Poezii despre Terra, pagina 10
Nocturna opus 9
La viața mea am o dambla
A nu serba o cacealma...
Joviala, pendula dă
Dousprezece bobârnace Timpului,
Al treisprezecelea se pierde
În isteria colectivă eșalonată pe ore
De la Soare Răsare la Apusul de lume,
Cel mai zgomotos și mai cinic carnaval
De pe Terra își exhibă măștile...
Ne apropiem de Moarte hârjonindu-ne
Valsăm bucuroși că nu ne prăpădim singuri,
Explozii pirotehnice
Arc peste o victorie a la Phyrrus,
La microfoane se urlă aiureli și truisme,
Rochii cu strasuri se grăbesc a se lepăda
De pe corpuri fierbinți transpirate,
După o adulmecare de jivine în rut,
Întercalate de toasturi formale,
Pustiul din oameni e irigat cu șuvoaie de vin,
[...] Citește tot
poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Clipe efemere...
Îmi plimb privirea sus pe cer,
Prin lanul stelelor ochioase,
Policandre luminoase,
Și mă întreb, ca-n multe dăți:
Unde ești iubirea mea?
Unde îți faci culcuș și case?
Cât timp, să mai trag speranță?
Că într-o zi vei fi a mea,
Soața bună, până la moarte,
În îmbrățișări de stea.
Lunii pline nici nu-i pasă,
De-a mea crudă frământare
Și își face încet cărare,
Printre stele vechi și caste,
Ale nopților astrale.
Timpul toarce roluri multe...
Și ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
[...] Citește tot
poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eșaloanele extincției
... mai pun de-acum încă vreo douăzeci și cinci de ani,
adăugați la mult, de când mă știu pe mine
și-un leat complet, de peste șase miliarde, o să dispară,
poate mai mulți; și ceva tinerei contemporani
vor părăsi coperta pentr-un conținut "mai bine"...
și nu mă dumiresc cum pot atât de mulți... atâți să moară?
... păcat că nu-i întregul, tot, o uniformitate
de început, cu toții de o zi cum puii de găină
crescându-și puf în pene pentru un pic de zbor,
ce nu va fi nicicând, c-așa e și umanitate;
o iluzorie eternitate din vise plină, plină
și dispărând deodată tot... cât de înfiorător!
... ar fi, o secundă, Terra într-o liniște lugubră,
nici plânset n-ar mai fi, n-ar fi nicicum urmași,
că n-ar avea conștiința încă a amintirii
și-ar fi planeta mult, cu mult mai mult salubră,
debarasată de-nvechit... iarăși vor fi indieni-apași
cu zâne, regi, moși, făt-frumoșii... sufletului, firii.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvinte de dragoste
Dragostea mea, te-aștept să-mi faci un semn
Că nu mai dorm, că tu-mi erai un vis
Și zilele te-aștept îngenunchiat, nedemn
Că te-am lăsat să pleci... Inel nu ți-am promis!
Iubita mea, nu mai sunt om, n-am mâine
De nu te-ating, de nu-ți sunt între pleoape
Să te păzesc, nu pot să-ți fiu măcar un câine;
Să-ți stau lipit de tălpi când zorii stau să crape?!
Amorul meu, năvalnic te am în tot, în pori,
De-atinsul puf, tuleiele, ce știu le ai suave
Din pielea-n catifea făcută, ce-ai să zbori...
M-afund să-mi fi ocean și eu printre epave!
Frumoasa mea, o lumea mea, model,
Plec zilnic să-ți culeg culorile din flori
Și sunetul ți-l pun în muzica cinel,
Cu izuri să mă-ncânți!... Pământul, tot fiori...
