Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

+J.K. +Rowling

Toate rezultatele despre +J.K. +Rowling, pagina 11

De nenumărate ori, Harry fusese pe punctul de a deschide cu ajutorul magiei colivia lui Hedwig și să o trimită cu o scrisoare la Ron și la Hermione, dar riscul era prea mare. Vrăjitorii minori nu aveau voie să folosească magia în afara școlii. Harry nu îi spusese familiei Dursley lucrul acesta, fiindcă știa că numai frica de a nu fi transformați în gândaci îi împiedica pe aceștia să nu-l închidă în nișa de sub scări, cu bagheta și mătura lui.

în Harry Potter și camera secretelor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Hogwarts Library Box Set 3 Volumes" de J.K. Rowling este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -200.00- 100.99 lei.

Înfățișarea lui Harry Potter nu îl făcea plăcut de vecini, care erau genul de oameni care credeau că aspectul neîngrijit trebuia pedepsit prin lege, dar, cum în seara aceea se ascunsese după o tufă mare de hortensii, era invizibil pentru trecători. De fapt, singurul mod în care ar fi putut fi reperat era dacă unchiul Vernon sau mătușa Petunia ar fi scos capul pe fereastra de la sufragerie și s-ar fi uitat direct la stratul de flori de dedesubt.

în Harry Potter și Ordinul Phoenix
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La capătul aleii se putea distinge un conac arătos, iar prin ochiurile în formă de romb ale ferestrelor de la parter sclipeau niște luminițe. Undeva în grădina întunecată care se întindea dincolo de gărdulețul viu susura o fântână. Pietrișul sfârâia sub picioarele lor, în timp ce Yaxley și Plesneală se grăbeau să ajungă la ușa de la intrare, care începu să se deschidă spre interior pe măsură ce se apropiau, deși nimeni nu părea s-o fi atins.

în Harry Potter și Talismanele morții
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Strânse Horcruxul fals cu un gest mecanic, dar în ciuda tuturor celorlalte lucruri, în ciuda drumului întunecat și șerpuit pe care-l vedea în fața ochilor, în ciuda confruntării finale cu Cap-de-Mort, despre care știa că trebuia să aibă loc, indiferent dacă avea să fie peste o lună, peste un an, sau peste zece ani, i se umplu inima de fericire la gândul că avea încă o ultimă zi însorită de pace, de care să se poată bucura împreună cu Ron și Hermione.

în Harry Potter și Prințul Semipur
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu o mai spusese nici unuia dintre copiii săi până atunci și văzu că pe Al îl uimi să audă acest lucru. Dar acum ușile se trânteau peste tot de-a lungul trenului roșu și siluetele nedeslușite ale părinților roiau pe lângă tren, pentru ultimele pupături și îndrumări. Albus sări în vagon și Ginny închise ușa după el. Elevii stăteau aplecați peste ferestrele cele mai apropiate de ei. Multe fețe din tren și de pe peron păreau să fie întoarse spre Harry.

în Harry Potter și Talismanele morții
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Povestea "Casei Cruplud" fusese întoarsă pe toate părțile de atâtea ori și fusese "înflorită" în atâtea locuri, încât nimeni nu mai știa exact care era adevărul. Totuși, fiecare versiune a poveștii începea în același fel: "Cu cincizeci de ani în urmă, la ivirea zorilor, într-o frumoasă dimineață de vară, pe când Casa Cruplud era încă bine îngrijită și impunătoare, o sevitoare intrase în salon și îi găsise morți pe cei trei membri ai familiei Cruplud."

în Harry Potter – Pocalul de Foc
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dudley căscă gura îngrozit, dar inima lui Harry tresăltă de bucurie. În fiecare an, de ziua lui Dudley, părinții îi luau, pe el și pe un prieten de-al lui, să-i distreze la bâlci, la cinematograf sau să le dea hambugeri. Pe Harry îl lăsau întotdeauna în grija doamnei Figgs, o bătrână isterică, la două străzi depărtare. Harry ura locul acela care mirosea a varză și unde doamna Figgs îl obliga să se uite la fotografiile tuturor pisicilor pe care bătrâna le avusese la viața ei.

citat din romanul Harry Potter și piatra filozofală de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Despărțirea de cărțile de vrăji fusese o adevărată problemă pentru Harry, pentru că profesorii săi de la Hogwarts îi dăduseră o grămadă de teme pentru vacanță. Unul dintre eseuri, unul deosebit de afurisit despre "Poțiunile de micșorat", era pentru profesorul pe care Harry nu putea să-l sufere cel mai tare, profesorul Plesneală. Sentimentul era reciproc și profesorul ar fi fost extraordinar de bucuros dacă ar fi avut o scuză ca să-l exmatriculeze pe Harry timp de o lună.

în Harry Potter – Prizonier la Azkaban
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În ansamblu, Harry credea că trebuia felicitat pentru ideea de a se ascunde acolo, în tufa de flori. Probabil că nu era prea confortabil să stea întins pe pământul fierbinte și tare, dar, pe de altă parte, nimeni nu se mai uita urât la el, scrâșnind atât de tare din dinți, încât abia putea să mai audă știrile, sau bombardându-l cu întrebări nesuferite, așa cum se întâmplase de fiecare dată când încercase să stea în sufragerie și să se uite la televizor cu mătușa și unchiul său.

în Harry Potter și Ordinul Phoenix
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Primului ministru nu-i făcea absolut nici o plăcere să-l vadă pe Cornelius Fudge, ale cărui apariții înspăimântătoare însemnau de cele mai multe ori că avea să primească vești cât se poate de proaste. Mai mult decât atât, Fudge părea deosebit de ros de griji, față de alte dăți. Era mai slab, mai chel și mai cărunt, iar chipul său te trimitea cu gândul la o hârtie mototolită. Primul ministru observase aceste semne și la alți politicieni și știa că nu prevesteau nimic bun.

în Harry Potter și Prințul Semipur
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 11 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook