jungla

Patruzeci de zile

Obiectele au ochi de jar, mai ales cărţile, cum spunea o prietenă.
Când privesc cum s-au demodat, prizoniere în imitaţii ieftine de piele,
în cartoane căptuşite cu burete, în haină de supracopertă,
mi se tulbură ochii de milă, ca pentru nişte copii.

Nu toate femeile scot cărţile la aer o dată pe an, la fel cum
tot ele nu curăţă tocul ferestrelor, ci doar geamul,
geamul păcătos care ne inundă cu razele maculate cu praful gărilor şi
aşteptărilor, cu praful celor muribunde, cu file palide şi litere
ce-şi pierd identitatea, atrase în hârtie precum frunzele toamnei în pământ.

Povestitorul scrie, scrie tot mai repede.
Scrie, scrie tot mai la fel, până când ele nu mai au titluri.
Abia ce mă prind cu dinţii de liana unei jungle, că imediat jungla
devine deşert, liana şarpe şi eu călcâiul Evei muşcat de şarpe.
Eu scriu despre apă, apoi despre fântână, apoi despre găleată,
el scrie invers: găleata se varsă în fântână, fântâna seacă şi apa se tulbură.

Nu toate femeile îşi scutură hainele de praf, şi atunci
praful razelor dimineţii în casa lor e doar praful anticarilor şi bibliotecilor,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om şi deltă

E gol, din nou, vintirul. Mâna-i rece
încearcă să îl tragă. E prea greu!
Se simte părăsit de Dumnezeu
şi de noroc, iar timpul... timpul trece.

Mai are unul şi-i departe satul.
De când s-a luminat, a căutat
prin toate câte-au fost. A colindat,
în balta lui, de-a lungul şi de-a latul.

Ce-a fost, a fost demult şi nu mai este,
iar ce mai este-acum nu-i de-ajuns,
dar poate-n locul lui cel vechi, ascuns,
o fi ceva şi-n vremurile-aceste.

Îndreaptă lotca, ghionderul se-nfige
în mâlul gros şi negru din afund,
iar amintiri prin gânduri îi pătrund
şi caută voinţa să-i instige.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Crăciun

Mă uit la filme de Crăciun
Şi mă revăd copil de şcoală
Când mă veghea un înger bun
Cu aripi mici, de poleială.

Singur acasă eu n-am fost,
Fraţi şi surori aveam o droaie,
Atunci vedeam al vremii rost:
Ninsoarea se năştea din ploaie.

Priveam pe geam, cu ochii mari
La oameni, păsări, animale,
Geamgii şi iaurgii, coşari,
Eroi ai vechii mahalale...

În sfânta seară de Ajun
Împodobeam, cu toţii, bradul,
Ce forfotă! Ce dans nebun!
În lumi de basm treceam noi vadul.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (6 decembrie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

O cafea prea tare

La o cafenea în junglă, la o masă mai retrasă,
Beau cafea hipopotamul, individ cu pielea groasă,
C-o elefantesă amplă, mare specialistă-n jocuri
Deocheate, măritată, dar cu mini şi cu tocuri.
El era un gură-cască, cu tricourile ude
De sudoare, stând în baltă toată ziua în bermude
Şi fiindcă elefantul nu era deloc pe-acasă,
Îl bârfeau fără de jenă pipăindu-se sub masă,
Ba mai mult elefantesa încălzită foarte rău,
Şi-a băgat fără ruşine trompa în paharul său.
Papagali cântau pe ramuri cântecele de amor,
Băteau toba maimuţoii în idilicul decor,
Atmosfera minunată se cernea în asfinţit,
Când deodat' elefantesa scoase-un urlet ascuţit,
Şi apoi cu disperare reuşi să se agaţe
Toată tremurând de frică, la hipopotam în braţe!
Au venit jandarmi în fugă, care au găsit rapid,
Doar un şoricel în iarbă, un recidivist perfid,
Ce ieşise dintr-o bortă chinuit de-o foame mare,
Să adune de sub masă resturile de mâncare.

[...] Citeşte tot

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spitalul

Spitalul!
Spitalul pe malul şenalului,
Spitalul – şi luna iulie!
Se-aprinde-un foc în salon,
În vreme ce vapoarele Atlanticului fluieră pe şenal!

( Nu te apropia de ferestre! )
Aici sunt imigranţii dând târcoale castelului,
Iar eu văd un iaht în furtună!
Şi turme de vite pe toate navele!

( Este mai bine să ţii ferestrele închise,
Numai atunci suntem cu toţii apăraţi de lumea din afară! )
Cineva se gândeşte la o seră plasată pe zăpadă
Sau la o femeie sărbătorită-n biserică în ziua tunetului;
Cineva prinde imaginea frunzelor scuturate pe-o cuvertură
Şi-a unei conflagraţii într-o zi cu soare,
Şi eu trec printr-o pădure plină de oameni răniţi...

O, iată, în sfârşit, lumina lunii!

