Învrăjbire

Aş vrea să mor alăturea de tine
şi tâmpla lângă tâmpla ta s-o pun,
că, ascultându-ţi gândurile bune,
să ştiu dacă mai eşti şi-acuma bun
şi fără ascunziş ca mai nainte,
şi să te-ntreb dacă-i adevărat
că nu mă mai iubeşti şi m-ai uitat.
E lumea rea pe-aicea şi mă minte
c-ar fi aşa, dar dacă te-aş vedea,
cu gura, de pe ochi şi de pe gură
îndepărtând oricare vrajă rea,
iubirea din tăciunele de ură
aş reaprinde-o şi ne-am recunoaşte,
mirându-ne c-atâta învrăjbire
în suflet din cuvinte poate naşte.
Şi-am fi pe urmă cum îs două fire
într-o împletitură, să nu poată
o umbră între noi să se strecoare
şi astfel să-mi întunece c-o pată
surâsul care-mi ţine loc de soare.

poezie clasică de Magda Isanos
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş aduce înapoi

Două inimi stau în umbră,
S-or mai iubi? Chiar nu mai ştiu,
În minte e o ceaţă sumbră,
Dar tot al tău aş vrea să fiu.

E oare din obişnuinţă?
E amintirea ce o port?
Cu tine verde eram, fiinţă,
În lipsa ta sunt gri, sunt mort.

Le simt doar eu, ce nebunie!
Pare că e cum ai sperat,
Că a trecut o veşnicie,
Dar nici acum nu te-am uitat.

Două inimi? numai una,
Nu mai dai paşii către noi,
Te-ai depărtat, eşti precum luna,
Eu te-aş aduce înapoi...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad B
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş...

Te-aş purta cu mine prin lume,
Şi te-aş strânge adesea la piept,
Ţi-aş evidenţia cele bune,
Dar nu mai rezist să aştept.

Te-aş face să îţi ştii menirea,
Să ştii să alegi limpezită,
Să simţi întru totul iubirea,
Să simţi cât de mult eşti iubită.

Te-aş privi o viaţă întreagă,
Te-aş privi şi o sută de vieţi,
Păcat că nimic nu se leagă,
Şi-n suflet port numai tristeţi.

Te-aş alinta aşa cum ştiu eu,
Şi ţi-aş scoate din suflet amarul,
Sălbatic aş fi ca un leu,
Domestic aş fi cum e calul.

Te-aş uita, dar nu o pot face,
În gând până astăzi mi-ai stat,
Te las de acuma în pace,
Căci ştiu că de mult m-ai uitat.

poezie de Mihail Cosmin Pamfil (16 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cearta buzelor - sărutul

Dacă mă cerţi numai pe mine,
De n-aş mai fi la gura ta,
Numai pe tine te-ai certa,
Căci nu ai mai avea pe cine.

Mă faci la gură cum îţi vine,
Dar important e că mă faci;
Te rog din suflet să nu taci
Din gură; nu mă pot abţine

Să mor, dacă nu sunt făcut
De gura ta cu două buze,
Ce-au fost create să m-acuze
Că nu le dau niciun sărut.

Le-aş da, că ştiu că nu mă iartă,
Dar te întreb raţional:
Cât le sărut pasional,
Pe mine cine mă mai ceartă?

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (18 septembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De nu te-aş fi ştiut!

Ţi-aş răsădi un pui de gând pribeag
Pe lângă aşteptările aldine,
Să-ţi crească dorul, să-mi răsari mai drag,
Să nu-mi goneşti urările de bine!

Ţi-aş fi răspuns la setea de culori
Când te trezeai din foamea de cuvinte;
Eu te găsesc lumină, tu mă dori
Cu umbra dintr-o vară ce mă minte.

Şi toamna asta m-a născut cu-n dor
De noi, de tine, de o altă lume;
Tu-mi scuturi visul, eu în vis te-ador
Şi mi-ai uitat şi lacrimă şi nume.

