Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

biserica neagra

Serioase/triste despre biserica neagra, pagina 11

Petre Ispirescu

Biata muiere începuse a simți și ea de dânsul; apoi, de frică ca să nu-și facă seamă singur pentru dragostea ei, se înduplecă și făgădui dascălului că-i va da găina s-o mănânce friptă, singur, singurel, după cum dorea. Cum auzi dascălul de una ca aceasta, îi zise că acum s-a încredințat că și ea îl iubește. Apoi puse la cale ca găina s-o gătească bucătăreasa lui. A doua zi, după ce porunci bucătăresei să nu lepede nimic din ale găinei, nici din măruntaie, ci s-o frigă așa întreagă-întreguliță, se duse la biserică, unde veni și femeia cu copiii. Bucătăreasa făcu întocmai precum îi poruncise stăpânu-său, însă pe când era aproape să fie friptă găina desăvârșit, copiii se întoarseră de la biserică, deși nu se isprăvise slujba, căci li se făcuse foame, și se rugară de bucătăreasă să le dea ceva să mănânce. Cu atâta gingășie se rugară copiii, încât bucătăresei i se făcu milă de dânșii; le dete câte un codru de pâine și, pe lângă aceasta, celui mare îi dete capul găinei, celui mijlociu pipota, și celui mai mic inima, socotind că acestea sunt lucruri de nimic. Copiii mâncară repede și se duseră iarăși la biserică.

în Cei trei frați împărați
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.
Nicolae Iorga
moarte (vezi și deces)
Moartea e o apă neagră care nu se varsă nicăieri.

definiție aforistică de din Cugetări
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Istoria romanilor Vol. 1" de Nicolae Iorga este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -84.00- 54.99 lei.
Ana Blandiana

Sentimentul dominant e că trăim un tur de magie neagră.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Povestiri fantastice" de Ana Blandiana este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -55.00- 41.99 lei.
David Boia
gelozie
Gelozia. Energia neagră din universul iubirii.

definiție aforistică de (22 noiembrie 2017)
Adăugat de David BoiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
David Boia

Singurul loc sigur de păstrare a unui secret ar fi o gaură neagră.

aforism de (13 septembrie 2018)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Claudia Cardinale

Merg la biserică, dar îmi place mai mult să mă duc când bisericile nu sunt pline, ca să mă pot concentra pe rugăciune.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Medicul psihiatru ortodox face ca omul să nu cadă în păcate și mai mari, până ajunge la biserică să se spovedească, să trăiască o viață curată.

în conferința "Psihologia pastorală" (6 martie 2008)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Nervozitatea la copii si adolescenti" de Dmitri Avdeev este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -12.00- 9.99 lei.

Căile ferate și Biserica au parte de criticile lor, dar amândouă sunt cele mai bune căi de a-l duce pe om la destinație.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Lost Crown of Sodor Paperback" de Wilbert Vere Awdry este disponibilă pentru comandă online la numai 16.99 lei.

Lasă vremea s-aștearnă uitarea peste neagra suferință!

citat clasic din libretul Don Giovanni de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Valeriu Butulescu

Dumnezeul meu diferă de cel comercializat de biserică, fiind o personificare a speranței. Aceasta e credința mea de ateu.

aforism de din Noroi aurifer (2010)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

<< < Pagina 11 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook