biserica neagra

Uscăciune

[file de jurnal afectiv]

am ajuns probabil la capăt de lume!

de aceea poate literele
de aceea poate somnul... vis de fluture amorţit
cu puţin înainte de a intra în afectivitate

pulsul rarefiază scurgerea prin timp ca printr-o gaură neagră
omul îmbracă pustietatea locului cu pustietatea-de-sine
tabloul zilei: 2 şopârle extenuate şi corb
cu semnul mirării imprimat pe faţă

o fata morgana ne ia în posesie vieţile
mâinile se alipesc altora...
cu noi în afara noastră ridicăm pueril....
dintr-un imbold... dintr-o neacceptare
"magazin sătesc cu de toate":

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire cu tractoriştii

Cantau un cantec simplu ca pamantul,
Langa vagon, starnind din spuza jarul.
Morocanos, soferul a stins farul
Si a oprit masina-n campul gol.
Soferul se grabea, era-nciudat
Ca zabovim din nou si ca e seara,
Semanatura neagra de secara
Se intindea fara sfarsit in jur.
Cantau un cantec simplu ca pamantul
Sub raza lunei, brazdele arate

Se leganau in valuri platinate.
Ne-am asezat tacuti langa flacai
Si fara sa-si dea seama, si soferul
A inceput sa cante ragusit,
Uitand ca este noapte, ca-i grabit,
Si palma grea mi-a sprijinit pe umar.
Cantau un cantec simplu ca pamantul,
Cu duiosie candida-n privire.
Cutremurati de-adanca fericire

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

(din baladă în baladă)

Din baladă în baladă, pas
la pas printre poveşti,
o lumină creşte-n taină,
o lumină - un buchet,
nestematele amintirii,
a ce-au fost şi ce n-au fost,
bravul popor şi brava urbe
cu-a lor muşterii de dor,
zac-acum în adormire
fără semn de viitor;
se coboară în umbrire...

Versuri curg şi versuri vin,
chinul zilei de acuma
netopit rămâne încă,
ca-n cioplirea de topor
nu dispare aşchia-n zare
ci aproape de picior
cade cu suspinul brazdei,
spre această lume neagră

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neputinţă

Când mâna mi-e legată
şi ochiul jartelat
implor divinitatea
şi caut împrejur,
care îmi e păcatul
şi cât o să îndur.
Capcane la tot pasul
croite-n vicleşug
ţi-nalţă slăbiciunea
la rang de performanţă,
măciuca ce urmează
te pune-n ambulanţă.
Nu scapă oaie neagră
din munca de-ndreptare
dau lapte, miei şi lână
dar semnul de turbare,
atârnă ca o piatră
şi duce la pierzare.
"Opriţi măcelul"
spunea un general necopt,

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gesturi, doar atât cât durează un vis

aş vrea să schimb ceva în mine
pentru o vreme
să redevin copil
ar putea să doară
nu ştiu
nu prea am rude sau
pe cineva aproape de suflet
am avut-o pe Ana
nu tare de mult
a plecat

unii spun că sufletul nu pleacă
de aici până când lucrurile
nu sunt rânduite şi că
se reîntoarce dacă
nu duce cu el
bănuţul de argint
busuiocul şi
câteva lacrimi

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume din Moartea, un fluture alb (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie, fierbinte

De câte ori închid ochii, un înger necunoscut îmi bate la uşă,
se apropie de patul meu, şi-mi arată cu degetul liniştea din fereastră.
Eu nu pot să văd înlăuntrul ei, jocul celor mici seduşi de viul îndepărat.
În camera mea ca la ospăţ, cuvintele hrănesc cu resturi din ziua ce-a trecut.
Mi-ai şoptit ceva despre iernile grele. Cât aş fi putut să înţeleg, găsind soarele sleind din zborul păsărilor şi mâinile celor care le alungă cu pietre?