Şi dacă nopţile vor troieni
Iubirea ce-o ascund aşa cuminte,
În noaptea ce ne ştie voi veni
Să te întreb, din mine, ce ţii minte?

Cum te chemam când nu erai aici,
Uitat pe altă strună de vioară!
Sau poate-mi mai ţii minte sânii mici?
Dar, orice-ai spune, tot o să mă doară.

Un pui de gând pribeag mi-aş răsădi:
De nu te-aş fi ştiut, de nu te-aş şti!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie testamentară

De multe generaţii urâm continuu
La noi ura ţine loc de icoane
Ne modelează şi ne împlineşte destinul
Ne ţine adesea de sete şi de foame.

Astfel ura a devenit un titlu de nobleţe
De aceea am început să urâm de plăcere
Cu ură noi ne dăm dimineaţa bineţe
Cu ură transformăm plăcerea în durere.

De aceea din ură ne-am născut
Să ducem ura pe mai departe
Din ură noi copii ne-am făcut
Ca moştenirea să nu se piardă-n parte.

Dacă noi nu am urî precum se crede
Ea s-ar împrăştia printre voi fără speranţă
Dozele noastre obişnuite de ură, v-ar ucide
Iar viaţa voastră nu ar mai fi viaţă.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea târziu

Noi ne iubim de mult, şi fără ură,
Chiar de scăpăram vreo vorbă rea din gură;
Nu ne-am făcut mult bine, nici mult rău,
Şi totuşi parcă ne desparte-un râu.

Ce ne desparte nici nu ştim prea bine,
Dar ştim de undeva că răul vine,
Ca de sub sol un gaz otrăvicios -
Se ofileşte tot ce-a fost frumos.

Io-s vinovat ori tu eşti vinovată?
Viaţa toată-i pată lânga pată.
E prea târziu să ne mai despărţim.
Nu mai e tare mult, mai stai. Murim.

poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul din stele

Jur c-aş vrea să-mi fii un dar
Cu expeditoru-n stele
Şi, ce eşti, să n-am habar
Nici prin gândurile mele.

Aş desface, grijuliu,
Panglica de la cutia
Cu aspectul de sicriu
Şi efectul: afazia

Şi te-aş scoate, te-aş lua
Între mâinile-amândouă,
Iar din ochi, pe loc, ţi-aş bea
Picăturile de rouă.

Te-aş sădi la mine-n piept,
Să fii tu aceea care
Îmi va spune să n-aştept
O iubire mult mai mare,

Să-mi ajungă doar un dar
Şi să-mi fie pofta bună
Cât înseamnă-n calendar
Două sau măcar o lună.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu mă mai iubeşti ...

Dacă nu mă mai iubeşti, slut regret adânc mă roade,
Că deşi suntem alături, stăm pe două baricade.
Cum ajunse hâda ură să decidă pentru noi?!
Când am dat pacea-ngerească pe un nesfârşit război?!

Dacă nu mă mai iubeşti, teama pune stăpânire
Pe-a mea inimă rănită ce-a intrat în amorţire.
Pe-ai mei ochi plini de tristeţe, stă de veghe plânsul meu.
Pe-a mea gură, orice zâmbet s-o schimonosi mereu.

Dacă nu mă mai iubeşti, zilele-mi vor fi cernite,
Moartea îşi va ţine toastul cu licorile-otrăvite.
Totu-i gri cât vezi cu ochii, niciun verde împrejur;
Numai muguri de nădejde văd scăldaţi în clar-obscur.

Dacă nu mă mai iubeşti, visele-mi se zbat năuce.
Fără aripi de speranţă, au trăirile caduce.
Răsturnând clepsidra vieţii peste marginea de timp,
Împietri-voi exilată-n al uitării anotimp.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărută-mă

Sarută-mi ochii grei de-atâta plâns,
Doar sărutarea ta ar fi în stare
Să stingă focul rău ce i-a cuprins,
Să-i umple de iubire şi de soare.

Sărută-mi gura, buzele-ncleştate
Ce vorba şi surâsul şi-au pierdut.
Îţi vor zâmbi din nou înseninate
Şi-ndrăgostite ca şi la-nceput.

