Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

acel

Replici despre acel, pagina 11

Cornelia Georgescu

Lia: Luci, nu trebuie să te simți jignit! De fapt, ai dreptate! Am exagerat. Îmi pare rău, nu știu ce m-a apucat. Uneori spun chestii pe care n-ar trebui să le rostesc.
Lucian: Îți pare rău?! Zău că nu știu ce să mai cred.
Lia: Totuși, Luci, despre tine n-am de spus decât două cuvinte, care te definesc și te caracterizează, ca persoană: Don Juan! Asta spune totul, nu?!
Lucian: Asta?! Cum?! Grozav! Încă... Tot asta-i impresia ta despre mine? Atât ai înțeles? Doar atât sunt eu? Don Juan? Asta reprezint? Și nimic altceva? Nu ți-am dovedit nimic în toți acești ani? Absolut nimic?
Lia: Nu știu ce-ai vrea să-mi dovedești, dar din comportamentul tău actual, doar asta reiese acum, nu altceva!
Lucian: Acum?! Comportamentul actual? Deci, în continuare am un comportament necorespunzător, după părerea ta, mai ales față de domnișoare. Știu, n-am uitat; sunt indisciplinat. Și restul anilor nu contează?! Îi consideri cumva inexistenți?
Lia: Nu înțeleg, la ce te referi!?
Lucian: Păi, am fost mereu doar un Don Juan și-n toți acești ani, cât am călătorit cu "Pacifis"?! Șase, cel puțin?!
Lia: Nu. N-ai fi avut cum!
Lucian: N-aș fi avut?! Pe naiba, n-aș fi avut cum! Aș... Nu contează; mă enervez degeaba. Mă întreb, ce-ai scris oare despre mine în raportul tău; probabil e un dezastru total! Dacă domnii din Comisia Disciplinară nu m-au sancționat deloc înainte de plecarea în misiune, când ai depus acea reclamație, foarte probabil că mă vor sancționa sever la întoarcere, după ce le vei prezenta acel raport al tău.
Lia: Așa crezi?
Lucian: Uff... Repet: Nu contează! N-am nimic de pierdut!
Lia: Oare?!
Lucian: Ce vrei să spui?
Lia: Îți dai seama, sper, că n-am de gând să-ți dezvălui.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Diana: Ia te uită la Rikky; credeam că numai pe umărul lui Luci stă.
Lia: Ah... Singur s-a așezat la mine.
Diana: Bineînțeles. N-a zis nimeni că l-ai fi așezat tu cu forța.
Iulian: Știi de unde avem acest papagal, domnișoară?
Lia: Da; de la colega noastră cea blondă, Maria, domnișoara biolog.
Iulian: Așa-i; de la ea.
Diana: Dacă ai vedea câte animale are fata aceea blondă acasă... Eu am văzut; am fost cu Luci și cu Nero, pentru că se îmbolnăvise câinele. Și m-am speriat îngrozitor de un șarpe imens, un piton galben încolăcit pe covor, căruia colega voastră îi zicea Marta. Vai, cât era de mare! Iar Luci l-a mângâiat. Mai târziu m-am trezit cu un șoarece din acela de rasă... Cum naiba îi zice?!
Iulian: Hamster, dragă...
Diana: Așa; exact. Un hamster din ăla mi se urcase pe picior! Și câți câini, câte pisici... Mai avea și papagali din ăștia, dar Rikky era cel mai drăgălaș. N-a vrut să mai plece de pe umărul fiului meu, iar aseară, când domnișoara blondă a venit să-l ia acasă, Rikky n-a vrut; a preferat să rămână la noi. Așa ne-am ales cu un papagal. În plus, Luci s-a dus să-l ia pe Nero acasă, de la domnișoara blondă; îl lăsase acolo cu o seară în urmă, pentru ca mama domnișoarei, medic veterinar, să-l țină sub observație. Eu n-am mai vrut să merg din nou acolo, în acel apartament, unde, din cinci camere, patru sunt ocupate de felurite animale; nici nu vreau să-mi închipui ce fel de animale or fi pe acolo. Luci a vizitat toate camerele, eu nu! De Rikky însă îmi place; și de Nero, evident, doar m-am obișnuit cu el. Luci mi-a reproșat că l-aș fi lăsat intenționat fără hrană și apă timp de o săptămână, cât a lipsit el de acasă, dar nu-i chiar așa.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Ar trebui să știi ce-a fost, pentru că, în mare parte, tu ești responsabil că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Eu?!
