Serioase/triste despre placerea mea, pagina 11
Litanii pentru miezul nopții
I
Dormi, felină obsedată de plăcerea de-a fi-nvinsă...
A trecut de miezul nopții...
Iar duetul senzual
Orchestrat de fantezia unui Heliogabal
Pâlpâie-n finalul unei lumânări aproape stinsă.
Dormi, felină cu ochi stranii
Și cu pleoape cercuite
În culori evocatoare de fanate clematite,
Dormi, felină obsedată de plăcerea de-a fi-nvinsă...
Culcă-ți capul pe risipa chiparoaselor strivite
De contururile-ți roze
Torturate,
Și-amorțite,
Și multiplicate-n visul unei Venere, desprinsă
Din anticul bronz al unei statui reconstituite.
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din De vorbă cu mine însumi (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scopul omului înțelept nu este de a-și asigura plăcerea, ci de a evita durerea.
citat celebru din Aristotel
Adăugat de Liidia Ceausescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De dimineață, mi-am amintit de mare. M-am revăzut la Costinești, unde am descoperit plăcerea de a mă arunca, ieșind din valuri, pe nisipul cald. Abia depășisem treizeci de ani. Închiriam două camere într-o casă țărănească, foarte aproape de mare, de unde ne duceam prin grădină la plajă. Rămâneam acolo până la prânz, iar după-amiaza jucam pinacle. Eram patru. Uneori ne opream, tăiam un pepene în patru și îl mâncam, mânjindu-ne pielea bronzată cu zeama roșie picurată din feliile pe care le devoram până la coajă, după care ne spălam la fântână pe mâini și jucam mai departe. Din cei patru, doi au murit. Eu am îmbătrânit. Dar plaja va fi rămas aceeași, invadată de alte trupuri bronzate, diminețile trebuie să fie și acum, acolo, dimineți fără cer, iar marea se clatină, cu siguranță, la țărm la fel de îmbietoare, când nu o agită valurile. Și, firește, vor rămâne tot așa când din cei patru nu va mai exista nimeni. Cu minunata și teribila ei nepăsare, pe care noi nu o vom putea învăța niciodată, natura uită tot, chiar și pe cei care au avut naivitatea să creadă că, măcar, la mare nu există decât prezent.
Octavian Paler în Autoportret într-o oglindă spartă
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
S-a ridicat, deodată, din prăpastia întunecoasă, umedă, a munților falnici. Și doritor de lumină, în această dimineață scăldată de soare, a întins aripile, ca o flamură, deasupra brazilor bătrâni. S-a înălțat mai întâi drept în sus, ca o săgeată; a străbătut văzduhul răcoros, apoi a rămas acolo, s-a legănat in aer, îmbătat de plăcerea să fluture la înălțime uriașă; a plecat capul și a privit in jos. Pe câmpiile lucii, satele împrăștiate, ca grăunțele, scoteau sclipiri repezi ca a prundișului spălat de ape. Oamenii nu se zăreau; deasupra, dedesuptul lui, primprejur, nicio vietate. I se păru că in lumea aceasta frumoasă, încântătoare, peste care primăvcrile se aștern cu spuză de hori, e a lui, a lui singur.
Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Vulturul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În prietenia erotică însă, uneori cel ce iubește se plânge că iubirii sale pasionale nu i se răspunde la fel, chiar și când întâmplarea face să nu aibă nimic demn de iubit; la rândul său, cel iubit se plânge adesea că celălalt, care la început îi promisese totul, acum nu-și respectă niciuna dintre promisiuni. Asemenea lucruri se întâmplă când primul iubește urmărind plăcerea, celălalt interesul, și când nici unul, nici altul nu găsește în legătura lor avantajul urmărit. Și cum acestea erau mobilurile prieteniei lor, ea este sortită să se destrame când scopurile pentru care s-a întemeiat nu sunt atinse. Spre deosebire de ele, prietenia bazată pe afinități de caracter, neexistând decât pentru ea însăși, rezistă în timp.
citat celebru din Aristotel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu pledez pentru amnezie! Mi se pare fraudulos argumentul că a judeca trecutul ar însemna, cum zic unii, a merge cu spatele spre viitor. Iertarea creștineasă nu înseamnă a acoperi cu o pătură ce-am lăsat în urmă. Problemele pe care mi le pun eu sunt de altă natură. Mă îngrozesc ura, răutatea, plăcerea de a ridica stâlpi ai infamiei și de a azvârli cu pietre. Nu pot să-mi reprim gândul că gălăgia care se face azi pe tema "dosarelor" e reversul tăcerilor lașe de dinainte de '89. Și mă înșel, oare, având impresia că "justițiarii" cei mai vocali, acum, n-au scos o șoaptă contra regimului comunist înainte de căderea lui Ceaușescu? Apoi, observ că se discută despre infern cu aerul că ne-am afla într-un semi-paradis sau, cel puțin, într-un purgatoriu. Oare se minte, azi, mai puțin decât înainte de '89?...
Octavian Paler în Convorbiri cu Octavian Paler (2008)
Adăugat de Valentina Becart- scriitor
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când...
Când tuna prin nouri pe lume veghează,
Când fiece undă se-mbracă c-o rază,
Când cântă ai somnului ginii nătângi,
Tu tremuri și plângi.
Când tuna aruncă o pală lumină
Prin merii în floare-nșirați în grădină,
La trunchiul unuia pe tine te-aștept,
Visând de deștept.
Când soarele arde și ceru-i văpaie,
Pe-a lacului valuri profunde bălaie,
Pe-o barcă împinsă de valuri ce merg,
La tine alerg.
Când vântul e-o taină, când frunza e mută,
Misterul surâde prin lumea tăcută,
Culeg pe-a ta frunte sublime visări,
Pe ochi sărutări.
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toți oamenii au sădit în firea lor dorința de a cunoaște. Dovada acestui lucru stă în plăcerea pe care le-o procură activitatea simțurilor.
Aristotel în Metafizica, cartea I, capitolul 1 (1999)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
În familie trebuie să stăpânească: iubirea, voința zămislirii, ordinea, conștiința datoriei. Nu plăcerea, ci bucuria pură, produsă de frumusețea idealului.
citat celebru din Petre Țuțea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În fiecare moment, ne trage în jos conceptul și percepția Timpului. Și există doar două mijloace prin care să scăpăm și să uităm de acest coșmar: plăcerea și munca. Plăcerea ne consumă. Munca ne întărește. Să alegem.
citat celebru din Charles Baudelaire
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este disponibilă și traducerea în engleză.