Sărută-mi fruntea, gândurile rele
Şi toate îndoielile-or să moară,
În loc vor naşte visurile mele
De viaţă nouă şi de primăvară.

poezie celebră de Magda Isanos
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că nu eşti tu alesul...

Cu setea ta de lacrima-mi albastră
Secatu-mi-ai oceane în absenţă
Şi m-ai suspus la mare abstinenţă,
Să nu mai gust din lănţuirea noastră.

Am şi uitat iubirea cum se simte,
Nici nu mai ştiu să mai sărut o gură.
Şi te mai scot din gândul meu, cuminte,
Să mă adăp măcar c-o-nghiţitură

Dintr-un izvor închipuit de mine,
Din ochii ce îmi anulau prezenţa,
Căci m-ascundeai întreagă-n ochi la tine
Şi-mi anulai pe loc independenţa.

Erai stăpân pe trupul meu fierbinte
Şi adoram să n-am identitate
Şi nu-mi păsa că-ţi sunt fără veşminte,
Deschisă poezie dintr-o carte.

Şi m-ai citit cât să-mi pătrunzi secretul-
(Nu mai puteam iubi un alt bărbat)
Şi când ai terminat tot alfabetul,
Că nu eşti tu alesul, am aflat.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anestezie finală

Din mine, când o fi să mori
Te rog frumos să nu mă dori
Şi te mai rog, a doua oară
Când mor, nimic să nu mă doară.

Te-aş mai ruga, dacă se poate
Să-mi ierţi vreo câteva păcate
Căci vreau să am la judecată
Din două pete, doar o pată.

Şi-acum, ţi-o spun aşa 'ntr-o doară
Mi-e dor să mor, dar să nu doară.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de durere

Câteodată sufăr şi dacă pleci... şi dacă vii;
Uneori sunt tristă dacă plouă sau dacă-i soare.
Câteodată plâng, nici eu nu ştiu, nici tu nu ştii
Ce-mi plouă-n suflet, ce mă doare...

Câteodată sufăr aşa, din senin.
Doar pentru că am nevoie să mai doară.
Când sacul de durere mi-e prea plin,
Mai vărs, atât cât pot, din el afară...

Nu mă-ntreba ce am, o să-ţi spun eu
Dacă voi şti sau... încerc să ghicesc.
Aş vrea doar să rămâi lângă mine mereu
Spunându-mi, din privire!, "Te iubesc".

Dar... ştiu că uneori... şi sacul tău e plin...
Şi fiindcă nu te-ai mai uitat demult,
S-a transformat în pâclă şi venin
Acea nevoie de "te văd", "te-ascult"...

Or... cum să stai cu lacrimile mele
Şi în căuşul inimii să le primeşti,
Când ale tale sunt cu-atât mai grele?!
Atunci... eu simt... că tu nu mă iubeşti...

Dar... dacă tragi de sac să il lărgeşti
Şi-aştepţi, deşi te doare de crezi c-o să mori,
Dacă nu fugi, nu lupţi, ci doar stai să priveşti
Până zăreşti miezul furtunii de fiori,

Dacă rezişti deşi te sfarmă frica
Şi nu poţi vedea dincolo de ea,
Dacă nu urli şi nu faci nimica,
Ci doar... în braţe-ţi strângi inima grea,

Dacă aştepţi, şi-aştepţi o veşnicie
(Vei şti c-au fost minute doar, apoi),
Având doar respiraţia drept garanţie
Şi raza de iubire dintre noi,

Te vei trezi că-ncet, trece furtuna
Şi ai ajuns într-un loc minunat,
Un loc ce-l cunoşteam dintotdeauna
Dar, cândva, şi eu, şi tu, l-am uitat.

În pace, în lumină, să te scalzi
Şi să mă ţii de mână cu putere
Şi-acum, abia, fă-mi loc în ochii-ţi calzi;
Acum iubim. Suntem dincolo de durere...

poezie de Vistiana Long
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem de dragoste

Când ţi-o fi lumea mai dragă,
să-ţi pice dreapta beteagă
şi s-ajungi, la cap de pod,
cerşetor, slut şi nărod.

