Toate rezultatele despre intrat, pagina 112
Închisul către un fluture ce intrase în castelul său
Oh! de unde te-ai luat, spune, oaspe fluturaș,
Ce în aer locuiești, oaspe din ceruri picat!
Care zefir te-au răpit? care vânt te-au aruncat
Din efirul luminos în acest negru lăcaș?
Căci sub bolta cestui zid, unde de mult sunt închis,
Rază de zi n-au pătruns, nici măcar s-au pomenit,
În acest muced lăcaș, mormânt celor vii gătit,
De vreo bucurie glas, sau vreun mângâios vis.
Numai tu, soarta mea, știi de când aici ai sosit;
Doar la tine, fluturaș, acolo în aer sus,
Amărâtul meu suspin din castelul au ajuns!
Și ai venit înadins să vezi un nenorocit.
Vai, tristul sufletul meu, de mult aici îngropat,
În tine văd acum lumea ce l-au urgisit,
Tu speranță ai adus închisului osândit,
Și-nchisoarea, sosind noaptea, mi-ai luminat.
[...] Citește tot
poezie de Vasili Andreievici Jukovski, traducere de Constantin Stamati
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre zbor
- poezii despre viață
- poezii despre tristețe
- poezii despre suflet
- poezii despre plâns
- poezii despre noapte
- poezii despre munți
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Elegie neterminată
(Ultima formă a proiectului)
Nu lăsa soarta să-ți nege copilăria,
fidelitatea acestei cerești, inefabile vârste, care
ce chiar pe captivul pierind în carcera sumbră,
încă-l susține, până la capăt. Căci dincolo de timp,
ea stăruie-n inima noastră. Chiar și bolnavului,
când privirea lui fixă-nțelege că nu-i mai răspunde odaia,
și nici un lucru în jur, căci toate-s bolnave ca el,
chinuite de febră, vindecabile totuși
chiar și lui îi mai dăruie copilăria roadele ei:
în mijlocul unei naturi ce dispare, decade,
singură ea mai păstrează proaspăt răzorul de flori.
Dar nu e fără primejdii. Iluzia ce cu dantele și văluri
o face s-arate mai mândră, ne-a-nșelat doar o vreme.
Nu e mai tare ca noi, și nici mai cruțată;
nici zeii nu pot să-i sporească puterea:
Fără-apărare
e ca și noi, ca jivinele iarna, fără-apărare,
ba și mai fără-apărare, căci nu știe ce-i adăpostul.
[...] Citește tot
poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Proiecte (decembrie 1920, Castelul Berg am Irchel), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre copilărie
- poezii despre pericole
- poezii despre jocuri
- poezii despre viitor
- poezii despre tăcere
- poezii despre trădare
- poezii despre timp
- poezii despre păpuși
- poezii despre mamă
Cod roșu de furtună în suflet
tu știi că sufletul meu
trage de sforile sângelui,
să bată clopotul inimii?
tu știi că sângele meu
e râul ce se varsă
în Marea Singurătății?
tu știi că Moartea
își ascute coasa
cu inima mea împietrită
de durere?
tu știi că inima mea
își face munca silnică
în ocnele de sare
ale durerilor mele lăuntrice?
tu știi că cerșesc amintiri
pe strada copilăriei pierdute?
[...] Citește tot
poezie de Ionuț Caragea din Cod roșu de furtună în suflet (2020)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre inimă, poezii despre visare, poezii despre sânge, poezii despre moarte sau poezii despre somn
Puiul
Trist
și singur în găoace,
puiul galben-auriu
a simțit într-un târziu
că-i stingher,
că n-are pace.
A simțit că lumea lui
tot mai strâmbă
nu știu cum,
se face...
"Ce-o fi asta?"
se gândi.
"Cum de m-a ajuns năpasta
să trăiesc într-o mărgică,
într-o casă
tot mai strâmbă,
tot mai mică?...
Să nu pot să-mi aflu loc
nici pe față,
nici pe spate.
[...] Citește tot
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre vorbire, poezii despre cruce, poezii despre creștere, poezii despre zâmbet sau poezii despre urechi
Petru pe ape
După ce-a dat drumul la noroade Domnul Isus a urcat
Sus pe munte să se roage Tatălui Adevărat
Pe când iată ucenicii în corabie vâsleau
Căci trimiși atrunci de Domnul dioncolo ei se duceau
Dar Isus urcă pe munte să se afunde-n rugăciune
Tatălui Cel Sfânt din cer tot din inimă a-i supune
Și pierdut în rugăcine iată noaptea cum îl prinse
Numai singur sus pe munte căci iubirea îl ajunse
Pentru Tatăl Sfânt din ceruri și Părintele iubit
Care jos îl trimisese pentru omul cel pierdut
Dar în vremea aceasta iată ucenicii toți pe mare
Nu-și găseau atunci liniștea căci treceau prin încercare
S-a strârnit un vânt puternic marea era agitată
Și veneau în șiruri valuri peste marea tulburată
Încă mai mari se făceau și talazuri atunci grele
Se nălțau în nopatea neagră azvârlindu-se spre stele
Nu mai contenea furtuna și nici vântul nicidecum
Ci-și tăia prin apa mării atunci groaznicul ei drum
Pe când iată în furtună ucenicii greu luptau
[...] Citește tot
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre creștinism, poezii despre Iisus Hristos, poezii despre vânt, poezii despre religie, poezii despre mântuire, poezii despre groază sau poezii despre apă
Ilenuța și Tetea
-În decorul ăsta ludic,
Ici, în lunca asta verde,
Eu credeam că ești mai pudic
Fiincă soarele te vede!
Rău te-a-nfierbântat iubirea,
Sângele îți clocotește...
Stai, că ne-o vedea pădurea!
Ah, dar vezi de-l potolește!
S-a jenat puțin copacul
Căci la umbra-i m-ai ascuns
Și s-a rușinat și lacul,
Nu mi-a fost mie de-ajuns!
Uite, m-au trecut fiorii
Când m-ai sărutat pe gură,
S-au aprins și obrăjorii,
Parcă-s mac în arătură!
[...] Citește tot
poezie de Florentina Mitrică (19 noiembrie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gură, poezii despre tinerețe, poezii despre soție, poezii despre căsătorie sau poezii despre înțelepciune
Mogâldeața (Ps. 115, 4-8)
Mai să vezi
și să nu crezi,
o-ntâmplare
cu haz mare
și umor folositor.
Într-o zi, pe negândit,
uite-așa, m-am găsit
la nea Mitu, om din sat,
cu ceva de discutat.
Cât stăteam și vorbeam,
pufăia Mitu-n țigară
ca locomotiva-n gară.
La un moment dat,
când am observat
o icoană atârnată
galbenă de afumată,
iar pe sfânt tăcând molcum
învălătucit în fum,
(în timp ce eu îmi spărgeam
plămânii de cât tușeam),
[...] Citește tot
poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfințenie, poezii despre umor, poezii despre televiziune, poezii despre pace sau poezii despre icoane
Alcesta
Și iată că deodată între ei
sosește vestitorul, aruncat
în clocotul ospățului de nuntă
ca-ntr-o fiertură-un nou ingredient.
Cei care beau acolo n-au simțit
că zeul a intrat pe-ascuns strângându-și
ca pe-o hlamidă udă de ploaie zeitatea.
S-ar fi părut că-i unul dintre dânșii.
Deodată însă-un oaspete văzu
pe tânărul stăpân al casei cum
în capul mesei nu mai stă, ci este
smuls parcă-n sus și oglindind în toată
ființa lui ceva străin, cumplit.
Apoi amestecul se limpezi
și s-a făcut tăcere; doar la fund
a mai rămas o drojdie de zgomot
și-un strat de bâlbâială tulbure,
ce mirosea urât a râs stricat.
Și-atunci au cunoscut pe zveltul zeu,
și cum stătea, plin de solie-adâncă,
[...] Citește tot
poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bătrânețe, poezii despre prietenie, poezii despre nuntă, poezii despre mâini sau poezii despre început
Mirajul "victimei"
Cu siguranță că există cel puțin un moment în viața ta în care ai adoptat, în mod conștient sau mai puțin conștient, poziția de victimă. Și nu, nu te cred dacă spui că nu ai făcut-o niciodată.
E firesc, e natural, e omenesc.
Poziția de victimă e ca mierea de albine: dulce, îmbietoare... dar al naibii de lipicioasă. Odată ce te atingi de ea, cu greu te mai dezlipește cineva. Dacă o consumi în cantități îndeajuns de mari, ajunge să provoace chiar și dependență. O guști o dată, o guști de două ori, și înainte să-ți dai seama, nu îți mai poți imagina viața fără ea.
Poziția de victimă, adoptată de mai multe ori, devine precum cutia automată a unei mașini: intri în viteza ei de la sine, fără nici un efort. Dacă cineva te-ar opri în loc și te-ar întreba: "De ce te comporți așa?", "Ce te face să crezi că toată lumea complotează împotriva ta?", "Ce te face să persiști în adoptarea ei, cu toate că te doare?"; probabil că i-ai răspunde, cu o privire ce aparent denotă inocență: "Dar ce, cu ce am greșit?".
Ei bine, cu nimic, cu nimic nu ai greșit. Nimic înafară de faptul că te-ai lăsat dus/ă din nou de nas, te-ai prins din nou în dans, uitând de ceea ce e cu adevărat aici, acolo, peste tot, la orice ceas.
Doar în moment, doar în Prezent, ți se relevă cu claritate, că tu ești atât personajul principal, cât și scriitorul pentru propria carte. Iar asta, înainte de toate, înseamnă responsabilitate. Asumarea a tot ceea ce faci, indiferent daca îți stau pe umăr îngeri sau draci.
Să revenim însă puțin la început, acolo de unde am plecat nu de demult. Știu prea bine cum se simte, să crezi că ești victima unei conspirații, a unui complot. Părinții par că nu te înțeleg, indiferent de vârstă, partenerul de viață pare că nu se gândește de loc la tine, mașinile din trafic par să ți se-așeze dinadins în cale, cafeaua pare să îți sară cu afurisenie direct în poală, greierii par să chiuie special ca să îți fure ție somnul, mă rog, ai prins ideea. Totul și toți pare că îți sunt împotrivă. Și e atât de dulce-acrișor. E ca o plapumă în care te cocoloșești, e micul tău colțisor de lume. Pentru că dacă nimeni nu te înțelege, și toți îți vor răul, atunci înseamnă că ești singur/ă. Iar când crezi că ești singur/ă, soarele radiant al prezenței tale, se reduce la o lumânare, și o ușoară somnolență atunci apare.
Cunoști momentul? Exact atunci când ești pe cale să adormi, și rămâi parcă suspendat/ă în aer, agățat/ă de un fir invizibil, poziție ce îți dă senzația că plutești. Îl știi, nu-i așa? Pare că nu se va termina, că vei putea rămâne așa pentru totdeauna, făcând pace cu minciuna.
Însă un asemenea lucru nu e posibil, nu în cele din urmă. Și ah, ce veste minunată! Ce moment frumos este acela, când durerea apare, și îți inundă mintea. Ce moment frumos atunci când realizezi că ai rănit, că te-ai îndepărtat, că plapuma propriilor nemulțumiri a intrat la apă, iar frigul îți face degetele să tresară.
Atunci, îți pare rău. Regreți minciuna. Tu și victima încetați a mai fi una. Ce prostie, a vieții ironie, să îți lași calmul furat de frenezie și să uiți de poezie.
[...] Citește tot
poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre responsabilitate, poezii despre greșeli, poezii despre devenire, poezii despre apicultură, poezii despre adevăr, poezii despre bine și rău sau poezii despre adevăr și minciună
Ștefan și Radul
I
Ștefan cel Mare,
Acela care
Păreche n-are
Sub sfântul soare,
Duce o ceată
Moldovenească
În loc de plată
Să-și dobândească
Pradă bogată
Și voinicească.
Radu cel Mare,
Acela care
Păreche n-are
Sub sfântul soare,
I-a pus în cale,
Păzind moșia,
În deal și-n vale,
[...] Citește tot
poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Moldova, poezii despre România, poezii despre sfinți, poezii despre râs sau poezii despre porumbei