Toate rezultatele despre poezii de nina cassian, pagina 107
Lui Novalis
În negrul pământ se odihnește sfântul străin.
Din gura-i suavă Dumnezeu îi luă tânguirea,
Căci el plecă in timpul înfloririi.
O floare albastră
Trăiește mai departe cântul în casa de dureri înnoptată.
Comentarii
Textele care figurează deja în multe dintre titlurile lui Trakl, ca poezii dedicate, sunt demne de remarcat ca un grup de poezii de sine stătătoare, "Angelei", "O Johanna", "Lui Lucifer", "Lui Novalis". Lor le pot fi alăturate "Cântece de rozariu", "Pentru Sora", poemul "Pruncului Elis", precum și dedicația anonimă "Celor amuțiți". Dacă luăm doar titlurile formate din prepoziții și nume proprii, devine clar că acest grup de poezii are un caracter special. Nici unul dintre aceste texte (parțial neterminate) nu fost propus de Trakl spre publicare. Nici una nu se referă explicit la o persoană vie, existentă. "Angela" și "Johanna" sunt nume de femei care apar ocazional la Trakl, dar nu sunt clar desemnate.
"Lucifer" este o figură a mitologiei germane și, evident, creștine. Numai că "Novalis"1 se referă la o persoană, la un decedat poet romantic Friedrich von Hardenberg, numit Novalis, care a murit în 1801 la vârsta de 28 de ani. Trakl scrie acest text la sfârșitul anului 1913 sau 1914, adică la vârsta de 26 sau 27 de ani. Potrivit manuscrisului, Trakl a caracterizat textul drept "Epitaf". În plus, primul vers "Trăiește mai departe cântul în casa de dureri înnoptată " se potrivește unui epitaf. Cine se odihnește aici este caracterizat ca "sfântul străin", unde "străin" cheamă pe plan figurile lui Trakl care sunt proiectate în mod liric analog figurilor mântuitor-creștine sau îngerilor. Faptului că acest "sfânt străin" este un poet, Trakl îl deplânge "Din gura-i suavă Dumnezeu îi luă tânguirea".
Să ne amintim de "Torquato Tasso" al lui Goethe: "Și când omul este tăcut în chinul său, Dumnezeu mi-a dat să spun cum sufăr". De asemenea, "el plecă in timpul înfloririi" evocă imaginea poetului, plecat prea timpuriu, într-un sens istoric, ca simbol al tuturor barzilor plecați înainte de vreme.
"O floare albastră" s-ar putea referi la Duminica Floriilor, așa că iată din nou figura lui Hristos, întâlnită deja în "sfântul străin".
Apoi, este de remarcat referirea la o poezie a lui Novalis, "Lui Tieck" (care este dedicată prietenului poet romantic Ludwig Tieck2). Această poezie începe cu "Un copil plin de melancolie și plin de loialitate / aruncat într-o țară străină" - acolo găsim "străinul" ca posibilă matriță poetică a lui Trakl.
Și imaginea "În negrul pământ" are, de asemenea, o corespondență în textul lui Novalis: "Și cum stă și citește și privește spre negrul pământ".
Și la Novalis, anotimpul plecării, ca și Trakl, este primăvara. Dar aici referințele nu merg mai departe. "Copilul" lui Novalis se întoarce la "casa tatălui său", în timp ce "străinul" lui Trakl "plecă in timpul înfloririi".
NOTE
1 TIECK, LUDWIG (1773 1853) poet și dramaturg romantic german, traducător și critic. Sfătuitor și prieten al poeților romantici. Influență asupra Tanhauser-ului lui Richard Wagner.
poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre timp
- poezii despre copilărie
- poezii despre sfinți
- poezii despre romantism
- poezii despre prietenie
- poezii despre creștinism
- poezii despre Germania
- poezii despre îngeri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Prietenului Murgu Mihai (din Centrul de dializă Fresenius NephroCare Constanța)
Am venit iar la Constanța
să-mi petrec cu drag vacanța,
să mă bucur de splendoare,
de briza mării și soare,
să văd locuri străbătute
și personae cunoscute,
prietenul drag, firește,
Mihai Murgu se numește,
ne-am cunoscut astă vară
și ne-am vorbit prima oară,
dar așa mult ne-am plăcut,
de când lumea n-am văzut,
iară cartea mea dintâi
a pus-o la căpătâi,
versurile de-nceput
tare mult i-au mai plăcut,
m-a rugat de mai compun
pe Facebook să i le pun
să poată să le citească,
cu drag să le urmărească,
[...] Citește tot
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vorbire, poezii despre versuri, poezii despre vacanță, poezii despre respect, poezii despre naștere, poezii despre cărți sau poezii despre bucurie
Scrisoare de la tata
Când ziua de mâine va veni fără mine,
aș vrea să nu plângi.
