musca+pe+caciula

Omul ieşit la blajin

... ape la maluri suspin
ape de valuri frânte
au şi ele blajin
au şi ele morminte

surpă din stânсa penin
timpul ce curge cuminte
au şi munţii blajin
au şi munţii morminte

codrii murmură senin
muguri în loc de cuvinte
au şi codrii blajin
au şi codrii morminte

soarbe paharul cu vin
muşcă din tainele sfinte
omul ieşit la blajin
omul ieşit la morminte...

poezie de Iurie Osoianu (10 aprilie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiunea autorului: slăbiciunea sa în faţa lumii, a trecerii vremii şi a Poemului de purpură

Acesta e autorul: el duce pe umăr un crin ca pe-o puşcă.
Astfel înarmat, tot ce există îl muşcă.
Adeseori spune:
"o, slăbiciune
numele tău este artă."
Fiind deci atât de ridicul şi slab, întreprinderea lui e deşartă,
întocmai ca a zidarului, fratele său,
care a vrut să clădească o piramidă-n Ţicău.
Dar mai cu seamă,
ora îi pare târzie, şi mult îi e teamă
că vremea nu-i pe măsura uneltelor sale modeste.
Deci plin de mâhnire el vă propune această poveste.

poezie de Mihai Ursachi din Arca (1979)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ai grijă pe cine-ajuţi,
Cei mai mulţi sunt prefăcuţi..

Ai grijă pe cine-ajuţi...
Cui dai "pâine" să trăiască,
Cei mai mulţi sunt prefăcuţi,
Şi vor mâna să-ţi mânjească.

Fără să regrete - pic!
Ei ţi-o muşcă, fără cuget,
Şi te vând pentru nimic...
Nişte şerpi ţinuţi la suflet!

Sub masca de om plăpând,
Om ce are doar... puţinul,
Zace şarpele flămând,
Gata s-arunce veninul.

De nevoi, după ce scapă,
Te uită, te numesc câine,

[...] Citeşte tot

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti ca mănuşa-n mâna potrivită

Eşti ca mănuşa-n mâna potrivită,
punându-te pe degete, lascivă,
să mă cuprinzi cu-n zâmbet de naivă,
când pielea ta în dânsa mă invită

la dansuri grele; muşcă, agresivă,
din carnea mea atent bătătorită,
când buzele-ntre ele se agită
şi spun, de zor, că viaţa-i relativă.

Atârn de-un strop de ploaie şi nu plâng,
doar caut sânul peste care, poate,
aş adormi, uşor, c-obrazul stâng

urcat pe dunele de voluptate,
şi, draga mea, să mă accepţi nătâng;
ca braţul gropii să mă iei din toate.

sonet de Ionuţ Popa din Convorbiri Literare (2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

O vreme Bătrânul şezu acolo, lungit în iarbă, privind leşul animalului pe care îl răpusese pentru a-l mânca. Făcuse ceea ce bărbaţii făceau de mii de ani, cu săgeţi, suliţe, cuţite, bâte sau puşti. Uneori, pentru a se hrăni, altădată doar pentru a-şi demonstra puterea. O muscă venită de nicăieri bâzâi prin aer, apoi plană şi se aşeză drept pe ochiul larg deschis al cerbului ucis. Bătrânul sări imediat şi o alungă. Acolo, cu genunchii în iarba umedă şi scăldat în soare, îşi simţi inima sfâşiată şi sufletul gol.

Eugen Ovidiu Chirovici în Hoodoo Creek (mai 2011)
Adăugat de Oana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn

. hai ţârişoară, ieşi duminică, alege
între hoţi obişnuiţi şi hoţ în lege
numai că tu ce n-ai face, cum n-ai drege
tot câştigă hoţii hoţului în lege...

hai ţârişoară, ieşi duminică şi spune
cine încă patru ani te va supune
la batjocură şi dură sărăcie
hoţ în lege ori maeştri în hoţie...

hai ţârişoară, ieşi duminică, dă votul
celor care de când eşti îţi muşcă cotul
şi te fură şi te fură şi te fură
de la os la pâinea de la gură...

poezie de Iurie Osoianu (21 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia are în inimă calităţi minunate, împletite cu atâtea defecte încât calităţile se paralizează, se sufocă; femeia e drăgăstoasă, dar cochetă şi astfel devine indiferentă; impresiile ei sunt vii şi puternice, dar nu i se întipăresc adânc în suflet; ea are toane şi e nestatornică; e bună şi devotată dar o muşcă şarpele geloziei, de unde cruzimea şi pasiunea ei pentru intrigi. E sinceră, deschisă chiar; dar şi slabă şi laşă şi de aici prefăcătoria, perfidia şi veşnicile minciuni; în sfârşit, calităţile şi defectele ei sunt asemenea substanţelor chimice, defectele se combină cu calităţile, dar ele sunt bazele în combinaţii şi au puterea să schimbe calităţile în vicii.

citat celebru din Iulia Hasdeu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merse ce mai merse şi se coborâră la scara palatului împărăţiei sale. Aci daca ajunse, împărăteasa şi toţi boierii şi toată oastea ieşiră întru întâmpinarea lui. După ce-şi dară bun-găsit şi bun-venit, îi povestiră cum împăratul vecin s-a sculat cu război asupra lor, cum oastea lui a spart oastea împărăţiei lui de două ori, şi cum se gătesc pentru a treia lovire. Apoi împărăteasa îi spuse că ea a făcut acele meşteşuguri cu lăutarii, ca să-l aducă mai curând, că ştie cum a pierdut inelele şi ce-a păţit. Pe când vorbeau încă, iacă un curier că se înfăţişează înaintea lor şi dă împărătesei inelele cu pricina şi împăratului căciula ce-i căzuse din cap. Ea îi spuse că doi din acei lăutari ce a văzut el în pădure a avut porunca: unul să-l aducă pe dânsul, şi altul inelele. Împăratul se veseli o toană; dară era supărat foarte cum de să îndrăznească vecinul lor împărat să se scoale cu război asupra împărăţiei sale.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legenda

Strălucitoare-n poarta raiului
sta Eva.
Privea cum ranele amurgului se vindecau pe boltă
şi visătoare
muşca din mărul
ce i l-a-ntins ispita şarpelui.
Fără de veste
Un sâmbure i-ajunse înre dinţi din fructul blestemat.
Pe gânduri dusă Eva îl suflă în vânt,
iar sâmburele se pierdu-n ţărână, unde încolţi.
Un măr crescu acolo – şi alţii îl urmară
prin lungul şir de veacuri.
Şi trunchiul aspru şi vânjos al unuia din ei
a fost acela
din care fariseii meşteri
ciopliră crucea lui Isus.
Oh, sâmburele negru aruncat în vânt
de dinţii albi ai Evei.

poezie celebră de Lucian Blaga (1919)
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angst II (epilog)

de ce eşti vas când ancora te doare
şi nu poţi trece de povara ei?
de ce nu poţi muşca din remuşcare
sau bea din lacrimi când nu poţi să bei?
de ce atâtea voci îţi şterg bătaia
să nu poţi spune dacă eşti sau nu?
de ce nu-mi plângi păcatul când şi ploaia
adoarme-n tine când adormi şi tu?
de ce nu zbori cu gândul printre frunze
ce-n clătinări de vânt se răscolesc?
de ce nu poţi ieşi din neagre pânze
chiar de îţi spun acum că te iubesc?
sunt întrebări destule şi confuze
şi multe patimi ce-au rămas pe buze...

poezie de Ionuţ Popa (18 octombrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!