Poezii despre delicat, pagina 11
Camera cu magnolii
Dacă ar fi să vin la tine
ca o mângâiere ce lipsește singurătății, aș fi stăpână pe constelațiile desprinse din veșnicia sufletului tău, când vorbeam ca niște copii, dar cuvintele noastre erau porți stelare,
iar eu visătooarea cerului întrupat,
te atingeam sub plapumă și atunci o viață nouă se răcorea odată cu lăsarea nopții. Și acum o simt, în felul ei dulce, ca un capilar de sânge ce îmi înconjoară trupul din jurul trupului tău,
așa mă rotesc
ca o planetă rătăcind în jurul unui felinar smuls din cele mai grele vise. Dacă ar fi să mă pierd, aș pune dragostea să ne stea de șase, eu să dorm, tu să-mi vorbești, iar ascultarea să cadă într-o lumină subțire, acolo unde viul nu-și întâlnește capătul,
aș cânta cu o voce închipuită și cântecul meu s-ar deschide în camera cu magnolii.
Un efort senin, ca vârful delicat de aripă ce abia atinge moartea, fără să știe
că sfârșitul i-a fost deja scris.
În adâcul inimii noastre am ajuns să ne privim viața ca o certitudine, cu toate că odată paharul acesta se va sparge și noi poate nu vom ști cum să culegem resturile, cum să ne întoarcem la locul obișnuit. Acolo aș păși, în grădina unde Dumnezeu și-a învelit florile, din timp în timp,
iar în locul lor, un tunel de foc s-ar topi într-un glas anonim de femeie.
Noaptea când îngerii s-ar întoarce acasă,
am să-mi închid ochii, am să-mi imaginez o lumină fierbinte iar tu, cerul care arde
în doliu pentru plânsetul lui.
poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre noapte
- poezii despre muzică
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre îngeri
- poezii despre vorbire
- poezii despre voce
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Invata-ma
Invata-ma te rog sa te urasc
Cu fiecare dimineata in care ma trezesc
Tot mai abatut, tot mai trist, tot mai suparat
Pentru ca degeaba te-ai dus, daca din suflet n-ai plecat.
In suflet ai ramas, si-ai inflorit o floare rara
Ce imi otraveste inima si-o face mai amara.
Invata-ma sa gasesc o lume in care
Vantul nu-mi inspira a ta rasuflare,
Iar stropii de ploaie ce cad din cerul caprui
Sa nu fie a tale lacrimi, te rog sa-mi spui
Unde pot gasi un soare rece si intunecat
Care nu va straluci, care nu-mi va aminti de chipul tau delicat.
Invata-ma sa am curajul sa-mi ucid visele
Caci toate sunt cu tine, iar toate amintirile
Invata-ma sa le inchid intr-o cutie
Cu lacate de piatra si cu o cheie de hartie.
Invata-ma sa-ti urasc zambetul ce ma incalzea
De fiecare data cand in jur ceata se lasa, iar frigul ma cuprindea
As vrea acum sa inghete sentimentele ce inca ard in mine
Chiar daca as ramane gol, fredonand aceasta melodie
[...] Citește tot
poezie de Manuel Gabriel Danca (22 mai 2011)
Adăugat de Manuel Gabriel Danca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre lumină, poezii despre tristețe, poezii despre suflet, poezii despre promisiuni, poezii despre ploaie, poezii despre pictură sau poezii despre minciună
Purgatoriu
Psihologia mulțimii
târziu a povestit:
Nebunia unită
ciclic s-a războit.
A ei dorită eclipsă
e să trimită
lumea-n Apocalipsă.
Acum, când piticul,
atomul cel mic
e... năzdrăvanul,
supremul voinic!
Dumnezeu,
notă a luat
apoi a zis răspicat:
Îngeri și demoni
până acum am fost delicat,
oi albe și negre
în stână ați stat.
v-a înbulzit răutatea,
cu Natura v-ați pus
[...] Citește tot
poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre alb, poezii despre durere, poezii despre dorințe, poezii despre știri, poezii despre viitor, poezii despre vaci sau poezii despre umor
O cădere în abis, o nebunie forțată
Strălucirea copacilor aduce imperfecțiune în insule
găsesc acest pământ pe o hartă cu alte morminte
iar perioadele sale lente de noapte somn, continuu scad
în paharele de lapte pe care le-am lăsat pe masă.
Aș vrea să vă spun că noaptea doare în buzunarele îndoielii
Dar o moarte mai puțin este o moarte de neconceput
Aș dori să visez prin unghiurile laterale ale locuinței
Să creez legături între punctele uitate ale casei
Îmi amintesc porturile traversate de memoria mea
În momentul când luna leagă delicat o ureche
Și apa pătrunde prin găuri.
&
Ești o mică asasină, îmi zici
Îți folosesc corpul drept scut și strâng trăgaciul
uzura și dezamăgirile se supun propriei lor rațiuni de a fi
la o modalitate de a fi sută la sută fericit
fericirea distruge oamenii
vorbești cu mine în timp ce denigrezi ultima verigă
într-un lanț ciudat de evenimente.
[...] Citește tot
poezie de Claudia Isabel Vila Molina din Din poezia Americii Latine, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre nori, poezii despre fericire, poezii despre întuneric sau poezii despre viziune
Hamal
fiecare zi o scară
urc și cobor bagajul ei
pentru puțin
trec pe lângă uși închise
uneori se aud tot felul de cuvinte
care nu pot fi așezate în vreun dicționar
zgomote imposibil de transmis unui suflet
cu greutatea prin lume
înghit mirosuri amestecate uneori îmi țin respirația
oamenii au mereu ceva de ascuns
nu și acest parfum al indiferenței
adesea trebuie să despic întunericul
cu forfecuța de unghii să-l îndepărtez
ca pe un eponichium lăsat să crească
la întâmplare un soi de lumină mălăioasă
îmi străpunge irișii mă doare firul de
iarbă găurind asfaltul ceața mă împiedică
să văd lumea cu alți ochi
asemenea mie coboară și urcă
doar când găsește de cuviință că
[...] Citește tot
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șefi, poezii despre zile, poezii despre sfârșit sau poezii despre religie
Singur, privind de-a lungul fluviului bobocii dând în floare
Pe malul fluviului tristețea înflorește inexplicabil,
Dar nu ai unde să te plângi aproape am luat-o razna.
Îl caut pe vecinul de la miazăzi; dar prietenul meu de pahar
Umblă băut de zece zile. I-am găsit doar patul gol.
O inflorescență febrilă acoperă malurile,
Hoinăresc, înregistrând pericolele, înfricoșat de primăvară.
Poezii, vin chiar și pe acestea, le îndur din plin.
Planurile de viitor pentru acest bătrân cu părul alb mai pot aștepta.
Un fluviu adânc, două sau trei case în liniștea bambușilor,
Și aceste de întâmplări: înfloriri roșii strălucind în alb!
Îmi găsesc locușorul printre vociferările primăverii:
Cu un pahar de vin în mână, urez grijilor vieții bon voyage.
Privind la vest spre Shao, de unde fumul se ridică dintre flori,
Admir din ce în ce mai mult statuara cramă Po-hua.
Să golești cupe aurii de vin, urmărind fete frumoase
Dansând pe broderia covoarelor câți pot îndura așa ceva?
[...] Citește tot
poezie de Du Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre primăvară, poezii despre frică, poezii despre fluvii, poezii despre crengi, poezii despre bătrânețe sau poezii despre vin
Calculul necalculat
Delicat este sistemul de a calcula punctaje...
Astfel, domnul prim-inspector, a creat ambuteiaje.
Nu c-ar fi o tragedie depunctarea posesoarei,
Însă cu un pas nainte, fost-a... punctul profesoarei.
Drept, nedrept, nematematic, că e carte ori plachetă
Trebuie să taie punctul... O decizie corectă!
Că nu-i banul fără pilă, ori nu-i pila fără bani...
Cine să-și mai bată capul pentru oamenii sărmani?!
