ce-s acum imagini de arhivă
Oare veţi mai avea un cărturar
Să vă asculte, om, fără eschivă?

Din mintea neagră, ce-o purtaţi uşoară
De goliciunea sumbră-n sentimente
Îmi mai găsiţi un politician, aşa-ntr-o doară
Să fie sincer, om, eminamente???

Îl meritaţi oare, voi laşii necitiţi
Să-aveţi aşa valoare, chiar postum
Slugi şi dezbinători în fond nefericiţi
Cu merit de-a rămâne-n viitor un scrum.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul MAMEI

Doamne ce durere ne-ai dat
Fara de mama tu ne-ai lasat,
Trei copii indurerati
De mici ei lasati.
Singuri cu dorul lor
Noi pe atunci mici mai eram,
Nimic nu intelegam
A fost o tragedie mare
Fara de asemanare.
Intr-o zi de toamna
Tu draga mama,
Ai plecat de linga noi
Nespunind ca te vei mai intoarce inapoi.
Acuma Domnului slujesti
Iar pe noi de sus tu ne privesti,
Si de rele ne feresti.
Tu mama ne-ai lasat de mici
Fara ca sa ne mai zici,
Ca-napoi nu te mai intorci.
Noi am crescut mari

[...] Citeşte tot

poezie de Natalia Rangu (24 octombrie 2017)
Adăugat de Natalia Rangu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara, horesc toate petalele

Îmi pare că, sub pom,
nu sub măr,
îl găsisem pe Dumnezeu, era plâns, hainele curgeau de pe El,
avea muguri străini, pe la sprâncene, era mugure de salcă şi trist,
în blândeţea Lui, molcom, cu sandalele rupte, încercând să nu spuie,
aşa s-a îndepărtat.
Ce faci cu primăverile, Doamne, Domnul meu? l-am întrebat
unde pleci, Doamne? primăvara, horesc pentru Tine toate petalele
de ce îţi iei, de la mine, ştergarele, şi Te duci, cu ele, departe?
Îmi pare că, în clopotniţă, se auzeau clopotele care erau mânate de soare şi vânt,
eu nu vând;
se auzeau miei behăind, mugeau, parcă, animalele,
în loc de clopotele
care nu se
tânguiseră
încă
pentru El.
Era devreme, şi am ştiut, atunci, că se apropia Paştele.
Unde te duci, Domnul meu, pe ce Cruce? Lasă
Crucile Tale în pace, şi mănâncă de la mine din ştergar, şi bea apă,

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonată de Grieg

Ni se face toamnă, ni se face frig,
se aşterne griul pe un ultim dig,
tu te-ascunzi departe, unde să te strig,
nordica mea fată, când se cântă Grieg?

Ştii cum bate vremea ora în zadar?
Ştii cum bate ora fără de orar?
Am să-ţi spun când ploaia va crăpa un zar
şi speriaţi urca-vom în bătrânul far.

Ni se face-a moină, ni se face-a vânt,
hai, noi doi, să facem un recensământ,
peste toţi aceia câţi poate mai sunt
să ne credem singuri pe acest pământ.

Ţi-am deschis umbrela, te aştept să vii,
să apari din mare într-o bună zi,
de va fi furtună, poţi să întârzii,
mai aştept o toamnă, nici nu te grăbi!

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezentând vinul

Priveşte cum apele Fluviului Galben coboară din cer,
Intrând în ocean pentru a nu mai reveni niciodată.
Priveşte ecluzele strălucind ca nişte oglinzi acolo sus, în munţi,
Mătase neagră azi dimineaţă, acum se alintă-n argint.
... O, lasă-l pe omul de spirit să se aventureze unde doreşte,
Tu nu închina cu el niciodată o cupa goală în faţa lunii!
De vreme ce pronia cerească ţi-a hărăzit talent, foloseşte-l!
Aruncă în aer o mie de monede de argint, toate se întorc pe pământ!
Frige un batal, taie un viţel, aţâţă-mi apetitul –
Şi pregăteşte-mi, din trei sute de butoaie, o sorbitură lungă!
... Pentru bătrânul maestru, Tsen,
Şi pentru tânărul învăţat, Tan-chiu,
Aduceţi vinul!
Nu lăsaţi niciodată cupele să lenevească!
Vă rog, daţi-mi voie să vă cânt un cântec!
Urechile sunt datoare să asculte!

Ce sunt clopotele şi tobele, tacâmurile scumpe şi comorile?
Lăsaţi-mă să fiu veşnic beat şi niciodată rob raţiunii!
Oamenii solemni de odinioară şi înţelepţii sunt uitaţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

An

Sumbră tăcere a copilăriei. Sub înverzitul frasin
Paşte blândeţea ochilor albaştri; pace aurie.
Un întuneric încântă aroma violetelor; epoci oscilante
Seara, seminţe şi umbre de auri ale tristeţii.
Dulgherii sculptează-n grinzi; în zorii adâncului
Macină moara; în frunze de-alun o gură purpurie apare
Roşu masculin peste apele tăcute aplecat.
Tăcută este toamna, spiritul pădurii; nori aurii
Urmează singuraticul, neagra umbră a nepotului.
Înclinarea în camera de piatră; sub bătrâni chiparoşi
Sunt lacrimi ale nocturnelor imagini spre izvor;
Ochi auriu al începuturilor, întunecată răbdarea a sfârşitului.

Comentarii

Poezia se află între înălţarea din "sumbră tăcere a copilăriei" şi a coborârii în "întunecată răbdare a sfârşitului", ceea ce închide un cerc, care poate fi de asemenea înţeles ca un ciclu anual. Acestea sunt însoţite de imagini de primăvară ("aroma violetelor"), care sunt înlocuite destul de brusc de imagini de vară ("epoci oscilante") şi de toamnă ("Macină moara").
Caracterizarea începutului "copilărie" evocă, de asemenea, cursul unei vieţi umane. Acest lucru este completat de imaginea "blândeţe" ca o caracterizare a copilăriei la început, care duce la un moment de acţiune ("Dulgherii sculptează-n grinzi ") şi în continuare la faza de vârstă, "neagra umbră a nepotului" ce pare asociată singurătăţii.
Încadrarea însă, şi în mod special înşiruirea, nu urmează un model linear, ci este mai mult ca un model de cerc sau ceea ce cunoaştem din lumea fractală, în care fiecare domeniu în sine generează un întreg, care la rândul său poate fi împărţit în fracturi. De exemplu, atunci când în al treilea vers "aroma violetelor" întâlneşte imediat maturitatea cerealelor ("seminţe şi umbre de auri") iar motivul cerealelor reapare în al şaselea vers cu moara care măcină ("Macină moara"). Sau când în ultimul vers sfârşitul este descris ca începutul, acest lucru corespunde cu "ochi auriu al începuturilor" şi cu "pace aurie" din al doilea vers, care, la rândul său, pare să comunice cu "Sumbră tăcere a copilăriei". Acest lucru creează o ţesătură caracteristică, el fiind cu siguranţă doar experimental şi aproximativ descris de caracterizare drept "fractal".

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum îl cheamă pră veşinu?

Într-o sară baba Chiva şî cu moşu ei Văsîlii,
Şăd pră scaun în şofru mare, şî ghijăsc dă cîcea dzîlii.
-Audzî babo, dzîşe moşu, nu şciu şe mi s-o-ntâmplat,
Pră moş Ion, veşinu nostru, nu şciu cum l-o fi chemat?

Aşa rău să mă zăuit, parcă n-am şciut vrodată,
Trăbă să îi întrăb baba. Ia să ies până la poartă.
Poace-o văd pră subpărece, ori măturând pră afară,
Gi rostît la marva toată o fi gata, acuma-i sară.

Uice-o văd, vine acuma, are două cănţi cu apă,
Pentru vaşili dîn ştal, să duşe şî le adapă.
- Tu Mărio, vino-aişea, că i-o m-am buzumenit,
Ş-aşa rău să mă zăuit, nişicum n-am măi pomenit.

Şciu pră toţi în satul nostru, cum îi cheamă, cum le dzîşe,
Chiar şî pră aia dă nu-s, d-oginesc sub neagra cruşe.
Baş al meu veşin şî precin, Ion, al tău bărbat d-o viaţă,
Să nu-i şciu numele lui! Ş-am vorbit dă gimineaţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicoleta Stavrat (noiembrie 2016)
Adăugat de Nicoleta Stavrat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, repede!

Doamne, fă-mă repede până la unu,
scade din el ce mi-a luat şi-adună-mă cu el când a plecat,
desfăşurându-mă în doi, întruna!

din piatra acestui inel fermecat
pe degetul lui purtat în care roteşte!

tocmai pentru că el dă celor frumoase şi habar-n-am mie
exact pe vârful sabiei cum m-a tăiat
după cum îi picură cântecul
chiar şi când nu vine ori când eu fug
prinzându-ne de inimi pe dedesubt.

de fapt, trupului meu, îi dă capul pierdut
(ori nu mai ştiu dacă tăiat, deşi, cred,
femeie fiind, eram sigură J)
după ce de fiecare dată l-a savurat îndestulându-mă
atât de îndelung pe o tavă cu gust de trandafir şi ciocolată
şi din ce în ce mai roşu în sângele meu:
mie din rană înmugurindu-mi flori

[...] Citeşte tot

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, repede!

Doamne, fă-mă repede până la unu,
scade din el ce mi-a luat şi-adună-mă cu el când a plecat,
desfăşurându-mă în doi, întruna!

din piatra acestui inel fermecat
pe degetul lui purtat în care roteşte!

tocmai pentru că el dă celor frumoase şi habar-n-am mie
exact pe vârful sabiei cum m-a tăiat

după cum îi picură cântecul
chiar şi când nu vine ori când eu fug
prinzându-ne de inimi pe dedesubt.

de fapt, trupului meu, îi dă capul pierdut
(ori nu mai ştiu dacă tăiat, deşi, cred,
femeie fiind, eram sigură J)
după ce de fiecare dată l-a savurat îndestulându-mă
atât de îndelung pe o tavă cu gust de trandafir şi ciocolată
şi din ce în ce mai roşu în sângele meu:

[...] Citeşte tot

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O tăcere

când regulile nu sunt importante, în camera cu lucruri
ude
stau cutii de carton desfăcute şi
altele nedesfăcute ca nişte geamuri cu gratii şi sticlă spartă

în timp s-au strâns multe
unele... nu
altele sunt bătăi de aripi lungi şi umbre ca nişte pete lăsate pe pânze
într-un fel e bine - nu este uşă să lase lumina să'ncurce
cele nespuse
iar tu te desfaci cu mâinile printre gratii
în timp ce fiecare trece grăbit, un celuloid rulat înapoi-înainte
pantofii, cureaua de piele neagră, pardesiuri, ploaia cu puncte şi dungi, piatra prinsă de ciment ca'ntr-un frig
tăcerea şi sfori tăiate de încheieturi
apoi o privire scurtă de pasăre, o linie ascuţind umbrele

nu mi-ai spus, de ce ai fi spus când nici tu nu ştiai
credeam că povestea începe de-abia, dar tu o sfârşeai
cu genuchii ţinându-ţi inima ca într-o covată, nu te-am înţeles şi tăceai şi tăceam
creionul cu care măsurai punctele zăcea într-o parte

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Teodor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!