Lia: Da, tu... Pur și simplu, m-ai provocat, tot privindu-ne, atât de insistent... Eu nu aveam de gând să procedez astfel, mai ales că nu era deloc corect față de Sid, nici față de mine, poate că... nici față de tine.
Lucian: Sid Kelso... La naiba! L-ai sărutat... Nici acum nu-mi vine să cred că într-adevăr ai făcut-o! Lia, îți dai seama că din cauza asta m-am dat la o parte din calea voastră? De asta m-am retras, în toată perioada asta...
Lia: Din calea noastră?! Cum adică, Luci? Ce tot spui?
Lucian: Păi, eram convins că astfel ai vrut să-mi arăți că ești împreună cu el, prietena sau iubita lui, iar eu aș fi în plus, deci, să-mi văd de treaba mea, să vă las în pace, ceea ce am și făcut. M-am retras, v-am lăsat în pace... Și tot din cauza asta ți-am cerut săptămâna trecută să nu mă mai cauți, să uiți de mine; de fapt, în realitate, tot eu încercam să uit de existența ta, să mi te scot din minte, ceea ce nu reușeam deloc, mi-era imposibil. Off, Lia... De asta zic, am interpretat totul greșit, dar așa mi-ai dat tu de înțeles, prin acel gest din seara aceea.
Lia: Nu, Luci, în nici un caz! Nu trebuia să înțelegi așa ceva...
Lucian: Dar ce altceva?! Pune-te în locul meu și gândește! Ce altceva aș fi putut înțelege?! La naiba! N-ar fi trebuit să fiu acolo! Blonda avea dreptate. Ar fi trebuit să-i dau ascultare, când mi-a propus să plecăm de acolo, înainte de a se fi întâmplat, dar eu, căpos ca de obicei, nici n-am vrut să o aud. În plus, m-am dat în spectacol, ca un prost, în fața localnicilor prezenți acolo, doar ai văzut cum am reacționat atunci, dar nu m-am putut controla pe moment...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iris: Am aflat că aproape tot ce s-a scris vreodată despre iubire este adevărat. Shakespeare a spus "Călătoriile se sfârșesc cu întâlnirea îndrăgostiților". Ce cugetare nemaipomenită. În ce mă privește, eu nu am avut niciodată parte nici măcar de ceva asemănător, dar sunt ferm convinsă că Shakespeare da. Cred că mă gândesc la iubire mai mult decât ar trebui să o facă oricine. Sunt mereu uimită de puterea sa pură de a schimba și de a ne defini viața. Tot Shakespeare a fost cel care a spus "dragostea e oarbă." Asta știu cu siguranță că este adevărat. Din motive greu de explicat, iubirea piere; pentru alții iubirea pur și simplu se pierde. Dar apoi sigur că iubirea poate fi regăsită, chiar și pentru o singură noapte. Pe urmă intervine alt tip de iubire: cel crud. Cel care aproape că își ucide victimele. Se numește iubire neîmpărtășită. Aici sunt o expertă. Cele mai multe povești de iubire sunt despre oamenii care se îndrăgostesc unul de celălalt. Și cum rămâne cu restul dintre noi? Cum rămâne cu poveștile noastre, ale celor care se îndrăgostesc doar ei? Noi suntem victimele acestor aventuri unilaterale. Noi suntem cei blestemați de cei pe care îi iubim. Noi suntem cei pe care nu-i iubește nimeni, răniți ce umblă aievea. Handicapații fără avantajul de a avea un loc mare de parcare! Da, aveți în față o asemenea persoană. Și de bunăvoie l-am iubit pe acel bărbat timp de trei ani îngrozitori! Trei ani absolut înfiorători din viața mea! Cele mai urâte sărbători de Crăciun, zile de naștere, nopți de Anul Nou ce au adus cu ele lacrimi și valium. Acești ani în care am fost îndrăgostită au fost cei mai negri ani din viața mea. Toate astea pentru că am fost blestemată să iubesc un bărbat care nu poate și nu-mi va putea împărtăși vreodată iubirea. O, Doamne, doar când îl văd! Inima bate cu putere! Gâtul mi se usucă! Nu mai pot înghiți! Toate simptomele obișnuite.

replici din filmul artistic Vacanța, scenariu de
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Și deci, de atunci, din seara aceea, ai plecat de acasă, la Institut și ai rămas acolo un timp.
Lucian: Da, am rămas acolo; dom' director m-a găzduit, până în seara oficializării misiunii, când s-a aflat că aș fi comandantul. Bine, dom' director mă avertizase deja, cu o seară înainte, ca să nu fiu luat prin surprindere în momentul oficializării misiunii, dar m-a asigurat că dânsul n-a intervenit în favoarea mea, cu nimic! Doar din cauza asta am acceptat să fiu comandantul, tocmai pentru că nu era un aranjament făcut de dânsul; doar se interesase la Comisia pentru Zboruri spațiale despre mine, apoi mi-a comunicat această decizie a dumnealor, atâta tot! Dar încă nici acum nu sunt sigur de chestia asta...
Lia: Ah, Luci, te rog! Nu redeschide acel subiect! Știu, la fel ca și tine, vezi, am greșit și eu, reproșându-ți acest lucru, fără a mă fi gândit dinainte la implicațiile cuvintelor mele, dar nu credeam că te vor deranja atât de mult.
Lucian: Lia, nu m-ai înțeles încă?! Nu-i vorba de ceea ce ai spus tu! Așa credeam eu, încă de la bun început și chiar i-am reproșat asta lui dom' director, direct, în față, încă de atunci, în seara aceea, cu o zi înainte de oficializarea misiunii, când dânsul mi-a spus că de reverul acestei haine albastre pe care o purtam se vor prinde șase bulinuțe aurii... Mi-am dat imediat seama că era vorba despre însemnele comandantului misiunii. Și încă am îndoieli în privința neamestecului lui dom' director în toată chestia asta.
Lia: Ah, Luci, n-ar trebui!
Lucian: Ar trebui sau nu, nu mi-e deloc clar! La fel și-n cazul vorbelor pe care i le-am adresat mamei; ar trebui sau nu să par indiferent, dar nu pot. Și totul e atât de greu... Și-n plus, mi-ai mai zis, de curând, că nu l-aș iubi pe tatăl meu, blondul ăla enervant... Dar nu-i adevărat! Cum să-l urăsc?! Off...
Lia: Luci, te rog, calmează-te!
Lucian: Sunt calm, Lia! Foarte calm...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Bine, bine... Deci, rămăsesem singur în navă, iar în final, plictisit de atâta singurătate, am decis să ies în oraș, deși cred că aș fi procedat mult mai bine dacă aș fi rămas în continuare liniștit în navă. Pentru că, ajuns aici, evident, am căutat-o pe Lia, însă la ușa camerei ei se afla deja Sid. Ea l-a întâmpinat zâmbitoare și l-a invitat să intre. Însă nu au stat mult înăuntru. Iar când au ieșit, ea l-a luat de mână, ba l-a și sărutat, deși, e adevărat că numai pe obraz.
Maria: Deci, asta-i tot?! Doar pentru atât ești tu atât de trist?
Lucian: Păi, ți se pare puțin?
Maria: Sigur! Cine știe ce au discutat ei doi în cameră, deci, l-a sărutat pe obraz în semn de recunoștință. Și eu aș fi procedat la fel în locul ei, chiar dacă Nick ar fi fost de față în acel moment.
Lucian: Chiar ai fi procedat astfel? Și?!
Maria: Și nimic! Nick trebuie să înțeleagă că așa sunt eu, am o fire năvalnică, deci, nu are motive să fie gelos, iar el este soțul meu; cât despre tine, tu ce motive ai? Să vedem! De moment ce presupun că încă nu i-ai spus nimic Liei...
