+drum +de +viata +alb

Ploaie de arginţi şi maci

E ziua stelelor ce plâng,
când se desprind din constelaţii,
în viaţă duse
stau la rând
precum bănuţii mici pe aţă;
şi vor privi în mări adânci
când se mai găteşte de-o cunună;
de la stăpâni primesc porunci
precum pescari
de la furtună!
Sunt vesele
dar râd în lacrimi,
pe drumul vieţii
drum neştiut,
vor şti să prindă clipa
în treacăt,
ca-ntr-un ecou desăvârşit!
Când ziua-i noapte
şi noaptea-i ziuă,
vor fi decorul împlinit

[...] Citeşte tot

poezie de Marinela Preoteasa
Adăugat de Laura Istratescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul ar putea modifica mărimea planetei, controla anotimpurile, modifica distanţa faţă de Soare, sau călăuzi eterna sa calătorie pe orice drum din Univers. Ar putea provoca cicniri de planete pentru a produce sori şi stele, căldura şi lumina sa; ar putea crea viaţa în toate formele sale infinite. A realiza prin propria voinţă naşterea şi moartea materiei, ar fi cea mai mare reuşită a omului, transformându-l în stăpânul creaţiei fizice, împlinindu-şi astfel destinul său.

citat celebru din Nikola Tesla
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecea un om pe drum

Trecea un om pe drum aseară,
Trecea cântând încet pe drum,
Ştiu eu? Poate cânta să-i pară
Drumul mai scurt, – ori poate cum
Era aşa frumos aseară,
Poate cânta ca să nu-l doară
Că-i singur numai el pe drum –?

Trecea, şi eu eram la poartă
Şi şi-a văzut de drumul lui,
Dar ce mi-o fi venit deodată
De am oftat, n-oi şti să spui.
Şi nu-mi venea să plec din poartă,
Şi parc-un dor de viaţa toată
M-a prins privind pe urma lui...

Aşa ne-o fi la fiecare,
Că stăm în poartă, şi nu ştim
Pe călător măcar de-l doare
Ceva, şi de ne pomenim

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Elena Farago din Versuri (1906)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua-nvierii

E soare-n cer şi cântec de clopote e-n sat
Biserica e plină de cei cari au plecat
Din zori şi de cu noapte, din dealuri şi cătune
Sunt Paştele! Văzduhul e parc-o rugăciune,
Şi totu-i sărbătoare pe deal şi pe câmpii,
Cu flori şi cu izvoare, cu glas de ciocârlii:
El, El dă zilei farmec şi farmec dimineţii,
El morţii dă repaos, dă dragoste vieţii!

Dar colo într-o casă la margine de sat
Nevasta nu-şi găsise nici vreme de-mbrăcat,
Nici loc măcar de-astâmpăr în ceasul Învierii.
Cu faţa pustiită de viforul durerii
Ea stă-n genunchi de pază bolnavului culcat
În leagăn. Capu-i veşted îi geme răzimat
De-o dungă răbdătoare, cu mâinile sub dânsul.
Ea, veselă de-a pururi, abia ştiu ce-i plânsul
În zilele fetiei, şi-un gând o-nsenina
De când e măritată: că Domnul îi va da
O fată, drăgălaşă, cu ochii de cicoare

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea lui Fulger

În goana roibului un sol,
Cu frâu-n dinţi şi-n capul gol,
Răsare, creşte-n zări venind,
Şi zările de-abia-l cuprind,
Şi-n urmă-i corbii croncănind
Aleargă stol.

El duce regelui răspuns
Din tabără. Şi ţine-ascuns
Sub straiul picurând de ploi
Pe cel mai bun dintre eroi -
Atâta semn de la război,
Şi-a fost de-ajuns!

Pe Fulger mort! Pe-un mal străin
L-a fulgerat un braţ hain!
De-argint e alb frumosu-i port,
Dar roş de sânge-i albul tort,
Şi pieptul gol al celui mort
De lănci e plin.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai dus...

Te-ai dus... dar sufletul meu ştie:
Nu-i despărţire pentru noi.
Ştiu, umbra mea o să se-aţie
Pe orice drum vom fi noi doi.
Eu casă-ţi sunt, îţi sunt şi cale,
Duci chipul meu pe unde treci.
Pătrund în gândurile tale
Şi alta n-are loc în veci.
Orice privire de femeie
Ar întâlni privirea ta,
Tot ochii mei or să scânteie
Şi-n faţă pururi îţi vor sta.
Oricâte voci să te-mpresoare,
Tot vocea mea vei auzi,
Voi fi în crengi dezmierdătoare
Şi-n ochii nopţilor târzii.
Cândva, acasă, într-o seară,
Ai să te-ntorci, să-ţi aminteşti;
Voi fi şi fumul de ţigară
Şi raza stelei din fereşti.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Silva Kaputikian, traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucuraţi-vă, prieteni

Eu mă grăbesc, tu te grăbeşti, el se grăbeşte,
Îmbătrânesc, îmbătrâneşti, îmbătrâneşte.
Ce am iubit? Ce n-am iubit? Ca în poveste
simplă de tot,
scurtă de tot
viaţa ne este.
Uite-o din nou trece pe drum fata zglobie.
Uite-un băiat floare şi-a pus la pălărie.
Uite un prunc, râde în prag, ai, nazdrăvanul!
Uite-un moşneag, tace-n toiag, alb ca troianul.
Muntele ieri ne-ademenea, astăzi ne doare.
S-a împlinit, nu s-a-mplinit visul cel mare?
Cine sunt eu, cine eşti tu, cine e dânsul?
Noi am ştiut zborul înalt, dorul şi plânsul...
Zilele trec, zilele vin... Ce va rămâne?
Suflet de lut, necunoscut, suflet de pâine?
Toamnele cresc, grijile cresc, viaţa descreşte.
Eu mă grăbesc,
tu te grăbeşti,
el se grăbeşte.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Matcovschi
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec femeiesc

Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte "ele" ce slujesc pe "ei".

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vor trece ani

Nici cupele de-argint nu-mi plac,
nici auritele pocale,
ci dintre toate cel mai drag
îmi e căuşul palmei tale.
Vor trece ani. Şi-nnoitoare,
cu-aceeaşi dragoste de fată,
voi bea din palma ta de care
n-am să mă satur niciodată.
Pe-acelaşi drum, ca la-nceput
vom dogori mereu la faţă.
Şi-ntâia brazdă-am să-ţi sărut
pe-obrazul însemnat de viaţă!
Dar dacă, în aceeaşi zi,
Mi-ai da să beau din mari pocale,
eu, dintre toate m-aş opri
tot la căuşul palmei tale.

poezie celebră de Veronica Porumbacu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vox in deserto

Noi, existăm, nu vieţuim. Dar oare
Nu este cel mai preţios secret,
În omeneasca lume-ntâmplătoare,
Să ne-nvăţăm să vieţuim încet?
Secretul totuşi îl tăgăduim,
Febrili din leagăn pân'la ţintirim.
Maşina s-o lăsăm să se grăbească,
Aceasta-i doar menirea ei firească.
Dar omul? Cu cât graba e mai mare
Cu-atâta viaţă s-a scurtat mai tare.
Păcat că toate-acestea îşi află un răspuns,
Dacă cumva îşi află, abia când am ajuns
La poarta de la care privim în urmă cum
Trecutul ca un peisaj de scrum
Se-mprăştie cu ultima suflare,
Când piere totul, ritm, contur, culoare,
Când omul, fără ţel şi fără drum,
Tot singur moare.
Să-l mai împungă oare şi-un ultim, crud regret
Că n-a ştiut să vieţuiască-ncet?

poezie celebră de Alexandru Philippide din Vis şi căutare (1979)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!