musca+pe+caciula

* * *

Cerul nopţii se risipeşte peste pământ
într-un joc anapoda de culori
valurile răsculate muşcă ţărmul iubirii
doar cei morţi vor rămâne cu noi
muţi, precum reproşurile

Sub pământ se revoltă rădăcinile
în timp ce trăim pe o strună prea subţire
când ea se va rupe
pe aceste meleaguri
va izbucni primăvara...

poezie de Lucian Domşa din Black metal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un prun pe un deal - singurul prun de pe deal

eram ca un sâmbure prins de pământ
când am pus urechea la adăpost să nu aud
cum cresc
şi pierdeam vremea prin livezi
fluieram hoinăream tot ce întâlneam
până şi întâmplarea
uitarea din altă viaţă
iz crud
aşa formasem o aşezare în mine
uneori mutul vorbea din scripturi
atunci îmi duceam din gânduri pe un pod
departe
odată am fost şi eu acolo prin lume
se umbla cu cerşitul şi cu inima la vedere
dacă muream din prea multă iubire ne ascundeam
fiecare în căciula celuilalt ca să nu simţim gust de trup
aceasta poate fi o poveste
dar eu am numit-o singurul prun de pe deal

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţul

în încăpere din care-ţi scriu
cuvintele ard,
tăcerea este fierbinte,
aerul muşcă din mine,
aripi de foc mă bat pe umeri,
privirile piloţilor ce au spart peretele
asemeni unei jucării
mă urmăresc insistent,
memoria urlă să-ţi duc zâmbetul
în trupul ivit din frică.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revelion

iarna are frisoane,
termometru se adânceşte în abis,
n-am antibiotic,
şi geme
şi plânge,
iar soarele este prins
în cerc de nori,
viforul strânge în corset
luni trase prin anotimp,
ţurţurii muşcă din brazi
în cercuri care desenează
sănii albastre dansând
cu girofarul aprins
la trecerea dintre ani....

poezie de Cristina Mariana Bălăşoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino

Mai vino
să-ţi sorb din palme
lumina-
e atât de straniu
să fii martorul
propriei tale învieri;

vino
să-ţi sărut subţiorile,
locul în care
anotimpurile
se întorc în păsări;

arde timpul
lovind în ferestre-
tăcerea mă muşcă
până la os
şi curg ca râul,
flămîndă de tine...

poezie de Magdalena Dorina Suciu din Cătuşe pentru suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gazele ojate

Te alint in zori
Cu surâs de flori
Nori-ţi cântă în bucle
Cu ploi calde

Soarele gelos se ascunde
Eşti frumoasa de nu ştiu unde
Cu degetele înflorate
Eşti zeiţa picăturilor de curcubeu ojate

Fug gazele trandafirii pe spate
Rujul muşcă de grumaz
Cu sărutări de topaz

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescuirea peştilor răpitori

Ca să prinzi un răpitor,
Pui momeală-un peştişor;
Pentru-a prinde o belugă,
Pui momeală o zvârlugă.

Pentru somn şi morunaş,
Sácrifíci un baboiaş,
Iară pentru o scrumbie,
Pui momeală o hamsie.

Ştiuca şi şalăul muşcă
O mulţime de plevuşcă:
De exemplu, albişoară,
Şprot, guvizi şi roşioară.

poezie de George Budoi din Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (7 noiembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sară aşchii din trup

... noapte de gură flămândă
ce muşcă din cremene
şi scurmă cu unghia drumul
până la gând
ascute lumina silabei
ridicând în picioare cuvintele
şi-n marea tangare
sară aşchii din trup
să-mi pară de-aici
că-i atât de frumosă şi verde
cenuşa-mi...

poezie de Maria Podari
Adăugat de Maria Pîrlogea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turnesol

şarpele cu clopoţei de smarald
cambrându-se peste umărul
ascuns în mătase
nu privi înapoi
te vei preface într-o statuie
de ciment poleit
până când prinţul pribeag
se va îndrăgosti
de privirea ta goală
mai bine muşcă din mărul otrăvit
şi nu uita să visezi
cum pădurea adormită
înfrunzeşte din nou

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semănătorul

Doamne, cum arunc sămânţa,
par că sunt un Dumnezeu,
cântă omul din speranţă
şi eu pun virgulă. mereu.
Dacă n-ar fi fost pământul
ce îl zgârâi cu peniţa,
nu mai devora cuvântul,
fraza nu muşca fiinţa.
Şi-uite, vine arendaşul
ce înnoadă la cuvinte,...
Eu rămân ce-am fost, trufaşul
care seamănă înainte...

poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!