Lucian: Nu, nu i-am spus nimic.
Maria: Luci, te bat! Când ai de gând să-i spui?
Lucian: Nu știu, blondo...
Maria: Păi, vezi?! Atunci, ce pretenții mai ai?! Cât despre faptul că ea l-a luat de mână, nu văd nimic rău nici în asta! Și eu te-am luat pe tine acum, nu de mână, ci de braț, până am ajuns aici, în părculeț.
Lucian: Serios?! Chiar m-ai luat pe mine de braț? Tu?!
Maria: Da, pentru că te opreai după fiecare doi-trei pași.
Lucian: Ciudat, nu-mi amintesc partea asta!
Maria: Păi, parcă erai în transă...
Lucian: Bine, e posibil să mă fi luat de braț... Dar vezi, eu m-am plimbat de multe ori cu ea, însă numai o singură dată am luat-o de mână, iar atunci i-am cerut voie. Și nu cred că Sid a procedat astfel. De fapt, el sigur nu i-a cerut voie, pentru că ea l-a luat pe el de mână!
Maria: Zău, Luci, te legi de orice amănunt, cât de minor ar fi el... Serios, n-ai motive să te porți astfel!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Poate aveți dreptate. Voi încerca să...
To Kuny: Nu poate; sigur am dreptate! Și nu încerca doar! Fă așa cum ți-am spus!
Lucian: Nu știu dacă voi reuși...
To Kuny: Sigur vei reuși, comandante! Mai ales tu, un băiat isteț. Poți, dacă vrei. Nu există "nu știu" sau "nu pot", ci doar "nu vreau". Dar asta e cu totul altceva.
Lucian: Așa-i, aveți dreptate. Și dom' director m-a avertizat clar, cu seriozitate, înainte de plecarea în misiune, că, fiind comandantul, nu trebuie să mă las pradă sentimentelor, că trebuie să le țin sub control, că nu-mi pot lăsa judecata întunecată de asemenea gânduri și că va fi foarte, foarte dificil.
To Kuny: Inteligent acest domn director.
Lucian: Desigur, foarte.
To Kuny: Și ținea cu adevărat la tine.
Lucian: Într-adevăr, ținea. Mă considera preferatul dumnealui... Uneori acest lucru mă stânjenea, dar, orice aș fi spus, în sinea mea eram mândru de faptul că acest domn mă considera într-un fel, nu doar elevul dumnealui preferat, ci chiar un prieten adevărat, cum deseori mi-a dovedit. Și întotdeauna mă sfătuia numai de bine în momentele mai dificile, îmi era alături, necondiționat.
To Kuny: Îți lipsește acest domn?
Lucian: Recunosc, uneori, da, chiar îmi lipsește, destul de mult. Sfaturile dumnealui, faptul că-l știam mereu dispus să mă ajute, un punct de sprijin pe care mă bazam în caz de nevoie... Singur e prea dificil. Uneori cedez presiunii.
To Kuny: Dacă-mi permiți, comandante, m-aș oferi eu să-i țin locul acestui distins domn, atât cât s-ar putea...
Lucian: Poftim?!
To Kuny: Ai auzit bine, comandante! Dacă dorești, mă poți considera prietenul tău, sprijinul de care uneori ai nevoie, când te simți depășit de situație; eu mă ofer voluntar... Cred că oricând îți pot da un sfat util.
Lucian: Desigur, domnule. Mi-ar prinde bine, într-adevăr.
To Kuny: Atunci, ne-am înțeles. Așa rămâne, comandante! Voi fi prietenul tău, în momentele mai dificile și nu numai, așa cum acel domn director îți era pe Terra.
