intrat

Pământ de morţi

În cimitir, unde-am lăsat pe mama,
Ploua istovitor, a îngropare,
Ca semn că dânsa nu mai are rude
Şi-o plânge, din oficiu, ploaia mare.

Aleile-şi pierduseră conturul
Şi iarba făcea semn uscat c-o doare,
Şi către groapa timpuriu săpată
Deodată n-a mai fost nici o cărare.

Am năvălit către mormânt, cu toţii,
Ca remuşcări de legiuni barbare
Şi ploaia ne unea cu cimitirul,
Un mort zglobiu să pară fiecare.

Ploua pe mama, ploaia de pe urmă,
Şi mă gândeam că-i vie şi tresare,
Şi n-am ştiut de ce nu poate ploaia
Să stingă dreptul ei la lumânare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Ziar (19 octombrie 2002)
Adăugat de Liliana Proca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Înainte merge fata,
După ea vine bunica.
-Hai bunico! Hai că-i gata.
Uite-ajungem acuşica.

-Ehei! Nu mai sunt eu zdravănă.
Vai de picioarele mele!
Viaţa firu-şi deapănă
Şi mă îndoaie de şele.

Bunica stă şi socoteşte
Anii ce i-a adunat.
Vede cum îmbătrâneşte,
Apoi, în casă au intrat.

La gura sobei înşiră-acum,
Poveşti cu zâne frumoase.
În vatră, lemne se fac scrum,
Afară-i iarnă peste case..

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (2 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

.. Asa se incheie povestea: cu zambetul tau si cu durata unei absente. Inca iti mai aud degetele pe pianul copilariei mele. Te-am cautat pretutindeni, chiar si in alte spatii. Te-am gasit: oriunde as fi, adorm sub privirile tale. Carnea ta era carnea mea. Din cele doua jumatati ale noastre, au izvorat fagaduieli; impreuna alcatuiam ziua noastra de maine. De acum stiu ca visele cele mai nebunesti se scriu cu cerneala inimii. Eu am trait acolo unde amintirile se fauresc in doi, la adapost de priviri straine, in taina unei increderi unice, peste care continui sa domnesti tu.
Mi-ai dat ceea ce nici nu banuiam, un timp in care fiecare secunda de-a ta va conta in viata mea mai mult decat orice alta secunda. Eu eram dintr-un catun, tu ai inventat o lume. Oare iti vei aminti vreodata? Te-am iubit cum nici nu-mi imaginasem ca ar fi cu putinta. Ai intrat in viata mea asa cum se intra in anotimpul verii.
Nu sunt stapanit nici de furie, nici de pareri de rau. Clipele pe care mi le-ai daruit poarta un nume: vraja. Si inca il mai poarta: ele sunt faurite din eternitatea ta. Chiar daca imi lipsesti nu voi mai fii niciodata singur, pentru ca undeva, existi tu.

Marc Levy în Te voi revedea, Srisoarea de la sfarsitul romanului
Adăugat de Monica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa codrului

Crescut până mai ieri în soare
Lumina corpul îmi hrănea,
Împrăştiam în jur vigoare,
Ozonul ceaţa o gonea...

Dar am intrat acum în umbră
Şi larve pieptul îmi golesc,
M-aşteaptă înfruntare sumbră,
Uitate, frunzele pălesc;

Ce strâns mi-e sânu-n iederi multe,
Cum lacome din sevă trag!
Îmi chem ciocănitori s-asculte,
Să-mi lecuiască trupul slab.

Răceala firii mă-nconjoară,
În barbă-mi se-nmulţesc ferigi,
Aud toporul cum doboară,
Mă dor ecouri, dacă strigi...

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Brevi finietur... (2002)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Aş vrea să te pot ajuta cu ceva. Cum să te ajut, Luci?! Cu ce?! Te rog, spune-mi, ce-aş putea face pentru tine?
Lucian: Nimic, blondo. Nimic! Oricum, mulţumesc pentru intenţie... Nu înţeleg, oare de ce a procedat astfel? Ce-a fost în mintea ei? Ce i-a venit, dintr-o dată? De ce l-a sărutat? Pe Sid... De ce?!
Maria: Evident, pentru a te provoca, în mare parte, din cauza ta.
Lucian: Cum adică, din cauza mea, blondo?
Maria: Păi, probabil se simţea jenată de privirile tale şi s-a gândit că astfel ţi-ar putea da o lecţie. Şi doar ţi-am spus de nu ştiu câte ori să nu-i mai fixezi atâta cu privirea!
Lucian: Nu m-am putut abţine. La naiba! Trebuia să-ţi fi dat ascultare de la bun început şi să fi plecat când au intrat ei doi acolo.
Maria: Ar fi trebuit. Acum însă nu putem schimba nimic.
Lucian: Dar şi mai bine ar fi fost dacă nu veneam deloc în oraş azi. Oare nu stăteam liniştit în nava noastră, fără probleme?! Aşa, m-am învârtit ca un idiot prin oraş şi... Până la urmă, am găsit ce căutam!
Maria: Ah, Luci, de ce trebuie să ai tu mereu probleme?
Lucian: Nu ştiu, blondo, nu-mi dau seama. Oare de ce?!
Maria: Păi, după cum spui chiar tu, prea le cauţi...
Lucian: Da, tot eu le caut; cu lumânarea...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pedeapsa a venit dar nici acuma...

