mers

Atât de mult te-am visat (fragment)

Atât de mult te-am visat şi de tare,
Atâta am mers, atât am vorbit,
Atât de dragă mi-a fost umbra ta,
Că nu mi-a mai rămas din tine nimic.
Nu mi-a rămas decât să fiu umbră-ntre umbre,
Să fiu de-o sută de ori mai umbră ca umbra,
Să fiu umbra care o să vină şi-o să revină în viaţa-nsorită.

poezie clasică de Robert Desnos, traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o prinţesă

Erai ca o prinţesă în mintea mea,
Când presăram iluzii-n calea ta,
Iar al tău mers felin şi graţios
Dă vieţii mele zel evlavios.

Un zâmbet numai de-ar fi fost răspuns,
Era pentru acele clipe de ajuns,
Dar tu te-ai dus şi eu m-am dus apoi,
Pe alte drumuri strâmbe şi-amândoi

Am dus o cruce-astfel predestinată,
De la-nceput, de când ne este dată,
Acum, când este ceas de împliniri,
Ne cufundăm, cuminţi, în amintiri.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar tu

Când omul, prăbuşit, la început,
în iarba duşmănoasă şi-n ţărână
adulmecă-n ţârâşul greu, pe-o rană,
miresmele ce se-nălţau din lut
şi, nemaivrând ostatic să rămână
sub zarea strivitoare ca un scut,
se răsucea s-o urce, renăscut
şi se-agaţă de fulgere c-o mână,
acea cumplita smulgere din smoală
cu palma-ntoarsă ca o cupă goală
fu primul dans în care se zbătu,
elan de floare palidă, involtă,
vibrat pe scări de sunete spre bolta
pe care-n mers îl aminteşti doar tu.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crochiu

Păşim în doi
Sub pletele bătrânei ploi
Şi-un vânt bezmetic ne adie
La ora udă şi târzie
A stropilor ce cad mereu...

Iar părul tău cu părul meu
Se-ating din mers – şi se sărută,
Precum în noaptea abătută
Deasupra mea şi-asupra ta
Doi pomi vecini s-ar săruta,
Sau cum o boare trecătoare
S-ar săruta cu-o altă boare.

Şi suntem tineri amândoi
Sub ropotul bătrânei ploi.

poezie celebră de Liviu Deleanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Cea Mai Mare

Ne-am dus, eu şi sufletul meu, să ne-mbăiem în mare cea mare,
Ajungând la ţărm am început să căutam un locşor pustiu şi liniştit.
Cum mergeam, am văzut un om stând pe o stâncă cenuşie;
Lua dintr-un sac praf de sare şi-l arunca în mare.

"Acesta este un pesimist," a spus sufletul meu,
"Să părăsim acest loc. Nu putem face baie aici."

Am mers până când am dat de-un golfuleţ.
Acolo am văzut un om stând pe o stâncă albă;
Ţinea-n braţe o cutie pentru bijuterii,
Din care lua zahăr şi-l arunca în mare.

"Iar acesta este un optimist," a spus sufletul meu,
"Nici acesta nu trebuie să ne vadă trupurile goale."

Am plecat mai departe.
Pe o plajă am văzut un om ridicând un peşte mort
Şi, cu infinită grijă, depunându-l iarăşi în apa mării.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Experienţa morţii cli­nice a fost un mare dar pe care Dumnezeu ni l-a dat, pen­tru a ne îndemna să schimbăm drumul greşit pe care am mers până acum şi să ne însuşim lecţia cu­noaş­terii şi a iubirii, care e adevăratul sens al vieţii. Avem o singură şansă de ieşire din criza în care în­trea­ga omenire este implicată: să optăm pentru o adevărată re­naştere spirituală. Cu alte cuvinte, să trăim în armo­nie cu Dumnezeu, cu noi înşine, cu semenii şi cu natu­ra.

Dumitru Constantin Dulcan în interviu (noiembrie 2016)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duşmani

Eram prieteni vechi, odată,
Ba din acelaşi sat,
Şi pentr-o 'mpărăţie 'ntreagă
Noi nu ne-am fi certat.

Dar într-o zi de sărbătoare,
Mergând pe câmp agale,
C-o fată, dintr-un sat aproape,
Ne-am întâlnit în cale.

"A cui eşti, fa?" — i-am zis în treacăt
"Ia stăi din mers o leacă..."
"A cui să fiu?" — ea ne răspunde,
"A cui o şti să-mi placă..."

Atât a trebuit: o vorbă,
Şi-un semn cu salba mâinii, —
Şi dintr-o vorbă de muiere
Azi ne mâncăm ca câinii...

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele galben

Cu inima în mână, am mers prin oraş,
păşind pe prima zăpadă din anul ăsta.
Şi inima mea, stropită cu vin şi oţet,
continua să putrezească în ritmul celor 37 de ani,
în timp ce coţofenele se adunau pe umărul toboşarului.
Oasele singure nu mă puteau salva.
Nici numele tău, Argentina, pământ al făgăduinţei.
Numai un câine mare şi galben s-a îndurat de mine,
a venit spăşit şi mi-a mâncat inima, fără grabă.
Apoi a plecat, s-a îndepărtat spre orizont ca o imensă floarea-soarelui.

poezie de Doina Ioanid
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşadar, de ce am mers pe lună? A ajunge acolo părea a fi o problemă uluitoare. Ce este acest spirit din om care îl împinge să se îndepărteze de fericire şi de securitate, să trudească, să se expună pericolului, să rişte chiar dacă există o certitudine rezonabilă a morţii în misiune? Mi-am dat seama - luna ne arată - omul nu este făcut ca să fie în siguranţă şi confort şi bine hrănit şi distrându-se, nu, el merge împotriva intereselor sale, împotriva fericirii sale - el este constant mânat ca să facă lucruri iraţionale; forţa, nu el însuşi, îl conduce şi el trebuie să meargă.

citat celebru din H.G. Wells
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alinarea Mariei cu cel înviat

Ce-au simţit atunci: nu este oare
decât orice taină mai dulce
şi tot pământesc:
când puţin palid încă de groapă,
uşurat a mers către ea:
înviat în tot locul.
O, către ea, mai întâi. De nespus
le era vindecarea.
Da, se vindecau, asta era. Şi n-aveau nevoie
să se-atingă tare.
El puse, de-abia o secundă,
a lui – în curând
veşnică – mână, pe umărul ei femeiesc.
Şi ei începură,
tăcut ca pomii-n aprilie,
şi neţărmurit,
acest anotimp
al supremei lor legături.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Viaţa Mariei, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!