a se min�i pe sine �nsu�i

Arheologii astmatice

rătăcesc adesea
sub irisul vremii despletind cu degete oarbe
(singurele pentru care n-a trebuit să plătesc vama obligatorie)
din pietre
taina munţilor
atât cât a mai rămas nezdrumicată de caninii soarelui
arid
ca şi anotimpurile din potcoavele
cailor apocaliptici

inima
zdrenţuită de suveica oţelită
a istoriei
abia îşi mai mişcă secundarele sângelui
mai vâscos
decât uitarea de sine
de eul strivit sub reactoarele
unui cernobîl uranic

venele strigă de prea multă trufie

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nenăscutul-fiul

se-nchide-n mine nenăscutul
fuge
de zgomot inutil de urma grea
de pas înşelător în grai de păsări
liber s-aleagă-alege calea sa

şi pleacă nenăscutul
prinde-o cruce
la rând se-aşterne-n
poala unui gând

cu palma-ntinsă
plânge-un vers o rimă
adoarme cumincior
pe-un lemn din foc

şi-l simt cum arde-ncet-ncet
în minte
în mintea zbuciumată
fără de prag

[...] Citeşte tot

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba Română

Nu-mi place să vorbesc în limbi străine
Eu sunt un vultur, nu sunt papagal
Privighetoarea cântă pentru sine
Un singur cântec, dar e magistral.

De ce-aş vorbi engleză sau germană
Sau graiul rus, francez sau spaniol?
Când limba mea-i balsam de pus pe rană
Izvor de apă vie, nu nămol.

În limba asta mă simt cel mai bine
Ea varsă raze de argint în jur.
Mai dulce e ca mierea de albine
Limba Română, templu de azur.

Ea s-a născut şi a-nflorit sub mâna
Lui Dumnezeu în 2.000 de ani.
Regină între graiuri e româna
N-o poate nimeni cumpăra cu bani.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (9 februarie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Materie somnambulă

(jurnal celest)

amprenta nemuririi mele în tâmpla găurii negre am lăsat-o
semn heraldic şi cerber eteric
traversările pe corozive euri a morţilor
până la şlefuirea perfectă a tălpilor cu răsărituri
m-au costat câteva metastaze de timp arareori nituit cu miracole

portul pleoapei grunjoase uneori doare
steaua spartă îşi caută inima pe sub zalele cărnii schimbătoare

camera mi se aprinde de sunete
am închis mările pline de epavele iubirilor ratate
am răzuit atingerile cancerigene din palme
plutirea orelor în jurul pupilelor mele
anesteziază spaimele
şi dă fiabilitate lumii cocon de aur
întreţesut cu vise

oglinda vieţii

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă mitologică

Apollo, zeul plin de farmec, cu faţa blândă şi candidă,
S-a-ndrăgostit, ireversibil, fatal, de o cariatidă,
Ce templul îl ţinea pe umeri, dar suportând senin povara,
Doar venele-i trădau efortul, ascunse-n piatra de Carrara.
Din flaut el cânta într-una, de dimineaţa până-n noapte
Şi-i mângîia cu mâna trupul cu rotunjimi de mere coapte,
Iar piatra brusc înfiorată de-a sa dovadă de amor,
Chiar rece şi nesimţitoare, se revolta-n interior.
Doar noapţile, pe întuneric când luna-i rătăcea pe chip,
Plângea sublima cariatidă cu lacrimi pure de nisip,
Curgând ca o clepsidră vie, pe piatra rece de granit,
Tânjind la o îmbrăţişare, la un sărut nepreţuit.
Trecură ani şi ani de zile, Apollo nu a renunţat,
Îmbrăţişând statuia care, îndrăgostită, a cedat
Şi a făcut un pas spre dânsul, uitând de toate şi de sine,
Spărgându-se fatal în cioburi, iar templul falnic, în ruine.

Morala 1
Chiar dacă pare calmă, rece şi cu picioarele pe vatră,
De-o mângâi şi îi dai cadouri, nici o femeie nu-i de piatră!

