+fata +cu +ie

Poveste

El- visător iubea o fată,
Dar nu ştia pe care-anume-
Un ideal visat odată,-
Şi-l căuta să-l afle-n lume.

În cartea inimii stinghere
Scrisese cu amarul vieţei
Năprasnicul cuvânt "durere",
Zăbranic negru tinereţei.

Şi nu-ntâlnise niciodată
În calea lui fiinţi iubite-
El îşi urzise viaţa toată
Din zile, numai netrăite.

Dar se opri odată-n cale
Şi-o visătoare a-ndrăgit;
Urâtului vieţii sale
Să pună-odată un sfârşit.
.........................

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi - 1936
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul sensibil la artă se află faţă de realitatea visului în acelaşi raport în care se află filosoful faţă de realitatea vieţii; el se complace în a privi totul cu un interes acut, căci îşi tălmăceşte viaţa tocmai prin aceste imagini; astfel îşi face ucenicia vieţii. "Atotînţelegerea" lui nu prinde numai imagini plăcute şi surâzătoare; tot ce este grav, tulbure, trist, întunecat, piedicile neaşteptate, capriciile hazardului, aşteptările anxioase, pe scurt toată "comedia divină" a vieţii cu "infernul" ei îi trece prin faţa ochilor, nu numai ca un joc de umbre – căci şi el participă cu toată firea şi durerea sa la aceste scene – dar păstrând totuşi acea impresie fugară că totul e aparenţă; poate că mulţi îşi amintesc, ca şi mine, cum au reuşit să se îmbărbăteze, în spaimele şi primejdiile visului, spunându-şi: "Este un vis! Să visăm înainte!".

Friedrich Nietzsche în Naşterea tragediei din spiritul muzicii (1872)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul lui Ştefan cel Mare

Seara răspândeşte umbrele-i uşoare.
Şi melancolia trece gânditoare.

Dar Ştefan cel Mare, rătăcit prin văi,
Dintr-un corn de aur cheamă bravii săi.

Inima-i zdrobită ca a lui oştire;
Ţara-i întristată ca a lui gândire!

Pe un colţ de piatră şade el în dor;
Vântul suflă păru-i lung, fluturător.

Pentru-ntâia oară inima lui plânge!
Ochii lui revarsă picături de sânge.

Acolo dă capul somnului mijind
Ce-i închide ochii cu-aripa-i d-argint.

Iată că-i apare o fecioară jună,
Ale cărei plete strălucesc la lună,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Cartea - Legende Istorice
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătatea mării

Trăieşte-acolo, la Poarta Nordului, o nevastă,
O nevastă avută, cu multă stare;
Ea prăseşte-o rasă de bărbaţi hoinari
Pe care-i împrăştie pe mare.

Şi unii-s pierduţi în depărtări pe ape-adânci,
Şi unii-s lângă ţărm daţi dispăruţi,
Şi nevasta trudită primeşte necontenit veşti rele
Şi trimite alţi fii pe mări, mereu mai mulţi.

Deşi nevasta avea poartă şi unelte bune,
Ogradă, casă mare, şură şi hambar,
Dorea să-şi vadă fii secerând holdele mării,
Deşi ştia că-i vorba de un jug amar.

Dorea ca feciorii ei să are un ogor de ape,
Stăpânind călări toţi armăsarii fricii;
Şi unii dintre ei arar reveneau acasă
De pe mările îndepărtate, pline de capricii.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Mihai Eminescu

Ştiu: cândva, la miez de noapte,
Ori la răsărit de Soare,
Stinge-mi-s-or ochii mie
Tot deasupra cărţii Sale.

Am s-ajung atunce, poate,
La mijlocul ei aproape.
Ci să nu închideţi cartea
Ca pe recile-mi pleoape.

S-o lăsaţi aşa deschisă,
Ca băiatul meu ori fata
Să citească mai departe
Ce n-a reuşit nici tata.

Iar de n-au s-auză dânşii
Al străvechii slove bucium,
Aşezaţi-mi-o ca pernă
Cu toţi codrii ei în zbucium.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecina

Mă cerţi mereu, dar nu sunt eu de vină,
Ci numai ochii, – ochii tăi, vecină, -
Că ţi-am făcut potecă prin grădină...

Adeseori tu laşi la geamuri storul,
Şi uşa ta e-nchisă cu zăvorul,
Dar tot mai viu s-aprinde-n mine dorul!

Şi tot mai des mă poartă necuratul
Spre zâmbetul din ochii tăi, cu sfatul
Pe care-l ţin ispita şi păcatul.

