dumitru matcovschi iarba

Cana cu iarbă

Fiecare iepure are la cap o cană de iarbă!
Fiecare cană are la toartă o ureche ascuţită!
Fiecare toartă ascuţită are o cute şuierătoare.
Fiecare cute
are un loc în care e căutată
de o coasă neascuţită de fiecare.
Fiecare coasă
are o coadă obosită în care se sprijină o livadă.
Fiecare livadă are un iepure
în care se întinde fiecare
şi aleargă.. aleargă...
de frică să fiarbă
în cana cu iarbă
bătătorită de nimeni!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba verde de acasă

La fel şi-n cer, dar totuşi diferit,
Ba poate chiar conform cu altă viaţă ‒
Înzdrăveniţi ne-om lua la fugărit,
Dar prin grădini nu va mai fi verdeaţă.

Şi ce păcat, căci am călca uşor,
Imponderabili, spirite plutinde,
Dar pământeasca iarbă de ogor
La Dumnezeu pe pajişti nu se-ntinde...

Acolo e lucernă de neon
Şi-s supraveghetori discreţi, angelici,
La megafoane, muzici de bon-ton
Şi diavoli feminini, cu ochi eterici.

Şi cât e raiul rai de lung şi lat,
N-o să găsim un fir de iarbă grasă,
Şi ne-om şopti, cu glas îmbălsămat,
Că tot mai bine ne era acasă.

poezie de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarbă

Ridicaţi movile înalte de corpuri la Austerlitz şi la Waterloo.
Îngropaţi-le apoi şi lăsaţi-mă să-mi văd de treabă –
Eu sunt iarba; acopăr totul.

Şi ridicaţi-le înalte la Gettysburg,
Şi ridicaţi-le înalte la Ypres şi la Verdun.
Îngropaţi-le şi lăsaţi-mă să-mi văd de treabă.
Doi ani, zece ani... şi pasagerii întreabă şoferul:
Ce loc este acesta?
Unde ne aflăm?

Eu sunt iarba.
Lăsaţi-mă să-mi văd de treabă.

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine viaţa se trăieşte.

Nichita Stănescu în Din dragoste pentru Nichita, înregistrare TV cu Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă învelesc în iarbă

Huliţi-mă cât sunt viaţă!
Să mă slăviti-n prefaţă...
Căci mie chiar nu-mi pasă
Fila mie masă şi casă.

Nedorind rece carcasă
Ce nu vă e ţel nici casă!
Căci eu beau apă-n baltă
Şi mă învelesc cu iarbă

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A te preface mort în iarbă

Mi-am lăsat barza pe stâlp
cu un ou de piatră în rană.
M-am întins pe iarba cosită de iarnă
şi-mi bate în uşa spinării
un frig dezgheţat.
Cerul e albastru ca oaia
şi ciobanii albi ca brânza
şi stâna lăptoasă ca steaua
nordului.
Vai! Câtă viespe poate duce
pământul
în muşcătura
unui mormânt!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-a-ntrecut iarba

A trecut iarba prin piatră
S-o sărute soarele;
Nici nu strigă, nici nu latră
Şi-o calcă picioarele
Şi-o mănâncă fiarele...
Dar o vede soarele.

Eu ce drum am străbătut
Ca să merit un sărut?
Ce munte sau despărţire
Ca să merit o privire?

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândindu-mă la iarbă

A înflorit iubito liliacul
În anul acesta, sigur, nu-l mai rup
În anul acesta nu îţi mai aduc..
Las florile să-mi înflorească iadul

Au înflorit florile lângă alei
Pe unde ne plimbăm sub clar de Lună
Pe unde, des, mă sărutai nebună
Ştii cum sună florile din clopoţei

Fac paşii rari că nu am nicio grabă
Iarba e bucuroasă că, eu, n-o calc
Trec întristat gândindu-mă la iarbă

A înflorit iubito liliacul
Mă cheamă aleile să le colind
Te chem din amintiri urmându-mi pasul

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând 5

De aceea, pentru mine muntele - munte se zice.
De aceea, pentru mine iarba - iarbă se spune
De aceea, pentru mine izvorul izvorăşte
De aceea, pentru mine viaţa se trăieşte.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoană de iarbă

Inelul de pe deget
în formă de lună
mă strânge.
Ustură lacrima
trecută prin ochi
ca un cuţit
şi visul stă agăţat
deasupra pleoapei
ca o duminică
ce aduce vindecarea...
Să ne iubim, îmi spui,
să nu lăsăm timpul
să fluture ca un steag prin noi,
ca şi când ne-ar închide
într-o icoană de iarbă...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!