arta comunicarii

Paralelism liric

dacă aş fi fost meşterul Manole
m-aş fi zidit pe mine însumi
aş fi renunţat la sufletul meu greu şi dens
ca o cărămidă arsă în focurile suferinţei
pentru femeie
şi artă

dacă aş fi fost Cristofor Columb
nu aş fi ajuns niciodată
mai departe de coastele femeii iubite
sufletul meu greu şi ruginit
ar fi atârnat ca o ancoră
după corabia trupului meu

dacă aş fi fost Napoleon Bonaparte
m-aş fi exilat singur
pentru că nu pot concepe un alt imperiu
în afară de singurătate
şi nici un alt asediu
în afară de cel al propriei minţi

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta scrisului

El îmi spuse:
scrisul este un mod de a încetini gândirea,
de a desena primitiv
chipul fiinţelor fără chip,
degetele pipăitului pur-
cel care a fost mai dinainte
de creerea degetelor şi a lucrurilor.

O, tu, viteză,
inimă în balans,
împingând migraţia popoarelor celule
roşii şi albe.

Inimă, tu, cea mai repede,
inimă, tu, zeitate a magneţilor!

Au făcut chip al tău din bronz
şi unul din fier,
dar bronzul e melodios, iar fierul
destul de sprinten este.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, maiestate!

Un rege surghiunit, fără de ţară
Prin scăpătări de timpuri zbuciumate
Ce s-a purtat mereu cu demnitate,
Ai fost, în viaţa ta deloc uşoară,
Astral apus pe bolta milenară;
Adio, cale lină, maiestate!

N-ai să mai baţi străin la altă poartă,
Eşti mult prea sus, în zări îndepărtate,
Unde nu-s uşi de inimi încuiate,
Nici furtişag adus la rang de artă,
Iar conştiinţa nu-i o vorbă moartă;
Adio, cale lină maiestate!

Fără regat, onoruri, măreţie
Deşi prin drept erau a tale toate,
Ai acceptat pretinsa libertate
A celor ce-şi doreau democraţie
Gonindu-te să pleci în drumeţie;
Adio, cale lină maiestate!

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Adrian Gugea (5 decembrie 2017)
Adăugat de Ionel Adrian Gugea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Propusă la "vot" (Cap...ooo... d-operă)

În principal, nu aşa clar:

Bătrânel, pe scăunel
Şi beţivanul, rege-n sat,
Bunică, împletind tighel
Şi versu-aproape înjurat,
Iubirea; "Te iubesc, ooo, tu..."
Şi proza lungă, poezie,
Ascunsul vid, linguşitu'
Şi-un pic de snob, fie ce-o fie...
E siguranţa-n interes
Şi dansu-n horă, făr' să doară
Nici capul... să nu legi cu sfoară
Şi capra, la vecin să moară
Şi-aplauze... rahat-tiară.
Concluzie; ajuns succes!

Adaus, În subsidiar:

Că doar e ţară de votanţi

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deci, a îmbătrâni, doamnelor şi domnilor şi dragă Genua, este contrarul a ceea ce se crede în mod curent. În tinereţe, la vremea când nu ţi-ai definit încă opţiunile eşti împovărat de greutatea tradiţiei şi a adevărurilor cu care ai fost îndoctrinat. Tânăr fiind crezi în ideile răspândite, în cele care aleargă pe toate drumurile, eşti gata să aderi la tot şi la toate. Cari în spinarea ta greutatea familiei, a tradiţiei, a grupului din care faci parte, a societăţii. În ceea ce mă priveşte, am trăit înaintarea în vârstă ca pe o detaşare de toate aceste poveri. A îmbătrâni înseamnă a arunca peste bord toate ideile preconcepute, înseamnă a deveni mai uşor, mai liber. Într-un anumit sens, eşti mai bătrân când eşti tânăr şi mai tânăr când eşti bătrân. Avea dreptate Picasso când spunea că "îţi trebuie mult timp ca să devii tânăr". Şi mai e ceva. Singurul lucru care ne îngăduie să privim fără dezgust lumea pe care o trăim este frumuseţea pe care anumiţi oameni ne-o creează din timp în timp pornind de la haos: tablourile pe care le pictează, muzica pe care o compun, cărţile pe care le scriu, spectacolele pe care le creează şi viaţa pe care o trăiesc. Dintre toate operele, cea mai frumoasă este o viaţă bine trăită. Aş zice chiar că este o operă de artă prin excelenţă.

