ciob

Când m-a creat Dumnezeu

Dumnezeu, când m-a creat,
a zis -drăguţul de el- că ar fi bine ca,
lutul meu să aibă o plămadă cât mai consistentă!
Aşa că, înainte de a trece la frământatul divin,
a chivernisit în covată, cu multă râvnă,
Cutia Pandorei, cu trei căpeţele de speranţă:
un cântar pentru jumătăţi de măsură,
un cuţit cu două tăişuri
şi un potir pentru fericire, cu gura în jos!
Dar, din lipsa obiectului muncii,
-norocul- aceste odoare sfinţite, vor fi rivalizat
atât de mult între ele, încât, după încăierare,
din fiecare au rămas numai nişte cioturi:
din jumătăţile de măsură, doar măsura;
din cuţit doar partea care secţionează fericirea;
şi, din potir, doar un ciob!
Dumneazeu, când m-a creat...

pamflet de Iulia Mirancea (15 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de duminică

Azi e prima dată când mi-e drag să stau cu mine
azi, chiar nu mai am chef să schimb lumea
dar e un exerciţiu ludic să-mi pot expune sufletul
în lumina unui ciob de sticlă colorată de mine...
nu mai calc desculţă demult...
dar mă-ntreb, numai! unde se ţine
concursul de frumuseţe al dumnezeirii
când fiecare zi se ascunde după cealaltă
numai eu... alerg, alerg vrând multe să uit-
celulele mele toate au memorie
toate amintirile îmi ard sub piele
numai Chopin e cântecul meu de răspuns
să-nteleg cum de mi-e drag,
azi să stau cu mine
într-un labirint launtric când cineva
încearcă să urce o scară cu susul în jos...

poezie din autor, Poezii de suflet (8 iulie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul nerisipitor

— Cu cel ce nu-i decât un ciob,
cu un hoinar te bucuri, tată.
Eu ţi-am dus greul ca un rob —
şi n-ai fost vesel niciodată.
— Da, fiul meu, tu ai robit,
dar eu te-aştept de-o veşnicie
ca să-mi slujeşti ca fiu iubit,
din dragoste, nu pe simbrie...

— Cu-acest fugar, cu-acest proclet
petreci sub viţă şi sub cetini.
Şi mie nu mi-ai dat un ied
ca să mă bucur cu prieteni.

— O, nu un ied, ci zeci de zeci
ţi i-aş fi dat, căci se cuvine.
dar tu voiai ca să petreci,
vai, cu prietenii, nu cu mine...

— I-ai dat inel împărătesc

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă ce încă doare...

Eu am plecat de lângă tine iar,
Dar sufletul meu n-a plecat.
E doar al tău şi este în zadar,
Sa mint mereu că te-am uitat.
În nopţile târzii când dorul doare
Şi când prin ciob de gând te caut,
Lacrima arde-n ochi cu disperare,
Iar dorul plânge-n cânt de flaut!

Îţi scriu pe cer că încă te iubesc,
Cum floarea iubeşte grădinarul.
Şi c-aş dori sa te reîntâlnesc,
Cu tine doar, eu aş uita amarul.

Pe unde eşti? Şi pe ce valuri?...
Te poartă viaţa asta blestemată,
Aş vrea să ştiu de-ai găsit maluri,
Eu nu sper să le pot găsi vreodată!

Iubirea ni s-a stins anost,

[...] Citeşte tot

poezie de Dorina Omota (6 aprilie 2016)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

În muzeu

Iar ulciorul mi-a vorbit,
Vrând, se vede, să mă mustre:
În colibile lacustre,
Stând pe scaunul cioplit

De-un druid, eu fui podoaba
Tribului întreg; şi-mi fu
Drag pe-atunci. O vezi şi tu:
Eu şi cu Dalvine roaba,

Fost-am de-un etrusc isteţ
Peste lac în luntre-aduse.
El sub laviţe-avea puse
Multe altele de preţ,

Cari pe-acele vremi senine
Artă şi minuni erau!
Astăzi hârburi poate stau,
Bietele, pe-un raft cu mine!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de iarnă

Sfârşitul iernii, cu zăpezi rebele,
rămase lângă codrul desfrunzit,
s-a răzvrătit în gândurile mele
cu vechi probleme despre infinit,
se-ntorc acum, cu ecuaţii grele,
dintr-un trecut rămas nedesluşit.

Să le accept pe toate, împreună,
ar mai putea să-mi fie de folos? –
le simt cum răzvrătite se adună
şi-n suflet se aşază tot pe dos,
când zorile, la margine de lună,
se rup din geana unui nor pufos.

Las gândurile toate risipite,
chiar dincolo de minus infinit,
prin galaxii în cosmos adormite
la margine de timp încremenit,
de-a lungul nevăzutelor ispite
de care mă despart reconvertit.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între... timp

Între... timp, adică atunci când nu mai e deloc,
sau nu e afectat a ceea ce era predestinat uitării,
nu se-ntâmplă nimic -şi-i foarte natural- nu-i ioc;
e vid de corp, de "este", vreo himeră-gând... E relaş căutării.

Şi în tot acest răstimp care nu-i timp în sine,
totuşi se trece... Restul stă prins inert, nepregătit,
"a l'improviso"-n pleonasmul de surpriză intervine
cu scuza de rigoare, că totul s-a schimbat... tacit.

Parcă-i un iniţiator de rău ascuns, vrut pe furiş,
transmis atât de calculat să fie implacabil "prea târziu",
tot petrecut între jaloane inventate într-un păienjeniş
din care din cocon se metamorfozează sabia Damocles pentru... ageamiu.

Deci e-o justificare când inexistentul ciob, spărtura de refuz, e strassul de-un... geamgiu.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut

iubire,
te caut în noapte
în clipe ce dor
tu n'ai să vii sau poate o să vii
în toamne reci, târzii
tu n'ai să fii doar un sărut
mereu neînceput, ca la început
eu iţi aduc un strop de vis
nu, nu-ţi cer nimic
din şoapte line, cristaline
ţes o scăriţă către cer
să duc, să duc spre stele
iubirea, visurile mele
mă vor privi întrebător
unde e ea
ea dorul tău
şoaptă fierbinte de amor
am smuls un ciob din lună
să scriu pe trupul tău poveşti de dor
din lacrimi de iubire pictez un râu într-o privire

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut

Te caut,
Te caut în sinele meu.
Nu te caut
Prin oraş,
Pe stradă,
Pe la altă adresă,
Pe aleea din parc,
Prin alte paturi,
Prin case conspirative,
Eu te caut doar în mine,
În sinele meu
Când mi-e dor.
Chiar dacă m-ai părăsit de mult,
Eu te găsesc mereu,
Mereu acolo te am,
Într-un ciob de inimă frântă,
Într-un cuib de fântână,
În inima pietrei din inimă,
Într-o cazemată a sufletului,
Necucerită,

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelinit de cetini

Din tot ce-am fost, a mai rămas, prieteni,
un ochi uscat şi-nţelinit de cetini,
pe buza râpii sale-n prăbuşire
cresc sălcii şi salcâmi foşnind subţire
şi lighioane vin să-şi odihnească
umbrele-n care mor şi să îşi crească
puiandrii tineri, tăbăciţi de vânt,
de parc-aş fi, am fost şi nu mai sînt...
Un ciob de lună neagră carnea-mi muşcă
de parc-aş fi un Baiazid în cuşcă
şi-un Tamerlan cu oase m-ar hrăni
să nu mai pot, nicând, împărăţi
lumina sfântă ce mi s-a furat
la vânătoare cât am fost plecat.
Dar nu sitari şi lupi sau pui şi iezi
ci-ntunecaţii tigrii bengalezi
prin jungla vremii eu i-am urmărit
din zori de zi şi până-n asfinţit,
dar, iată, puşca mea n-a percutat
şi am rămas precum un ochi uscat.

poezie de Ion Iancu Lefter
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!