vest

Minciuna

Minciuna are aripi fumegânde
La răsărit, la nord, dar şi la sud,
La vest şi la oricare om pătrunde
În bobul vorbei înflorit ori crud.

Minciuna are talpa zdrenţuită
Şi poale scurte prinse de genunchi,
Pe care printre vorbe şi-le-ntinde,
Apoi le strânge seara în mănunchi.

Minciuna are ifose de doamnă
Şi se arată mândră peste tot,
Lăsând în locul părăsit o toamnă
În care adevărul e un ciot.

Ea e unealtă scundă şi rotundă,
Şi e mai lată ca un topogan,
Pe-acolo vorba rea vrea să pătrundă
Din gura celui care ţi-e duşman.

[...] Citeşte tot

poezie de Manuela Cerasela Jerlăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şarpele cel mai veninos din lume

Sunt multe specii veninoase,
Şi toate sunt periculoase.
Sunt vipere nenumărate,
Vestite prin ferocitate:

Mai răspândită-i cea comună,
Ce-atacă fulger, ca nebună,
Şi cea cu-corn, europeană,
De sud, de vest, cea armeană,

De câmp, de stepă, de fâneaţă,
Magnifică sau cea măreaţă,
De munte / stâncă, de nisip
(Nu scapi de ea cu niciun chip),

Cea pontică (de Marea Neagră,
Mai rea decât e o podagră),
Moldavă, transdanubiană,
Cu cruce, palestiniană

[...] Citeşte tot

poezie de George Budoi din Şerpii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (12 aprilie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nu se sfârşeşte

Motto: "În noaptea aceea liniştită, am avut
chiar impresia că-mi aud trupul crescând."
(Haruki Murakami, La sud de graniţă, la vest de soare)

Astăzi voi sta
faţă în faţă cu mine
A-L-I-N-A
cu litere mari
îmi şopteşti numele
ademenind viaţa sa vină spre mine
să ma nască din palmele tale
sunt singura iubită
a celuilalt suflet al tău
pagina ce nu se sfârşeşte niciodată
şi pe care sunt scrise
toate limbile gândite şi negândite
toată tinereţea zvâcnind
de sângele aşteptărilor
dezbracaţi de lume, de false robe
am mers împreună spre un mâine

[...] Citeşte tot

poezie de Alina Beatrice Chesca (24 aprilie 2007)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei pescari

Trei pescari au ieşit în larg, deşi-n ziua-aceea n-ar prea fi vrut,
Navigând spre vest, în vremea ce soarele-apunea;
Fiecare se gândea la femeia care l-a iubit mai mult,
Iar copiii i-au urmărit pe valuri până-a răsărit întâia stea:
Pentru că bărbaţii trebuie să muncească, iar femeile să plângă,
Şi la câştigul mic la masă multe guri or să se strângă –
Chiar dacă valurile la bara portului neîncetat suspină.

Trei soţii stăteau în turnul farului privind în depărtare,
Ele-au aprins fitilul lămpilor în seara prevestind dezastre,
Au văzut cum se-întăreşte vântul şi cum vine ploaia în rafale,
Cum se rostogolesc norii vineţi, spintecaţi de fugere albastre.
Dar bărbaţii trebuie să muncească, iar femeile să plângă,
Deşi furtunile-s imprevizibile, iar apele adânci şi noaptea lungă –
Iar valurile la bara portului neîncetat suspină.

Trei leşuri zăceau pe plajă în nisipul strălucind sub soare
La ora mareei joase, în dimineaţa tânără ca o mireasă;
Iar femeile-şi frângeau mâinile bocind cu lacrimi amare
Pe cei plecaţi, pe cei care nu se vor mai întoarce-acasă;

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Kingsley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acrostih Ţării

Laudă ţie, ţară străbună, rotundă ca pâinea ce-i coaptă în ţest,
Arzândă ca trupul copiilor îngeri, frumoasă în toate, din vest până-n est.

Mândră ca bradul ce creşte spre soare, mândră ca bobul de grâu dintr-un spic,
Urmă lăsată de gheata-n noroaie, spartă în cioburi de "şefi de nimic".
Luptă, frumoaso, cu hulpava gloată, luptă şi râde-le-n nas la duşmani,
Ţine-le piept cu iubirea din oameni, ţine-le piept la bastarzi şi tirani!
Inima-n mine şi-n tine-i secată, inima-n omul de rând e amară,

Albă e pâinea ce-o punem pe masă, albă şi-amară, şi-aicea şi-afară...
'Nalt ne e gândul, mic ne e pasul, multe am vrea dar puţin făptuim,
Iarnă-i în suflet, iarnă-i în case, iarnă-i pe mese şi nu ne-ncălzim.

Râsul ne ţine de cald şi de foame, plânsul ne ţine de dor, de iubiri,
Oamenii-şi plâng, patrie dragă, lacrimi de jar, de necaz şi mâhniri.
Mamele-şi plâng copii plecaţi, aiurea, la stele, hai-hui, nenăscuţi,
Anii rămaşi, prin pustiu rătăciţi, anii pierduţi, chinuiţi şi duruţi.
Nimeni nu vrea să mai tragă speranţă, nimeni nu vrea, Românie iubită,
Iluzii să-şi facă frumos că va fi. Eu, Ţară, acuma, de ziua-ţi, smerită
Aplec un genunchi la pământ şi mă rog: Românie, să fii fericită!

acrostih de Eugenia Mihu (29 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

F.T. Marinetti

Neîntrerupt silueta ta sky-scrapers strânsă în dinţi ca un pumnal
vreau să-ţi mângâi gâtul cum urc Turnul Eiffel sau beau vitriol
prin ochiul tău să trec submarin (ce frumos cow-boy de metal)
din distanţe mari cuvintele adaogă glandele cu alcool

umerii trosnesc la intervale precum podurile de fier
veac trecut ucis în unic gest de apoplexie
globul asudând sub locomotive cât cel mai brun miner
şi 15 hectare inimă sub noi mobilată cu poezie

iar dacă trenuri perforează senin munţii într-adevăr
vapoare înlocuiesc şi mai frumos trecutele sirene
futurişti din soare muşcăm ca dintr-un măr
în aerul peste tot ciufulit de planete şi antene

50 de metri înot în tine - înainte şi înapoi
ce trup ciclon desfiinţând oraşele de zmeură pe hartă
la fiecare pas cerul surpându-se ţipând în noi
şi deschidem cărţi în vitrine ca rupere de nori în artă

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Stephan Roll din Integral (1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coechipieri

La revedere şi drum bun; de azi nu-mi vei mai fi coechipier,
Noi nu vom mai cutreiera mările sub acelaşi colţ de cer:
Nu-mi vei mai fi de-acum tovarăş pe vremea rea sau bună,
Pornim pe drumuri diferite, noi doi nu vom mai fi-împreună.

Lumea-i largă – şi nu poţi şti când va fi cer senin şi când furtună,
Şi nici în ce ţări sau porturi vom fi peste o lună;
Vom colinda pământul, marea – pe soare ziua, noaptea pe lună,
Înainte de-a ne revedea şi de a fi iarăşi împreună.

La revedere şi drum bun, şi poate-n această lume,
Într-un oraş străin, te voi vedea şi te voi chema pe nume;
Şi-atunci, împinşi de valuri, de vânturi, mai mereu la antipod –
Noi, doi prieteni, vom fi ajuns cu nave diferite în acelaşi port!

Voi veni acolo dinspre vest, iar tu de unde soarele răsare
Şi dintre bucuriile pe care le-am avut aceasta va fi cea mai mare;
Uitând de vijelii acolo-n portul plin de culoare din lagună,
Noi doi, hoinari pe-atâtea mări, vom fi iarăşi împreună!

[...] Citeşte tot

poezie de Cicely Fox Smith din Cântece marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sconcsul şi Floarea... (fabulă)

Într-o zi, într-o pădure
nu ştiu unde exact anume,
ca din întamplare
sconcsul calcă pe o floare.
Sar atunci toţi vecinii:
Ursul din nordul pădurii
vine în viteză mare
călcând totul în picioare!
Puii şi consoarta lui
alergând tot mai tehui
neştiind exact ce vor
spunând doar: mor-mor, mor-mor!
Iar din stânga de-undeva
poate chiar din Turcia
vine lupul hrăpăreţ
jigărit, slab, dar isteţ
a simţit cu nasu-i fin
că e vorba de festin.
Dar nici corbii mai prejos
zbor pe sus, mai merg pe jos,

[...] Citeşte tot

fabulă de Vasile Paul Maxim (2010)
Adăugat de Vasile Paul Maxim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada fiicei contelui Haldan

Fata contelui Haldan venea mereu aproape
De valuri, privind sfidător în zare
Spre orizont, dincolo de ape;
Râdea mândră, strigând în gura mare:
"Cosiţele a şase prinţese-s preţul
Pe care-l va plăti cel ce-mi va cere mâna,
Aşa că, hai frumoasă barcă, salut frumoasă barcă!
Să vină mirele să-şi ia stăpâna!

Într-o zi, fata contelui cutreiera
Pe falează, la fel ca şi-altă dată,
Când a văzut un cavaler bălai
Cum naviga spre ţărm cu nava lui înaltă.
Toate velele din catifea erau croite,
Iar catargul bătut în aur şi-n safire
Şi "hai frumoasă barcă, salut frumoasă barcă!
Iată vitezul care-mi va fi mire!"

"Am tăiat cosiţele a cinci prinţese,
Colindând mii de ape şi-îndepărtate ţări,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Kingsley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tizele

Unde-i drifterul cafeniu plecat pe mare singur-singurel?
– Navighează, leagănă-te-n larg, drum bun –
Numele meu e Peggy Nutten, numele pe care-l poartă el.*
O, noroc, noroc şi bon voyage, marinari!
Cântau în acea noapte, "Mola şi zarea, vlăjgani!"
Au îndreptat prova spre vest, spre-apele mari;
Alte nave se întorc, iar vântul... şfichiuie mii de telegari.
O, noroc, noroc şi bon voyage, marinari!

Femeile-aplaudă seara pe cheu şi flutură din mâini
– Navighează, leagănă-te-n larg, drum bun –
Aşteptându-şi iubiţii zile lungi, lungi săptămâni.
O, noroc, noroc şi bon voyage, marinari!
Se întorc acasă-n amurg, mateloţi şi pescari,
Dar e-o navă micuţă... Mola şi zarea, vlăjgani!
Inima mea e acolo, o inimă pentru duşmani.
O, noroc, noroc şi bon voyage, marinari!

Nell şi Maggie, şi Joan, şi Ruth,
– Navigaţi, leagănaţi-vă-n larg, drum bun –

[...] Citeşte tot

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!