Poezii despre o zi cu tata, pagina 10
Tu ai plecat, iubită mamă...
Tu ai plecat, iubita noastră mamă,
Când ne spuneai, să n-aveți teamă
Și ne-ai lăsat cu sufletu-ntristat,
Că te-am crezut cu-adevărat!
Curaj în viață dacă n-ai
Cu moartea n-ai cum piept să dai!
Se stinse o lumină în panoplii de cer ;
Pe lângă luna plină căzu ca un mister!
Un suflet se înaltă spre cele veșnicii ;
De-aceea cade steaua, nu poți că să nu știi!
Așa s-a întâmplat, tu însăși să dai vamă,
Tu ai plecat iubita noastră mamă!
Curaj aveai, cât pentru o armată
Și ne-ai crescut cu inima curată!
Iar hrana, ziua toată-ți era doar un covrig,
Că noi să creștem mari și să nu știm de frig!
Așa te-am cunoscut, noi, mamă,
Când ne spuneai, să n-aveți teamă!
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Pepelea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Flautele fricii
Sat de lemn, biserică de piatră
cum s-a dus copilăria mea
în cadența ploilor de toamnă
nicovala soarelui pleznea
Timp înalt și fără nici o grijă
nu știam ce vreau și cine sunt
flori de cositor topit pe plită
pocnitori de fosfor și pământ
Anii mei de glorie supremă
demiurg am fost, și nu credeam
ce n-aș da acum să-ntorc ocheanul
să mă văd din nou copil la geam
Să simt iar mirosul sărăciei
ca de rufă înflorată-n ger
să-l aud pe tata de cu noapte
cum se rade cu un ciob de cer
Te revăd la vremea de cireșe
te revăd în jilț de iarnă grea
[...] Citește tot
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum cad frunzele
"Vă voi povesti cum cad frunzele toamna târziu,"
Le-a spus copiilor săi Arborele cel Mare:
"Sunteți somnoroși, micuților Brun și-Auriu,
Da, scumpă Roșioară, somnoroși. Prin urmare,
A venit timpul să mergeți la culcare."
"Ah!" implora, prostuță, fiecare frunză îmbufnată;
"Vrem să mai zăbovim, s-ascultăm bondari melodici;
Ia aminte de mâhnirea noastră, iubite Tată!
E-așa plăcut în aceste zile, din ce în ce mai mici,
Iar noi, noi nu vrem să plecăm de aici."
Astfel că, fericite pentru încă o zi,
Frunzulițele s-au agățat strâns de marele Copac
Și cu rumeni obrăjori au valsat, mii și mii,
Răsucind-se în șuierul vântului buiac,
Glumind și hârjonind-se după bunul lor plac.
"Poate că marele Copac se va-ndura și ne va da pace,
Și poate vom rămâne aici până la primăvară
[...] Citește tot
poezie de Susan Coolidge, 1835 - 1905, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dănuț Copilașul Hărnicuț -
Ascultați
Și vă minunați!
Într-o carte mititică,
Hărnicuț ca o furnică,
A fost odată și mai este
Un copil ca în poveste.
E-ncântat și nu mă mir,
Că pe rafturi are-n șir
Multe cărți nemuritoare:
Cine i le dete oare?...
Cărțile, auzi poveste,
Au și uși au și ferestre.
Chiar dacă n-ai mai văzut,
Este bine de știut!
Cât este ziua în toi,
Aleargă pe munți și văi,
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprița din Scăpărici și Licurici, Literatură pentru cei mici (2020)
Adăugat de Mircea MONU
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vin și apă
Tata Noe avea fermă de struți și de alte păsări, în stil mare,
El mânca oul cu polonicul dintr-o cupă cât o căldare;
Supa lui era Supă de Elefant, iar la cină peștele, un cașalot,
Dar oricum toate erau mici comparate cu cotețele din arca lui, socot;
Noe mai mereu spunea nevestei când se așezau la masă,
"Câtă vreme nu intră-n vin, unde se duce apa chiar nu-mi pasă."
S-au rupt zăgazurile slavei și apele au năvălit, căzând cum cade un perete,
Iar stelele de pe cer au dispărut ca bulele de aer din chiuvete,
Oceanele s-au umflat până în gâtul iadului, să-l astâmpere de sete.
Iar Noe, privind în sus: " Se pare că iarăși plouă zdravăn, pe-îndelete,
Varful Matterhon o fi acum pe fundul mării, o biată creastă joasă;
Mie, cât timp nu intră-n vin, unde se duce apa chiar nu-mi pasă."
Dar tata Noe a păcătuit, ca și noi, de altfel; a umblat pilit pe drum
Până când, drept pedeapsă, a început o secetă cumplită cum, necum,
Nu se găsea strop de vin prin crâșme ori biserici, nici măcar de-împărtășit,
Pentru ca Blestemul Apelor a secat toată seva fructului oprit:
Se afla apă numai pe altarul Celui Prea Înalt și pe-a Episcopului masă,
Dar mie, câtă vreme nu intră-n vin, unde se duce apa chiar nu-mi pasă.
poezie celebră de G.K. Chesterton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ești bătrân, tată William
"Ești bătrân, tată William," zise tânărul, "un handicap,
Iar părul tău e alb în întregime
Și totuși continui să stai zi de zi în cap
Crezi că, la vârsta ta, așa ceva e bine?"
"În tinerețe,"-a răspuns bătrânul celui care-l intervieva,
"Mi-a fost teamă să nu-mi provoc vreo daună la creier;
Dar acum, când știu sigur că nu posed așa ceva,
O fac zi de zi, fără griji pentru valorosul givaier."
"Ești bătrân," a zis tânărul, "dar nu știu cum,
Deși te-ai îngrășat mult, chiar peste poate,
Faci încă triplu salt înapoi cu șurub
Spune-mi, te rog, ce puteri te-împing din spate?"
"În tinerețe,"-a zis înțeleptul, scuturând cheia cenușie
"Mi-am păstrat picioarele suple ca o păpădie
Folosind acest unguent un shilling pe cutie
Dă-mi voie să-ți vând câteva bucăți și ție."
[...] Citește tot
poezie clasică de Lewis Carroll din Alice în Țara Minunilor, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înviere de toate zilele
O înviere e pretutindeni, pe drum
și-n lumina deșteaptă.
Ochii mi se deschid umezi, și sunt împăcat
ca fântânile din imperiul lutului.
Trecătorule, oricine-ai fi,
ridică și tu peste mine mâna ta dreaptă.
Astăzi n-o să mai cert nici o ființă,
nici pietrele, nici oamenii, nici buruienele.
Sunt în mijlocul privighetorilor. Învie străbunii?
Rugăciunea de-atâtea ori începută
mi se sfârșește și zic:
Tată, te iert că-n adânc
m-ai semănat între brazdele lumii.
Ziua vine ca o dreptate făcută pământului.
Flori peste fire de mari
îmi luminează din larg -
aureole pierdute pe câmp de sfinții trecutului.
poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde mi-a dispărut frontiera?
Nu e drept! Greșit, greșit, greșit!
Întreaga peninsulă coreeană s-a transformat în Seul.
Oh! E patria strălucitoarelor mii de events,
dar și eu, și tu, noi toți luăm chipul New York-ului.
Devenim un fel de hub, o făcătură de hub.
Dar vă spun: am ajuns să fim cele mai urâte și
nerușinate centre.
Locul în care cândva noi am cunoscut ce este tristețea,
locul din îndepărtare,
locul de unde nu am putut pleca până când de unde,
într-un final, am plecat
după ce am fost ținuți pe loc, ținuți pe loc,
duna de mâl a inimii mele,
locul senin unde, o dată la doi ani, gutuii înfloreau
locul de acum zece ani ce arăta neschimbat și după zece ani,
locul în care am locuit împreună cu străbunica
și străbunicul
[...] Citește tot
poezie de Ko Un
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Purta-voi rugăciune pe-o frunză de măslin
În împietrirea visului cel fără de simțire
duc grelele poveri pe umerii cei doi
ei, anonimii, oamenii străini în lume, goi,
de vise, idealuri sunt fum ce prin lumină trece
iar ceața lumii, deasă, doar umbra o petrece.
Sunt veștejite flori pe cale și catrene
pe foile de ziar zac ude, în zadar, de vreme.
Mustesc azi bălțile de frunzele prea terne
Ce galbene un soare ucis-au în trista lor cădere.
E dezolantă, cenușie, udă,
azi piatra caldarâmului crăpată-n urmă
de pași ce-au vrut lumina să răsară
dar întunericul le-a-nvăluit privirea-n seară.
Mai vino, Doamne, răsai din vise seci
cu Înălțarea Ta la ceruri o lume să salvezi
de pieritoarea viață. Al nemuririi glas
răsună peste inimi și-n veci nu da răgaz
tristețea mea să fie o pildă de urmat.
[...] Citește tot
poezie de Mirela Nicoleta Toniță
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prințul Miorlau
Într-o împărăție cam ploioasă,
trăiau un împărat și-o împărăteasă
ce-aveau, cum se cuvine, și un prinț,
singur la părinți.
Prințul era de șase anișori
și miorlăia din noapte până-n zori.
În loc de "vreau!" spunea "miorlau!"
și tot "miorlau!" pentru "nu vreau!"
(- N-am înțeles! veți spune voi.
Ce-i ăsta, prinț? Sau e pisoi?
Te rugăm să nu-ți urmezi povestea
până nu ne lămurești acestea.
- Răbdare, dragii mei copii,
și singuri vă veți lămuri.)
Deci, cum spuneam, cu prințul miorlăit
deloc nu era lesne de trăit.
Când i se aduceau bomboane
el miorlăia că vrea baloane;
[...] Citește tot
poezie pentru copii de Nina Cassian
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!