Știu cât mă iubești,
că te gândești la mine,
mie îmi va fi dor de lume.
Când umbra mea nu va mai fi pe pământ,
vă rog să întelegeți,
că nu m-am risipit în vânt.
Îngerul a venit, m-a luat de mână,
apoi mi-a spus că sunt sfârșit
și trebuie să-l urmez,
să las aici tot ce iubesc.
Când am făcut pasul eram o lumină rece,
lacrima-mi căzuse peste lume.
Am zis în sine că totul trece,
La fel se uită ochiul nevăzut, un nume.
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprița din BOEMA - Revistă de Literatură și Artă Nr. 147 (mai 2021)
Adăugat de Ileana Vasiliu -Odobescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre creștere
- poezii despre aripi
- poezii despre vânt
- poezii despre viitor
- poezii despre tată
- poezii despre sfârșit
- poezii despre scrisori
- Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Poezia umblă cu aparatul de filmat versuri
În Plein Soleil Delon nu a fost
Deloc amuzant, nici prea inteligent.
Doar plin de el și gol pe dinăuntru.
Sunt versurile unei poezii
Căreia fanii îndrăciți ai lui Delon
Nu numai că nu i-ar da niciun like
Dar comentariile vor fi răutăcioase, ca pe grupuri...
De fapt cum totul se întâmplă într- un fel sau în altul
S-a întâmplat și cu noi
Fenomen comun chiar și stelelor aflate la depărtări cosmice
Pe tine să te cheme Marie Laforêt.
Fără să știi că un băiat din România
La fel de frumos ca Alain,
Mare iubitor de câini, la fel ca Delon
Dar care nu va vâna succesul cu orice preț.
Se va fi îndrăgostit de tine,
Când tu vei fi tras deja și definitv cortina dușului
Și tot așa vor crăpa mugurii primăvara
Ori vor cădea frunzele toamna și de acum înainte
Va fi deajuns ca cineva îndrăgostit să tragă cordonul dușului.
poezie de Octavian Clement
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre vânătoare, poezii despre umor, poezii despre toamnă, poezii despre succes, poezii despre stele, poezii despre primăvară sau poezii despre muguri
La Guerre (I)
te iubesc Omenire
pentru că mai degrabă lustruiești ghetele
succesului decât să-încerci să afli al cui suflet atârnă
de lanțul ceasului ceea ce ar fi stânjenitor
pentru ambele părți și pentru că
aplauzi fără ezitare toate
textele care conțin cuvintele patrie și
mamă cântate la old howard
te iubesc Omenire pentru că
atunci când ești la ananghie îți amanetezi
inteligența ca să-ți cumperi încă o tărie,
dar și atunci când bujorii mândriei te țin departe
de casa de amanet și
pentru că ești o perpetuă
pacoste în special pentru cei din propria ta casă
te iubesc Omenire pentru că
[...] Citește tot
poezie de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre teatru, poezii despre superlative, poezii despre suflet, poezii despre secrete, poezii despre patrie sau poezii despre mândrie
De ziua poeziei
De ziua ta, IUBITĂ POEZIE,
mă-nchin, cu mulțumire, că exist!
Ador minunile ce-n frenezie
tu ni le scoți din lacrimi și din vis.
Fără de tine, lume-ar fi săracă
și vitregită-n inimă ar fi.
Pe suflet, s-ar așterne promoroacă,
de n-am citi și-am scrie poezii.
Cu fiecare vers ce ne răsare,
sporim comoar-adusă din Divin,
iar fiecare strofă-i ca o floare,
ce-mbată cu al ei parfum sublim.
Din zâmbete, uitare si destin
ne țesem poezia fiecare
și fiecare ne dorim să știm
ce vom găsi dup-a noastră "plecare".