Radu Beligan în Emisiunea "Profesioniştii... cu Eugenia Vodă" /TVR1
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama era o femeie simplă şi foarte modestă, însă o fiinţă extraordinară, fascinată de cultură în general. În Rusia postbelică, unde apele erau încă tulburi, acest om minunat era deschis faţă de orice tip de artă. O interesa să vadă o sută de oameni cântând pe plajă sau orice spectacol de teatru, chiar dacă era în limba letonă, şi mă lua şi pe mine cu ea, pentru că nu putea să mă lase singur acasă. Iar eu o rugam să-mi explice ce se întâmplă pe scenă, vorbeam prea tare în sala de teatru, ruşii se uitau la mine şi eu nu înţelegeam de ce! Mă ducea la operă, la concerte ale Filarmonicii şi într-o zi am ajuns la balet. Nu era un simplu spectacol, era un spectacol în care dansau copii alături de adulţi, pe scenă, în decor... A fost ca un cutremur pentru mine. A fost o experienţă extraordinară să văd cum toate artele se combină într-o clipă. Şi i-am zis mamei că vreau să fiu şi eu ca ei. Iar la grădiniţă dansam. Făceam dansuri populare şi îmi plăcea la nebunie. Am aflat apoi că există şcoli speciale la care trebuie să mergi ca să ajungi profesionist. Fără să ştie mama şi tata, m-am dus la o audiţie. Apoi m-am întors acasă şi i-am anunţat că eu o să merg la o şcoală de balet şi coregrafie. Acesta a fost începutul carierei mele de dansator.

Mikhail Baryshnikov în ziarul Metropolis, interviu (13 iunie 2017)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solilocul măscăriciului

Prin câte panorame de bâlci am colindat,
Eu nicăieri nu m-am simţit mai bine
Ca-n panorama-n care Tu te-ai lipit de mine —
Tovarăşă divină de joc şi de... păcat!...

Dar azi, când simt că jocul şi gluma s-au sfârşit,
Din goana nebuniei de artă de-altădată,
Mă-ntorc din nou acolo de unde am pornit —
La piatra de şosea kilometrată,
Pe care Dumnezeu mi-a ţintuit
Şi numele,
Şi chipul,
Şi ursita...
Să hoinăresc cu tine, prin bâlciuri,
Travestit
În măscăriciul Pepi,
Nebun după Pepita,
Şi-n gând cu-aceeaşi teamă ridicolă şi veche
Ca orice om ce trece drept "om într-o ureche"...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Adevărul literar şi artistic, XI, nr. 629 (25 decembrie 1932)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Europa

Precum petalele de flori
Se-nalţă-n vânt cu al lor zbor,
Doreşte şi sufletul meu
Să se înalţe ca un zmeu,
Şi să colinde-n lung şi-n lat
Bătrânul continent visat.

E Europa, pământul strămoşilor,
Un leagăn veşnic şi nemuritor
Grădină vie ce îşi scaldă-n ape
Păduri şi flori dorind să le adape.

Cum fiecare stat e o-ncheietură
A continentului făptură,
Luptând pentru-ale sale năzuinţe
Doar împreună au căpătat şi biruinţe.
Şi adunaţi cu toţii la o masă,
German, austriac, român,
Formăm o casă.

[...] Citeşte tot

poezie de Hermina-Paula Hănţăgam
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umorul

De n-ar fi existat prostia
Şi viciile-n astă lume,
N-am fi ştiut ce-i parodia
Şi... care-ar fi ştiut de glume?!

Noroc că El, deloc zgârcit,
Pe lângă celelalte toate,
Mărinimos ne-a oferit
Şi-aceste daruri minunate,

Aceste scumpe nestemate,
Ce umoriştii le-au bătut
În fraze, rime sincopate,
De când umorul s-a născut,

Maeştrii înzestraţi, ce-n viciu
Lovind, îl fac pe cititor
A trece prin acel supliciu
Produs de musca de pe bor,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta reformei

Un teatru jalnic este omenirea
Cu saltimbancii mimi şi oratori,
Paiaţe, păpuşari, ne buni actori,
Para specialiştii-a toate... Nesimţirea.

Mulţi figuranţi, starlete, ca... botine,
Analfabeţi guralivi şi Chiriţe,
De fir în patru crăpători, găsitori de chichiţe
Ne fac divertismente... din destine.

Se sorb în căpăţâni de microfoane
Sau strigă desfrânaţi în porta-voci
Scriindu-şi singuri roluri, dobitoci
Ce-şi umplu burţi şi buzunare... din balcoane.

Spectacol îşi plătesc cu aplaudaci
De pe estrade fade în răcnete sterile,
Vrăjitorii inchizice, imbecile
Preluate de inepţi... partizani audaci.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!