De dorul tău, de dragul suferinţei,
Când amăgit mi-oi pierde rostul minţii, -
Tu vrei să-mi las şi fraţii, şi părinţii?

Să leg acum ce nu se mai dezleagă,
Să ispăşesc viaţa mea întreagă
Păcatul greu că mi-eşti atât de dragă?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeii căreia educaţia nu i-a arătat ce înseamnă binele, Dumnezeu aproape întotdeauna îi deschide două cărări ce o duc spre tărâmul binelui; aceste cărări sunt durerea şi iubirea. Amândouă sunt spinoase; acelea care o apucă pe această cale îşi sângerează picioarele, îşi rănesc mâinile, dar îşi lasă, în acelaşi timp, în mărăcinii de pe drum gătelile viciului şi ajung la capătul lui în acea stare de goliciune de care nu te ruşinezi în faţa Domnului.

Alexandre Dumas fiul în Dama cu camelii
Adăugat de Denisa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii sincer faţă de tine însuţi... şi atunci nu mai poţi fi fals.

citat celebru din William Shakespeare
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

În parc

Iarăşi păşind în vechiul parc,
O! Galbenă linişte şi roşii flori.
Şi voi sunteţi în doliu, suave zeităţi,
Şi-al ulmului tomnatic aur.
Nemişcată se-nalţă în iazul albăstrui
Trestia, sturzul amuţeşte seara.
O! Atunci apleacă-ţi fruntea
În faţa năruitei înaintaşilor marmore.

Comentarii

Un text în aparenţă nesemnificativ, care a fost totuşi inclus în volumul "Sebastian în vis" de Trakl - şi acesta este ca text introductiv aL secţiunii "Toamna singuraticului". Astfel, textul câştigă o semnificaţie programatică.
Acest lucru este subliniat de începutul relaţional cu versul "Iarăşi păşind în vechiul parc".
Suntem implicaţi într-o comunitate în sensul semnificaţiei "Iarăşi". Şi cu asta se presupune că şi noi ştim despre care parc este vorba. În calitate de cititori familiarizaţi cu lucrările lui Trakl, putem presupune că este Parcul Mirabell, deoarece textul "Muzică în Mirabell" afirmă că "strămoşii din marmură sunt de culoare gri", aici: "În faţa năruitei înaintaşilor marmore". Cu toate acestea, imaginea iazului nu se potriveşte cu parcul.
Poemul "În Hellbrunn" numeşte de două ori un iaz, deci suntem probabil aici în locul menţionat. Dar este oare semnificativ? Cu toate acestea, este semnificativ faptul că suntem implicaţi de către autor în acest peisaj, iar acest lucru dă legitimitate textului de a fi atât de scurt.
În mod remarcabil, în al treilea vers, se invocă o comunitate complet diferită de cea dintre autor şi cititor. Aici, acele "suave zeităţi", sunt abordate direct la persoana a treia plural şi implicit trebuie să ne întrebăm dacă cititorii "obişnuiţi" nu sunt mai degrabă excluşi, chiar neştiutori, ci "zeii puşi în locul lor?" Ei sunt zei îndoliaţi, pe care Trakl îi invocă aici şi plânge cu ei "Şi-al ulmului tomnatic aur". Încă o dată, putem considera că cititorul este mai degrabă exclus, nu şi inclus unei naturi grăitoare, care seara tace, sub forma reprezentată de versul "sturzul amuţeşte seara". Cu toate acestea, există un "tu", dar este probabil să fie acela "păşind în vechiul parc". Şi astfel suntem martori la un monolog, iar legitimitatea acestei poezii scurte este, astfel, de altă natură.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-ai priceput

Nu te-ai priceput!
Singur tu nu mi-ai plăcut,
Că eu tot fugeam de tine?
O, nu-i drept, nu-i drept, Sorine!
Ţi-am fost dragă, ştiu eu bine,
Dar, să-mi spui, tu te-ai temut.
Şi eu toate le-am făcut,
Ca să poţi să-mi spui odată,
Să mă-ntrebi: Mă vrei tu, fată?
Şi plângeam de supărată
Că tu nu te-ai priceput.

Nu te-ai priceput!
Zici că-s mândră şi n-am vrut
Ca s-ascult vorbele tale?
Dar de unde ştii? În cale
Ţi-am umblat şi-n deal şi-n vale,
Şi-orişiunde te-am ştiut.
Zile lungi mi le-am pierdut,
Să mă-mprietenesc cu tine:

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!