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Floarea amintirii
și sa mai scurs o vara din nemurirea mea
o toamna circulară stă ploile să-mi bea
și zile tot mai lente se străduie subtil
cu nopți adiacente să facă schimb de stil
iar tu să stai departe de toamne și de veri
de tot ce ne desparte și-i dincolo de ieri
și-i dincolo de toate, de viscole și ploi
și flux de derivate cu noi și fără noi
ce tristă disonanță se zbate cognitiv
să-mi toarne în speranță un gol paliativ
aceiași disonanță mai ține să-ți redea
o ultima restanță din nemurirea mea
să nu-ți mai simt privirea ca lama de punmal
stirbind din tristă firea-mi background autumnal
să uit a tale șoapte că marile adânci
cu iz de prune coapte și cremene de stânci
să uit acele clipe mai lungi decât un veac
să trec din fugă pripe mai scurte ca un fleac
în aste două fraze - tablou de largi culori
scurtcircuit de faze între pămînt și nori
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (3 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumea anapoda
Parașutistul cade și nu moare
Indiferent e sclavul prins în lanț
Se scutură cireșii plini de floare
Cei sănătoși se prăbușesc în șanț,
Miroase a pădure și Sahara
Cresc portocale pe la Polul Nord
Se poartă blănuri când e-aproape vara
Mor nou-născuții de atac de cord,
Colindă invalizii continente
Octogenarii intră-n discoteci
Rachetele spre Venus sunt prea lente
În pruni cresc mere iar în meri dovleci,
Balenele devin sinucigașe
Pe Hercule ologii-l iau în râs
O balerină vrea să se îngrașe
Gioconda și-a schimbat ai ei surâs,
[...] Citește tot
poezie de Mihail Mataringa din Singur în Atlantic (2008)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mesaj
Un capilar, ieșit din picătura, spălând bob de piatră,
Ce se-nmâlește înrădăcinând un fir cât calvul puf
Și umflă, efilând sămânța cât un glob, ce părea seacă...
El știe, ca o Terră, să se împartă frunză, floare, fruct-burduf!
Și ou de gâză zămislește omidă pururi târâtoare,
Ce-și țese fir din ața-i pân' la moarte, un cuibușor
Și crizalidă naște, sparge a ei celulă pentru soare,
Ce-i face pene dintr-un voal și târâtoru-i zbor.
Și tot din oul spart, ca varul din odaie, zvârlit ca pe-o relicvă,
Șopârla de nimic devine crocodil și-un puișor erete;
Din bucățele, din la fel, este și pană, colți și tigvă
Și culori nestemate de cameleon, flamingo, ibiși, cuci, egrete.
În pântec de-un alt ou, dintr-o ciocnire fără vrăjmășie,
Se alipește corp pe corp, își face propria sa scaldă
Amfibien; ce-și pierde coadă-n cap imens de-o genealogie...
Un "eu", din tot ce-am înainte; din cotiledon, albină, broască, mamă caldă.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vinovatul
Șira spinării a Terrei,
Abia la sfârșitul erei,
Atomului dezagregat,
De spaimă s-a-nfiorat.
I s-a făcut părul măciucă,
Văzând că oamenii s-apucă,
Să facă rampe de lansare
Și silozuri nucleare.
Pe cer, sub apă și pe sol,
De la pol până la pol,
Mișună fără-ncetare,
Arme de exterminare.
Astfel că în orice zi
Terra se poate trezi
Cu un cataclism atomic,
Chimic, bacteriologic.
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Ionescu din Vifornița (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un pic mai în aer
Văd prea bine că stepele noastre
s-au transformat în munții cei mai
obraznici față de timpul ce nici
măcar nu ne cunună;
și mai observ că noi n-am simțit
absolut nimic până acum, nici
măcar seismele curioase,
lascive, pofticioase
care anunță mereu apocalipse
ce nu se lasă până nu mângâie
copiii noilor popoare sau nu
unesc mâinile care doar
au atins pereți.
Ochii să-i deschidem! Nu mai poate
lumea să rămână la fel!
Să simțim mișcările astea ale
Pământului care ne iubesc mai
mult decât proprii noștri părinți,
făcând să iasă din noi și dintre noi
[...] Citește tot
poezie de Alexandru-Valentin Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E ziua mea
De când nu mai port mătreață,
Nici frizer ce să mai tundă,
Am ajuns iarăși în viață
Ca să fac cifră rotundă,
Și... precum distinse doamne,
Tot din pură modestie,
Vârsta mea, cu-atâtea toamne,
Nici nevasta nu mi-o știe,
Auzind-o cum se plânge
Azi, în zori, cu migăleală,
Că, mai greu parcă ajunge
Ca să dea de socoteală,
Fi'nd acuma o etate
Schimbătoare, ca și clima,
Când în zori, să nu zic toate,
Soața-i de se scoală prima,
[...] Citește tot
poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 2 comentarii până acum.