+30 +de +ani

Prin Bucureşti, după ploaie

Poate că asta e clipa şi ora
când toate celulele vechi au murit,
(o dată la şapte ani, cum se pare)
şi cele noi sunt în stare de prunc şi de mugure,
şi fac primii paşi cu mine-n lumina castanilor.
E atât de uşoară după-amiaza de iunie,
din petice trandafirii şi brumate,
din cer şi asfalt cum e moarul,
sub tuneluri de frunze însorite şi ude.
Cu ce-am meritat, cu ce-am plătit ora de graţie?
Poate cu anii trăiţi între molii de slove şi gânduri,
poate cu umbra spânzurătorilor,
poate cu nuanţa de scrum a surâsului meu,
dar cum se poate plăti acest roz neatins, vegetal,
în ora flamingo, în buna vestire-a castanilor?

poezie celebră de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindul bucuriei

COLINDUL BUCURIEI

La staul de oi, curat,
Crăciun este venerat.
Colindăm, Doamne, colindăm...

Că Dumnezeu i-a lăsat,
Darul binecuvântat.
Colindăm, Doamne, colindăm...

Două nuci şi două mere,
Să se ducă-n Rai cu ele.
Colindăm, Doamne, colindăm...

Dar Moşul Crăciun le-a dat
Pruncilor la colindat.
Colindăm, Doamne, colindăm...

Lângă ele a pus bani,
Pentru oamenii sărmani.

[...] Citeşte tot

cântec, versuri de Maria Filipoiu (29 decembrie 2021)
Adăugat de Maria Filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără anotimp

Iar a venit o toamnă, dar când oare?!
Eu nu ştiu să fi fost o primăvară.
Începe iar să fie numai sară
şi n-a fost zi cu soare.
Şi zarzării când oare-au înflorit?
Când au umblat albinele prin ei,
cu zumzetul lor alb de clopoţei
cu care am copilărit?...
Au înflorit şi anu-acesta teii,
cireşii şi vişini şi castani?
Şi au jucat, cu simplitate, mieii
ca-n ceilalţi ani?
Când au trecut iar păsări călătoare?
(De mult timp nu mai trebuiau să treacă)
văd cei din urmă cocostârci cum pleacă
şi-aud în mine ţipăt de cocoare.
Când a trecut atâta timp?
Eu unde-am fost şi ce-am făcut?
O primăvară... câte au trecut?
Mi-i viaţa fără anotimp.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere, clasa a VIII-a

S-au scurs 8 ani de şcoală, au trecut grăbiţi
În care multe amintiri noi am adunat.
Azi ne luăm la revedere, dragi colegi iubiţi
Fiecare pe-un nou drum a plecat.

Şi ne despărţim de fiecare profesoară
Parcă ieri păşeam firavi şi cu ochi inocenţi,
Clopoţelul răsună pentru ultima oară
Copiii de ieri, astăzi sunt adolescenţi.

Au trecut 4 ani de la frumoasa toamnă,
Dar ne amintim clar fiecare clipă
Când o dulce şi scumpă doamnă
Ne-a luat pe toţi sub a dânsei aripă.

Scăldaţi în lumina caldă a dimineţii
Glasurile noastre se aud pe holul clădirii.
Pentru ultima oară. Ne vom urni pe drumul vieţii
A sosit momentul trist al despărţirii.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (13 iunie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

chiar şi aşa

Să fii un pom
ramuri pline până la pământ cu fructe
trecători
să nu te vadă
nimeni să nu vrea darul
putrezind într-un târziu
la rădăcină

Să treacă ani
pentru ca să afli
că eşti gol, nu ai iubit
niciodată
a fost doar o iluzie dorită

umbră ierbilor grase, florilor
împlăpânzind
ai fost

într-o dimineaţă
din amintiri amare viaţa ta

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întorcându-mă acasă foarte obosit

Când mă lungesc pe margine drumului,
iar apa devine lăptoasă,
simt că
dacă aţipesc
nu mă voi mai trezi din somn şapte ani.

Nu vreau să mi se întâmple
ceea ce i s-a întâmplat lui Thomas the Rhymer –
adică nu vreau să mă trezesc
cu o limbă
care nu poate spune niciodată minciuni.

Ce m-aş face cu prietenii mei?
Şi cum aş suporta
strigătele triumfătoare
ale duşmanilor?

*Thomas the Rhymer (cca 1220 – 1298) sau Thomas Learmont, sau True Thomas a fost un moşier şi-un cunoscut profet scoţian având harul poeziei şi rivalizând ca reputaţie cu celebrul Merlin. Darul profeţiei a fost primit împreună cu darul de-a nu putea minţi niciodată.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcere la copilărie (sonet)

ÎNTOARCERE LA COPILĂRIE
(sonet copilăriei)

Mă-ntorc la copilul din sufletul meu,
Să-i spun că din ochi se scurge râu de dor
Şi inundă icoana bunicilor
Din altarul inimii ca un muzeu.

Mă furişez în al căsuţei pridvor,
Cum în vremuri frumoase mergeam mereu
Ca toţi nepoţii, la masa din antreu
Încărcată-n cinstea sărbătorilor.

Las dorul la streaşina speranţelor,
Când văd pustiu în copilăria mea,
Să nu-l topească ploaia lacrimilor.

De străbuni tot mai săracă e lumea
Şi plânge cerul cu lacrimile lor,
În Ziua Copilului lăsând jalea.

[...] Citeşte tot

sonet de Maria Filipoiu din Sonete dedicate (30 mai 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărăcine

Te-ai chinuit atîta, mărăcine,
Să scoţi o floare şi din tine.
Te-am aşteptat un an, doi ani, cinci ani...
Şi te-am ferit de sapă şi cazma
Întru-nflorirea ta.
Toţi oamenii spuneau: -Să-l dăm afară-.
Şi-am lăsat vară după vară,
M-ai răsplătit de lunga aşteptare,
Dîndu-mi cea mai frumoasă floare.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoinar

Năvodul lung, înţesat cu peşti, venea
Arzând prin apă, lunecos.
Rechinul care-i urmărea ieşirea la suprafaţă
S-a întors încet-încet înapoi în abis.

Daffodil s-a apupat, înşurubându-se înainte
Prin apa roşie-a canalului, cu cinci tone
De argint sufocat în burta ei.
Ancora sforăia în mijlocul lanţurilor.

Iar memoria aduna aşchii întârziate,
Punea scântei de umbră-n sac,
Îşi sufleca mânecile peste dealurile lui Harris
Şi-i jefuia pe Orion şi pe câinele lui, Sirius.

Am trăit cu acel pungaş cumsecade-n mine;
Am trăit cu nişte ani pe care nu i-am cunoscut
Îngrămădiţi pe genunchii mei. Cu aceste două comori
Navigam spre casă prin Marea Celtică.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicidecum

Nicidecum, nicăieri, niciodată
gândul meu altui domn nu-l aştern.
În Isus viaţa mea e bogată,
stea eternă în cerul etern!
Nicidecum, nicăieri, nici o clipă
nu pot fi fericit fără El.
Lâgă El, peste-a morţii risipă,
voi zbura ca un alb porumbel!

Nicidecum, nici în foc, nici în moarte,
despărţire de Domnul meu nu-i.
Dacă inima nu mă desparte,
orice-ar fi, orice-ar fi, sunt al Lui!

Vom trăi veşnicii de iubire,
mii de ani, zeci de mii, mii de mii!
Când o clipă cu El e-o uimire,
ce va fi, ce va fi în vecii!

Va veni Prinţul Păcii divine.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!