gluma

Pana mea

În pana mea stă agăţată lumea
O zugrăvesc cum vreau, sunt Creatorul
Iar de-i vreunul care să nu-i placă
Să-şi ia bilet, să plece cu vaporul...

De pana mea depind unii şi alţii
Şi să depind-ar vrea şi cei ce nu-s
Nu e de ici, de colo, să ajungă
În pana mea, concret, nu presupus...

Pe pana mea s-a scurs multă cerneală
Şi-o să se scurgă şi mai mult de-acuma
Să fii atent, să nu ţi-o iei pe coajă
Dacă ai nebunia să te-ntreci cu gluma...

Vrei pana mea să te atingă bine?
Ai grijă ce-ţi doreşti, ai concurenţă!
Dacă se-ntâmplă totuşi să se-ntâmple,
Te vei îndrăgosti cu... recurenţă!

[...] Citeşte tot

poezie de Petrică Conceatu din Volum în lucru - "Haioşenii" (23 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul omului

În Cimitir Belu, printre vechi morminte,
Stă un bătrân uitat, de veacuri, pe un mormânt, de piatra sură.
Aşteptând pe cineva s-a pară...
Şi-n treabă pe ori-şi-care cu sfinte rugăminte,
De nu cunosc pe cineva ca locul să-il dee.
Ca să se poate odihnii şi el, pentru întâia oară,
Chiar pentru o idee,
Măcar de o să moară.

Aceasta-i rugămintea, bătrânului şmirghel,
Uitat de toţi şi toate, în astă lume moartă.
A cărei probleme, din zi şi noapte se fac roată,
Şi ca să se rezolve toate, trebuie scos un ştecher...
Ce glumă!
N-o să meargă, e prea groasă treaba.
Şi uite asa am deviat, de la bătrânul,
Ce sta stingher, în Cimitirul Belu.

poezie de Cristina Vărăreanu (1 octombrie 2016)
Adăugat de Cria
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-ai plecat?

De ce-ai plecat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai,
Prin munţii cu păduri de brad,
Oricine-ar fi - femeie sau bărbat -
Potecile te duc spre Iad,
Şi nu, ca-n lumea basmelor, spre Rai?...

De ce-ai plecat
Cu vântu-n părul tău vâlvoi,
Când nici un glas nu te-a chemat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai
Potecile sunt încă pline de noroi?...

De ce-ai plecat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai
E luna primului păcat -
Păcatul care dintr-o glumă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeaua de dimineaţă

raze calde, blânde suliţi
soarele-mi trimite cu dulceaţă
la cafeaua mea de dimineaţă
şi liniştea domneşte peste uliţi

întrebări cu multe braţe
dacă am sau nu resurse,
mă împing spre multe curse
şi sunt gata să mă înhaţe

din cafeaua mea amară
sorb un optimism robust
dăltuit în piatră, bust
parcă m-aş vedea într-o doară;

dar când ştiu că vine iarna
şi că nu am pălărie
parcă zic atuncea: fie,
tot mai bună e povarna!

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesor Newcomer

Toţi au râs de colonelul Prichard
Când a cumparat un motor atât de puternic
Încât s-a autodistrus şi a avariat toate celelate
Piese componente ale morii.
Dar, iată, aici o glumă de mărime cosmică:
Perversitatea naturii care a făcut ca omul
Să dezvolte cu creierul său o viaţă spirituală –
Oh, miracolul lumii! –
Cu acelaşi creier o maimuţă sau un lup
Caută hrană şi adăpost şi se împerechează, înmulţindu-se.
Astfel l-a creat natura pe om,
Într-o lume în care ea nu i-a dat nimic de făcut,
La urma urmei – (deşi sufletul său puternic se roteşte permanent
Într-o ineficientă risipă de energie,
Încercând să se angreneze el însuşi în morile zeilor) –
În afară de a căuta hrană şi adăpost şi a procrea!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

A se fi

Mie mi se poate da numai
ceea ce pot uita.

Sunt chinuit de zei
pentru că ei nu-mi încredinţează
propria-mi suferinţă, - ci
lipsa ei, cunoscând că am avut-o,
adică.

Uitarea ei, neaducerea chiriaşă
de aminte
a locurilor
şi a timpurilor frumoase
din mine şi de pe mine...
Sunt apăsat de amintirea
faptului că am uitat!

Mâine mi se va spune:
ieri ai omorât un zeu!
Voi fi, da, ghilotinat

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invitaţie, la viaţă...

Cuibul berzelor ne aşteaptă...
Stânci golaşe, în jur natură,
Cu voinţe pătimaşe
Toate sunt la îndemână,
Viaţă vie sau furtună...
Sub cerul capricilor,
Cu ispite fără număr,
Căci viaţa nu e glumă,
Tinde doar spre înălţimi,
Doar e Marea aventură.

Vântul sorţii ne sopteşte
Răspândind în jur ispite,
Că iubirea-i lucru mare,
Aripile ei vioaie
Poartă fără de tăgadă
Doar poveşti nemuritoare,
Fiindcă sunt în mare vogă.

Timpul curge pe cărări

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (29 septembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interacţiune

îmi aleg inima nu ce aud nu tot ce simt
s-ar putea să fie doar carnea
îmi aleg inima pentru că altfel ce-aş fi
o glumă proastă pentru că inima nu va merge niciodată
acolo unde merg să beau o bere sperând că pot uita tot ce nu am ales să mi se întâmple
şi lucruri se întîmplă
aşa cum cineva loveşte tasta enter şi se aude mesajul de eroare
ori de avertizare când tu abia mai respiri de departe
n-ai fost acolo şi până la urmă nici nu mai contează
erai prabuşit deja şi când credeai că s-a terminat
până la urmă tot nu e chiar tot
urmează altceva şi mai rău
aşa că-mi aleg inima
e tot ce mai am să respir
şi nu-i doar un exemplu de viaţă pentru cuvintele noastre.

poezie de Victor Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tabla înmulţirii cu şapte

Nimeni,
nimeni nu mai vrea să fie balaur.
Nimeni.
Mai ales balaur cu şapte capete.
Că nu-i glumă să-ţi cumperi
şapte pălării deodată.
Sau şapte perechi de ochelari.
Iar dacă mai eşti şi fumător, ce faci?
Iar dacă-ţi mai place şi păhărelul?
Bineînţeles, e grozav să-l bârfeşti pe cutare
cu şapte guri sincronizate,
dar face să fii balaur
numai pentru atât?
Dar când prind a se certa
cele şapte capete – care dintre ele-i mai deştept? –
vai, Doamne! cum se mai mănâncă,
cum se mai muşcă!
Hai să fim oameni, zice balaurul,
furat de gândurile acestea pedagogice,
apoi se dă de şapte ori peste cap

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Romanciuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, fiica a Evei...

Tu, fiica a Evei, clocotitoare faptura,
Ce-ti curge in vine fluidul miracol,
Ne-arunci cu stiinta si fara obstacol
Amorul, ce nu vrea sa stie masura...

De mii de ani cum spune geneza,
Femeia cladeste, darama, ridica, coboara
Istoria lumii pe a vietii scara,
Scriindu-si adesea cu sangele-i teza...

Doar ea a stiut, omenirea sa tie,
Cu dragostea ei iubitoare sa-ntreaca,
Furtuni si dezastre, ce si azi ne incearca,
Sa duca senina a vietii solie...

Virtutea, credinta, iubire-i fecunda
A dat pamantului, multimea ce creste...
Ca multumire omenirea astazi darueste
O zi speciala, aniversala, ce abunda...

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Enescu (8 martie 2010)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!