cristal

* * *

Cuvintele mele magice, cu atenţie, să fie ascultate
Şi de către cei ce vin după Coşciugul meu să fie scandate,
În timp ce e dus spre sălaşul său, ascuns.
Iar voi, care mergeţi înainte şi voi, care veniţi după Râ,
În mersul lui spre locul de pe Cer, aflat cel mai sus,
În timp ce stăpânul sanctuarului, însuşi Râ,
În picioare aşezat, în Barca sa,
Face să devină fructe florile pomilor înfloriţi,
Voi, toţi, să aflaţi!
Şi Râ, la rândul său, se află în mine!
Am făcut, ca de cristal, firmamentul lui Ptah, lustruindu-l bine.
O, Râ! Sufletul meu este mulţumit, ai inima plină de bucurii,
Când contempli frumoasa rânduială din această zi,
Când, în acest oraş sfânt, Khemenu, te-ai ivit,
Pentru ca, apoi, să-l părăseşti prin Poarta de Răsărit...
Primii născuţi ai zeilor, care te-au precedat,
Ies în întâmpinarea ta, imediat,
Şi cu strigăte de bucurie te salută...
O, Râ! Fă, pentru mine, dulce şi plăcută
Calea străbătută de razele tale de soare,

[...] Citeşte tot

poezie din Cartea egipteană a morţilor (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altarul neputinţei

Am pornit la drum, cândva, cu doi îngeri laolaltă,
unul palid lăcrima, celălalt râdea de-o înaltă
umbră ce-şi purta pedeapsa într-o vreme de război
şi trăgând la o povară ca un car cu şapte boi.

Vina este-a cui greşeşte fără a plăti curând,
o povară-i cât o mie de credinţe la un loc
dar ne vom găsi finalul într-un colţ, pe un alt rând
şi nu vom zâmbi ori plânge pe la porţile de foc.

Visul vieţii viitoare este jocul de noroc,
o ruletă ruginită rar trece de primul joc
iar cu feţele de sticlă răstignite pe-un altar
trec suflete prăpădite într-un vid rudimentar.

Luna roşie, pe-o rană, reflectând lumini oculte,
cu pistruii de cristal, ne zâmbeşte-ameţitoare
când copacii zgribuliţi stau în spasme să asculte
simfonia dedicată unei raze solitare.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa din Valuri (29 octombrie 2007)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

nemăsurata durere

poate că suntem pe
o direcţie greşită
înduioşându-ne sau
speriindu-ne de Moarte, de risipa
sângelui mustind în ţărână
vai, era atât de roşu, de cald…
suntem patetici ţinând cu dinţii
de lucruri, limite, reguli, prejudecăţi…
– Nu insinuez ca alternativă anarhia
ci percepţia
altfel
a lui «înăuntru – înafară»
viaţa în această rană enormă –
viaţa de apoi, zugrăvită eronat deseori,
«normal – paranormal» iată
vă chem să-mi spuneţi: par anormal (!) crezând
că sublimul
nu-l vom atinge niciodată
cu simţuri din carne?!
cine mă pune să-l caut?!

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa Rozinei

Guerlain a botezat parfumul
"Voilà pourquoi j'aimais Rosine".

Guerlain a botezat parfumul
Extras din cupele de crin
Cu numele necunoscutei —
Boeme
Sau aristocrate —
În ale cărei bucle blonde,
Decolorate
Sau pudrate,
A cunoscut întâia oară
Parfumul cupelor de crin...
Guerlain a botezat parfumul
"Voilà pourquoi j'aimais Rosine".

Rozina...
Unde e Rozina?
Un strop uitat într-un flacon
Se-ntreabă: Unde e Rozina?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, II, nr. 6 (24 octombrie 1912)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colosul

în adâncimea hăului din noi
în fluctuaţii de neant şi energie
a mai născut o lume. De strigoi
cu aripi albe şi privirea vie

era în toate ca la început
Cuvântul şi din El lipseau strigoii
era numai o lume- cea de lut
în aşteptarea vântului şi ploiii

şi mai erau şi galaxii şi stele
şi mai erau planete din brutal
şi mai erau nişte figuri din ele
figuri de stil şi braţe de cristal

şi peste toate domina lumină
din toate izvora doar claritate
o pură claritate şi virgină
şi mai adâncă poate decât toate

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (4 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Titanicul

În vreme ce naviga din zori până-n amurg, un palat pe apa de opal,
I-or fi şoptit oare valurile din prova-i mândră care va portul ei final?
Că voiajul de nuntă se va sfârşi-ntr-un liman calm, adânc, coraligen,
Unde după şocul coliziunii va acosta la dana somnului etern?

Dar numele ei se va pomeni în veci, avertisment pentru alte nave,
Cum inima-i a fost spartă de loviturile topuzului de cristal, grozave,
Cum în maiestatea-i, fără egal încă, şi-a plecat capul neajutorată
Şi cu lumini şi muzică în giulgiul mării a plonjat îmbujorată.

Oare strălucirea şi visele, jumătate-mplinite,-n zilele care s-au scurs
Trezit-au gloria sădită-n sufletul omului de Divinitatea cea de sus?
Pentru că impregnaţi de harul iubirii, atinşi de-un mir scânteietor,
Bărbaţii s-au regăsit în eroism ca-ntr-o normalitate a firii lor.

O, miezul acelei nopţi stranii şi solemne – cu aisberguri la fereşti –
Când Moartea, rece şi pală, privind drumurile noastre omeneşti
A văzut puterea Morţii-nvinsă de-o Doamnă decât ea mai mare,
Viaţa veşnică deschizând uşa noilor sosiţi de pe mare.

poezie de Katharine Lee Bates, 1859 – 1929, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profeţii mincinoase

mâine voi scrie despre buzele tale, despre atingerea ta.

astăzi nu.

astăzi sunt hotărât să îţi sădesc un pom fără roade în trupul tău nemişcat.

mâine voi scrie despre părul tău, despre curgerea lui firească între minut şi anotimp.

astăzi nu.

astăzi sunt hotărât să cobor îmbrăcat în frac şi să ciocnesc cupe goale cu îngerii de piatră.

către prânz voi îmbrăca armura verbului impersonal.

zeii se vor ascunde lăsând Olimpul pradă cântecelor gothice.

cortegiul nostru se va împiedica de trupurile giganţilor, ciclopilor şi gorgonelor otrăvite
de mesageri fără milă
dar nimeni nu ne va putea opri să privim amurgul de pe crestele disperării.

[...] Citeşte tot

poezie de Eduard Dorneanu (23 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

De-i noapte fără ea, nu-i vis
şi mintea, sufletul, sunt negre;
cum zile fără soare, nopţi nu sunt integre...
E-o bucăţică de culoare de pe cerul negru, alb deschis.

De mic copil o atingeam cu mâna,
avea nenumărate semne, ce le-nţelegeam...
Le-am dat uitării, nu mai sunt, căci pe atunci, din timp îmi luam...
Acum doar o remarc, accidental... Că e-o prezentă şi că-i "una".

Mă-nebuneşte gândul când nu se arată
în tot ce se compune, în globul ei de sferă...
Este femeia plină de mister ce se ascunde de pudoare şi ce speră
să fie veşnic tânără, să aibă o parte de necunoscut, să fie ne-ntinată.

Ne-ncântă de când lumea, are forme multe,
este sălaşul miilor de inspiraţii, este Muza,
se oglindeşte-n ape, este şi oglinda, e suavul din oceanul negru, e meduza...
O vezi frumoasă, dar e şi venin, te poate otrăvi sau să te-ncânte.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se ştia dacă Phileas Fogg are nevastă, copii, părinţi, prieteni. Trăia singur în locuinţa-i din Saville-Row, unde nu răzbea nimeni. Despre interiorul lui nu se puteau spune prea multe. Un singur servitor îi era de ajuns. Dejunând şi cinând la club, la ore precizate cronometric, în acelaşi salon şi la aceeaşi masă, netratându-şi colegii şi neinvitând vreun străin la el, se întorcea acasă, pentru a se culca numai, exact la miezul nopţii, nevroind să profite de încăperile confortabile pe care Reform-Club le ţinea la dispoziţia membrilor cercului. Din douăzeci şi patru de ore petrecea zece la domiciliul său, dormind şi ocupându-se cu îngrijirea ţinutei sale. Dacă se preumbla, se preumbla întotdeauna cu pasul măsurat în antreul cu mozaic pe jos, sau pe galeria circulară deasupra căreia se rotunjeşte o cupolă cu geamlâcul albastru, cupolă sprijinită de douăzeci de coloane ionice de porfir roşu. Dacă dejuna sau cina, bucătăria clubului îi punea la dispoziţie toate bunătăţile sale; oamenii de serviciu ai clubului, grave personaje îmbrăcate în haine negre, îl serveau în vase speciale de porţelan pe lenjerii de Saxa; îşi sorbea băuturile din pahare de cristal fin. A trăi în astfel de condiţii înseamnă să fii un excentric şi trebuie să mărturisim că excentricitatea e bună.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor...

Mi-e dor de trosnetul din sobă, de aburi calzi de cozonac,
De mere coapte-n scorţişoară, de banca brună din cerdac,
Mi-e dor de albul pân' la hornuri, de sfânta seară de Ajun,
De caramelele cu lapte, de mămăliga din ceaun.

Mi-e dor de serile de iarnă când ascultam, atent, poveşti,
De zilele fără de grijă, de bruma albă din fereşti,
Mi-e dor de scârţâitul porţii, de îngereştile ninsori,
De lampa galbenă din geam ce pâlpâia până în zori.

Mi-e dor de puloverul de lână, de căciuliţa cu urechi,
De torsul mâţei lângă plită, de corzile chitarei vechi,
Mi-e dor de-aroma de gutuie, de ceaiul cald de muşeţel,
De uliţa copilăriei, de clinchetul de clopoţel.

Mi-e dor de laptele cu miere, de gustul fin de caşcaval,
De bolta casei încărcată de candelabre de cristal,
Mi-e dor de cocoloş cu brânză, de şunca proaspăt afumată,
De ciocolatele cu rom, de turta dulce asortată.

[...] Citeşte tot

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!