Replici despre uitat, pagina 11
Pacey: Ce încerci să demonstrezi?
Dawson: Vreau doar să o ajut pe Joey.
Pacey: Doar să o ajuți pe Joey. Uite ce e, omule, de ce nu mă bați? Pe bune acum, lovește-mă, termină odată cu tot, o să economisești timp și o să ne scutească de atâta bătaie de cap. Nu i-ar implica pe prietenii noștri.
Dawson: Sau familiile.
Pacey: Chiar crezi că, dacă te complaci în iluzia asta gen James Dean o ajută pe Grease Lightning, o să demonstrezi că ești o persoană mai bună decât mine?
Dawson: Nu trebuie să demonstrez asta. Ai făcut-o tu când te-ai decis să mi-o iei pe Joey.
Pacey: Pentru ultima dată, Dawson, am greșit. Credeam că dintre toți oamenii tu o să înțelegi cel mai bine de ce m-am îndrăgostit de Joey Potter.
Dawson (râde nepoliticos): Chiar crezi că relația ta cu Joey este adevărată?
Pacey: Dacă o fac, motivul este că suntem niște persoane care pot decide singure.
Dawson: Chiar crezi că un cuplu confuz de câteva săptămâni înseamnă ceva în comparație cu prietenia noastră de o viață?
Pacey: Și tu chiar crezi că o să poți să ții lângă tine o femeie atât de frumoasă doar cu un ultimatum egoist?
Dawson: Răspunde-mi, Pacey! Chiar crezi că poți concura cu povestea noastră de o viață?
Pacey: Și ce poveste! 15 ani de uitat la filme în camera ta urmați de un an și jumătate de prefăcut că sunteți maturi ca să clacați la primul semn de criză. Asta e povestea voastră? Haide, omule! Și o numești pe femeia asta sufletul tău pereche?
Dawson: Da, așa fac și tu știai asta și mi-ai luat-o oricum.
Pacey: Imediat după ce tu ai respins-o.
Dawson: Ah, deci era vulnerabilă. Perfect pentru tine pentru că ești interesat doar de fetele pe care le poți salva sau cu care te poți culca, nu-i așa, Pace?
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Totuși, mă ierți, cu adevărat?
Lucian: Sigur! N-ai înțeles încă? Te-am iertat deci, deși ceea ce ai spus rămâne, nimic nu poate schimba acest lucru și sper să înțelegi că m-a durut foarte mult. Încă mă doare, dar nu contează. Nu vreau să mă mai gândesc. Ce-a fost, a fost, trebuie să uităm. Timpul merge înainte, nu se oprește-n loc, iar înapoi nu se întoarce. Trebuie să privim spre ce va fi de acum încolo.
Lia: Și ce va fi? Vei reveni acum printre noi?
Lucian: Așa, brusc?! Uff... Nu se poate. Mi-e greu, dar am să în-cerc. Cred că da, voi reveni în cele din urmă. De ajuns cu separările inutile! După șase luni, m-am săturat de singurătate!
Lia: Deci, chiar nu ești supărat, deloc?
Lucian: Nu! Și te rog să nu mai vorbim despre asta. Eu sunt dispus să uit totul. De fapt, am și uitat deja. Putem pretinde că nu s-a întâmplat nimic, niciodată. Te-aș ruga să gândești și tu la fel. Să ștergem totul cu buretele. S-o luăm de la început.
Lia: Am să încerc, dar nu-i așa ușor. Rămân cele șase luni, care nu pot fi șterse cu buretele; e jumătate din perioada care a fost stabilită pentru această misiune pe planeta Proxima... În orice caz, îți mulțumesc. Acum pot fi liniștită, dacă știu de la tine că m-ai iertat. Înseamnă foarte mult pentru mine. Dar ești sigur că...
Lucian: Da, sunt foarte sigur. Te rog încă o dată, nu vreau să vorbim despre asta! Dacă tot ai venit până aici, să vorbim despre altceva, orice altceva. Ar fi mult mai plăcut.
Lia: Bine. Doream doar să mă asigur...
Lucian: Poți fi foarte sigură! Te rog...
Lia: Da, bine. Am înțeles. Nu mai vorbim despre asta, pentru că nu-ți face plăcere. Nici mie.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Luci, nu trebuie să te simți jignit! De fapt, ai dreptate! Am exagerat. Îmi pare rău, nu știu ce m-a apucat. Uneori spun chestii pe care n-ar trebui să le rostesc.
Lucian: Îți pare rău?! Zău că nu știu ce să mai cred.
Lia: Totuși, Luci, despre tine n-am de spus decât două cuvinte, care te definesc și te caracterizează, ca persoană: Don Juan! Asta spune totul, nu?!
Lucian: Asta?! Cum?! Grozav! Încă... Tot asta-i impresia ta despre mine? Atât ai înțeles? Doar atât sunt eu? Don Juan? Asta reprezint? Și nimic altceva? Nu ți-am dovedit nimic în toți acești ani? Absolut nimic?
Lia: Nu știu ce-ai vrea să-mi dovedești, dar din comportamentul tău actual, doar asta reiese acum, nu altceva!
Lucian: Acum?! Comportamentul actual? Deci, în continuare am un comportament necorespunzător, după părerea ta, mai ales față de domnișoare. Știu, n-am uitat; sunt indisciplinat. Și restul anilor nu contează?! Îi consideri cumva inexistenți?
Lia: Nu înțeleg, la ce te referi!?
Lucian: Păi, am fost mereu doar un Don Juan și-n toți acești ani, cât am călătorit cu "Pacifis"?! Șase, cel puțin?!
Lia: Nu. N-ai fi avut cum!
Lucian: N-aș fi avut?! Pe naiba, n-aș fi avut cum! Aș... Nu contează; mă enervez degeaba. Mă întreb, ce-ai scris oare despre mine în raportul tău; probabil e un dezastru total! Dacă domnii din Comisia Disciplinară nu m-au sancționat deloc înainte de plecarea în misiune, când ai depus acea reclamație, foarte probabil că mă vor sancționa sever la întoarcere, după ce le vei prezenta acel raport al tău.
Lia: Așa crezi?
Lucian: Uff... Repet: Nu contează! N-am nimic de pierdut!
Lia: Oare?!
Lucian: Ce vrei să spui?
Lia: Îți dai seama, sper, că n-am de gând să-ți dezvălui.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
John Beckwith: Claire! Poți să îmi acorzi câteva momente? Tot ce am vrut a fost un moment pentru noi amândoi în care să pot să îți dau explicații. Dar nu am avut niciodată această șansă. Poate că nu o merit, dar încep. De când mă știu, singura mea ocupație a fost să merg neinvitat la nunți. Mergeam la nunți neinvitat ca să întâlnesc fete. Treaba mergea. Am întâlnit o grămadă de fete. A fost o atitudine puerilă.
Claire Cleary: Și patetică.
John Beckwith: Da. Probabil că acesta este cuvântul care descrie cel mai bine atitudinea mea. Dar știi ce? M-a și ajutat să te întâlnesc pe tine, prin urmare, nu regret întru totul. Îți amintești persoana pe care ai cunoscut-o acasă la părinții tăi? Acela sunt eu cu adevărat. Numele meu nu este acela. Apropo, mă numesc John Beckwith. Și nici nu mă ocup cu ce ți-am spus atunci. Dar ce am simțit; glumele, râsetele prostești, acelea mă reprezintă. M-am schimbat. Mi-am dat seama de ceva. Am fost la o înmormântare mai devreme fără să fi fost invitat.
Jeremy Grey (șoptind): Oh, Dumnezeule!
John Beckwith: Nu a fost ideea mea. Practic, am fost forțat să o fac. (Adresându-se lui Jeremy.) Am fost cu Chazz, despre care ai uitat să menționezi că este nebun de-a binelea. Poate fi considerat și un geniu pentru că chiar funcționează, se ocupă de curățenie și...
Claire Cleary: John!
John Beckwith: Îmi pare rău! Totuși, am văzut o văduva care era distrusă. Tocmai îl pierduse pe cel pe care îl iubea cel mai mult pe această lume și mi-am dat seama că toți ajungem să îi pierdem pe cei dragi. Așa se întâmplă de obicei, dar nu și cu mine. Nu acum. Pentru că cea pe care o iubesc cel mai mult stă aici în fața mea. Și nu sunt pregătit să te pierd. Claire, nu îți cer să te măriți cu mine, îți cer doar să nu te măriți cu el și poate să faci o plimbare, să ne acordăm o șansă.
replici din filmul artistic Spărgătorii de nunți
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Din cauza lui Sid ai întârziat azi, nu-i așa?
Lia: Poftim?!
Lucian: Ai fost cu el în dimineața asta, de aceea ai sosit mai târziu decât toți.
Lia: Știi, nu sunt obligată să-ți răspund! Sunt în vacanță, deci, fac ce vreau! Nu mă provoca!
Lucian: Ca de obicei, adopți această strategie pentru a scăpa de explicații nedorite! Însă să știi că te-am văzut cu el, miercuri seara, după ce ați plecat toți din navă. Vă plimbați împreună prin oraș; îl țineai de mână, ba chiar l-ai și sărutat pe obraz!
Lia: Ah, deci, mă spionai, Don Juan?! Încercai să intri în pielea lui James Bond sau ce?!
Lucian: Nu-i adevărat! Nu te spionam deloc! Nu încerca să inversezi rolurile! Sau ai uitat deja cine a jucat prima oară rolul spionului, domnișoară Mata Hari?!
Lia: Off, încetează! Ce-i cu tine? Nu mă face să regret că am venit totuși. Vrei cumva să plec?
Lucian: Bine, fii calmă! Dar repet, nu te spionam; pur și simplu s-a nimerit să fiu acolo. Mă plictisisem singur în navă, era a doua zi de Crăciun, iar eu stăteam ca prostul singur, aici, pe puntea principală, doar cu brăduțul nostru, așa că plecasem să te caut, însă când am ajuns eu, Sid era deja acolo, la ușa camerei tale.
Lia: Așa; și?! Ce dacă?! Ce-i cu asta?! Uneori nu te înțeleg deloc! Ești tare ciudat! Dacă nu te-aș cunoaște, aș fi înclinată să cred că ai fi gelos. Însă te cunosc prea bine, așa că îmi dau seama că asta-i imposibil. Ar fi ridicol! Doar nu suntem nici măcar prieteni, decât colegi de echipaj și parteneri la cercetări, atâta tot. Așa că vezi-ți liniștit de treaba ta și nu te amesteca în viața mea! Sunt liberă să fac ce vreau, nu ți-e încă clar acest lucru?
Lucian: Ai dreptate, am înțeles asta!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Traian: Diana, exagerezi! Nu urmăresc nimic: Nici să-l îndepărtez de tine, nici răzbunare, nici altceva de genul acesta! Nu sunt răzbunător din fire, chiar dacă tu consideri că aș avea motive. Să vedem: Aș avea?!
Diana: Probabil destule, dar greșești procedând astfel!
Traian: De ajuns cu acuzațiile la adresa mea! De ce nu vrei să pricepi că nu sunt responsabil de numirea fiului tău ca membru al acestui echipaj? Nu eu am decis ca el să participe la această misiune! De altfel, dacă ar fi dorit, ar fi putut refuza; a avut această posibilitate, nu l-a obligat nimeni să accepte oferta.
Diana: Cine știe cu ce vorbe iscusite l-ai vrăjit?
Traian: Așa crezi? Că l-am vrăjit?! Știi, culmea ironiei, aș fi putut încerca, dar n-am procedat astfel; n-ar fi fost corect. Recunosc însă că, fiind desemnat de către Comisia pentru Zboruri Spațiale a Institutului să le aduc celor trei tineri la cunoștință decizia luată în urma a multe și lungi dezbateri legate de această misiune, am încercat să fiu cât mai convingător posibil, să-i determin să accepte, să le insuflu încredere în propriile lor puteri, să le trezesc interesul pentru o asemenea aventură. Crezi că am greșit procedând astfel? Tot ce se poate, scumpă Diana!
Diana: Nu doar cred, ci chiar sunt sigură! Și știu de ce ai procedat așa: Doar ca să te răzbuni pentru ceea ce ți-am făcut în trecut... N-ai uitat...
Traian: Să uit?! Cum crezi că aș putea uita?! Mă gândesc zi de zi la tot ce s-a petrecut și încerc să mă amăgesc că n-ar fi totul pierdut, deși știu sigur că nu mai e posibil să recuperez ceva, că e prea târziu pentru a salva ceva, dar ți-am spus că nu sunt deloc răzbunător, chiar dacă-ți vine greu să-mi dai crezare.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai: Salut, Luci. Ce mai faci? Cum te simți?
Lucian: Mihai... Nu știu ce ți-aș putea spune. N-am cuvinte... Știu că ești supărat, că sunt vinovat, că n-am nici o scuză, că am fost un idiot, un cretin fără pereche și nu mă aștept la înțelegere din partea ta, dar...
Mihai: Nu, Luci; încetează! Nu de asta am venit aici. M-ai auzit pe mine reproșându-ți ceva? Nu vreau să te acuz de nimic și nici nu trebuie să te scuzi față de mine. Am înțeles că n-ai avut intenții neserioase și-mi pare rău pentru ceea ce ți-am spus atunci. Regret... Altfel spus, nu aveam motive întemeiate să fiu supărat pe tine, nici n-aș avea de ce să te iert și sunt dispus să uit totul. Să lăsăm în urmă ce a fost. Nu vreau decât să te știu bine.
Lucian: Adevărat?!
Mihai: Sigur. Prieteni, nu?!
Lucian: Sigur, rămânem prieteni. Mă bucur că ai venit să mă vezi. Dar cum de te-ai răzgândit? Ultima oară când ne-am văzut, păreai foarte supărat. Spuneai că până atunci am fost mereu un exemplu demn de urmat pentru tine, un fel de idol pe care-l admirai, însă după ceea ce s-a întâmplat, ți-ai schimbat brusc părerea; mai spuneai să-mi fie rușine și crede-mă, chiar mi-era, normal, fără să-mi fi spus tu... Și mai ziceai că te-am dezamăgit și că-ți pare rău pentru mine. În plus, că dacă n-ai fi ținut cont de respectul pe care mi-l purtai, mi-ai fi tras cel puțin un pumn zdravăn, pe care sigur l-aș fi meritat.
Mihai: Știu ce-am spus atunci... N-ai uitat? Parcă ai fi înregistrat totul pe bandă.
Lucian: Nu puteam uita. M-a afectat foarte mult. Nu puteam suporta gândul că aș pierde prietenia ta. A fost îngrozitor. Doream să nu mă gândesc, dar nu reușeam. M-a durut mult mai tare decât pumnul acela zdravăn, pe care l-aș fi meritat.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Dar atunci, nu înțeleg, Luci... De ce și eu...? Adică... Și pe mine... Tu... De ce m-ai sărutat? De mai multe ori chiar?!
Lucian: Cum?! Pe... tine?!
Lia: Da, pe mine. Adică... Eu ce reprezint pentru tine? Sunt și eu, tot la fel ca celelalte, doar una dintre multele tale cuceriri, menită să mărească lunga ta listă cu prenume feminine? Vezi, mă interesează... Doar din cauza asta, pentru că e vorba și despre mine, pentru că sunt și eu implicată. Poate că de asta te-am și urmărit în seara aceea, poate că asta doream să aflu, să înțeleg... Și încă vreau... Răspunde-mi, te rog!
Lucian: Tu?! Nu... Tu nu ești ca toate celelalte, ca nici una dintre ele. Deloc... Ești cu totul altfel. Diferită. Total. Ești deosebită. Dar... Nu despre asta discutam.
Lia: Luci, sincer, te rog, vreau să știu adevărul... Mă interesează... De ce m-ai sărutat? Și încă nu o singură dată... Ce însemn eu pentru tine?!
Lucian: Tu?! Ce însemni pentru mine?! Adică... Vrei să spui că nu știi?! Nu-ți dai seama ce simt?! Cum se poate? Lia, ești psiholog și psihiatru... Asta ar trebui să te ajute să înțelegi. Ar trebui să știi sigur.
Lia: Poate că ar trebui, dar... Nu știu. Și aș vrea să știu.
Lucian: Deci, nu știi... Atunci, gândește-te mai bine! Încearcă să-ți dai seama! Ghicește! Să vedem... Iată o temă pentru tine, domnișoară psiholog: Ce anume crezi tu că simt eu când procedez astfel? Când fac acest lucru? Sau pe acesta? Ce anume crezi tu că simt eu acum, în aceste momente?!
Lia: Nu știu... Dar... Dă-mi drumul, te rog! Singurul lucru pe care-l pot spune e că... Te pricepi să săruți, cu adevărat.
Lucian: Serios?!
Lia: Da... Dar să nu-ți închipui cumva că mi-ar plăcea! Nu, domnule comandant! Doar că...
Lucian: Nici n-am afirmat că ți-ar plăcea.
Lia: Știu că n-ai afirmat deloc acest lucru. Doar că...
Lucian: Lasă... Nu trebuie să-mi explici nimic. Ai uitat acest lucru?
Lia: Nu încercam să-ți explic nimic. Doream doar să... Adică... Încercam doar să-ți spun că... Să nu cumva să-ți închipui că mi-ar plăcea de tine, sau altceva de genul acesta. Asta-i tot!
Lucian: Nu-mi închipuiam nimic. Nici măcar nu încercam.
Lia: Nici să nu încerci vreodată!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai: Dar ce doreai să mă rogi în legătură cu roboții?
Lucian: Aș vrea să-i programezi în așa fel încât să pot fi sigur că, după plecarea noastră, dacă vom mai pleca, roboții se vor ocupa zi de zi de câinele meu, Nero, atâta timp cât acesta va mai trăi și vor avea grijă să nu-i lipsească niciodată nimic, deci, să-i asigure zilnic hrana și apa necesară, să-l scoată la plimbare, să-l lase noaptea, indiferent de anotimp, să doarmă aici, în casă, pe hol, iarna sau când plouă să-l țină mai mult în casă, chiar și ziua, iar în caz de îmbolnăvire, să-l ducă la veterinar, sau să cheme veterinarul acasă, sau măcar să-i tri-mită pe părinții mei la veterinar, bineînțeles, cu Nero.
Mihai: Nero; frumos nume! E bătrân câinele tău?
Lucian: Destul; are 11 ani.
Mihai: Și de ce ți-e teamă că ai tăi n-ar avea grijă de el?
Lucian: Nu știu, dar cred că ar fi mai bine să mă asigur că nu-i va lipsi nimic și o va duce bine restul zilelor sale.
Mihai: Și Rikky?
Lucian: Rikky nu va fi niciodată uitat, pentru că nu s-ar putea; el e vorbăreț și isteț; la nevoie își cere zgomotos drepturile. Nero nu poate; el latră, nu prea mult, că obosește repede. Și dacă nu e înțeles, e considerat gălăgios și e scos afară în curte, să nu deranjeze, indiferent de vreme, iar eu nu vreau să se întâmple astfel. Vreau să-i asigur bătrânului meu prieten un trai liniștit pentru restul zilelor sale, să nu ducă lipsă de nimic, să nu sufere... Tu n-ai nici un animal acasă?
Mihai: Nu câine; eu am un hamster micuț, pe nume Pedro, dar sunt sigur că ai mei îl vor îngriji, deci, îi vor acorda atenția necesară.
Lucian: E bine că ai această convingere, dar și mai bine e să te asiguri, dacă tot ai această posibilitate.
Mihai: Ai dreptate. E mult mai bine; scapi de o grijă... Știi, poate o să-i programez și pe ai mei de acasă, să pot fi liniștit în privința lui Pedro, dar acum hai să ne ocupăm de roboții tăi, deși cred că asta ar putea face și tatăl tău, nu?
Lucian: Ba da, normal, ar putea, dar cine mă asigură că o va și face; blondul e cam neglijent, mai ales dacă-i vorba despre Nero și nevoile acestuia; parcă prefer să te ocupi tu de programarea roboților.
Mihai: Bine; îți închipui că mie nu mi-e deloc greu. Dimpotrivă, e ceva foarte simplu, floare la ureche.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Traian: Frumoasă nava ta; frumoasă și îngrijită. Se vede că ții mult la ea.
Lucian: Poate, dar la ce bun, dacă nu-mi folosește la nimic?
Traian: Încă nu-i totul pierdut.
Lucian: Dar în curând va fi. Nici nu vreau să-mi imaginez ce se va întâmpla începând de mâine.
Traian: Așa-ți trebuie, dacă nu m-ai lăsat să te ajut; știi că puteam. De acum încolo deja e prea târziu. Ar fi cazul să te pregătești serios pentru ceea ce va urma; va fi destul de neplăcut pentru tine, dar vreau să știi că voi fi mereu alături de tine, orice s-ar întâmpla. Luci, te asigur de sprijinul meu necondiționat, deși ți-am spus, mare lucru nu mai pot face. Sper totuși ca membrii Comisiei să fie cât mai corecți.
Lucian: Mulțumesc, dom' director. E bine să vă știu alături, asta mă va ajuta să trec mai ușor peste cele petrecute.
Traian: Asta aș vrea, să te ajut... Domnișoara consilier; știi că am mai discutat noi doi despre ea și cu alte ocazii?
Lucian: Da; anul trecut, când am întâlnit-o prima oară, iar dumneavoastră m-ați ajutat să-i aflu numele.
Traian: Și anul trecut; dar nu la acea discuție mă refeream. Am mai vorbit parcă și altă dată despre această copilă, dacă-ți amintești; pe atunci n-o cunoșteai încă, n-o întâlnisei.
Lucian: Ah, da, parcă-mi amintesc ceva; e cumva vorba despre discuția avută după ce-am absolvit Institutul, când am prezentat proiectul meu de diplomă "Pacifis"?
Traian: Exact; acea discuție... Iată acum proiectul tău de diplomă, această navă, falnică, albastră și frumoasă; ne aflăm chiar în interiorul ei... Ce-ți amintești de atunci?
Lucian: Destule, dom' director; mi-ați vorbit parcă despre proiectul dumneavoastră de diplomă, tot o navă, "Vulturul".
Traian: Întocmai, ți-am vorbit despre "Vulturul".
Lucian: Dom' director... Și atunci, de fapt, "Pacifis", misiunea asta inedită... Plecăm într-o misiune de salvare, în căutarea navei dumneavoastră, care s-a pierdut, foarte probabil, tot în drum spre această misterioasă planetă Proxima?
Traian: Nu, Luci, nu chiar, sau depinde cum privești lucrurile... "Pacifis" nu a fost trimisă spre Proxima într-o misiune de salvare. Cât despre "Vulturul", nu se știe nimic sigur; n-a plecat de aici într-o misiune oficială, organizată de Institut, deci se pot face doar simple presupuneri, nimic concret... Nu se știe dacă s-a pierdut sau nu, iar despre pasagerii ei... Cred că ți-am vorbit destul în urmă cu trei ani, după absolvirea Institutului.
Lucian: Da, mi-ați vorbit destul; n-am uitat.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!