fata cu ie

Regret

Când sughit îmi pare bine
Vorbeşte moartea de mine
I-a venit să se mărite
C-un flăcău care sughite

Venitu-i-a dintr-odată
Ca la mai fiece fată
Şi-a dat buzna-n casa mea
Dar temutu-m-am de ea

Mor şi nu ştiu să profit
De clipa-n care sughit!

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (16 decembrie 1998)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar tu

Un inel şi o hartie,
Scrise-n grabă îmi trimiţi,
Prin colega ta de bancă,
Ce crude puteţi să fiţi!

Îmi aduci o amintire?
Nu te teme aveam multe,
Şi m-am săturat de ele,
Vreau o fată să m-asculte.

Ce citesc nu pot a crede,
Spui deschis că mă iubeşti,
Şi te sun plin de speranţe,
Dar tu tot aceeaşi eşti.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Licărind rece

o stea şoptea în noapte
să vezi cum trece un în
ger
cu aripi de carton
lipite de perete
în focul stelei încălzea
un suflet care suferea de dor
pentru o fată cu rochia subţire
licărea ceva şi-n ochii ei
un jar
ceva mistuitor
ardea o stea în depărtări

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să nu te pierzi

în cartier nu ieşi din bloc
şi nu-l citeşti pe modiano
stai într-un fotoliu la birou
lângă penel în faţa pânzei
o pictezi pe ea şi teama
de a umbla prin cartier trece
în altă dimensiune
unde misterul rămâne ne
desluşit de poetul pictor
încurcat într-un univers mişcător

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muşcat

de faţă de o afrodită
necăsătorită cu hefaistos
făurarul de cyborgi
furam frumuseţea o transferam
în
adn
- ul meu
dinţii frumoasei erau sonde
care pătrundeau adânc
eram alb ca o marmură
de
multe
ori mă re
voltam că lumea nu mă admira
eram muşcat de fantome palide
şi cuprins
- n braţe de noroc

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de iarnă

Pribegi, veniţi din altă ţară,
Doi muzicanţi bătrâni, cu plete
Cerşetoreau, cântând pe stradă
Din clarinete.

O fată îmbrăcată-n zdrenţe
Îi însoţea dintr-o chitară,
Atât de galbenă şi slabă,
Părea de ceară...

Şi câinii îi lătrau... şi vântul...
Le răspundea cu lungi ecouri;
Un cârd de corbi ţipa iernatic
Pierduţi prin nouri...

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Captivitate

acolo unde muntele
sărută marea
e un regat
de trupuri captive
acoperite cu sare
eu înotam în apa
mai albă ca neaua
şi învăţam să mă
caţăr spre tine
cu unghii de flori
tu coborai pe sania
trasă de mirajul pădurii
ca fata morgana
totdeauna departe
de lumea captivă
ce ne ţinea
suflete albe în noapte

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele mele

se sprijină pe speranţa că dându-le
să mănânce dulceaţă de urzici
vor fi mai puţin anemice
în indiferenţa
faţă de apa chioară scurgându-se
prin crăpăturile putredelor nehotare
ale delirului din literatură.
Fac exerciţii de rezistenţă la junghiurile
cu care ciulinii criticii autohtone
strâmbă logica limbii române.

poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunecarea la faţă

M-am pomenit deodată ca cerbul împuşcat,
În salt când se-avântă peste corola lumii,
Când prin păduri de stele se simte împărat,
Al ciutelor fecioare şi peţitor bărbat
Şi-al spaţiilor pline de strălucirea lunii,
Care-i absorb lumina în beznă din înalt.

M-am pomenit deodată precum Adam cel gol,
Degustător din pomul oprit şi lăudat,
Cutezător în faptă cu riscul asumat
Şi surghiunit din vară în frigul de la pol,
Considerând de-atuncea iubirea un păcat,
Iertarea ca virtute, dar... veşnic neiertat.

Mă pomenesc adesea rugându-mă în van,
Căci timpul mi se pare mai scurt pe zi ce trece
Şi mulţumind în taină c-am mai trăit un an,
Nimic nu mă mai miră şi tot mă lasă rece,
Întunecat la faţă şi tot mai inuman,
Pe lumea asta moartă când văd ce se petrece.

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Vasile din Versuri clare dulci-amare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dorul meu

În dorul meu de răzbunare
Să am un braţ de fier
Eu aş sdrobi far' de-ndurare
Ca trăsnetul din cer.

Tot ce în astă lume mică
Măreţ mi s-a părut
Şi-n astă viaţă de nimică
Etern eu am crezut.

Şi-atuncia când tu o ruină
Vei fi în faţa mea,
Eu nici măcar a ta ţărână
Nu voi putea ierta.

poezie celebră de Veronica Micle din Convorbiri literare (1881)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!