[...] Citeşte tot

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A opta elegie

Dedicată lui Rudolf Kassner

Vieţuitoarele – ochi, numai ochi –
văd ceea ce-i deschis. Doar ochii noştri
sunt ca întorşi şi astfel aşezaţi
parcă-s capcane-n jurul marii porţi.
Ce-i în afară ştim doar din privirea
jivinelor; căci până şi pe prunc
noi îl întoarcem şi-l silim, în urma-i,
să vadă-alcătuiri, nu ce-i deschis
şi-adânc în animal. De moarte slobod.
Noi o vedem, doar noi. Căci, liber, animalul
are mereu sfârşitu-n urma lui,
şi-n faţă Domnul, şi când trece, trece
în veşnicii, cum trece o fântână.
Noi nu avem nicicând, nici chiar o zi,
în faţă, spaţiul pur, unde răsar
la nesfârşire flori. Mereu e lume
şi niciodată-un nicăieri fără nimic,
cast, nepăzit, ce îl respiri şi ştii

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecea poetul

L-am văzut de curând pe marele poet
la târgul de carte.
El era.
Parcă venit din război,
din războiul de ţesut intrigi,
parcă strângând mai multe neiubiri
ale arhitecţilor speranţei.
Trecea, aşa, ca abulicul organizator al târgului,
în care şi clipa năştea puii vii,
ca o întâmplare a sănătăţii de expresie.
Trecea poetul, aruncând zâmbetele,
ca pe nişte cuţite,
spre cititorii cu tarif normal.
Orbiţi de atâta frumuseţe,
nemaiavând ochi să se vadă unii pe alţii,
admiratorii acopereau toate oglinzile,
în calea poetului.
Una câte una, se stingeau luminile,
oglinzile se topeau şi se scurgeau
la canal.

[...] Citeşte tot

poezie de Victor Martin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inevitabil estival

suntem prea fricoşi
ne începem constant ziua din dreptul a ceva expirat
tot balansul acesta... tot balastul:
cine să ne plângă de milă?

intraţi în aria de coliziune cu nimicul
inactivi activăm funcţia de economisire a afectului

! dar suntem oameni
avem nevoie de jumătăţile-acestea!
nu ne displace balconul cu briză
nici firimiturile gesturilor noastre
conservate într-un vârf cu levănţică

*
asemenea vieţii
orice cuvânt cu sens se naşte
dintr-o dragoste

să fie iubirea iasomiei

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina Cuviosului

Dumnezeu i-a descoperit Cuviosului Ioan Scărarul o mare taină.
Cuviosul, cel vrednic de pomenire, ne-a încredinţat-o nouă.
Noi, nevrednicii, ţi-o încredinţăm ţie.
Rugăciunea lăuntrică şi neîncetată este o mare taină.
Rugăciunea neîncetata este neîncetată fiindcă e de la sine lucrătoare.
Este lăuntrică fiindcă adună cuvintele înlăuntru, nu le dă afară.
Aproape totdeauna dăm afară cuvintele, aproape niciodată nu le adunăm înlăuntru.
Este de la sine lucrătoare fiindcă nu oboseşte, ci odihneşte.
Aproape totdeauna cuvintele ne obosesc, aproape niciodată nu ne odihnesc.
Adună cuvintele asemenea unei femei harnice, care adună pentru casă şi pentru copii cele necesare traiului.
Adună cuvintele asemenea unui păsări ce strânge pentru puii ei hrana.
Adună cuvintele pentru inimă.
Adună mintea pentru inimă.
Rugăciunea făcuta lumeşte este ostenitoare.
Este ostenitoare fiindcă împrăştie cuvintele.
Împrăştie cuvintele asemenea fiului risipitor, care risipeşte avuţia tatălui.
Împrăştie mintea în afară.
Răsuflarea este o mare taină.
Răsuflarea care adună aerul înlăuntru odihneşte.
Răsuflarea care împrăştie aerul în afară osteneşte.

[...] Citeşte tot

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nume pre... nedestinat

Trăim captivi de sine,
Nici chip n-am comandat...
Suntem pasaj predestinat!
Alegem doar ce-i rău... de ce e bine.

Ne naştem în alţi ani,
Nu cei voiţi de noi...
Putem fi unul, sau, sunt doi.
Putem sta în oraş ales, dar tot... ţărani.

Nu suntem întrebaţi...
Să fim... băiat sau fată?
Ieşim, nepregătiţi... deodată.
Nu noi alegem ce s-avem şi să fim... fraţi.

Iubim, apoi albastru...
Dar nu ne-alegem ochi.;
Ursita-i simplu... un deochi.
Alegem de-a cădea, sau să zburăm... măiastru.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Trăim captivi de sine, Nici chip n-am comandat... Suntem pasaj predestinat! Alegem doar ce-i rău... de ce e bine." felicitări [...] | Citeşte tot comentariul