Poezii despre melc melci, pagina 11
Elegie pentru elefanți
Eu, elegii pentru elefanți,
Rugi și ruguri,
Soarele nu poate fi șoricel,
Pruncul nu este o nucă,
Cu cât Domnul pare mai mic,
Pe atât suntem noi mai mari,
Mă ajung piramidele din urmă,
Piramidoanele s-au scos din uz,
Fericirea de a fi melc a trecut pe planul doi,
Următorii teroriști vor fi melcii,
Când prietenul devine o piatră, ferește-te,
Cântecul este un plâns de stil,
Pereții sunt cei mai buni martori,
Bate-i cât vrei, urșii vor mormăi legende,
Cât timp există pădurea, cuvântul pădure este inutil,
Niciodată apele nu caută pe nimeni,
În țara unde oamenii mor nu mai este nevoie de pază.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre păduri
- poezii despre țări
- poezii despre urși
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre terorism
- poezii despre superlative
- poezii despre prietenie
- poezii despre plâns
Coeur De Lion
cei ce nu mă știu
îmi caută numele undeva deasupra capului, printre luceferi
degeaba trăiești dacă nu adori
cerul
dacă nu îmi găsești numele cuibărit
ba în Vega, ba în Cassiopeia
colorând nori în spatele lunii
cei ce cred că mă știu
mă privesc de sus
sub firul de iarbă gemând
printre cioburi și melci
o umbră a lumii cu gleznele goale
spre care stau cu mâna întinsă
sperând
cei ce mă știu tac
își umplu rănile cu mine
călcând peste lut
peste lumea cu clovni și covrigi
[...] Citește tot
poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre tristețe
- poezii despre nori
- poezii despre mâini
- poezii despre lut
- poezii despre iubire
- poezii despre glezne
- poezii despre Pământ
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Călătoria unui mac
În zori mi-am făcut o sanie verde
să lunec prin lanul de grâu troienit
până-n zarea-n care orașul se pierde
și-unde friabilii maci trăiesc nesfârșit.
:
În zori am găsit intrarea spre locul
unde timpu-i văzut ca pe plajă un melc
și-unde cheia-i legată-n brelocul
unui cerc ce-i lipit de alt cerc, în alt cerc.
:
În zori m-am urcat pe cântec de greier
ca într-o vimana*, spre multiplul de "eu"
spre mai mic-ul mai mult voind să cutreier
urmând pe cărare felinar scarabeu.
:
În zori - zile-ntregi lunecând în spirală
și nopți colorate pică-n ploaie de sori.
Incognita-mi pare fosta lume normală.
Recunosc doar un mac scuturat de cu zori
poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre verde, poezii despre săniuș, poezii despre ploaie, poezii despre plajă, poezii despre oraș, poezii despre noapte, poezii despre muzică sau poezii despre culori
Veri rubiconde
vara asta îmi este sete de lecturi paralele
de vremea când îți citeam din firul nopții și
îmi tăvăleam geloziile prin livezi tinere
nu îndrăzneam să am himere eram într-un du-te-vino continuu
cu dragostea pe accelerație la maximum
și ardeam calorii emigrând pe muntele
unde se ține târgul de fete
oricâte anotimpuri vor adormi în camera mea de oaspeți
vara va fi doar a ta
pentru că atunci am umflat globul pămîntesc
cu plămânii noștri firavi
și l-am atârnat de cureaua lui dumnezeu
ca pe un pliant spre o insulă exotică
tu stai lângă lacul de steril și protestezi
au ars copacii cărțile vrajitoarele
știi că nopțile în lunci înflorite se reduc
iar eu și vara am plecat într-o croazieră
unde voi găsi fluturi melci păianjeni cer
[...] Citește tot
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viteză, poezii despre tinerețe, poezii despre somn, poezii despre religie, poezii despre păianjeni, poezii despre proteste, poezii despre posibilitate sau poezii despre munți
Mareea de iluzii
Mareea de iluzii tălăzuind cărări creștine
Melci rămași pe țărm, convingător au ruginit
Încerc condescendent să fiu și mai firesc cu mine
Dar pleoapa ofilită nu pot să o mai ridic
Nici valuri răzvrătite nu mai fac pe un cal albiu
Eu și calul falnic, suntem ființe intrinseci
Ai lumii buimăcite ce-n frâie n-am putut să țiu
Grăbiți oamenii pe oameni vor tot vâna în veci
Copaci cu vârful lor curat bat cerul să-l trezească
Și pier apoi în gura prea abstractului abis
Acolo unde ochiul nicicând nu o să privească
Și unde s-a născut rebel zadarnicul meu vis.
