Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

cristal

Poezii despre cristal, pagina 10

* * *

se-adună dintr-odată, în liniștea-nserării,
dorințele absurde în cupe de cristal;
hai, strigă-mă, iubito, și nu lăsa uitării
o clipă de ''cu tine'' dintr-un refren banal!

ți l-am cântat cu ochii, cu gura ți l-am scris
pe-o coală cu solfegii, când nu știam că sunt,
în jocul de cuvinte, un adevăr proscris,
un ''quelque chose'' amarnic și-atâta de mărunt.

în liniștea din noapte se naște-un cântec nou:
voi asculta în mine cum pleci, uitând poteci
pe unde ochiul vremii a plâns în noi ecou;
și ce dorințe-absurde, și ce refrene reci!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cristina Mariana Bălășoiu

Drogul iubirii

mi-am aprins o țigară
și am tras cu sete din ea
nu am știut că în mijlocul ei
este plantat drogul iubirii
mi-am otrăvit gura cu dulceața
din floarea de salcâm
privesc în globul de cristal al vrăjitoarei
îmi văd timpul prins într-un tablou
iubirea cum îmi dârdâie
în ritmul unui clopot
am simțit o mână
care frământa frunza de trifoi
iar noi pluteam în cupa fericirii
dansam în ploaie de cuvinte
și aveam ca martori
noaptea
ziua

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un alt vernisaj

La mine ceru-i mâhnit...
La tine să fie oare la fel?
Un strop de azur necăjit,
Descântă ceața-ntr-un fel.
În plânset de frunze găsesc
Un alt vernisaj autumnal,
Vrăbii zglobii îngrămădite cerșesc
Leac pentru dor, în potir de cristal.
Umbra îmi e stacojie povară,
Pasul, mereu, un nou început,
Pleoapa păstrează o clipă fugară
Cu frunze și oameni, același lut.
Iar vântul rebel mătură norii...
Ce trist e bietul castan!
Oare-i vor scrie cocorii?
Câte speranțe încap într-un an?

poezie de
Adăugat de Mihaela AlinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Popa

Cioburi de lumină

Cristal ți-e trupul în vârtej de fuste
și ochii-ți sunt ferestrele spre mine;
mi-e gândul stors ca floarea de albine,
când literele te-nvelesc, robuste,

cu rouă-albastră. Dezmierdări puține
sunt și vor fi - ce încercari înguste
să-ți miște fruntea din aride cruste
ori chipul pal să-l urce-n opaline

contururi. Tu, întemnițat odor
în universul lumilor barbare,
mai șterge-mi rana pân' o fi să mor

în lupte-adânci. Îți cer, în gând, iertare
că n-am solide aripi de condor,
să-nalț iubirea dincolo de soare.

sonet de (16 februarie 2009)
Adăugat de Ionuț PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Liber Amicorum Liviu Pop. Reforma dreptului privat roman in contextul federalismului juridic European" de Ionuț Popa este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -180.00- 143.99 lei.
Nicu Gavrilovici

Ninsori

În clopote de bronz încet mă ning
Si-n tânguiri de aprig vânt descresc...
Să mor de alb îmi pare-așa firesc
Și ochii-n țurțuri de cristal mi-i sting,

În aburi calzi de șoapte mă înalț
Apoi sub pleoapa-ti caldă mă afund,
Agonizez în pumnul tău rotund
De aripi încercând să mă descalț.

Ca pe-o aromă zâmbetu-ți inspir
Lăsându-mă de gânduri cotropit,
De-atâta Rai în tine regăsit
Mă plec în rugă și tăcut mă mir

Și-n vreme ce înfiorat te-ating
În clopote de bronz încet mă ning...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Tu esti cîntecul meu de izbînda

Peste noapte cînd te înfatisezi
în firele ploii,
intru surîzînd
sub cupolele tale de cristal,
uimit de bogatia ta
si mîngîi frîiele cailor tai
batute cu piatra de zamfir.

Eu voi încalca
pe-un armasar alb
si-mi voi agata ploile,
cercel sunator la ureche,
sa ma auzi cînd trec.

Priveste-mi ochii
cît de albastri-mi sunt!
Ma gîndesc la Comuna,
la boltile-i înalte cît privirea.

Si cînd rostesc numele ei de purpura

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Dincolo de umbre

Meditez până-mi topesc gândurile-n vise
și se întrupează-n zidul înțelegerii,
lumea își șterge fața după colțurile întâmplării,
se agață de frânghiile timpului,
să intre în scrierile uitate în ungherele ascunse
de patima căutătorilor de comori.

Dincolo de umbre de unde te urmăresc
norii curg cu ploi de lumină
pe care le înghit ochii tăi, să se nască
ființa de apă în alcătuirea trupului
cu mineralele iubirii de viață picurând
în inima ispită cu forme de mugur deschis
turnate în cristal pentru înflorire de-a pururi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Episod dramatic

nori negri se înghesuie unul într-altul
acoperă lumina prevestesc furtună
descărcări electrice fulgeră înaltul
în deșertăciunea cu păcate tună.

grindina strivește splendori în grădină
florile iubirii le culcă la pământ
pe alocuri ploaia cânta în surdină
îi ascult mesajul sculptat pe cuvânt.

când suferă natura plânge și Dumnezeu
arborii de cristal sunt frânți de tornade
prin marea speranței trece un alizeu
cu moartea pe aripi pretinde ofrande.

ne-am bătut joc de planetă e în agonie
omenirea se preschimbă într-o mare demonie.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Armonia viselor firești

dimineața răzbate prin aburi de cafea
se trezesc gânduri din raiul gândirii
lumina coboară pe zări de catifea
cu sclipiri de cristal în raza privirii.

e cald și e bine și eu mai visez
întâlnirea cu muza, cu poeții iubiți
întâmplări frumoase veselă condeiez
sunt împăcată să-i văd fericiți.

mă visez însoțită de lună și stele
în călătoria mea prin lume
visez primăvara, armonii cu lalele
peste tot trecutul lasă urme.

strâng în rucsac amintirile mele
dragi experiențe din cartea cu nume.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Impasibil

În noaptea cristal înghețată,
doar gândurile,
fac gălăgie:

"- Și cu mine, cum rămâne?
întrebă "verdele",
cu ochii roșii și sufletul cenușiu.

- Ce vrei?
răspunse "albastrul" impasibil.

- Să zăresc prețioasa umbră târzie,
să-i ascult șoapta distant magică,
prea adesea tragică,
să-i miros viața respirând prin toți porii,
să mă sufoc gustând vântul,
să-i înnod într-un surâs rafalele
reușind să-L enervez,
și-apoi să smulg marele NU
ascuns în și-așa rarele

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 10 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook