ion ratiu

Durerea ploii

Reumatice ramuri
Îşi tânguie durerea ploii
Căzută pe umeri de frunze – sentimente ascunse.
Pamblici de fulgere
Lovesc aşternutul de umbre
Ireal foşnitor.
De tunete dor şi gândurile
Şi uitatele verbe
Căzute în lupte acerbe...
Cerul este o pătură gri.
La margini de zi
Corbi înfometaţi de lumină
Au prins rădăcină.
Ca un clopot de voci
Ramuri se lovesc între ele,
Duelându-şi tăcerea.
Şi plouă... şi grindina bate în geam.
În furtuna de oameni,
Eu sunt singurul ram...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decizie

Ornitologii caută carii
Spre-a le marca.
Vor să cunoască adevărul
Despre mirajul acestei lumi.
În adâncuri, o altă lume explodează
De misterele ascunse.
În zona tidală, izopode îşi continuă rostul.
În adâncuri, păduri de alge brune
Ascund homari şi broaşte ţestoase,
Larve şi... rechinul pisică.
Planctonul păstrează larve ce mâine
Vor deveni suflete luptând
Pentru ca lanţul trofic
Să se păstreze întocmai moleculei de A. D. N.
Lumi subterane ni se deschid
În al pământului vid.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clinicianul

Clinicianul suleului meu
Suferă de depresie.
S-a imaginat îmbrăcat în hainele-celule
Ce îmi căptuşesc gândurile.
Ddedublarea l-a costat scump.
Acum ne ţinem de mână
Şi testăm efectul placebo –
O experienţă non-invazivă,
Dar cu efecte miraculoase.
Devenim, în urma unui proces de detoxifiere umană,
Celula de A. D. N. –
Particulă a unui nou univers.
Lumea e în regres,
Dar va veni vremea schimbării,
Când ne vom înălţa din spatele zidurilor de gheaţă
Şi vom da întâietate nebunilor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânătoarea de suflete

Se porneşte vânătoarea de suflete...
Un anticrist involuntar programat
A ascuns munţi în cenuşă
Şi lumina în întuneric.
A azvârlit către cer nisipul răscolit
De ciotul trupului obosit.
S-au spulberat stelele,
Iar ochiul i-a lăsat golul
Să caute printre morminte
Aduceri-aminte.
Se vând la second-hand propriile iluzii...
Se creează confuzii,
Se observă contuzii...
Gândim să licităm sufletul,
Căci ne este netrebuincios
Şi stingher
Printre banalele şi rătăcitele suveniruri
Şi păcate strigătoare la cer.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem ingenuu -I-

Întotdeauna când vreau să vorbesc despre tine
se stârneşte aşa, din senin,
o furtună, o vijelie
spulberându-mi cuvintele
pentru că nu pot vorbi despre tine altfel
pentru că trupul tău de trestie unduitoare
e doar un trup
pe care nisipul curgând
lasă incurabile urme
pentru că în privirea ta
văd doar grija grijilor
de-a nu te putea îngriji.

Întotdeauna, TU
eşti deasupra cuvintelor,
undeva sus
în misterioase ceruri
şi-n abia perceptibila taină
- Dragoste –

poezie de Ion Pascal Vlad din Risipiri în retină
Adăugat de Cody
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ion

Orfan, nici el nu ştie de-a avut vreun tată,
că nu-i trecut pe niciun buletin, o carte de identitate.
Nici maică-sa nu ştie, crede, cine-a fost odată,
că l-a uitat şi ea, l-a părăsit; i-a spus-o cu sinceritate!
Nu ştie nici precis traseul; parcă, ar fi fost adoptat
un timp, dar s-au debarasat, din nou, predat la şcoală specială...
şi culmea nu crede defel; n-ar fi nicicum alienat, handicapat,
că-i bine plin de el, ştie de toate, -doar mintea-i deseori o goală,
a meşterit ceva intuitiv- nu vrea decât să supravieţuiască
şi din cotloane scoate ce lui îi poate fi, sieşi, un avantaj,
chiar dacă minte, păcăleşte... trage mult, din greu, ca să trăiască
şi nu-i fidel; să lase baltă poate fură, câte-un pic, e-un "homo aliaj"!
E stors de mulţi, de vlagă, bun la toate; pe tractor, pe câmpuri,
slugă hainului de preot... un bun pentru orice, răsplătit, hm, arar,
cu mâinile tot înnegrite, groase, tăvălit prin gloduri, smârcuri...
şi dinţii şi-a pierdut de nespălaţi... poate genetic nici nu i-a avut pe inventar!?
Un răzvrătit -probabil în el rău, sau mistuit încet de soartă-
mai ieri un june, fără a şti cum trece timp, se scurge;
este-n doi poli acum şi tot, tot, aruncat din poartă-n poartă,
chiar dacă lumea e acum nouă! E tot Ion şi nu se plânge...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strămoş

mă uit la tine... mi se pare
că te cunosc de undeva
nu eşti bunicul care-odată
din vârf de munte cobora?

aveai opinci... desaga-n spate
si cioareci albi dintr-o aba
pe cap purtai căciula dacă
si-un zâmbet ochii-ti lumina

eşti tu... cel desenat in carte?
esti pe Columna lui Traian?
esti tatăl Anei lui Rebreanu
ce dus pe gânduri rămânea?

esti Ion... sau Gheorghe... nu contează
tu esti legat de-acest pământ
priveşte Dumnezeu şi tace
tu pentru mine... eşti un sfânt!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezii

Zideste-ma in tine, ca intr-un antic templu,
Si cu eternitatea mereu sa ma contemplu,
Cand pasii tai in tremur opresti pe sub icoane,
De mine-ti fie sete, si de iubire foame,

O candela sa arda tacut la capatai,
O palida lumina pe ceruri sa ramai,
S-or scutura cu fosnet iubirile mereu,
Eu voi ramane vesnic, dorul din gandul tau.

Cu valul care trece, ma risipeste-n lume,
Cu steaua care moare, cu luna ce ramane,
Si-n ingerii ce zboara, ingroapa-ma incet,
In vesnicia vorbei, cantata de poet.

poezie de Ion Vanghele
Adăugat de Ion Vanghele
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul prostului fudul

Mi-e teamă de prostul fudul,
Ce-aruncă o piatră în lac.
Nici omu-nţelept nu-i destul,
S-o tragă la mal ca pe-un fleac.

De-l cheamă Ion, Fritz, Abdul,
Se-nfoaie de zici că-i gânsac.
Mi-e teamă de prostul fudul,
Ce-aruncă o piatră în lac.

E sigur, tenace, credul.
Idei fixe are-n dovleac.
De specia asta-s sătul,
Că-mpuie ca orice gândac.
Mi-e teamă de prostul fudul.

rondel de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genunchii mei de diamant

Se-ntinde ca o molimă trecutul
Peste genunchii mei de diamant
Şi peste umbre de uitate clipe
Alunec în tăcere, în neant.

Mă dor a vântului şi a norilor fantasme
Şi-n vene unindu-se mă cheme
Spre a pluti în lumea mea de basme,
Departe de o lume de blestem...

Urc precum lava-n vene şi se pierde
În vise stranii vechea tragedie
De-"a fi", acum, precum se pierd poeţii,
În noapte, printre versuri, pe-o coală de hârtie.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!