E boală peste toată omenirea,
Însă durerea nu ne mai atinge.
Şi nu mai ştim ce e compătimirea
Decât atunci când spaima ne străpunge.

Nu mai rostim măcar o rugăciune,
Deşi e ciuma roşie pe-afară,
Însă sperăm mereu la o minune,
Când înspre noi doar negri nori coboară.

Pedeapsa a venit dar nici acuma,
Când singura speranţă e o cuşcă,
Nu vrem să înţelegem ce-i cutuma,
Care pe toţi cu furie ne muşcă.

Ne-am săturat să stăm numai în casă,
Dar azi, doar pasărea e-n libertate,
Depresia ne taie ca o coasă,
Şi aerul îl căpătam în rate.

[...] Citeşte tot

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecând către oraşul în care locuia părinţii şi fraţii săi, îmbrăcat fiind în haine proaste ţărăneşti, întâlni nişte drumeţi şi află de la dânşii că fraţii lui au luat de soţii pe fetele care le-a trimis el, după cum le hotărâse însuşi, că părinţii lui erau foarte mâhniţi de pieirea fiului lor celui mai mic, că fata cea mică e îmbrăcată în negru şi-l jeleşte şi că nu voieşte a se mărita nici în ruptul capului, măcar că a peţit-o mai mulţi fii de împărat; că acum, în cele din urmă, fraţii lui i-a adus un ginere prea frumos şi că o silesc cu toţii să-l ia şi că nu se ştie de va putea scăpa. Prâslea, auzind de toate acestea, nu puţin s-a întristat în sufletul lui şi, cu inima înfrântă, a intrat în oraş. Mai cercetând în sus şi în jos, află că fata a zis împăratului că, dacă voieşte să o mărite cu tânărul care i-l aduseră, să poruncească a-i face şi a-i aduce la odoare o furcă cu caierul şi fusul cu totul de aur şi să toarcă singură, fiindcă aşa îi făcuse şi zmeul şi asta îl plăcea mult. Mai află că împăratul chemase pe starostea de argintari şi-i poruncise zicându-i: "Iată, de azi în trei săptămâni să-mi dai gata furca care o cere fata mea cea mică; că de unde nu, unde-ţi stau picioarele, îţi va sta şi capul"; şi bietul argintar se întoarse acasă trist şi plângând.

Petre Ispirescu în Prâslea cel voinic şi merele de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capşa

În vitrinele lui Capşa,
Sunt expuse prăjituri,
Lei şi urşi de şocolată
Şi tot felul de figuri.

Îngeri şi purcei de lapte,
Ouă roşii, cerbi şi pui,
Toate fabricate în zahăr
În laboratorul lui.

Ş'a intrat domnul Costică
Un geambaş cu ceafă lată.
- Bună ziua! Zise dânsul -
Vreau un cal de şocolată!
- Da! Avem! – Şi vânzătoarea
Îi arată vreo câţiva.
- P'ăsta roibu-l iau, că-mi place,
Dar am să vă rog ceva!
Hamurile-aş vrea să fie
Albe şi cu zdrăngănele,

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus în celulă

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă.
O, ce trist şi ce-nalt părea Crist!
Luna venea după El, în celulă
şi-L făcea mai înalt şi mai trist.

Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
ochii adânci ca nişte păduri.
Luna-L bătea cu argint pe veştminte
argintându-I pe mâini vechi spărturi.

Uimit am sărit de sub pătura sură:
- De unde vii, Doamne, din ce veac?
Iisus a dus lin un deget la gură
şi mi-a făcut semn ca să tac.

S-a aşezat lângă mine pe rogojină:
- Pune-mi pe răni mânăa ta!
Pe glezne-avea urme de cuie şi rugină
parcă purtase lanţuri cândva.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursita

Într-o zi cu ger muşcând sălbatic,
Maica m-a născut pe la chindie...
Într-un dans frenetic, acrobatic,
Fulgi de nea se aşterneau pe glie...

Din şopronul cu trifoi şi paie
Taica a intrat, ca o stafie,
Meşterise-n pripă o copaie,
Leagăn, pruncului născut, să-i fie...

Şi-a venit ursita, lângă mine, -
O priveam uimit, ca pe-o mireasă,
Nu ştiam de-i rău sau de-o fi bine,
Dar era teribil de frumoasă...

"Te-nveşmânt cu darurile toate
Şi vei fi un prinţ în poezie,
Îţi dau glorie pe cât se poate, -
Dar, iubirea, leagăn n-o să-ţi fie..."

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Duduveică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!