[...] Citește tot
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre întuneric, poezii despre zâmbet, poezii despre visare sau poezii despre uitare
Sub un tei care trăiește
Te-ai născut în zi de iarnă când zăpezile tronau
Și ți-a fost adolescența o iubire ca-n povești,
Lângă lacul tău albastru poezii se creionau
Tu Luceafărul albastru, fiu din satul Ipotești.
Ai iubit un tei în floare și o salcie la mal,
Și scrisori ai scris mai multe să tot fie peste ani,
Cu un singur dor pe umeri cucerit-ai înc-un val
După ce atâta vreme te-ai ascuns de vechi dușmani.
Luna, cerul, lacul, teiul ți-au fost muze la apus,
Veronica și condeiul la mijloc de codru des,
Au fost îngerii și demoni dar ai spus ce-aveai de spus
Sol prin valurile vremii, trubadur neînțeles.
Nu te vom uita vreodată, nici poemele-ți de-amor,
Ai deschis un drum de versuri pentru generații-ntregi,
Și-ai lăsat un praf de stele dar secundele nu mor
Sub un tei care trăiește fără nici un fel de legi.
poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tei sau poezii despre zăpadă
Lacrimi între vise...
Și nu credeam că lacrimile dor,
Cernute printre pleoape și retină,
Sunt ca furtuni de migrator
Ce zboară-n firea mea străină.
Poate sunt sursa viselor târzii
Dar și acestea-mi sunt stompate
Însă le scriu în multe poezii
Că visul, mă trădează-n noapte.
Cand plâng iubito, după tine plâng,
Sunt lacrimi care dor atât de mult,
Le iau cu mâna și le strâng,
Iar care cad, plângând eu le ascult.
Pământul le cunoaște-a lor cădere,
Lovite sunt, se sparg de bruj uscat,
Nisipul le absoarbe-a lor părere,
Să-mi umezească sufletul cercat.
[...] Citește tot
poezie de Viorel Daniel Pop
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre noapte, poezii despre nisip sau poezii despre mâini
Osmoză
Și dacă tot ne-ai "osmozat": tu ca poet, noi cititori,
consider că ar fi păcat să nu simțim ai tăi fiori!
Tu, zi de zi, vii și ne-ncânți cu așteptate poezii,
de jale și de dor le cânți celor cu suflete pustii.
Și bucuria este mare când versul tău e ca un foc
ce dă răspuns, fără-ntrebare, la tot ce-n inimi are loc.
Ai intuit că-n cititor se mistuie ce vrei să spui,
pe mine m-ai făcut dator și nu vreau să-mi pun lira-n cui.
Ne acordăm pe-aceeași undă, leacuri și vise împletim,
profundă, gravă și fecundă fie osmoza ce clădim!
Și dacă sufletu-nsetat se-adapă la al tău izvor,
fii fericit, prin ce-ai creat o să devii nemuritor!
Iar ca răsplată-n mod subit obții al vieții atestat:
iubește ca să fii iubit și iartă ca să fii iertat,
cinstește ca să fii cinstit, respectă să fii respectat,
dorește ca să fii dorit, stimează ca să fii stimat,
unește ca să fii unit, ajută să fii ajutat!
sfințește ca să fii sfințit și astfel vei fi lăudat!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iertare, poezii despre dorințe sau poezii despre ajutor
Ora când...
E ora când se scutură castanii,
Când se trezesc dorințele târzii,
În ochii tăi să vii să-mi stâmpăr anii
Și dorul risipit în poezii.
E ora-n care sunt cuprins de teamă,
De nostalgii ce-s dureros de dulci,
Ascultă depărtarea cum te cheamă
La pieptul tău dorința să mi-o culci,
M-aș pierde-n tine așa... ca într-o vară,
Când timpul curge greu și obosit,
Un greiere ce scârțâie-o vioară
În grâul copt ce trebuie cosit.
Ca ochii umezi, blânzi, de caprioară
În adâncimea verde-a codrului,
Că te doresc, la fel ca prima oară,
Când mi-ai dat foc c-o șoaptă visului...
E ora când ademenește noaptea
Fantasmele ce-n mine trec râzând,
De după colț, atent, pândește moartea
Indiferent îi spun să stea la rând,
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor, poezii despre vioară, poezii despre păduri sau poezii despre ore