corabie

Simplă credinţă

Azi noapte m-am gândit la noi, şi cerul luminat de stele
Făcea ca valurile mării venind din larg învolburate,
Să vadă cât de tristă sunt şi cât de mult privesc spre ele
Şi încă te aştept să vii pe o corabie cu pânze albe şi curate.

De mult nu te-am văzut iubite şi-un dor de tine mă omoară
Şi-aş vrea între pământ şi cer o scară să-mpletesc din vers,
Facându-mă să cred că vii iar gându-acesta mă-nfioară
Eu neavând ce să-ţi ofer decât iubire sau, pe mine mai ales.

Simpla credinţă-ntr-o iubire ce nu se va sfârşi vreodată
Este dovada că prin gânduri tu vii cu fiecare val,
Iar universul nu-mi va cere pentru iubire nici-o plată
Lasându-mă să te aştept mereu, aici la margine de mal.

De mult n-am mai văzut iubite un soare-n dulce răsărit
Cu pescăruşi zburând în stoluri veniţi acum din largul mării,
Şi parcă-n flăcări ochii mei pe tine-acolo te-au zărit
Făcându-mă să cred de-a pururi în veşnicia depărtării.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul XVIII

Aici te iubesc!
Vântul se desprinde din pinii întunecaţi.
Luna străluceşte ca fosforul în apa nestatornică.
Zilele, de acelaşi soi, se urmăresc unele pe altele.
Zapada se dezvăluie în forme care dansează.
Un pescăruş argintiu alunecă din vest.
Uneori o corabie. Stele înalte, înalte.
O, catargul unei corăbii.
Singur.
Uneori mă trezesc devreme şi sufletul mi-e ud.
În depărtare, marea sună şi răsună.
Acesta este un port.
Aici te iubesc.
Aici te iubesc şi orizontul te ascunde în zadar.
Te iubesc şi printre aceste lucruri reci.
Uneori, săruturile mele se urcă pe acele corabii grele
ce străbat marea fără destinaţie.
Mă regăsesc uitat ca ancorele vechi.
Porturile devin triste când după-amiaza acostează.
Viaţa mea oboseşte, înfometată, fără niciun scop.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

Şi curge timpul şcolii-ndelungate,
cu-atâtea spaime vagi, cu aşteptare.
Singurătate, vreme-apăsătoare...
Şi-apoi afară: străzi sclipesc şi sună,
şi-n piaţă zvârle apă o fântână,
şi în grădină, ce lumi nemăsurate.
Şi în hăinuţa ta să treci prin toate,
cum nimeni altul n-a trecut şi n-o să treacă
O, straniu timp, o, vreme ce se-neacă,
o, tu, singurătate.

Şi să priveşti departe, afară, către ei:
bărbaţi, femei; bărbaţi, bărbaţi, femei,
copii în vii culori, şi nu ca tine;
şi-aici o casă, uneori un câine,
şi-ncredere şi groază ce mute, oscilează –:
O, jale fără sens, o, vis, o, groază,
o, neagră adâncime.

Şi să te joci aşa, inel şi cerc şi mingi,

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem necrepuscular

de foarte departe înţelegând felul de a fi al cristalelor
viaţa trebuia să meargă mai departe
pe mâine răspundeau judecătorii cu teamă
adormisem şi somnul meu îi făcea să redevină
la starea lor de dinainte de a mă preface a le da dreptate
foarte mulţi nici nu mai înţelegeau
cine şi despre ce se vorbeşte printre frunze de arin
lumina înserării devenise trup al cosmogoniei de leagăn
îl îmbălsămasem cu alte chipuri de scandinavi
dinadins victorioşi asupra sinelui dacă
sângele prelingându-se din corăbii îngheţate devine
altă lege a matematicii fluide
victorie nestinsă a clipei după fiorduri intrânde şi ieşinde
din mine însumi ca dintr-o corabie a lui noe
azi mi s-a părut a fi aşa & mâine mi se va părea la fel
şoferi saltimbanci îşi vor uni sufletele crepusculare
eu însă nu voi permite crepusculului să se atingă
de steaua cu clonţ de rubin din care alte stele muşcară
zeii la zenit îşi mută turma seninul celest & angelic
mişcă planeţii bunului eminescu & nu turma de demoni

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O corabie în derivă

Corabia bătrână ce mai pluteşte-n larg,
A dat semnal, o ştire, din marele-i catarg,
Că s-a oprit din drumul ce-o duce în spre mal,
Lovită prea puternic de-al timpurilor val.
De-atâta vânt şi ploaie, de-atâţea ani prea grei,
Motorul îi tuşeşte şi nu mai dă scântei,
I-a ruginit şi „Cala” iar „Prora” o trădează
Şi acul din busolă adesea deviază,
De-aceea poposeşte, puteri să-şi reculeagă,
Să-şi re înceapă mersul spre ţărmul ce o leagă
De amintiri plăcute şi dimineţi cu soare,
Dar şi zile mai aspre, furtuni necruţătoare,
Pe care le-a învins cu multă dibăcie,
Mai greu sau mai uşor, cum numai ea o ştie,
Dar anii au trecut, catargul i se-nclină,
Astfel că-ncet devine epavă submarină.
- Corabie bătrână? Încearcă să-ţi revii,
Îndreaptă-ţi prora strâmbă, uită de nostalgii,
Adună-ţi „echipajul”şi fă-l să înţeleagă
Căci numai armonia, enigmele dezleagă.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necuvinte

Ea a (a)bătut spre mine briza a-ntrebare;
Tresărind, eu i-am răspuns a acceptare.
Ea a întins spre mine talazul ca un braţ;
Eu am întins spre ea braţul ca un ţărm.
Ea m-a-mbiat la gânduri nesperate
şi m-a-ncercat cu descurajare
şi nenumărate clipe solitare;
Eu am înfruntat-o cu tenacitate şi
m-am ales cu o fărâmă de speranţă
ca o măsură preventivă.
Ea m-a sedus cu libertatea fără de sfârşit
a temniţelor albastre;
Eu îi sunt dator cu o lacrimă de-nţelepciune.

Eu am devenit valul zbuciumat între malurile sale;
Paradoxal, ea, liniştea dintre malurile mele.
Eu am trecut prin ea;
Ea a trecut prin mine.
Eu simţeam cum urcă sângele meu precum fluxul;
Ea, cum mi se scurge sufletul cum refluxul.

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul şi marea

Un univers de dor închis într-un pumn de lut însufleţit,
O picătură de sânge albastru ce respiră prin cuvânt
Încercând să evadeze din labirintul gândului ascuţit;
Ăsta-i poetul, ancorat în sechestrul clipei pe pământ.

Spiritul poetului – pânză de corabie pe talazul-destin,
Însufleţită de necuprins, cu a sa nestăpânită frenezie –
Este armăsarul pur sânge de sare al fiorului marin
Ce-şi acostează cuvintele la malul mării – tărâm de poezie.

Doar ascultând cum braţele vântului trag clopotele mării,
Poetul vede talazurile spărgându-şi coapsele de stâncă.
Cu ochii închişi, aude pescăruşii ţipând deasupra zării
Şi, ca-ntr-un vis, vede, sub apa furioasă, lumină adâncă.

Doar poetul poate să vadă cum întinderea de sineală
Îşi mestecă meşteşugit culorile sub boarea nevinovată;
Îi simte răcoarea şi pune-n nehodina din cerneală
Marea, pe care valurile cuvintelor nu obosesc niciodată.

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne

M-am maturizat rămânând aceeaşi...
Am crescut până ai spus Tu să mă opresc.
Pot vedea până unde decizi Tu că pot vedea.
Aud doar ce îmi este dat să aud.
Dar m-ai lăsat să simt, să gândesc şi să visez fără limite.
Şi totuşi...

Ce să caute cineva ca mine într-o lume atât de rea?
Ce lecţie m-ai trimis să-nvăţ şi, mai presus de toate,
Când o să mă-ntorc?
Chiar nu ştii
Cât de mult mă doare
Să trăiesc într-o realitate în care nimeni nu mă înţelege?
Chiar nu auzi
Cum te strig plângând în somn şi te implor
Să mă salvezi?
Chiar nu simţi
Cum caut refugiu ca o corabie lovită de furtună care...
Respiră aerul unei lumi gata să o înece?
Chiar nu vezi

[...] Citeşte tot

poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmblânzitoarea

şi-atunci venise ea
grăsuţă frumuşică vie
pocnise un colţ prea abrupt
cu marginea unei andrele
cu-o vorbă pestriţă catifelată
mutase camera veche vreo 2-3 mobile
centrul privirii spre răsărit

astupase – spunea gura lumii –
groapa celor de moarte păcate

ce-i drept mai chicoteau dracii
de te lua cu gol la stomac
o nelinişte dintr-acelea că musai
totul se va prăbuşi

şi oamenii se făceau lighioane
schimonoseau chipul Domnului
uitând de iubirea aproapelui

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O Spanie tânără

Era o vreme-a infamiei şi-a minciunii. Întreaga Spanie,
o Spanie rănită, era îmbrăcată pentru carnaval,
un saltimbanc trist şi meschin; era o campanie
făcută s-ascundă rana pricinuită de glonţul mortal.

Asta a fost atunci. Eram aproape-adolescenţi:
timp tulbure, prevestiri rele, zări gri, grave,
coşmaruri în spatele unor ochi inocenţi,
iar marea dormita, umflată de-atâtea epave.

Am jurat că vom abandona acea galeră sordidă,
că vom naviga departe pe catifeaua marină,
că vom părăsi portul pe-o corabie de-argint, rapidă,
că vom ridica velele şi vom cunoaşte libertatea deplină.

Chiar şi atunci, în abisul acelui vis – copleşit
de-a secolului insuficienţă, confuzie şi erori –
n-am încetat să căutăm lumina care n-am devenit,
idealul pierdut, să navigăm prin noapte spre zori.

[...] Citeşte tot

poezie de Antonio Machado, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!