Din puterea ta a plină,
suptă de vreo curviştină,
să rămâi sfrijit ca paiul,
urle-ţi versul ca buhaiul,

limba să ţi se-mpletească,
să vorbeşti pe păsărească,
să te topeşti de-a-n picioare,
galbin, ca o lumânare!

Să nu fie boală rea,
care-n tine să nu dea!
Ardite-ar focul, mangalul,
să fii scopit ca muscalul!

Cânte-ţi popa din Scriptură,
să-ţi văz dafinul pe gură!
Crai parşiv, din ţigănie,
că m-ai omorât de vie,

când m-ai luat din casă fată,
crudă şi nevinovată,
şi m-ai spintecat în două
sub cerul cu lună nouă.

Şi-n loc să mă iei mireasă,
m-ai lăsat să zac borţoasă
şi te-ai dus, duce-te-ar apa,
unde şi-a dus mutul iapa!

Dar de-o fi şi-o fi să vii,
iar în braţe să mă ţâi,
să-mi săruţi ţâţa şi gura
şi să-mi stingi din sân arsura,

Vedea-te-aş tot cum te ştiu:
nalt, bălan şi cilibiu,
cu ochi arzători ca focul;
Aduce-mi-te-ar ghiocul!

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Cântice ţigăneşti (1941)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai uitat

Ai uitat să priveşti cerul,
Să vezi dimineaţa-n zori,
Cum dispare tot misterul
Nopţilor cu şezători.

Ai uitat trandafiriul
Zorilor în dimineaţă.
Ai uitat să scoţi chipiul,
Cu rouă să-ţi dai pe faţă.

Ai uitat să priveşti soare
Când este deasupra ta.
Să stai în amiaza mare
La umbră cu dragostea.

Ai uitat chiar şi apusul
Când e ziua în amurg.
Mie mi-ai uitat surâsul.
În zadar lacrimi îţi curg.

Ai uitat să-mi dai iubirea
După care eu tânjeam.
Ai uitat că fericirea
Era tot ce îmi doream.

Acum e târziu băiete
De mine să-ţi aminteşti.
În zadar exprimi regrete.
La inimă nu-mi mai eşti.

Ai uitat că viaţa trece,
Că ce-a fost numai revine.
Lumea tot aşa petrece
Când rămâne fără tine.

Trebuia să ştii că viaţa
E făcută s-o trăieşti,
Ziua, noaptea, dimineaţa,
Cât timp pe pământ mai eşti.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără cuvinte

Scrisori nu mai ştiu sa scriu...
Dar bezmetice cuvinte
Se ascund în tăcerea nopţii -
târziu.
Ca într-o ploaie silabele
Se strâng povestind
Cuvinte de dor, nu de
amor.
Gândurile mi s-au oprit,
Iubirea nu mai are rime -
dar revine
si foaia rămâne
nepătată de sentimente ucise -
de vise.
Foaia ştearsă de-amintiri,-
un ghemotoc-
o pun la loc...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jucăria

Duşman grozav e timpul, mi se pare
acuma ca şi când te-aş fi visat,
cum poate mai visează câte-o floare
pământul, iarna, după ce-a-ngheţat.
Iubirea noastră astfel a trecut,
ca dâra luminoasă-a unei stele,
şi bezna-n urma ei s-a refăcut,
de-mi pare steaua fericirii mele,
că niciodată n-ar fi strălucit.
Şi nu mai ştiu acuma dac-am stat
cu tine, dacă-n pieptul tău iubit
eu inima-ntr-o zi ţi-am ascultat.
Cuvintele pe care le rosteai,
din depărtări de basm răsună parcă,
pentru că mierea tot acelui grai,
lângă urechea alteia le-ncearcă.
Din ce în ce mai şubred e sub pas
pământul amintirilor şi-mi pare
că dintr-un vis frumos mi-au mai rămas
frânturi ciudate şi strălucitoare.
Zadarnic între ele să le leg
încerc acuma, fiindcă nu se poate
din cioburi vasul să-l mai faci întreg,
şi tristă surâzând mă joc cu toate
aducerile-aminte la un loc,
ca un copil cu jucăria care,
i s-a stricat, dar n-a dat-o pe foc,
pentru că alta mai frumoasă n-are.