[...] Citeşte tot

poezie de Maeterlinck, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Penelopă

în această toamnă capricioasă
au dispărut lăcustele flămânde,
frunzele veştejite au putut să zburde în voie
prin inimile noastre
ca nişte poeme pline de tristeţe,
ochiul flămând n-a putut să mai străbată
laserii luminii până-n sufletul tău
plin de răşini mirositoare,
ce odisei blestemate se văd în lacrimile tale,
unde e ulisele din inima ta,
de ce l-ai alungat peste nisipurile saharei
ca pe un cerşetor de rând,
ai uitat când ţi-a mirosit prima data parfumul părului
şi tu i-ai băgat nasul între sâni să-ţi încălzească inima,
degeaba mai ţeşi pânza, penelopă,
că n-ai să mai simţi niciodată
fiorii aceia de cobră
cu veninul dulce-amar
injectat în carotidă.
e vânt, e frig, e toamnă, e singurătate,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (1 octombrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lettre a un ami d'autre temps ajungerea la impalpabilul dialog al sinelui cu sinele

vremea miracolelor se sfârşise
şi eu te conduceam pe ultimul drum al fiinţei
exact aşa cum parmenide a definit fiinţa
mi-a fost greu să nu plâng atunci
ştiind că nu te voi mai revedea
decât printre marile canoane
care formează un om
îl dărâmă
& -l fac să rămână pentru veşnicie
aşa cum blaga a definit veşnicia
nu ştiu de ce noica se îndeletnicea cu blaga
servind o supă cu tăieţei de casă la cantina pe care tu ţi-o doreai
ca fiind a săracilor pe atunci eram bieţii studenţi din regie
acum e facultatea de filosofie pe care eu mi-o imaginez cu mintea îndrăgostitului
de –atunci când de la 5.10 dimineaţa îmi exersam
marţial
ca şi cum nu m-aş pregătit să nu mor pământean
un fel de gimnice genii împins de o forţă cu mult mai mare
pentru mine facultatea de filozofie fiind cea mai frumoasă
clădire din lume cu patru aripi planând peste princeton

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori şi făpturi

Ce proiecţie divină într-o floare şi-o făptură!

Bebeluşi în buchet şi în petale ivoire împachetaţi,
De Ea, Natura, zămisliţi şi protejaţi,
Fac deliciul celor ce-i privesc, admiră
Pe-o tulpină firavă ca de sulfină,
Cât îi dat în viaţă ca să înflorească şi să ţină.

Dintr-o floare se iveşte o imagine ca din poveste,
O balerină sumar îmbracată în petale colorate,
Dansează atât de elegant pe ciripit de păsărele,
În zumzet de albine şi foşnet duios de frunze,
De vânt purtate-n aer şi plutind uşor
Ca ale ei gesturi de felină într-un dans amăgitor
Până se stinge –n văzduh şi-şi dă al său duh.

Un fluture cu aripi desfăcute dintr-un boboc de floare apare,
În culori de- un verde praz şi garnisit cu o dâră de lila,
Se înalţă şi pluteşte pe-ntinderea neţărmurită, albastră
A râvnitului răsărit de soare cu destinaţia apus...

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Ganea (16 aprilie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ah, organele sunt sparte şi maestrul e nebun,
Mai repet şi eu OLEACĂ ce-a rămas de la străbun,
Sunt bolnav, spune Esenin, omul negru a sosit,
Râsul, veselia-s gata, toţi suntem ajunşi la zid,
Roata trage, se învârte, un noroc prea pierzător,
Urc o clipă, în adâncuri de coşmaruri tot cobor,
O puzderie de îngeri în halate albe –scrob,
Mai departe, mai departe, as căzut ultimul drob.
Oooooooooooooooooooooooooooo
Stărui eu cu palme nalte,
Te cuprind jur-împrejur,
Simt fiinţa ta, mă-nvălui
Ca un foc fără contur,
Îngerii se împreună, se cutremură ceresc
Raiul, lacrimi curg şiroaie,
Fericire, te doresc?
Coapsa ta de căprioară
Ba dispare, ba se-alătură de noi,
Buzele poartă otravă,
Păr molatic, nu clipi.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul pas

Cum sta pe-o cracă-ntr-un imens copac,
Gorila Gu-gu, neagră ca un drac,
Se întreba, cu ciudă şi mirare:
"De ce e omu-n lume cel mai tare?
Cum a ajuns stăpân pe tot Pământul
Şi cum a dobândit, în timp, cuvântul,
Cu care se-nţelege foarte bine?
Prin asta doar e diferit de mine...
Se vede foarte clar, e diferit,
Dar saltul său de unde a pornit?""
Şi cum privea din vârf de pom spre vale,
Văzu, departe, fumegând furnale
Şi îi surâse, în sfârşit, norocul:
Secretul, fără dubii, este focul!
Cu focul el a preparat mâncare,
S-a încălzit şi a topit din fiare,
Făcând unelte tot mai avansate...
E foarte clar acum, e focul, frate!
Atunci urlă cu gura de un cot,
Să vină maimuţoi de peste tot

[...] Citeşte tot

fabulă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!