Lucian: Păi... Nu știu ce să zic. Mă surprinde, dar, sincer, vă mulțumesc, domnule.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Sincer, nu cred că-i bine, n-ar trebui să-ți spun... Dar dacă insiști... Cu o săptămână înainte de a fi și voi acceptați în echipaj, după ce ați susținut testele acelea, dat fiind că tocmai terminasem cu nava asta, "Pacifis", eu, Alex și Nis, primisem deja vestea participării la misiune, evident, de la nimeni altul decât dom' director, iar dom' profesor Manea ne-a pus în vedere să ne anunțăm părinții... Și i-am anunțat, dar seara următoare, pentru că prima oară n-am îndrăznit și nici nu eram foarte siguri de veridicitatea anunțului primit. Dom' director părea supărat pe noi că nu l-am crezut, la fel și dom' profesor, care ne-a reproșat ceva de genul "Aveți cumva impresia că ne jucăm de-a misiunea spațială cu voi, băieți?!" Așa că, în seara aceea, n-aveam încotro, le-am spus părinților, acasă. Alex și Nis au fost norocoși, părinții lor au fost în cele din urmă de acord, nu s-au împotrivit. La mine a fost altfel... Blondul nu a reacționat în nici un fel, a primit vestea cu calm, sau cel puțin așa părea, nepăsător, sau nici nu-mi dau seama exact, dar mama... Ea a fost total împotrivă, categoric, de la început! Cu câte cuvinte n-a încercat să mă convingă să renunț... În cele din urmă mi-a zis că pot pleca în această misiune, doar peste cadavrul ei! Atunci eu, în loc să-mi fi văzut de treabă, să fi tăcut, i-am răspuns cu impertinență: "Ah, da?! În cazul ăsta, de abia aștept să particip la funeralii, cât mai curând, de preferință, zilele astea..." Asta ar fi tot! Pot adăuga doar că m-a pălmuit zdravăn, pentru prima oară în viața mea, dar meritam... Și nu palma primită mă durea, cât sufletul, din cauza acelor cuvinte cărora le dădusem glas. Încă mă dor și acum, la fel de mult ca în acel moment. Și-n fiecare an ce trece, cuvintele acelea atârnă din ce în ce mai mult, mai greu. Pricepi acum?!
Lia: Vai, Luci... Da, te înțeleg.
Lucian: Bine. Sper să mă înțelegi, pentru că... Eu, nu, încă n-am reușit! Uneori mă enervează la culme felul ăsta al meu de-a fi, dar pe moment, nu-mi dau seama că greșesc, doar după ce faptul e deja consumat și nu mai poate fi schimbat nimic... Regret, însă degeaba!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Blondo, trebuie să înțelegi un singur lucru, ca totul să fie clar! Anume, ceea ce s-a petrecut atunci, cu Ly, a fost o neînțelegere și atât, o neînțelegere pentru care, în mare parte și Lia este vinovată, iar ea știe foarte bine acest lucru, dar să nu încercăm să căutăm acum țapul ispășitor. Iar dacă te referi la ceea ce am făcut eu după aceea, timp de o săptămână întreagă, recunosc, a fost o mare greșeală, pe care mi-o asum în totalitate, dar pe care n-o voi repeta niciodată, atâta timp cât voi mai trăi! Pentru că, indiferent de câte sau ce motive aș avea, oricât de bine întemeiate ar fi, nu voi permite niciodată să decad în asemenea hal, încât să devin un alcoolist incurabil, dependent de alcool! Nu voi lăsa să mi se întâmple așa ceva! Pentru că problemele nu se pot rezolva niciodată înecându-le în asemenea licori. Deci, poți fi sigură că atunci a fost pentru prima și ultima oară în viața mea când am făcut un asemenea abuz! Începând din acel moment, nu mă voi mai atinge tot restul vieții de țigări și băutură, decât, foarte rar, la ocazii speciale, cum ar fi de revelion, Crăciun, cel mult un pahar de șampanie. Asta da, îmi pot permite, nu-i nimic rău. Și câte o cafeluță pe zi, dimineața. În rest, sub nici o formă n-ai să mă vezi cu băutură în mână! Și nici cu țigări, la care am renunțat deja, definitiv; oricum, nu eram un fumător convins! Mă prosteam doar, din când în când, încercând să-mi dau, chipurile, importanță. Dar am voință și știu că pot! De aceea voi reuși ceea ce mi-am propus. În primul rând, pentru mine însumi, pentru că e în interesul meu personal. Și nu vreau să mă dezamăgesc, nici pe mine, nici pe alții. Altfel, ce-aș deveni? Nici nu vreau să-mi închipui! Dar, repet, sunt destul de isteț pentru a nu lăsa să mi se întâmple așa ceva, deci, n-am să cad în patima alcoolului. Cu alte cuvinte, sunt conștient de faptele mele. Și am de gând să mă păstrez în continuare astfel. Ai înțeles, da?!
Maria: Da, Luci, desigur. Și mă bucur să aud asta de la tine.
Lucian: Bine. Atunci, cred că vă puteți întoarce liniștiți în oraș. Eu nu intenționez să fac nimic prostesc. În nici un caz!
Maria: Deci, ne gonești... Cred că ar fi mai bine să rămânem totuși cu tine, cel puțin o vreme, nu ca să te verificăm sau să te oprim de le cine știe ce. Recunoaște că e totuși mai plăcut decât să fii singur.
Lucian: Ai dreptate. Rămâneți. N-am nimic împotrivă.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Nu... Dacă Ly nu are nimic împotrivă, nu văd de ce aș ascunde adevărul. Deci, dragii mei colegi, mă cunoașteți destul de bine pentru a nu pune la îndoială ceea ce vă voi spune; știți că de obicei sunt foarte, foarte sincer. Așa voi fi și acum, cu toate că mi-e foarte greu să recunosc și în plus, nu știu ce veți înțelege voi din toată povestea asta, însă... Desigur, vă întrebați ce s-a întâmplat; am să vă povestesc personal totul, chiar acum. M-am îmbătat pentru că doream să uit că m-am purtat ca un idiot, ceea ce am și reușit, pentru că uitasem cu adevărat, absolut totul. Dar nu definitiv... Deci, voi ați plecat din navă duminică seara, iar ziua imediat următoare, luni seara, am trecut prin oraș, s-o caut pe colega mea, domnișoara consilier Lia, însă în camera din orașul artificial, unde locuiește provizoriu, n-am găsit-o decât pe colega ei de cameră, Ly. Din motive pe care nu vi le-aș putea explica vouă acum, pentru că ar dura prea mult și tot n-ați înțelege nimic, dorind să-i demonstrez ceva domnișoarei Ly Kuny, anume că poate avea încredere în mine, chiar dacă eram singuri în încăpere, am ajuns la un sărut, pe care i l-am dat, bineînțeles, mai mult fără voia ei. Evident, s-a supărat pe mine; nu s-ar fi putut altfel... În plus, tocmai în acel moment a intrat și colega ei de cameră, Lia, surprinzându-ne astfel și a ieșit un fiasco total, pentru că eu nu i-am putut explica nimic nici domnișoarei consilier, dat fiind că nu dorea să mă asculte, deci, normal, pe moment și ea s-a supărat foc. Colac peste pupăză, ziua următoare Ly i-a povestit lui Mihăiță tot ce s-a întâmplat; evident, inevitabil, s-a supărat și el pe mine, neînțelegând ce se petrecuse în realitate, mai ales că nu dorea să asculte nici un fel de explicații din partea mea, explicații pe care nici eu nu i le puteam oferi. Atunci n-am mai putut suporta; deja era prea mult pentru mine, mă depășea... Gândul că-mi pierdeam dintr-o dată, dintr-o prostie, trei prieteni apropiați, la care țineam foarte mult, mă chinuia cumplit. Mi-am pierdut raționamentul, controlul, logica, totul... Din cauza asta m-am comportat astfel. Nu știu dacă a fost bine... De fapt, mă corectez, acum îmi dau perfect seama că nimic din ceea ce am făcut în ultimul timp n-a fost deloc bine; am acționat prostește, am greșit enorm, dar asta este. Am făcut-o și gata! Uff...
Alex: E greu de crezut că tu ai fi făcut așa ceva. Te cunosc de atâta timp și nu-mi vine să dau crezare acestor cuvinte. Parcă n-ai fi tu cel despre care ne-ai vorbit. Serios, Luci!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 11 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook