ostenit

În adânc de suflet ostenit tăcerile mocneau sub vreascuri de gând fraged. Le citeai pe sub gene lacom şi molcom savurându-le neputinţa şi veşnicia trăirilor intense, dincolo de efemer. Dacă hazardul ne-ar transforma clipele de extaz şi agonie, brutal şi dulce, într-o înşiruire ordonată de litere, ce-ai vrea să fii?
Eu tare mi-aş dori să fiu NU. NU te mint. NU te iubesc. NU-mi pasă. Aproape de eros e fantezia asta stranie şi ispitibilă a unei negaţii decise, menită să pătrundă efectiv în fiecare por de răsărit albastru. NU contează. Totuşi ar fi un deliciu să privesc la adăpostul ironiei cum se prăbuşesc toate DA-urile mincinoase, hulpave. Toate ale tale. M-aş descălţa de amintiri, acolo, în liniştea străină a raţiunii, subjugându-te, îmbrăţişându-ţi păcatele spuse, dorurile, fericirile.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem soarelui din mine

Ultimii fulgi,
născuţi de o lună tăcută,
îşi croiesc drum solitar
în visele crinilor regali...
Un clopot ostenit
se sfarmă-n ghiocei
pe o câmpie nemărginită
din sufletul meu...
Dintr-o amintire
alunecă într-un hohot sălbatic
o ploaie de verde-nmugurit
ca un poem, muiat în farmec dureros,
sculptând cu un fior prelung
o frumuseţe...
În lumina iminii
te simt.
Tu eşti copilărie
sau... primăvara să fie?
Nu! E trupul meu
cuprinzând între graniţe

[...] Citeşte tot

poezie de Ramona Irimie
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum universu-n stele...

Cum universu-n stele iubeşte noaptea clară,
Cu toate-a mele gânduri astfel eu te-am iubit,
Când am plecat eu fruntea cu-a gândului povară
Pe sânu-ţi să se-nchidă de lume ostenit.

Simţii atunci puternic cum lumea toată-n mine
Se mişcă, cum se-ndoaie a mării ape-ntregi
Şi-n fruntea mea oglindă a lumilor senine,
Aveam gândiri de preot şi-aveam puteri de regi.

Dar ca pe-un măr cu vierme mi-ai omorât simţirea
În goana lumei oarbe, pe strada în noroi.
De-atunci mă-ntreb cum oare de m-a-nşelat privirea,
Cum s-a putut ca-n lumea asta să ne iubim… noi?

Astăzi inima-mi este o rădăcin-uscată,
Gândirea mea o toamnă ca gândul unui mort,
Sunt ca un imperator cu fruntea devastată:
Demult nu ştiu nimic de imperiul ce-l port.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dora Maar

Departe sunt:
Închinări de suflet spre certitudini efemere,
Căutări înfrigurate, iscoditoare căutături
Prin vitregii de primejdii pribege, tu m-ai găsit...

În prezenţa ta,
Tentacule de gânduri amorţesc, se retrag,
Ca demonii alungaţi de o prezenţă sfântă,
La tine, prin tine, se-ntoarce liniştea
Din făgaşuri străine
Şi caii sălbatici se opresc din goană,
Prin tine se-ntoarce pacea diafană,
Tu eşti pajiştea de flori albastre,
Unde, centaur ostenit de lupte sihastre,
Voi îngenunchea...

Vreau, să nu înceteze pasiunea, durerea,
Un cer senin, ce nu ameninţă pe nimeni!
Mă primeşti în odaia ta:
Pe masă stau pâinea, vinul şi sarea,

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul şi tu...

versul meu nu trebuie înţeles
versul meu numai trebuie luat ca atare
înşirat între file ca o iarbă pe şes
şi pe el - numai tu la plimbare

versul meu nu-i nevoie nici să-l citeşti
doar ascultă cum picură vântul
şi dezbrăca-te din straiele tale lumeşti
şi respiră, respiră cuvântul

versul meu ca o ploaie ce toarnă mereu
şi te lasă cu firea uscată
dacă poţi savura şi ţi-a dat Dumnezeu
într-o lume de dânsul uitată

versul meu e un soare ce stă pe zenit
şi aruncă din colţuri de gură
când un zâmbet subtil şi puţin ostenit
când o eră învelită cu ură

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vis mi-e fericirea şi lenevesc uşor

În vis mi-e fericirea şi lenevesc uşor;
Pe-aripi de vânt, o lume de umbre eu cutreier;
Pe-o mare fără ţărmuri şi fund încerc să treier;
Fac din nisip palate şi scriu în vânt de zor.

Cum mi-aţintesc privirea la soare iar şi iar,
Lumina lui cea vie îmi ia vederea toată;
Iar pe-o mârţoagă şchioapă, beteagă şi înceată
Pornesc la vânătoare să prind un cerb sprinţar.

Şi orb cum sunt, de goana cea vană ostenit,
Pierzania m-ajunge, căci o dorii mereu.
Scăparea mi-e-n iubire, la Ea sau poate-n moarte.

Ani douăzeci de-a rândul (ce chin făr' de sfârşit!)
Doar de dureri şi lacrimi şi-oftaturi avui parte:
Sub stea nefericită crescu amorul meu!

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn Demetrei

Sărută merele grădinii, Demeter, tu, recoltei doamnă,
De le săruţi, înfiorate s-or înroşi vestind a toamnă,
Şi vinul va plesni din struguri şi via scoate-va lăstari,
Când c-un mănunchi de spice-n braţe din lan de aur o s-apari.

Sub pasul tău voi pune-n cale doar plante scumpe şi alese,
Undiri de dafin şi zorele un verde labirint vor ţese,
Pe tron de flori şi stuf şi creangă, divină te voi aşeza
Şi roade dulci, împurpurate din mâna mea le vei gusta.

La umbra lin şopotitoare a domului împodobit,
Mă voi culca apoi în poala-ţi, de munca verii ostenit.
Nevrednic ţie, ars de soare, mă vei iubi ca rob al tău?
Sărută merele grădinii, sărută trist sufletul meu.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ţară mândră şi frumoasă eşti

Tânără chipeşă cu părul bălai
Luminată de lună şi de-al ei alai,
Alunec-o stea şi-n plete ţi se-agaţă
Dându-ţi putere şi poftă de viaţă.

Ce ţară mândră şi frumoasă eşti
Cu rochia verde smarald te făleşti,
Din aortă spre vene petrolul îţi pulsează
Lanul de grâu la picioare ţi se-aşează.

Greutăţile ce umerii ţi-au apăsat te-au copleşit
Ţi-au turnat putregai pe dantela sufletului ostenit,
Dar ai avut curajul să continui, nu ai renunţat,
Pe duşmani în firida timpului i-ai întemniţat.

Îţi sângerează amintirile cu petale mici de maci
Dar te ridici biruitoare pe-ai destinului araci,
Pe prispa sufletului zace mormânt lângă mormânt
Strămoşii te urmăresc cum aperi pământul sfânt

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ţară mândră şi frumoasă eşti

Tânără chipeşă cu părul bălai
Luminată de lună şi de-al ei alai,
Alunec-o stea şi-n plete ţi se-agaţă
Dându-ţi putere şi poftă de viaţă.

Ce ţară mândră şi frumoasă eşti
Cu rochia verde de smarald te făleşti,
Din aortă spre vene petrolul îţi pulsează
Lanul de grâu la picioare ţi se-aşează.

Greutăţile ce umerii ţi-au apăsat te-au copleşit
Ţi-au turnat putregai pe dantela sufletului ostenit,
Dar ai avut curajul să continui, nu ai renunţat,
Pe duşmani în firida timpului i-ai întemniţat.

Îţi sângerează amintirile cu petale mici de maci
Dar te ridici biruitoare pe-ai destinului araci,
Pe prispa sufletului zace mormânt lângă mormânt
Strămoşii te urmăresc cum aperi pământul sfânt.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi încet, încet, ajunse acasă. Când îl văzu alde mă-sa şi auzi peste câte prăpăstii a dat, muri şi învie de bucurie că-l mai văzu o dată în carne şi oase. Îi dete de mâncă purcelul; dară ea mărturisi că nu vede nici o uşurare. Să înnebunească zmeul de ciudă! Văzu el că nu poate altfel să răpuie pe voinic, decât prin viclenie. Căta deci vreme cu prilej ca să-şi puie în lucrare cugetul său cel nelegiuit. Într-o zi când voinicul se întorsese de la vânat şi era ostenit peste măsură, se culcă în grădină la umbra unor trandafiri. Zmeul dete peste dânsul şi-l făcu bucăţi, bucăţi, cu paloşul pe care îl purta totdauna ascuns la dânsul. Şi ca să nu bage de seamă mă-sa, puse toate bucăţelele în dăsagi, le aşeză pe cal şi, dând câteva bice calului, îl dete pe poartă afară.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!