mereu

Măcar, din când în când, opreşte-te din agitaţia ta zilnică, ascultă sunetul care provine din interiorul formelor de viaţă, respiră liniştit şi spune-ţi: sunt fericit cu desăvârşire. Nu căuta nici un motiv pentru această fericire pentru că această fericire nu ar mai fi decât dependenţă şi s-ar sfârşi odată cu sursa ei. Dar fericirea care este una cu viaţa tuturor formelor de viaţă nu se va sfârşi niciodată pentru că atunci când s-ar sfârşi viaţa în univers de fapt s-ar sfârşi şi timpul şi n-ar putea exista nici o secundă fără viaţă. De aceea, oricât de mult ar părea să dureze posibila lipsă a vieţii din nivers, ea nu va dura deloc şi mereu va fi viaţă şi mereu va fi Dumnezeu şi mereu tu vei fi una cu el.

Constantin Luntraru în Om înspre înger (2006)
Adăugat de Sanda Mures
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuieşte-ţi un suflet care ar suna ca toba mare! Sunt şi harfe minunate ca sufletul tău, Alina...! Al meu are două instrumente, fireşte două. Am statornicit că trăiesc dublu: un fluier duios, care cântă în mijlocul naturii, cântă o doină simplă, molcomă, armonitoare... şi când sunt între oameni, o orchestră complicată, dureroasă, tumultoasă. Să porţi mereu, sau aproape mereu o orchestră în tine, e obositor...

Hortensia Papadat-Bengescu în Femeia în faţa oglinzei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

El

El este punct
şi în acelaşi timp infinit.
Puritatea Lui nu are nuanţe.
Rosteşte mereu
doar două cuvinte:
Să fie!... Şi e de ajuns
pentru că restul
există în gândurile Sale
care sunt peste tot
creând şi distrugând totodată
în numele desăvârşirii.
El este cel ce este,
în care a fost sau va fi
rămân tot este,
oriunde şi oricând
într-un inefabil totdeauna.
Îi place să se joace ca un copil
cu creaţia pe care bătrânul ce este
o admiră, întinerind-o mereu
cu tinereţea Lui veşnică.

poezie de Anatol Covali (12 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu de tine scrisă...

mi-e soarta dur pecetluită într-o poală
în care tu ba eşti, ba nu mai eşti
şi de atâtea ori îmi cere socoteală
de ce pe lumea asta mai trăieşti

de ce e apa udă, aerul se vede
de ce pe soare-i frig şi cald pe lună
de ce motanul toarce şi nu crede
c-afară ploaia fulgeră şi tună

de ce pe floare-s sute de petale
de ce-n petale nu există floare
de ce mă trec la ore matinale
când ba fior, ba unde de sudoare

de ce copacii cresc din rădăcină
de ce nu cresc ca noi să poată merge
de ce e seacă apa din fântână
-când mama ba mă spăla, ba mă şterge

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (2 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe, mereu vorbe

Singuri prin praful cuvintelor.
După colţ s-au ascuns
cei doi martori ai
spovedaniei noastre.
Altarul tace,
asumându-şi riscul unei aventuri.
Bat clopotele.
Într-o zi oarecare vântul se ţine
de mână cu ploaia,
trăsătură specifică
amorezilor de duzină.
Vorbe, mereu vorbe...
Celelalte griji
se caţără în copaci.
Am ascuns cei două mii de ani
încărcaţi de păcate...
A sosit momentul, Doamne!
Eu sunt pregătită.

poezie de Any Drăgoianu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu m-ai făcut nesfârşită

Tu m-ai făcut nesfârşită
aşa a fost plăcut înaintea Ta:
o gingaşă cupă ce-o deşerţi
şi o-ndestulezi mereu cu proaspătă viaţă,
un flaut de trestie ce sună pe dealuri şi prin văi
melodii veşnic noi suflând peste ele.
La nemuritoarea-ţi atingere,
inima-mi îmbătată
inundă şi-n valuri de nespus se revarsă.
Pentru darurile-Ţi nesfârşite,
ca să le pot primi,
am doar mâinile acestea strâmte.
Şi timpurile trec
şi tu-mi dăruieşti
şi mereu rămâne loc pentru a umple.

poezie celebră de Rabindranath Tagore
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărmane suflete naiv

Sărmane suflete naiv,
mereu eşti trist fără motiv,
zburând, nemaiştiind că zbori,
murind, nemaiştiind că mori.

Sărmane suflete naiv,
la bunătate corosiv,
fiind, nemaiştiind că eşti,
iubind c-atât de mult iubeşti.

Aceste suflete ciudate,
atât de neajutorate,
cum ştiu mereu să se tot piardă -
ca focul basmelor să ardă!

poezie celebră de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire

În inimă sunt, optimist
În tot ce fac, în ceea ce scriu
Mi-e totuşi stilul pesimist
Să mă descurc vezi că nu ştiu.

Dar apropie-te de soare
Ce este-n eclipsa totală
Să facem din noaptea relativă
O nesfârşită zi de vară.

Voi crede în tot ce e viu
În flori de crin şi file de ştiinţă
Şi rândul acesta ce-ţi scriu
Va fi plin de recunoştinţă.

Mă simt entuziast din fire
Am fost şi am să fiu mereu,
Îmi arunc spre tine o privire
Sunt încântat, aşa voi fi mereu.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina iubirii

Tainice gânduri răsar din depărtare
Când tu, iubite, cu glasul ău fierbinte
Mereu îmi aminteşti
De-a timpului visare
. Sărutul tău şi azi îl mai doresc,
În nopţile cu lună clară
Pe cer când stele strălucesc,
În sunet dulce de vioară.
Simt inima aprinsă
În flăcări de iubire
Şi chipul tău...
Îl simt mereu aproape.
. Ridic privirea într-al iubirii semn
-Eşti flacără sau dor?
Iubirea ce te-nalţă...
Cu-al nemuririi zbor.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Matematica are reputaţia că ar duce la concluzii infailibile. Aceasta este pe de-a-întregul fals, căci infailibilitatea ei nu-i decât identitate. De două ori doi nu este patru, ci este exact de două ori doi, căci aceasta este ceea ce noi numim, mai pe scurt, patru! Dar patru nu înseamnă ceva nou. Şi această comportare apare mereu şi mereu în concluziile sale, cu excepţia formulelor mai complicate în care identitatea este mai greu de observat.

citat celebru din Goethe
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!