S-au făcut în grabă toate... s-a punctat, s-a depunctat
Și după atâta trudă s-a ajuns la rezultat.
Calculând acasă, doamna, calculul nu corespunse
Și a doua zi, nervoasă, la inspectorat se duse.
Hopul depașit îi pare. La inspectorul adjunct,
Domn galant, frumoasa doamnă, a intrat, căci... a putut.
Așezați ca la taclale, față-n față, i-a expus
Rezultatul adunării pe care mai sus l-am spus.
[...] Citește tot
pamflet de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre calcule
- poezii despre bani
- poezii despre școală
- poezii despre trecut
- poezii despre tragedie
- poezii despre profesori
- poezii despre matematică
- poezii despre frumusețe
Chiaroscuro: Trandafirul
El
Umple cupa cu trandafiri: știi tu, cupa aceea de cristal.
Așează-te la fereastra dinspre vest. Ia soarele
În mâini ca pe un balon de cristal în flăcări,
Pregătește-i căderea, dar nu-i da drumul încă
Și meditează la frumusețea întregii tale existențe;
La frumusețea frumuseții, că tu, deocamdată, exiști.
Ea
Soarele apune fără să se lamenteze.
Închid ochii, iar curenții simțurilor mele,
Cel puțin în acest moment, vin limpezi înspre mine:
Frumusețea este un cuvânt care nu are nici un înțeles.
Frumusețea pentru mine nu înseamnă nimic.
El
Ultimii stropi străvezii cad din cerul jumătate-înseninat,
[...] Citește tot
poezie de Conrad Aiken, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre trandafiri, poezii despre existență, poezii despre Soare, poezii despre înălțime, poezii despre tigri, poezii despre simțuri sau poezii despre seară
Horă Planetară
Întinde mâna prieten și seamăn drag,
Și-n hora planetară să te lași purtat,
Indiferent ce culoare au ochii sau fața ta
Și oriunde-lume tu vei te-ai afla
În România, America, Australia
Sau în orice parte a lumii te vei găsi
Într-o frăție cu toți oamenii de pe planetă
Tu vei trăi și convețui.
Într-un declin major îî omenirea și planeta,
Prin oamenii ce zilnic de Coronavirus mor,
Întinde-ți brațele și te cuprinde-n hora mare,
În jurul trupului ei fragil și delicat,
Lasă-te purtat în dans ritmat, sincronizat
Și pe-a ei orbită alunecă ușor,
Și-a cu nostră forță intrisecă îî va fi ușor.
Cu tine n univers mă unesc și-n în gând,
Unul pentru toți și toți sunt unu,
Lasă-ți gândurile sus să zboare
[...] Citește tot
poezie de Georgeta Ganea (27 aprilie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre planete, poezii despre gânduri, poezii despre forță, poezii despre viteză, poezii despre stele, poezii despre salvare sau poezii despre ritm
Fuga din seraiul mecanic
când cineva nu înțelege pune o etichetă simplă
un carton ieftin reciclabil pe cruce
și fuge bielă-manivelă în patru timpi
trecutul simplu/ prezentul simplu/ cheia în contact/ viitorul mecanic
nimeni nu pierde astăzi vremea cu lupte cavalerești
cu zale delicat brodate în aramă
gesturi elegante sonete minuni cruciade
se tastează rapid un cod de bare trăire în format electronic
eventual un rămas bun din două cuvinte made-in-love
și cam atât
se trece mult mai simplu de pe o zi pe alta
fără complicații fără figuri de stil metafore lumi de visat de născut
se manâncă fast două trei poeme haștemele se aruncă restul la gunoi
respectând, desigur, certificatul de mediu
reciclam materiale oameni suflete în container de plastic în fâșii albe mumii
iar pentru tinman
evident
un junkyard roz bombon
[...] Citește tot
poezie de Florina Daniela Bordieanu (noiembrie 2007)
Adăugat de ion Pascal Vlad
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre poezie, poezii despre iubire, poezii despre inimă, poezii despre cruce sau poezii despre cai