+fata +cu +ie

Mi-aduc aminte timpul...

Mi-aduc aminte timpul când seminţia lui
Umbla pe lume goală, ca albele statui.
Părechile cinstite, cu frunţile senine,
Se-mbrăţişau la soare, şi nu era ruşine.
Curata sănătate, ca fluturii şi crinii,
Nu se sfia de văzul şi-atingerea luminii.
Nici muma,-mbelşugată ca strugurii pe rod,
Nu-şi sugruma copiii în pântece, din plod.
Lupoaică, bucurată să-i joace şi aţâţe,
Ea-şi adăpa în poală, popoarele la ţâţe.
Omul putea fi mândru de sine, să se vadă
Pe-atâta frumuseţe stăpân fără tăgadă,
Când poamele pietroase, cu carnea tare, toate
Voiau a fi furate, cuprinse şi muşcate.

Ai căuta acuma părechile acelea,
Să nu-şi îmbrace trupul, să nu-şi ascunde pielea,
Te trece groaza. Rece o negură te-ngheaţă.
Stai cu momâia-n faţă, gătită, o paiaţă.
Atârnă dintr-un umăr o arătare strâmbă,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici aici, nici mai departe

Magnolia s-a dezbrăcat de frunzele inerte,
Martie fulguie flori pe crengile-i alerte.
Trişti luceferi de muguri agătaţi
Îmi biciuiesc obraji de lacrimi inundaţi.

Nu e nici urmă de a ta fiinţă,
Să-mi treacă pe la poartă împinsă de dorinţă.
Păşesc singură fără o cărare,
Îmi plânge urma de însingurare.

Ne bate-n geam parfum de primăvară,
Călăuzind singurătăţi pe sunet de vioară.
Timpul în loc nu se gândeşte să rămână,
Nu ne aşteaptă şi nu ni se închină.

A fost prea scurtă întâlnirea noastră
Uitată zace pe-a timpului fereastră,
Închisă-n amintiri cu fruntea aprinde-o stea
Mă-ntrebă taciturnă: ce s-a întâmplat cu ea?

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Oprita din volumul -Enigmele sufletului (2012)
Adăugat de Gian Luigi Giampieri Roma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa

Când auzea maica de vreo fată care se mărită
Şi nu vrea să se ducă la bărbat, zicea:
"Fată, dacă bărbatul te duce
Lângă un gard, mături bine, migăleşti, strângi
Şi tu acolo, mături, împodobeşti cu sălcii, cu boji
Şi stai acolo. De dragul lui.
Aia e casa ta, ce vrei?
Să nu te măriţi, dacă nu eşti în state să-ţi placă tot.

O fomee trăia rău cu bărbatul
Rău, rău
Şi odată prin pădure a vazut un urs şi s-a luat după el
Şi s-a dus în vizuina lui
Şi-a stat acolo
Şi la urmă a întâlnit un om şi-a zis ăla:
Cum ai venit tu după urs, năroado?
Şi ea:《Mi-e mai bine cu ursul decât
Cu bărbatul meu》.
Vezi, ursul îi aducea miere.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt, oamenii iubesc vărsarea de sânge, dar nu au curajul să o spună pe faţă. Într-unul dintre romanele existenţialiste este povestit un incident care este aproape adevărat. Un om este adus în faţa justiţiei pentru că ucisese un străin care stătea pe o plajă. Nu-l văzuse niciodată înainte pe acel străin. Nu l-a ucis pentru banii săi. Nu ştia nici măcar cum arată, fiindcă l-a ucis de la spate, cu un cuţit mare. Ei nu se mai întâlniseră, deci nu era o chestiune de duşmănie. Nu erau nici măcar familiari; nu-şi văzuseră feţele unul altuia. Magistratul nu-şi dădea seama ce se petrecuse, aşa că l-a întrebat pe ucigaş: "De ce ai făcut-o?" El a răspuns: "Când l-am înjughiat, a ţâşnit o fântână de sânge din spatele său. A fost unul din cele mai frumoase clipe pe care l-am trăit vreodată. Ştiu că preţul va fi moartea mea, dar sunt gata să-l plătesc. A meritat. Mi-am dus întreaga viaţă în plictiseală, fără nici o incitare, fără nici o aventură. În final, am decis să fac ceva. Iar acest fapt m-a făcut vestit în lume. Poza mea este în toate ziarele. Sunt cât se poate de fericit că am făcut asta." Nu era nevoie de nici o dovadă. Omul nu nega, dimpotrivă, îşi glorifica crima. Justiţia însă are propria sa rutină – trebuia să fie chemaţi martori; numai cuvântul său nu era acceptat. Poate că minţea, poate că nu-l ucisese pe acel străin. Nu-l văzuse nimeni – nu exista nici măcar un singur martor ocular – aşa că a trebuit să fie prezentate dovezile de circumstanţă adunate de poliţie.

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţeleptul, atent şi apărat împotriva oricărui atac, nu dă înapoi în faţa atacului sărăciei, al jalei, al infamiei, sau al durerii.

citat celebru din Seneca
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am rămas faţă în faţă, încordaţi, cu ochii ţintă unul la altul, traşi parcă de firul acesta întins care ne lega privirile, el câinele şi eu omul. Simţeam că-i e frică de mine şi nu mă putea împiedica să-mi fie frică de el. Nici unul nu se mişca, spre a nu rupe un anumit echilibru creat. Ceva obscur, ceva originar ne lega într-o asemenea unitate, încât simţeam că suntem, el câinele şi eu omul, feţele unui aceluiaşi act existenţial. Berdiaev are dreptate: omul poate avea relaţii METAFIZICE cu câinele.

citat celebru din Constantin Noica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde să ştiu eu ce curaj ai în faţa sărăciei dacă te ascunzi în bogăţie?

citat celebru din Seneca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă leagăn

Dormi acum, odorul mamei,
Dormi că eşti pe prag,
Strânse-n aripa năframei
Flori de rug ţi-am pus, din vale
Roşii strămături de bete,
Să fii drag aşa la fete,
Cum eşti drag măicuţei tale,
Dragul mamei, drag.

Ieri pe când cântau cocoşii,
Peste piept ţi-am pus
La cămaşă panglici roşii,
De deochi, ca el să piară
Unde spaime-l înspăimântă
Şi cocoşii-n zori nu-i cântă
Să rămâi curat, ca faţa
Soarelui de sus.

Dormi în pace şi te scoală
Tânăr plugărel!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu dacă şi în alte părţi Psalmii Vechiului Testament s-au citit la fel de mult ca la noi. În orice caz, eternitatea românească despre care vorbesc este de acest tip. Nu o plenitudine istorică, nu realizări majore – pe care neamul nostru nici n-ar fi avut când să le înfăptuiască – dau garanţia duratei; ci sentimentul că, în fond, există un plan faţă de care toată frământarea istorică este irosire şi pierdere. Dar - şi aici e aspectul nou faţă de tânguirea biblică - neamul românesc e şi el, într-un fel, solidar cu acel plan neschimbător. I se întâmplă şi lui multe, se frământă ceva în marginea lui, în inima lui, peste trupul lui chiar – dar el rămâne neschimbat. "Trece şi asta" e una din cele mai curente vorbe româneşti. Neamul nostru rămâne pentru că şi el participă, în felul lui, la eternitatea fiinţei.

Constantin Noica în Pagini despre sufletul românesc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopotele

Sună clopotele...
Sună clopotele-n depărtare.
Clopotele!... Clopotele!...
Câte clopote să fie?
Câte voci nedesluşite mor în zori, iar noaptea-nvie?
Câte voci blesteamă foamea
Zilelor din postul mare?...
Clopotele, clopotele...
Tac şi-n urmă sună iară.
Sunt trei clopote de-aramă, sau trei clopote de-argint?
Şi ce Crist vorbeşte-n glasul clopotelor ce ne mint
De atâţia ani de-a rândul
Şi la fel ca-n prima seară?...
Ce nebun profet mai vine să ne spună că-i trimisul
Celui ce făcu pământul din nimic?
Şi ce minciună
Iar schimba-va faţa lumii?...
Sună clopotele,
Sună
Ca şi-n noaptea când surâse pentru prima oară Sfinxul!...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Convorbiri critice, nr. 8-10 (15 mai 1907)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!