apucat

Constructorul de poduri

Un bătrân mergând pe un drum singuratic
Ajunge în ceasul asfinţitului rece şi gri, tomnatic,
La prăpastia adâncă a unui râu cu vadul lat,
El a traversat în lumina amurgului, săracă,
Fără teamă şuvoiul umflat şi apa lui buiacă;
Dar, odată-ajuns dincolo, s-a-întors şi s-a apucat
Să dureze-un pod pentru-a lega un mal de celălalt.

" Bătrâne," i-a spus un trecător, " poţi oare să-mi explici
De ce-ţi pierzi timpul şi puterea trudind atât aici?
Călătoria ta se va sfârşi curând-curând, oricum
Tu nu vei mai călca a doua oară pe-acest drum;
Ai traversat deja prăpastia adâncă a râului cu vadul lat,
De ce zideşti acest pod când răcoarea serii tocmai s-a lăsat?"

Bătrânul l-a privit ridicând din pământ capul nins;
"Prietene, pe urmele mele păşeşte, întins,
Azi un tinerel fără experienţă," a zis,
"Iar el trebuie să treacă peste-acest abis.
Pentru mine prăpastia a fost un obstacol uşor de-înfrânt,

[...] Citeşte tot

poezie de Will Allen Dromgoole, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scaraoschi, căpetenia dracilor, voind a-şi face mendrele cum ştie el, a dat poruncă tuturor slugilor sale ca să apuce care încotro a vedea cu ochii, şi pretutindene, pe mare şi pe uscat, să vâre vrajbă între oameni şi să le facă pacoste. Atunci dracii s-au împrăştiat, iute ca fulgerul, în toate părţile. Unul din ei a apucat spre păduri, să vadă de n-a putea trebălui ceva şi pe-acolo; doar a face pe vrun om să bârfească împotriva lui Dumnezeu, pe altul să-şi chinuiască boii, altuia să-i rupă vrun capăt sau altceva de la car, altuia să-i schilodească vrun bou, pe alţii să-i facă să se bată până s-or ucide, şi câte alte bazaconii şi năzbutii de care iscodeşte şi vrăjeşte dracul. Ce-or fi isprăvit ceilalţi draci nu ştim, dar acestui de la pădure nu i-a mers în acea zi. S-a pus el, nu-i vorbă, luntre şi punte ca să-şi vâre codiţa cea bârligată undeva, dar degeaba i-a fost, că, pe unde se ducea, tot în gol umbla. Şi tot cercând el ba ici, ba colea, înspre seară numai ce dă de-o pârtie. Atunci se ia tiptil-tiptil pe urma ei şi se duce tocmai la locul de unde încărcase Stan lemnele.

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gheorghiţă

Deşi nu am avut ocazia să ne cunoaştem niciodată
în sângele nostru se vorbeşte acelaşi dialect.
Pe aici încă se mai moare din greşelile altora.
În lumea aceasta pe care tu nu ai apucat să o distingi
toate dezastrele poartă acelaşi nume: OMUL.
Mama Lucreţie, deşi nu recunoaşte, încă te mai visează.
Uneori, ochii ei de un albastru infinit ascund de ochii celorlalţi lacrimi.
Gheorghiţă, stropii aceia de suflet sunt rugăciuni pentru tine
şi deşi nu îţi mai pronunţă de mult numele
abia aşteaptă să te revadă.
Satul şi-a schimbat doar faţa. Cămările oamenilor au rămas aceleaşi.
Şi cu toate că am plecat cu toţii din el
într-un fel am rămas acolo.
Tată Oane încă se mai teme de injecţii.
Odată a făcut preinfarct şi aproape că ţi-a simţit degetele pe mână.
Cândva te va legăna din nou cu aceeaşi neştirbită afecţiune.
Dar nu încă, dar nu încă...
Gheorghiţă, probabil astăzi ai fi fost un bărbat bine,
cu casă, cu familie şi cu copii.
Uneori am fi pescuit împreună din prăpastiile vieţii absolutul.

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turnătorilor din rândul Bisericii Ortodoxe Române (BOR)

Am auzit adeseori,
Că sunt mulţi preoţi turnători:
Nu toarnă-n bronz vreo somitate,
Ci toarnă la Securitate.

În loc să fie răspopiţi,
În posturi nalte sunt numiţi;
În loc să vezi că se smeresc,
Trăiesc în lux şi se trufesc.

De nu m-ar îneca amarul,
Exemple eu v-aş da cu carul;
De-aceea, fără supărare,
Vă dau puţine, grăitoare.

Teódosíe ToMITAnu,
Numit de presă "Şpagoveanu",
Sluji la Mănăstirea SECU,
Cu numele de cod Alecu;

[...] Citeşte tot

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (6 ianuarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În primăvara lui '79, când am plecat la Cluj, la Colocviul Eminescu, am crezut o clipă că l-am apucat, în fine, pe Dumnezeu de picior. Am întâlnit acolo o insă care mi-a dat nişte semne vagi de simpatie. Era cu vreo patru ani mai mare ca mine, deja absolventă, repartizată profesoară într-un orăşel ardelean. Făcuse engleză şi română. Era urâţică, şleampătă, când mergea părea că se-mpleticeşte la fiecare pas. Tot ce purta pe ea părea aruncat cu furca. De la-nceput ne-am simţit bine-mpreună: doi nebuni, doi închipuiţi. Eu vorbeam numai în citate din autorii mei preferaţi, ea doar ironic şi parabolic, încât uneori, în lungile şi savantele noastre discuţii de pe străzile Clujului, ne dădeam seama că fiecare vorbea de fapt despre cu totul altceva decât credea celălalt. La un moment dat, s-a oprit lângă un felinar şi m-a-ntrebat: "Nu crezi că tot Clujul ăsta e doar un joc al minţii? Un vis din care va trebui o dată să ne trezim?" Până şi eu mi-am dat seama de livrescul idiot al frazei şi i-am răspuns sarcastic: "Nu crezi că Borges a zis ceva asemănător despre Buenos-Aires?" "Nu, nu, eu chiar cred în asta. Chiar cred că nimic nu contează, că totul e visul nostru sau visul altcuiva despre noi..."

Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile (2004)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansăm în ploaie...

Am îmbrăcat azi rochia iubirii
Şi-n păr mi-am prins o dulce orhidee
Ştiam că vii şi-am asteptat cuminte
În parcul de-altădată, pe alee.

Ai apărut şi pe neaşteptate
M-ai sărutat... N-am apucat să-ţi spun
Că inima-mi bătea ca o furtună
Iar gându-mi te striga ca un nebun.

Ce elegant eşti azi, iubitul meu!
Şi în priviri simt dulcea ta iubire...
De mâna mă conduci fără cuvinte
În dansul prea frumos spre nemurire.

Dansăm în ploaie... picături se sting
Pe ale noastre buze-nfierbântate
Nici nu ne pasă dacă în jur e frig,
Nimic şi nimeni azi nu ne desparte.

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansăm în ploaie

Am îmbrăcat azi rochia iubirii
Şi-n păr mi-am prins o dulce orhidee
Ştiam că vii şi-am asteptat cuminte
În parcul de-altădată, pe alee

Ai apărut şi pe neaşteptate
M-ai sărutat… N-am apucat să-ţi spun
Că inima-mi bătea ca o furtună
Iar gându-mi te striga ca un nebun

Ce elegant eşti azi, iubitul meu!
Şi în priviri simt dulcea ta iubire…
De mâna mă conduci fără cuvinte
În dansul prea frumos spre nemurire

Dansăm în ploaie... picături se sting
Pe ale noastre buze-nfierbântate
Nici nu ne pasă dacă în jur e frig,
Nimic şi nimeni azi nu ne desparte

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pachet de biscuiti

Nu stiu daca ati aflat cu totii, oamenii milostivi si instariti
De batrana ce-a furat de foame un banal pachet de biscuiti.
Ea de acolo isi cumpara sarmana, ieftin alimentul preferat
Pana cand cu preturile astea, n-a mai avut bani si l-a furat.

Totusi cat de rea esti soro lume,
Ce cumplit spectacol iti permiti
Daca s-a ajuns sa moara oameni
Pentru un pachet de biscuiti

Nu stia sa minta si sa fure, a trait in cinste din putin
Si-au vazut-o ca e speriata, parca o muncea un gand strain
Nici n-au apucat s-o controleze, ca s-a si predat ca intr-un joc
Si innebunita de durere a cazut si a murit pe loc.

Totusi cat de rea esti soro lume,
Ce cumplit spectacol iti permiti
Daca s-a ajuns sa moara oameni
Pentru un pachet de biscuiti

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă se gândeşte cineva că există ceva mai bun decât virtutea ori vreun bine dincolo de ea, atunci priveşte înspre bunurile pe care soarta le împrăştie şi aşteaptă cu îngrijorare să-i fie azvârlite daruri. Închipuie-ţi acum că soarta organizează jocuri publice şi că revarsă asupra mulţimii de muritori pe care a adunat-o onoruri, bogăţii, favoruri;o parte din acestea se fac bucăţi în mâinile celor care se încaieră pentru ele, altă parte ajunge să fie împărţită cu tovarăşi lipsiţi de credinţă, o alta se transformă într-un mare rău pentru cei cărora se revărsaseră darurile. Între ele, există bunuri care ajung la unii ce sunt cu gândul în altă parte, există bunuri care, fiind înfăşcate prea în grabă, se pierd şi scapă printre degete tocmai când sunt mai aprig apucate;nimeni însă, chiar dacă a reuşit să se înstăpânească pe ele, nu a apucat să aibă parte de o bucurie de lungă durată. La fel se întâmplă cu bunurile pe care soarta le aruncă de sus: sărmanii de noi ne agităm, ne străduim, ne dorim să avem mai multe mâini, privim ba într-o parte, ba într-alta; ni se pare că soarta întârzie să ne trimită darurile acelea ce ne aprind poftele: toţi le aşteaptă, dar ele ajung la puţini. Ne dorim să le prindem cât încă mai cad;suntem mulţumiţi dacă apucăm ceva, iar alţii rămân dezamăgiţi în speranţa lor deşartă;un dar slăbuţ îl plătim cu mari chinuri ori - chiar de sunt splendide - rămânem păcăliţi.

Seneca în Scrisori morale către Lucilius
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Braminul

Eu v-am spus odată, că omul când greşeşte
Adeseori pe altul se dezvinovăţeşte;
Iar dacă nu-i rămâne alt chip de îndreptat,
Apoi ori întâmplarea, ori dracu-i vinovat.
În India bogată
Un cuvios bramin,
Deşi era în faptă
De rele patimi plin,
Însă prin iscusinţa acea de ipocrit,
El da încredinţare
Că ar avea purtare
Întocmai cum se cade unui bramin cinstit.
Oare ipocrizie
Şi-ntre bramini să fie?
(Sau numai pe la noi
Sunt lupi în piei de oi?)
La astă întrebare
Chiar fabula mea poate să facă dezlegare.
Braminii împreună cu toţii vieţuiesc
Şi se povăţuiesc

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Alecu Donici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!