Fuior am încercat să fac din repezile ape
Dar m-au domesticit rupându-mi fiecare os
Atunci, eu chiar nu aflasem că seara e aproape
Că viața-i dată cu-mprumut și lumea-i de prisos
poezie de Stelian Platon
Adăugat de Stelian Platon
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cai, poezii despre vânătoare, poezii despre visare, poezii despre seară, poezii despre prăpăstii, poezii despre ochi, poezii despre naștere, poezii despre gură sau poezii despre curățenie
Umbre albe grele de viață-n cireș
să nu lăsăm umbrele vechi să ne scoată din pepeni
să putem degusta în lumină liniștea câmpiei
dimineața când roua stă să dospească
la țară
timpul nu se rostogolește la vale
ci curge la pas așa cum urcă
la deal un car tras cu boi
în cramă moș Ion
trage-n damigeana burtoasă
un vin rubiniu
astăzi are musafiri la masă
umbrele străvezii ale celor ce nu mai sunt
soarele pare ca-nlemnit pe cer
în această dimineață
acompaniată
de gânguritul unor porumbei
îndrăgostiți
[...] Citește tot
poezie de Mihai Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață, poezii despre văi, poezii despre sat, poezii despre roz, poezii despre rouă, poezii despre prezent sau poezii despre porumbei
Geneza
Într-o zi, pe-un bulevard, ce-i numit Calea Lactee
Dumnezeu s-a tot plimbat și avea la brâu o cheie.
Hotărât mărește pasul și descinde-n Infinit...
Pune ordine în lucruri, timpul nici nu a clipit.
Prima zi desparte Cerul de Pământ... se luminează,
Apele le-adună-n mare și uscatul modelează!
A muncit trei zile-i drept, în a patra se gândește,
Pune stelele pe cer și-anotimpuri le rotește...
Ziua a cincea puse-n apă pești, meduze, melci și raci
Pe câmpii doar dinozauri și maimuțe în copaci
Inventează brazi la munte, roz suav într-o răsură,
Greierii cântând la liră pe sub rugii verzi de mură
Ziua a șasea-i importantă, după chip și-asemănare
Domnul a creat bărbatul și-o femeie ca o floare!
Ziua a șaptea, în biserici, mult prea bunul Dumnezeu
Ascultă toți credincioșii și-i ajută când e greu...
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apă, poezii despre stele, poezii despre raci, poezii despre plimbare sau poezii despre pești
D e v a s t ă r i l o r , a d e s e a
ALEARGĂ prin tăcere, oarbe, cămile de argint. Ideea ne mai privește nerostită. Nu-i memoria de sunete și culori în această linie.
(Dezastrele guvernează ruine cenușii)
În corabia viselor locuiesc și șoimi de vânătoare. Vântul stârnește pescăruși cârcotași.
Gesturi lemnoase, un sfârșit scurt. Și depărtări cheamă ca vestea bucuriei pe un sol îmbătrânit. Pe osemintele avioanelor demodate și calde se sfătuiesc graurii paznici. Ce picături de rouă dinspre luceafăr, ce voci și ce miazănoapte adânc. Totul se amestecă în mintea iar împrăștiată.
Imortele uscate, imortele uscate! În vază,
Cu un fir de cimbru.
Și mintea saturată de arderi
Așteaptă zâmbetul întunecat de presimțirea vocilor.
Ce zici poetule în fața culorilor dăruite cândva, te rog lasă tresărirea să-și retracteze cornul de melc.
Numai povestitorului frigul.
poezie de Ioan-Nicolae Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre întuneric, poezii despre zâmbet, poezii despre vânt, poezii despre tăcere, poezii despre sunet sau poezii despre sfârșit
Passe-partout
Răsfoiesc pri(ntre) actele mele:
de identitate, de căsătorie, de studii, de rezidență...
mă uit la poza de pe diploma de bacalaureat,
o compar cu cea de-acum.
Închid ochii și mă plasez între ele.
Încerc să aduc timpul la mijloc,
cu acele oprite între ieri și azi;
mă simt nicăieri,
în afara timpului și spațiului.
Pentru scurt timp,
[...] Citește tot
poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre spațiu și timp, poezii despre trup și suflet, poezii despre suflet sau poezii despre relativitate
Măseaua
pe tine te-am găsit coaptă în durere,
erai în ebrietatea suferinței,
tristețea îți zguduia ochii
cu bisturiul zâmbetului ți-am extirpat lacrima,
cu lumina fericirii ți-am cauterizat întunericul
și era în ziuă vorba
deasupra imaculării nopții, insomnii, cuvântul bețiv aleargă
și iar va fi măseaua cu tragere de inimă
a se slăvi cu zeama Domnului
și cugetul mi se micșorează
când ți-am văzut prima dată zâmbetul
erai al enigmei altar,
te-am decojit atunci din puțina larva
fluturele cu miez de tăcere-și ia zborul
locuirea ta se face azi
dintr-o amintire țesută cu mâine,
[...] Citește tot
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Hera
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre zbor, poezii despre viitor sau poezii despre suferință