poezie celebră de Magda Isanos
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar pe tine te-ai uitat

Eu te ştiu... poate mai bine decât vrei să îmi arăţi,
Nu eşti tot ceea ce pare, nu eşti tot ceea ce poţi,
Şi nu caut explicaţii, definiţii n-am să-ţi dau,
Cum să definesc frumosul lângă care vreau să stau?

Eşti doar tu, aceea care, zămisleşte tot ce-i pur
Fără tine frumuseţea n-ar mai exista în jur,
Nu ne-am naşte niciodată, făcătoare de minuni
Care ne veghează paşii, ca să devenim mai buni

Aş putea să-ţi spun iubire, aş putea să-ţi spun destin,
Eşti în toate şi eşti totul, eşti şi dragoste şi chin,
Lacrimile tale udă tot ce creşte-n jurul tău,
Eşti lumina infinită care vindecă ce-i rău

Noi suntem doar prunci pe care tu îi creşti şi îi păzeşti
De păcatele umane, de durerile lumeşti,
Fără tine nu-i trecutul, viitorul nu ar fi,
Suntem toţi bucăţi din tine, suntem toţi fiice şi fii

Eu te ştiu, te simt şi-n suflet te voi ţine talisman,
Să nu pot uita vreodată să iubesc frumos, uman,
Însă am o rugăminte, o şoptesc cu un oftat,
Ai grijă, te rog, de tine... mi se pare c-ai uitat...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reorientare

Un familist grăi cu ură,
Că divorţează dragii mei,
Că nevasta-i rea de gură,
Şi c-ar fi mai bun un gay.

epigramă de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări

Spune-mi, ce porţi pe tine! Ai căldură?
Spune-mi, cum ai dormit! Ai moale pat?
Spune-mi, cum mai arăţi! Te-ai mai schimbat?
Spune-mi, ce îţi lipseşte! A mea gură?

Spune-mi, cum o mai duci! Sunt buni cu tine?
Spune-mi de ceilalţi! Te lasă-n pace?
Spune-mi ce mai faci tu! Faci ce îţi place?
Spune-mi, la ce gândeşti acum! La mine?

Vezi, nu mai am decât cuvinte de-ntrebare
şi parcă îţi aud deja răspunsul mut.
Dacă eşti obosită, nu pot să te ajut,

Dacă ţi-e foame, nu am de mâncare.
Din lume parc-am dispărut deodat'
şi nu mai sunt de loc, parcă te-aş fi uitat.

sonet de Bertolt Brecht, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amalgam

Mie mi-e vânt şi ţie ti-e pustiu,
Mulţumesc Doamne, că mai pot să scriu!
Tu – fir de peruzea şi colţ de rai,
Eu – biet ciulin, izvor de of şi vai!

În lumea dreaptă-n care te găsesc,
Nu-i loc de NOI, nu-i loc de TE IUBESC;
Unde iubirea noastră-ar găsi loc,
E plin de venin şi de nenoroc!

Între tine şi tine te aleg,
Pân-ajung pe mine, să mă reneg;
Cu tine trăiesc o poveste tristă,
Dar fără tine, viaţa nu există!

Şi n-am... şi nu pot... şi nu mai respir,
Un carusel mă-nvârte în delir:
Şi eşti... şi nu eşti... te am... nu te am,
O biată frunză sunt... şi tu mi-eşti ram.

Un amalgam de DA şi NU-mpleteşti,
Ba mă iubeşti, ba nu mă mai iubeşti;
Dar nu mă las, din dinţi şi din pumni strâng,
Cât eşti aici, n-am voie să mă plâng!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!