Ploaia nu-mi atinge faţa, nici n-o spală. Îmi spun, lasă, o să-ţi fie mai frig dacă te lipseşti de vise. Miros a ceva ce seamănă cu parfumul tău şi parcă nimic nu mai poate să mă înspăimânte, chiar dacă între paginile cărţilor mucegăite, nu mi-ai lăsat nimic, niciun semn.
Aş fi putut să te cunosc, să mă scutur de zăpadă, iar cu hainele mele ude să îmbrac o altă femeie,
să o las să doarmă în patul meu şi s-o gătesc înaintea mirelui.
Ea ar fi memoria unei toamne fierbinţi.
Nu s-ar mai vorbi despre pace, căci glasul ei s-ar topi în mijlocul furtunii. Corpul ei de mătase, s-ar cerne peste bruma trupului tău întins peste patul nopţii. Şi nu ai crede că dragostea înseamnă mai mult decât linişte,
mai mult decât viaţa ce bate ca un clopot de biserică în pântecul ce sfinţeşte femeia.

Atunci mă vei chema la rugăciune
să-mi întind inima în loc de veghe,
cât mai sus,
în locul unde dragostea a uitat să plângă.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcit

cad peste mine satele,
se dărâmă,
şoselele se urcă-n cer,
cerul devine-acoperiş
de şură veche
văruită cu albastru de Voroneţ.
ţăranii umblă prin sângele meu
cu rariţe, cu pluguri, cu sape şi coase,
seceră, treieră timpul la clăci
pe şanţuri, la furcării,
femeile dimineaţa se închină
şi pleacă la apă
cu cobiliţele pe umeri,
umple găleţile si sărută soarele
apoi spun rugăciuni în genuinchi
lângă Maica Precista
şi trec în tindă, pe vatră,
mestecând făcăleţul în aburul mămăligii
sau frământând pâinea-n căpistere
facându-i cruce.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (5 ianuarie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn iubirii

Viaţa, pân' la urmă, e doar scrum,
E, mai mult, cădere şi-njosire...
Poţi trăi oriunde şi oricum –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Un copil priveşte-n viitor,
Un bătrân scrutează-n amintire...
Poţi trăi plenar – sau fără spor –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Anotimpurile-ţi pot fi reci,
Sau scăldate-n caldă strălucire...
Poţi trăi plângând, sau să petreci –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

În colibă viaţa poţi să-ţi duci,
Ca un câine, poţi lătra-n neştire...
Pe cărări greşite poţi s-apuci –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

AltaVista

În ziua aceea am făcut dragoste aşa cum face soarele cu mugurii

Corpul meu era o simfonie cum niciunul nu mai ascultase vreodată
Ca şi cum ar fi plouat mărut peste pământuri aride
Şi germinam înlăuntrul lui încet, încet la fel ca o mare iubire
Încâlcită în carne, în oase, ca o iubire care rămâne toată viaţa sub piele
În acel stadiu amorf şi necopt, într-o licărire perenă, mijind a nesfârşit

Ştiam din capul locului că toate astea dor aşa cum şi mamele ştiu
Că la naştere vor trece prin chin şi cu toate astea se lasă năpădite

Fericirea trecea prin faţa noastră zornăid ca un şarpe mieros
Nici nu muşca, nici nu pleca, doar pâlpâia, trosnea din chingi

Şi-atunci am fost golită de braţele lui ca o fântână de-o secetă cumplită

Apoi a venit întunericul, pentru că nu, la asta mă pricep cel mai bine
Azi nu-mi amintesc decât că: În ziua aceea mi-am dezbrăcat iubitul
De cămaşa neagră, era primăvara şi totul se curăţa de la sine
I-am scris cu pixul pe piept IC NI KA XC, un altfel de-a spune:

[...] Citeşte tot

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-mi spui, frumuseţe?

Ce-mi spui tu mie, frumusete trecătoare
Că pielea e adevărata ei valoare!
Când sufletul în veci nu-o v-a apune
Răsărind culorile din ale tale dune..

Cum răsare dintr-un nisip de mac
Frumusetea in fata careia îngeri tac...
Din bulbul inimii,.. a iubirii rădăcină
Căreia câteodată şi mintea se-nchină!

Căci ea ţine cenuşia în viată, ce nu-nvaţă
Că ea e si sufletul şi sublimul şi frumosul
Ce nu îl poate îmbătrâni chiar infinitul!
Pe când trupul moartea aspru îl învaţă

Dându-i pedeapsă că nu a ascultat povaţă
De la suflet şi inima cu judecata înteleaptă!
Şi mi-o transformă într-un fir de nisip
Ce v-a fi măturat prin Univers de timp...

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!